ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 341/2023

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Decizia atacată

Prin decizia nr. 2080 din data de 2 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (1) C. proc. civ. din cadrul sentinței nr. 2 din 22 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, în dosarul nr. x/2021.

În ceea ce privește excepția de ordine publică invocată de către recurent, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a sentinței civile nr. 3110 din data de 25 noiembrie 2021, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, întrucât aceasta nu ar fi fost redactată în 5 zile de la pronunțare, Înalta Curte a constatat că prin această hotărâre s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., astfel că nu există legătură cu recursul ce vizează soluția de respingere a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, a apreciat că excepția de ordine publică nu poate fi primită, neputând fi invocată în respectivul cadru procesual.

I.2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva decizie nr. 2080 din data de 2 noiembrie 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a formulat contestație în anulare contestatorul A..

Fără a invoca în mod clar vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 503 C. proc. civ., contestatorul a solicitat constatarea și declararea nulității absolute a deciziei atacate, susținând că judecătorii care au făcut parte din completul care a pronunțat această hotărâre au refuzat să își exercite efectiv atribuțiile și să analizeze solicitarea sa de declarare a nulității absolute a sentinței civile nr. 3110 din data de 25 noiembrie 2021, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, cu toate că aceasta nu a fost redactată în termenul obligatoriu de 5 zile și nu există vreo dispoziție legală care să dispună în sensul îngrădirii dreptului de a declara nulitatea absolută în procedura specială reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În esență, în opinia contestatorului, nulitatea absolută a decizie nr. 2080 din data de 2 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, rezultă din prevederile art. 178 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, a subliniat că nu există nicio prevedere legală care să prevadă inadmisibilitatea invocării nulității absolute a unui act de procedură vădit nelegal în procedura soluționării excepțiilor de neconstituționalitate, lipsa acestei îngrădiri din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992 constituind, prin ea însăși, o obligație în sarcina instanței de a apăra ordinea publică, respectiv de a desființa actul de procedură contrar legii.

Ca atare, a solicitat desființarea deciziei atacate și reluarea judecății, invocând și că, din cuprinsul înregistrării de ședință, nu reiese că s-ar fi pus în discuție, cu respectarea principiului contradictorialității, aspectul privind inadmisibilitatea excepției de ordine publică pe care a invocat-o.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 1 din Constituția României și la art. 22 C. proc. civ., a apreciat și că, în speță, sunt aplicabile cele reținute de Curtea Constituțională, prin decizia nr. 88/2019, în sensul că: "una din trăsăturile caracteristice ale nulității absolute, prevăzută în art. 197 alin. (3) din C. proc. pen. din 1968, constă în interdicția de a putea fi înlăturată prin tăcere sau prin voința părților, prin autoritatea organului judecătoresc ori prin alt mijloc procesual. Din această trăsătură se poate trage concluzia că, în cazul încălcării unei dispoziții aflate sub sancțiunea nulității absolute, există întotdeauna vătămarea procesuală cerută de lege, că existența unei astfel de vătămări nu trebuie dovedită, după cum nu poate fi dovedită nici inexistența ei, producerea vătămării fiind deci sub puterea unei prezumții legale juris et de jure. Or, sancțiunea care implică întotdeauna existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în niciun mod nu poate proteja decât acele dispoziții care garantează în cel mai înalt grad aflarea adevărului sau care asigură realizarea efectivă a drepturilor părților. Așadar, în cazul nulităților absolute, toate dispozițiile aflate sub această sancțiune sunt dispoziții care, prin voința legii, garantează aflarea adevărului sau asigură drepturile părților, fără a mai fi necesar să se facă evaluări și argumentări despre încadrarea în acest temei de casare a nelegalității hotărârii recurate."

Contestatorul a subliniat că, în speță, completul de judecată a refuzat să constate că nu exista legal cauza cu care a fost învestit.

În drept, a invocat dispozițiile art. 178 C. proc. civ., art. 1247 C. civ. și decizia nr. 88/2019 a Curții Constituționale a României.

I.3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, susținând că, în speță, contestatorul nu a invocat niciunul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de art. 503 C. proc. civ.

În aceleași sens sunt și apărările formulate, prin întâmpinare, de către intimatul Colegiul Medicilor Dâmbovița, care a arătat că, în cuprinsul contestației în anulare, nu se regăsește niciunul dintre motivele la care se referă art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ., chiar dacă, în ceea ce privește hotărârea care poate fi atacată cu contestație în anulare, textul cuprins la alin. (2) al art. 503 din cod face referire la hotărâri ale instanțelor de recurs.

Prin urmare, intimatul Colegiul Medicilor Dâmbovița a solicitat respingerea contestației în anulare la inadmisibilă.

Intimatul Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Astfel, a apreciat că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. (1) și art. 504 alin. (1) C. proc. civ., precum și că, prin raportare la prevederile art. 503 alin. (2) din același act normativ, motivele și argumentele invocate de către partea adversă sunt neclare.

Totodată, a invocat și că susținerile contestatorului exced motivelor pentru care poate fi exercitată această cale de atac, pretinsa încălcare a principiului contradictorialității, or a rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului neregăsindu-se în enumerarea de la art. 503 C. proc. civ.

De asemenea, a arătat că prevederile art. 178 C. proc. civ. nu sunt incidente în materia nulității hotărârilor, nelegalitatea unei hotărâri judecătorești putând fi invocată doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, potrivit art. 402 C. proc. civ.

Intimatul Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă a contestației în anulare, apreciind, totodată, și că dispozițiile legale invocate drept temei al căii de atac nu sunt aplicabile cauzei.

A susținut că solicitarea contestatorului, de constatare a nulității deciziei atacate, este inadmisibilă, iar, susținerile pe fondul problemei supuse judecății sunt nefondate.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul Spitalul Orășenesc Găești a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nelegală și netemeinică, și menținerea hotărârii atacate.

I.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 20 ianuarie 2023, sub nr. x/2023.

Prin rezoluția din data de 25 ianuarie 2023, a fost fixat termen de judecată la data de 28 februarie 2023, când Înalta Curte a reținut pricina în pronunțare prin prisma excepției inadmisibilității contestației în anulare, invocate prin întâmpinările formulate în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând contestația în anulare, prin prisma excepției inadmisibilității, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicabile speței, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se reține că prezenta cale de atac, în raport de cele solicitate, a fost calificată, la momentul înregistrării dosarului, ca fiind "contestație în anulare", sens în care va fi analizată ca atare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită – al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială – al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când avut loc judecata.

În cuprinsul motivelor contestației în anulare, astfel cum acestea au fost formulate, nu se regăsește vreo trimitere la ipoteza la care se referă dispozițiile legale anterior menționate, considerent pentru care prezenta cale extraordinară de atac nu poate fi supusă analizei din perspectiva acestor prevederi.

Contestația în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi promovată în patru cazuri distincte:

Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată raportului juridic dedus judecății.

Or, astfel cum reiese din cuprinsul contestației în anulare formulate în cauză, aspectele invocate de către contestator drept motive ale contestației în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile legale, expres și limitativ prevăzute de aceste dispoziții legale, pentru care părțile au deschisă calea extraordinară de atac a contestație în anulare.

Astfel, prin decizia civilă recurată, Înalta Curte a reținut că nu poate fi primită, neputând fi invocată în respectivul cadru procesual, excepția de ordine publică invocată de către recurent, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a sentinței civile nr. 3110 din data de 25 noiembrie 2021, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, întrucât aceasta nu ar fi fost redactată în 5 zile de la pronunțare.

Prin motivele invocate în susținerea căii de atac promovate, contestatorul, în esență, a susținut că instanța de recurs a încălcat art. 1 din Constituția României, art. 22 C. proc. civ., ce reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului, precum și principiul contradictorialității, nesocotind, totodată, și cele statuate prin decizia nr. 88/2019 a Curții Constituționale a României, cu referire la atributele nulității absolute.

În plus, a arătat că excepția de ordine publică pe care a invocat-o putea fi invocată în cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar instanța de recurs a refuzat să o examineze.

Prin urmare, în realitate, contestatorul nu a invocat niciuna dintre împrejurările la care se referă art. 503 alin. (2) C. proc. civ., în care hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, ci a criticat soluția dată de către instanță asupra cererii de constatare a nulității absolute a sentinței civile nr. 3110 din data de 25 noiembrie 2021, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, critici care nu deschid calea contestației în anulare.

Aceasta, întrucât nu se poate formula contestație în anulare pentru a determina o nouă judecată în fond, respectiv nu pot fi analizate în această cale de atac susțineri ce vizează greșeli de judecată relative la soluțiile date de instanța de recurs asupra cererilor părților sau a fondului raportului juridic dedus judecății.

Față de cele anterior reținute, Înalta Curte constată că, în speță, criticile deduse judecății prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu situațiilor reglementate de art. 503 C. proc. civ., neputând fi încadrate în niciuna dintre ipotezele ce pot reprezenta motive ale contestației în anulare, care nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situații decât cele prevăzute expres de dispozițiile legale mai sus menționate.

Contestația în anulare este o cale de atac de retractare (de competența instanței care a pronunțat hotărârea atacată), nedevolutivă, iar dispozițiile art. 503 C. proc. civ. au în vedere erorile materiale grave, de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecății, pentru a căror verificare nu este necesară o reexaminare a fondului cauzei.

Dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, constatând că, în speță, criticile deduse judecății nu se circumscriu niciunuia dintre motivele contestației în anulare reglementate de dispozițiile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2080 din data de 2 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2080 din data de 2 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2023.