ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2080/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 13.12.2021, Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Dâmbovița, formulată de petentul A..

Împotriva acestei încheieri petentul A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., solicitând anularea încheierii definitive din data de 13 decembrie 2021 și, în urma rejudecării cererii de strămutare a dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Dâmbovița, să se dispună strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad din circumscripția Curții de Apel Ploiești.

Ulterior, contestatorul a depus la dosar cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 2 din 22 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a art. 144 alin. (1) C. proc. civ., ca inadmisibilă.

S-a respins contestația în anularea încheierii din Camera de consiliu pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la data de 13 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2021, formulată de contestatorul A..

Împotriva dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (1) C. proc. civ. din cadrul sentinței nr. 2 din 22 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs contestatorul A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Ulterior, recurentul a depus înscrisuri prin care a invocat o excepție de ordine publică, solicitând declararea nulității sentinței nr. 3110 din 25 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2020, raportat la faptul că această sentință nu a fost redactată în termen de 5 zile de la pronunțare, iar la termenul de judecată din 2 noiembrie 2022 instanța a rămas în pronunțare atât asupra acestei chestiuni, cât și pe recursul declarat în cauză.

Analizând excepția de ordine publică invocată de către recurent, prin care se solicită constatarea nulității absolute a sentinței civile nr. 3110 din 25.11.2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, întrucât aceasta nu ar fi fost redactată în 5 zile de la pronunțare, Înalta Curte constată că prin această hotărâre s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., astfel că nu există legătură cu recursul pendinte ce vizează soluția de respingere a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a art. 144 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, excepția de ordine publică nu poate fi primită, neputând fi invocată în actualul cadru procesual.

Analizând recursul, în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, recurentul a supus controlului de contencios constituțional excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că încheierea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă.

Curtea de apel a reținut, raportat la obiectul cauzei, în ceea ce privește neconstituționalitatea art. 144 alin. (2) C. proc. civ., ținând cont de cadrul procesual stabilit, că deși contestatorul a invocat neconstituționalitatea unei dispoziții legale ce prevede nemotivarea încheierii pronunțate în soluționarea unei cereri de strămutare, această dispoziție legală nu are legătură cu soluționarea contestației în anulare pendinte, căci această normă nu are aplicabilitate în analiza existenței cazului de contestație invocat în speță.

A conchis că, raportat la argumentele prezentate și la obiectul cauzei, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și a respins cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a art. 144 alin. (1) C. proc. civ., ca inadmisibilă. Se constată, în acest sens, că deși în considerente instanța prezintă argumente cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 144 alin. (2) C. proc. civ., invocată, în dispozitivul sentinței este trecut, din eroare, alin. (1) al acestui text de lege, însă acesta nu este un argument care să atragă casarea hotărârii pronunțate, cum susține recurentul.

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți, sau din oficiu, de către instanță ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În ceea ce privește primele două condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ., iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Față de cele expuse, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (2) C. civ. nu îndeplinește condiția legăturii cu soluționarea cauzei întrucât obiectul cauzei aflate pe rolul Curții de Apel Ploiești a fost o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prin care s-a susținut că hotărârea dată este rezultatul unei erori materiale.

Cum, în cauză, nu este îndeplinită condiția privitoare la legătura cu soluționarea cauzei la care face referire art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Înalta Curte urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (1) C. proc. civ. din cadrul sentinței nr. 2 din 22 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (1) C. proc. civ. din cadrul sentinței nr. 2 din 22 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.