ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2225/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2225/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 16 octombrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
La data de 12.06.2023 s-a înregistrat la Curtea de Apel Pitești cererea prin care reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, a chemat în judecată pe pârâții: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și S.C. L. S.R.L., solicitând instanței să dispună:
- obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 10.717.871,73 RON reprezentând TVA și impozit aferent, prejudiciu total adus bugetului consolidat al statului, la care se adaugă accesoriile aferente debitului, până la data stingerii sumei datorate, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală;
- în conformitate cu prevederile art. 952 și urm. din C. proc. civ., coroborat cu art. 213 Codul de procedură fiscală instituirea măsurii sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâților;
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâții A., B., C., E., G., H., I. și S.C. L. S.R.L., prin întâmpinare, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, au invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, solicitând declinarea competenței în favoarea Tribunalului București.
Totodată, au invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Pitești de a soluționa prezenta cauză, având în vedere faptul că pârâții A., C., E., I. aveau la data înregistrării cererii de chemare în judecată, dar și în prezent, adresele de domiciliu în București și nicidecum la adresele indicate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 125F-cont din 23 octombrie 2023, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocate prin întâmpinare, și a declinat competanța de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că în prezenta acțiune, având un obiect patrimonial, pentru determinarea competenței materiale va fi aplicabil criteriul valoric prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., respectiv art. 95 pct. 1 C. proc. civ., observându-se că se instituie un criteriu de departajare sub aspectul competenței materiale, în raport cu valoarea pretențiilor, sens în care urmează să fie soluționate în primă instanță de către judecătorie cererile cu o valoare de sub 200.000 RON, și de către tribunal, în primă instanță, cererile cu o valoare de peste 200.000 RON.
Întrucât prin cererea de chemare în judecată se solicită repararea unui prejudiciu de peste 10.000.000 RON, în raport cu prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu art. 98 alin. (1), s-a apreciat că revine tribunalului competența de soluționare a cauzei.
A mai reținut instanța că litigiul nu poate fi considerat unul de contencios administrativ, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Totodată, a reținut instanța că nu se poate considera că respectivul litigiu ar fi de competența judecătorului sindic ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență față de pârâta S.C. L. S.R.L., având în vedere că judecătorul-sindic are o competență limitată la cererile, contestațiile și acțiunile prevăzute de art. 45 din Legea nr. 85/2014 sau, după caz, dacă procedura s-a deschis sub legea anterioară, la cererile, contestațiile și acțiunile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 85/2006. Normele legii insolvenței prin care se reglementează competența judecătorului-sindic sunt norme speciale și primesc aplicare potrivit principiului lex specialia generalibus derogant.
Sub aspectul competenței teritoriale, s-a constatat că în materia acțiunii în răspundere delictuală legiuitorul a optat pentru o competență alternativă, în sensul că pe lângă instanța de judecată, în a căreia rază teritorială domiciliază sau își are sediul pârâtul (art. 107 alin. (1) C. proc. civ.), cererea poate fi formulată conform art. 113 pct. 9 C. proc. civ. la instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
A constatat curtea de apel că, în aplicarea art. 112 C. proc. civ., reclamantul și-a exercitat dreptul de opțiune prevăzut de ar. 116 C. proc. civ., în sensul că a precizat că instanța competentă este Tribunalul Argeș, opțiune care s-a păstrat chiar dacă cererea a fost formulată la Curtea de Apel Pitești.
Învestită prin declinare, Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința civilă nr. 46/2024 din 02 februarie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâți prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.
În motivare, instanța a reținut faptul că, în raport cu valoarea obiectului cererii, de peste 200.000 RON, și cu domiciliul în Municipiul București al pârâților persoane fizice A., B., C., E., I., Tribunalul București are competentă materială și teritorială de a judeca în primă instanță prezenta cerere.
A mai subliniat faptul că, deși articolul 116 din C. proc. civ. prevede că în caz de pluralitate de instanțe competente reclamantul are un drept de opțiune între instanțele competente, manifestarea de voință a acestuia, astfel cum rezultă din cerere introductivă cât și din răspunsul la întâmpinare, nu a fost în sensul învestirii Tribunalului Argeș ci una necompetentă respectiv Curtea de Apel Pitești.
Primind dosarul, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 608 din 17 mai 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Argeș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în ceea ce privește competența teritorială, sunt avute în vedere dispozițiile art. 112 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, precum și cele ale art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Așadar, în caz de pluralitate de instanțe competente reclamantul are un drept de opțiune între acestea, manifestarea de voință putând fi expresă sau tacită, ce rezultă din opțiunea acestuia de a sesiza una dintre instanțele competente.
A constatat, totodată, că sesizarea Curții de Apel Pitești, deși o instanță necompetentă material, arată fără echivoc opțiunea reclamantului de a învesti teritorial instanțele de pe raza acestei curți de apel.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Înalta Curte constată că, în speță, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Argeș, care, la rândul său, a apreciat a fi necompetent să soluționeze cauza și a declinat competența Tribunalului București, care, ulterior, s-a dezînvestit în favoarea Tribunalului Argeș.
Prioritar, Înalta Curte reține că prezentul conflict negativ de competență vizează competența teritorială de soluționare a cauzei, din punct de vedere material cele trei instanțe fiind de acord că aceasta aparține tribunalului, în raport cu obiectul pricinii, care nu se circumscrie litigiilor din materia contenciosului administrativ, și cu valoarea pretențiilor solicitate, care se situează peste plafonul de 200.000 RON, reglementat de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.
Cât privește competența teritorială a tribunalului, regula de drept comun în această materie este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.
Regula înscrisă în art. 107 din C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.
Totodată, potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia".
Așadar, în cazul în care sunt chemați în judecată mai mulți pârâți, cum este situația în speța de față, cererea de chemare în judecată se poate introduce la instanța competentă pentru oricare dintre acești pârâți, alegerea aparținând reclamantului.
În cauză, reclamantul a ales să sesizeze instanța de la domiciliul unora dintre pârâții din jud. Argeș, și, în consecință, prin alegerea făcută de acesta, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanțe, însă cu condiția ca acestea să fie deopotrivă competente, a stabilit în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței competente material din circumscripția Curții de Apel Pitești.
Odată realizată opțiunea, instanța competentă, în speță Tribunalul Argeș, nu avea posibilitatea de a se dezînvesti, prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâților, cum dimpotrivă nici reclamantul nu putea reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.
Față de argumentele expuse, și în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 16 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.