ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2108/2024

HOTĂRÂRE

09.10.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2108/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 9 octombrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 20.03.2023, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 81.505,29 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în dosarele nr. x/2013, y/2010 și z/2021; cu cheltuieli de judecată.

Prin cerere reconvențională pârâții au solicitat obligarea reclamantei să plătească cheltuielile de judecată pe care le-au făcut în dosarul nr. x/2010, nr. y/2010* în dosarul nr. x/2013 (conexat la dosarul nr. x/2010) la Tribunalul Harghita, Curtea de Apel Târgu Mureș, precum și la Înalta Curte de Casație și Justiție; obligarea reclamantei la plata daunelor morale pentru că a încălcat drepturile pârâților de proprietate industrială asupra invenției cupă poligonală pentru excavator, protejată prin brevetul de invenție nr. x prin producerea/fabricarea și comercializarea neautorizată a dinților cupă excavator 1400 II desen E 14-328.05/M, parte componentă a invenției pârâților.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 827/29.01.2024, Judecătoria Sector 2 București a declinat competența de soluționare a capătului doi de cerere reconvențională în favoarea Tribunalului Argeș (privind daunele generate de încălcarea dreptului de proprietate industrială al pârâților, excepție invocată de reclamantă); a disjuns acțiunea reclamantei și a dispus formarea unui nou dosar.

A reținut instanța că prin capătul doi de cerere reconvențională se solicită plata sumei de 120.000 RON către fiecare pârât, reprezentând daune morale produse ca urmare a încălcării dreptului de proprietate industrială asupra invenției cupă poligonală pentru excavator protejată prin brevetul de inventie nr. x/30.12.2005.

Acest litigiu are natura unui litigiu în materia proprietății intelectuale, întrucât izvorăște din pretinsa încălcare a unor drepturi de proprietate intelectuală reglementate de Legea nr. 64/1991.

Noul C. proc. civ. nu prevede competența tribunalului de soluționare în primă instanță a litigiilor în materia proprietății intelectuale, iar potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., orice alte cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON, sunt de competența judecătoriei, astfel că, dacă s-ar aplica în speță criteriul valoric, judecătoria ar fi instanța competentă să soluționeze cererea de față, însă competența de primă instanță în materia proprietății intelectuale aparține tribunalului, ca instanță de drept comun, indiferent de valoarea obiectului cererii.

Astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului legii privind Noul C. proc. civ., prin adoptarea noii reglementări s-a intenționat reașezarea competenței materiale, astfel încât să conducă atât la apropierea justiției de cetățean, cât și la o justiție previzibilă prin unitatea soluțiilor jurisprudențiale. S-a avut în vedere ca judecătoria să judece cauzele de valoare mică și/sau de complexitate redusă, dar de o mare frecvență în practică.

Rezultă că enumerarea expresă din art. 94 a materiilor care atrag competența judecătoriei vizează cauzele civile stricto sensu, respectiv cele reglementate de C. civ., dovadă în acest sens fiind materiile indicate la pct. 1 lit. a) - j), care, într-adevăr, sunt susceptibile de a fi considerate ca fiind frecvente în practică și având un grad redus de complexitate.

Nu au fost avute în vedere acele materii care, fără a fi propriu-zis civile, sunt reglementate, de regulă, prin legi speciale, ale căror dispoziții se completează cu legislația civilă și/sau procesual civilă. Este vorba despre acele materii în care se pot înființa secții specializate sau complete specializate în cadrul secțiilor civile, în temeiul art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului C. proc. civ., coroborat cu normele din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, incidente în funcție de gradul instanței.

Materia proprietății intelectuale se încadrează în categoria celor care nu pot fi considerate ca fiind atribuite prin lege în competența judecătoriei, întrunind exigențele arătate anterior, motiv pentru care litigiile în această materie sunt de competența de primă instanță a tribunalului, în aplicarea art. 95 pct. 1 C. proc. civ., care prevede că tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, consacră plenitudinea de competență a tribunalului pentru judecata în fond în primă instanță, astfel cum rezultă și din expunerea de motive a proiectului legii privind Noul C. proc. civ.

În atare context, art. 94 C. proc. civ., care enumeră expres cererile date în competența judecătoriei, reprezintă o normă de excepție de la regula instituită prin art. 95 pct. 1, în sensul că ceea ce nu intră în competențele atribuite judecătoriei este de competența tribunalului, ca instanță de drept comun.

Prin sentința nr. 194/22.05.2024, Tribunalul Argeș, secția civilă a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sector 2 București, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că prin cererea din 20.03.2023, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 81.505,29 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuată în dosarele nr. x/2023, y/2010 și 1119/54/2021.

Prin cererea înregistrată la data de 14.07.2023 în cadrul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, pârâții au formulat cererea reconvențională prin care au solicitat la punctul 2, obligarea reclamantei la plata daunelor morale în cuantum de 120.000 RON, pentru fiecare, pentru încălcarea dreptului de proprietate industrială asupra invenției cupă poligonală pentru excavator, protejată prin brevetul de invenție x/B1/30.12.2005.

Conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.

În cauză, cererea reconvențională are caracterul unei cereri incidentale, în sensul art. 30 alin. (6) C. proc. civ., având în vedere dispozițiile art. 209 alin. (1) din același cod. Prin urmare, aceasta se va judeca de instanța competentă pentru cererea principală.

Împrejurarea că cererea reconvențională a fost disjunsă, nu înlătură caracterul incidental al cererii în cadrul dosarului principal, inițial nr. 6963/300/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București. În același sens, disjungerea nu face inaplicabile dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ.. Dacă s-ar interpreta altfel, ar însemna că ar rămâne la dispoziția judecătorului dosarului principal să schimbe competența de soluționare a unei cauze, prin simpla disjungere a unei cereri reconvenționale, și să fie ocolite dispozițiile art. 123 C. proc. civ., ceea ce nu poate fi primit.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București, pentru următoarele argumente:

Prin prezentul demers judiciar, reclamanta solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către aceasta în cadrul unui litigiu având ca obiect drepturi de proprietate intelectuală, în cuantumul menționat prin cererea introductivă de instanță.

La rândul lor, pe cale reconvențională, pârâții au solicitat, într-un prim capăt de cerere, obligarea reclamantei, de asemenea, la plata unor cheltuieli de judecată efectuate în același litigiu, în diferite etape procesuale.

Un al doilea capăt de cerere reconvențională vizează obligarea reclamantei la plata de daune morale pentru încălcarea/nerespectarea dreptului de proprietate intelectuală al pârâților.

Instanțele aflate în conflict au statuat în mod diferit asupra competenței acestei din urmă solicitări realizată prin intermediul cererii reconvenționale, apreciind fie că este vorba de o cerere din materia dreptului de proprietate intelectuală ce revine spre soluționare tribunalului, în lipsa unei reglementări exprese, care să atribuie judecătoriei o asemenea competență (Judecătoria Sector 2 București), fie că natura incidentală a cererii reconvenționale impune judecarea acesteia de către instanța investită cu acțiunea principală (Tribunalul Argeș).

Înalta Curte constată că în cauză atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională (ce are valoarea și efectele juridice ale unei cereri principale, conform art. 209 C. proc. civ.), conțin solicitări similare, respectiv acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți într-un litigiu anterior din materia drepturilor de proprietate intelectuală. Valoarea sumelor solicitate cu acest titlu, dar și natura juridică a unei astfel de acțiuni (acțiune în pretenții de drept comun), atrage competența materială de soluționare a litigiului a judecătoriei (în speță, Judecătoria Sector 2 București), conform art. 94 lit. k) C. proc. civ., text legal potrivit căruia judecătoria judecă "orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști."

Problema care a generat conflictul negativ de competență este însă aceea dacă solicitarea constând în acordarea de daune morale pentru o eventuală încălcare/nerespectare a unui drept de proprietate intelectuală (petitul doi din cererea reconvențională) este sau nu de competența judecătoriei, având în vedere natura juridică a unei astfel de pretenții.

Potrivit art. 123 C. proc. civ. "(1) Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și atunci când competența de soluționare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secții specializate sau a unui complet specializat. (3) Când instanța este exclusiv competentă pentru una din părți, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părțile."

Coroborând aceste dispoziții cu cele ale art. 30 alin. (6) C. proc. civ., care definesc cererile incidentale, rezultă că art. 123 C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă să soluționeze o cerere principală devine competentă a soluționa și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză, chiar dacă în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială ori teritorială.

Aceste prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare legală de competență în ceea ce privește judecata cererilor accesorii și incidentale, în favoarea instanței învestite cu soluționarea cererii principale, au caracter imperativ și se aplică prin derogare de la normele generale de competență materială sau teritorială exclusivă.

Cererea reconvențională reprezintă o varietate a cererii de chemare în judecată prin care pârâtul dintr-un proces pendinte formulează pretenții proprii împotriva reclamantului. Sub aspect procesual, cererea reconvențională este una incidentală, ea nu exprimă apărarea pe care o face pârâtul față de pretențiile reclamantului și nici nu reprezintă o excepție de procedură, ci constituie mijlocul procesual prin intermediul căruia pârâtul indică pretenții proprii față de reclamant. Pârâtul devine astfel și el reclamant, iar demersul său procedural întrunește caracteristicile unei adevărate cereri de chemare în judecată. Caracterul incidental al cererii reconvenționale nu înlătură valoarea și efectele sale juridice similare unei acțiuni introductive de instanță, însă presupune o competență specifică, și anume aceea pe care o are acțiunea principală, fiind incidente, așa cum s-a arătat, dispozițiile art. 123 C. proc. civ. anterior menționate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sector 2 București, ca instanță competentă în soluționarea cererii principale în raport de care s-a formulat cererea reconvențională al cărei petit a determinat prezentul conflict negativ de competență.