ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2101/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă la data de 02.03.2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., să se constate îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii acesteia, în principal, pentru prejudiciul cauzat de lucruri, iar în subsidiar, pentru fapta proprie; obligarea pârâtei la achitarea, în favoarea reclamantei, a următoarelor sume de bani: 19.470,67 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea prejudiciului material rezultat din cheltuielile ocazionate cu îngrijirea medicală și notificarea pârâtei, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală și care urmează a se calcula de la data efectuării fiecărei plăți și până la plata integrală a debitului; 2.700 euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data efectuării plății, cu titlu de daune materiale, reprezentând beneficiu nerealizat, respectiv contravaloarea echivalentului câștigului din muncă nerealizat, aferent perioadei 01.04.2019 - 30.06.2019, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală și care urmează a se calcula de la data scadenței fiecărei obligații de plată și până la plata integrală a debitului; 200.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data efectuării plății, cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală și care urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata integrală a debitului; acordarea cheltuielilor de judecată. Reclamanta a depus, succesiv, modificări ale cererii, sub aspectul majorării cuantumului pretențiilor solicitate cu titlu de daune materiale.

Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj Prin sentința nr. 344/04.07.2023, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 20633,67 RON cu titlu de daune materiale, actualizată cu indicele de inflație la data plății, împreună cu dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2700 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune materiale, reprezentând beneficiu nerealizat, actualizată cu indicele de inflație la data plății, împreună cu dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată asupra sumei în RON, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 50000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale, actualizată cu indicele de inflație la data plății, împreună cu dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată asupra sumei în RON, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2610,9 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 100 RON reprezintă taxa de timbru, 2380 RON onorariul avocatului, iar 130,9 RON cheltuieli pentru traducere.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj Prin decizia nr. 354/A/13.12.2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelul pârâtei și pe cel al reclamantei; a schimbat în parte sentința; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 20.000 de euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale, actualizată cu indicele de inflație la data plății, împreună cu dobânda legală penalizatoare începând cu data pronunțării hotărârii; a obligat pârâta să achite reclamantei dobânda legală penalizatoare după cum urmează: pentru suma de 2.700 de euro, echivalent RON la cursul BNR și pentru suma de 928,1 RON din data de 04.11.2019; pentru suma de 18.542,47 RON din data de 05.05.2022; pentru suma de 63 de RON din data de 09.12.2022; pentru suma de 250 de RON din data de 12.12.2022; pentru suma de 50 de RON din data de 10.01.2023; pentru suma de 200 de RON, din data de 15.05.2023; a menținut în rest dispozițiile sentinței civile atacate.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta A.. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că, deși instanța de apel a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentei, cât și pe cele ale pârâtei, nu a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa. Întrucât nu au fost prezentate argumentele pentru care instanța de apel a considerat că există o faptă ilicită, nu se poate reține existența unei motivări care să mențină soluția pronunțată vizavi de valoarea daunelor morale acordate. Prin urmare, instanța de apel nu a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, nefiind clare rațiunile avute în vedere de instanță care au determinat reducerea daunelor morale la suma de 20.000 euro. În raport cu obiectul acțiunii, recurenta a expus cronologic situația de fapt și de drept care a generat litigiul, însă nu a exercitat o examinare obiectivă a actelor și faptelor juridice învederate prin cererea de apel, demers ce era obligatoriu având în vedere complexitatea acestora și relevanța asupra dezlegării elementelor esențiale ale cauzei. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1349, art. 1385, art. 1388 și art. 1391 alin. (1) C. civ., precum și normele de drept material privind principiul reparării integrale a prejudiciului moral. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta a expus pe larg situația de fapt a cauzei privind modalitatea în care s-a realizat vătămarea acesteia, diagnosticele stabilite, suferințele îndurate, procedurile medicale efectuate, consecințele produse în plan fizic, psihic și estetic. A învederat recurenta că, în aplicarea art. 1358 C. civ., calitatea făptuitorului de "profesionist în exploatarea unei întreprinderi" reprezintă o cauză de agravare a răspunderii civile, acestei categorii de făptuitori impunându-i-se reguli mai stricte privind desfășurarea activităților specifice, fiind obligați prin regulile impuse profesiei să ia măsuri eficiente de protecție pentru prevenirea producerii unor prejudicii. Astfel, calitatea de profesionist în exploatarea unei întreprinderi va trebui să se regăsească și să se reflecte în cuantumul prejudiciilor acordate, dat fiind faptul că gravitatea culpei imputabile societății rezultă și din lipsa avertizării, a semnalizării în orice mod, a diblurilor metalice ieșite din asfalt (a stării de pericol); în pofida faptului că, în acord cu art. 1356 alin. (2) din C. civ., răspunderea delictuală nu poate fi exclusă sau limitată printr-un anunț, textul legal indicat reglementează și valoarea juridică a acestuia, respectiv semnalarea (avertizarea asupra) unui pericol, oferind victimei posibilitatea de a acționa cu precauție și diligență pentru a înlătura riscul producerii de daune. Potrivit scrisorii medicale din 13.03.2019, diagnosticul principal stabilit cu privire la reclamantă, în urma consultării sale la secția clinică ortopedie și traumatologie II, a fost de luxație scapulo-humerală antero-internă dreaptă, suspiciune leziune coafă rotatori și luxație a umărului, nespecificată. De asemenea, medicul primar legist a apreciat, inițial, că leziunile traumatice ocazionate necesită 20-25 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații. Totuși, din cuprinsul suplimentului la raport rezultă că, din punct de vedere medico-legal, vătămarea presupune 45-50 zile de îngrijire medicală. Or, analiza circumstanțelor factuale concrete trebuia să se facă raportat la normele de drept material prevăzute de dispozițiile art. 1349, art. 1385, art. 1388 și art. 1391 alin. (1) C. civ. în ceea ce privește criteriile legale prevăzute în vederea determinării și acordării daunelor materiale. Drept urmare, în contextul creionat, nu poate fi omis cadrul în care s-au produs leziunile, anume ca urmare a faptului că recurenta s-a împiedicat de un diblu aflat în asfalt și a căzut. Așadar, seriozitatea vătămării trebuie cercetată și din prisma circumstanțelor efective în care s-a produs evenimentul și a modului de manifestare. Or, respectiva cădere a prezentat un caracter violent, aspect demonstrat de înregistrarea pusă la dispoziție de către pârâtă. În condițiile date, nu doar că s-au generat leziuni cu suferință fizică intensă și imediată, ci s-a creat și un veritabil șoc în persoana reclamantei. Astfel, este limpede că, în contextul unei simple deplasări prin spațiul exterior magazinului, nu putea exista previziunea rezonabilă că va surveni un asemenea eveniment. Totodată, trebuie observat că specificul vătămărilor suferite a fost de natură a induce un disconfort fizic accentuat, grav, chiar de la data la care a survenit accidentul. Sub aspectul discutat, nu poate fi omis diagnosticul stabilit cu prilejul prezentării la secția clinica ortopedie si traumatologie II. Corelativ, este de reliefat că, ulterior, s-a confirmat diagnosticul de ruptură masivă coafă rotatori umăr drept, față de intervenția chirurgicală practicată. Așadar, este dincolo de orice dubiu că, posterior evenimentului, recurenta a întâmpinat suferințe fizice, generate de natura și poziționarea leziunilor, potențate, în situația sa particulară, de efectele de natură emoțională produse ca urmare a modalității în care a survenit vătămarea. Mai mult, dincolo de leziunea suferită la umăr, atât înregistrarea depusă de către pârâtă, cât si fotografia atașată de către recurentă, reflectă aspectul că au existat leziuni și la nivelul feței, al nasului. Instanța de apel a reținut că efectele evenimentului trebuie evaluate și prin referire la durata de timp în care s-au manifestat, însă trebuie precizat că acestea nu sunt limitate, strict, implacabil, la intervalul necesar pentru vindecare, potrivit raportului de expertiză medico - legală. Dimpotrivă, efectele accidentului au fost de natură a se extinde pentru o perioadă mai îndelungată, până când s-ar realiza și o vindecare psihică efectivă, care, astfel cum rezultă din probele administrate și constatarea impotenței fizice și mecanice permanente, nu este încă realizată și, probabil, nu va fi niciodată, pentru că efectele acestui accident provocat au un caracter permanent. În realitate, recuperarea implică un proces complex, dovadă fiind împrejurarea că, posterior evenimentului, a fost necesară efectuarea de consultații succesive, practicarea unei intervenții chirurgicale și, urmare a recomandărilor specialistului, inclusiv ședințe de kinetoterapie. Rezultă că suferința fizică s-a perpetuat în tot acest interval, dincolo de perioada strict necesară pentru vindecare, în sens medico-legal. De altfel, se reține că intervenția la care a fost supusă reclamanta a avut loc la 16.01.2020, în circumstanțele în care evenimentul s-a produs la 13.03.2019. Suplimentar, ulterior efectuării artroscopiei, s-a estimat perioada de recuperare până la un an, de către medicul primar ortoped. S-a reliefat că, raportat la situația din prezent a reclamantei, consecințele vătămărilor nu pot fi integral înlăturate. Într-adevăr, scrisoarea medicală emisă de C. reflectă aspectul că mobilitatea activă a umărului drept (implicit a întregului membru superior drept), la acest moment, este de doar 60% din capacitate, iar statusul actual nu se va mai îmbunătăți, doar se va înrăutăți în timp. Mai mult, evoluția reclamantei poate fi staționară sau spre agravare, cu pierderea treptată a funcției coafei rotatorilor, ce implică și pierderea graduală a forței și a mobilității active, iar, în măsura în care, în evoluție, starea se degradează, va necesita intervenție chirurgicală (protezare de umăr inversată), fără a se putea acum preconiza cu siguranță evoluția ulterioară. Prin urmare, este definitiv și ireversibil afectată mobilitatea umărului drept, ceea ce presupune că vătămarea cauzată a dobândit un caracter permanent. De asemenea, există și riscul pierderii treptate a funcției coafei rotatorilor. Mai mult, este deja afectat și umărul stâng al reclamantei, astfel cum rezultă din aceeași ultimă scrisoare medicală, care este și acesta afectat, fiind la acest moment la doar aproximativ 80% din capacitate. În cauză nu se poate reține afirmația pârâtei în sensul că vătămarea suferită nu constituie singura cauză ce a condus la diminuarea funcționalității umărului drept, acest aspect nefiind dovedit în nici o modalitate. În realitate, din expertiza efectuată în cauză reiese că nu au existat elemente medico-legale pentru a se putea aprecia asupra gradului mobilității active anterior datei de 13.03.2019, nefiind puse la dispoziție acte medicale anterioare evenimentului traumatic. Așa fiind, se reține că nu există probe concrete care să ateste un cumul de cauze în ce privește afectarea mobilității umărului. Prin prisma activității desfășurate de către recurentă, rezultă că umărul drept nu avea absolut nici o problemă funcțională înainte de accidentul suferit în parcarea B.. Dovada o fac și contractele pe care recurenta le-a onorat fără probleme în străinătate înainte de acest eveniment nefericit, în considerarea cărora s-a perfectat ulterior și contractul depus la dosar, dar care nu a mai putut fi onorat datorită survenirii acestui accident.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul B. S.R.L. a arătat că motivele de recurs se referă, în esență, la faptul că instanța de apel ar fi făcut o incorectă evaluare a cuantumului daunelor morale raportat la consecințele negative care s-au răsfrânt asupra stării de sănătate a recurentei. Aceste motive de recurs reprezintă aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, care presupun reevaluarea probelor administrate în cauză și a situației de fapt dedusă judecății, aspecte care sunt incompatibile cu calea extraodinară de atac a recursului, conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri judecătorești se poate cere doar pentru motive de nelegalitate. Hotărârea instanței de apel, cu privire la capătul de cerere privind daunele morale, cuprinde atât motivarea cu privire la acordarea dobânzii legale, cât și analiza circumstanțelor și criteriilor privind cuantificarea daunelor morale. Astfel, s-au avut în vedere atât doctrina și jurisprudența, dar mai ales criteriile legate de suferința victimei. În mod corect instanța de apel a redus cuantumul daunelor morale, prin aplicarea filtrului echității, respectiv prin raportarea la nivelul de trai din România și la jurisprudența în materie. Sub acest aspect, intimata a expus ample considerații teoretice privind rolul și principiile acordării daunelor morale, despre care a arătat că nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără just temei și nici o sarcină disproporționată, excesivă, ce ar reveni făptuitorului. De asemenea, intimata a expus aspecte conținute în Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit sub egida Fondului de Protecție a Victimelor Străzii și a concluzionat că instanța de apel a realizat o individualizare legală și temeinică a cuantumului daunelor morale acordate recurentei. Referitor la onorariul de avocat posibil a fi pretins dacă intimata va fi parte căzută în pretenții, solicită reducerea acestuia conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a susținut, pe de o parte, că instanța de apel nu a motivat soluția adoptată cu privire la diminuarea daunelor morale acordate reclamantei, iar pe de altă parte, că o astfel de diminuare reprezintă o interpretare și aplicare greșită a normelor de drept material reprezentate de art. 1349, art. 1385, art. 1388 și art. 1391 alin. (1) C. civ. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că, "Deși instanța de apel a analizat, în mod efectiv, atât argumentele subsemnatei, cât și pe cele ale pârâtei, nu a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa". A mai arătat recurenta că "În condițiile în care instanța de apel nu și-a prezentat argumentele pentru care a considerat că există o faptă ilicită nu se poate reține existența unei motivări care să mențină soluția pronunțată vizavi de valoarea daunelor morale acordate." A concluzionat recurenta că "...instanța de apel nu a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, nefiind clare rațiunile avute în vedere de instanță care au determinat reducerea daunelor morale la suma de 20.000 euro." Înalta Curte constată că, subsumat acestui motiv de recurs, recurenta deduce judecății afirmații de ordin general ce reflectă nemulțumirea acesteia legat de cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubire în calea de atac a apelului, respectiv de faptul că despăgubirea inițială (daunele morale) acordată de instanța de fond a fost redusă în calea de atac (de la 200.000 euro la 50.000 euro). Astfel, fără a indica în concret ce aspecte ale cauzei nu au fost avute în vedere de către instanța de apel în redimensionarea cuantumului daunelor morale, recurenta expune o afirmație generică, în sensul că instanța de apel nu a prezentat, în concret, motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției pronunțate, deși, anterior acestei concluzii, recurenta arată că instanța de apel a analizat efectiv susținerile ambelor părți. Prin urmare, recurenta pretinde că s-a analizat, dar nu s-a arătat. O astfel de susținere însă, nu este susceptibilă de încadrare în motivul de recurs invocat, iar prin generalitatea ei nu poate declanșa un control în legalitate asupra hotărârii din apel, întrucât nu supune analizei instanței de recurs aspecte concrete a căror neluare în considerare de către instanța de apel să contureze o nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Totodată, simplele afirmații în sensul că instanța de apel nu a analizat, nu a prezentat argumentele, nu a expus silogismul juridic, fără ca acestea să fie fundamentate pe susțineri din care să rezulte modalitatea săvârșirii pretinsei nelegalități, respectiv ce anume trebuia să aibă în vedere instanța de apel, ce anume a fost omis în analiza instanței de apel în concret și relevanța asupra soluției pe care pretinsa omisiune o implică, cum ar fi trebuit să se realizeze o motivare corespunzătoare în viziunea recurentei, de asemenea, nu pot fi încadrate în motivul de recurs invocat, nefiind apte să determine analiza de legalitate specifică instanței de recurs. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deși invocă o pretinsă încălcare a unor norme de drept material (art. 1349, art. 1385, art. 1388, art. 1391 alin. (1) C. civ.) recurenta face ample trimiteri la situația de fapt a cauzei și la probele administrate, modalitatea de redactare a memoriului de recurs fiind străină de specificul căii extraordinare de atac, în cadrul căreia instanța de control judiciar nu poate examina stări și situații de fapt, ci este învestită exclusiv cu un control de legalitate, de conformitate a hotărârii atacate cu normele de drept. În acest sens, recurenta expune contextul în care s-a produs accidentarea, investigațiile și intervențiile medicale realizate, diagnosticele stabilite, modalitatea de recuperare, efectele ulterioare ale accidentării, faptul că nu a mai putut executa contractul de muncă încheiat în Italia pe o perioadă de 3 luni de zile (paginile 5-9 din memoriul de recurs). Este evident că aceste aspecte nu constituie critici de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel încât nu pot fi avute în vedere subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ele reprezentând contextul factual al pricinii, stabilit ca atare de către instanțele devolutive și avut în vedere la pronunțarea hotărârii atacate astfel cum rezultă din considerentele subsumate analizei dedicate apelului formulat de pârâtă. În continuare, recurenta expune parte din considerentele instanței de apel, redă opinii doctrinare în materie, evocă practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului, face aprecieri de ordin general asupra daunelor morale și asupra principiului reparației integrale, apoi reia parcursul medical urmat pentru vindecare (investigații, tratamente, proceduri), efectele concrete ale vătămării (dureri fizice, suferințe psihice, lipsa mobilității, incapacitatea funcțională parțială a membrului drept care a determinat diminuarea semnificativă a calității vieții, crearea unei sentiment de inferioritate prin imobilizarea temporară, atingerea adusă fizionomiei, starea de mâhnire profundă determinată de imposibilitatea de a efectua activitățile curente și a solicita ajutorul celorlalți, etc), reia considerațiile de ordin general privind componenta patrimonială a prejudiciului corporal, modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, componenta morală a prejudiciului, principiul statuării în echitate, gravitatea culpei, calitatea făptuitorului de profesionist etc. (paginile 10-17 din memoriul de recurs). Nici aceste susțineri nu sunt subsumabile motivului de recurs invocat, întrucât expun situații de fapt ale cauzei stabilite deja de către instanțele devolutive și aprecieri de ordin general cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale, fără a se indica, în concret, în ce modalitate au fost interpretate și aplicate greșit normele de drept material indicate la situația recurentei. Începând cu pagina 18 a memoriului de recurs se învederează, tot într-o manieră abstractă și imprecisă, că "...analiza circumstanțelor factuale concrete trebuia să se facă raportat la normele de drept material prevăzute de dispozițiile art. 1349, art. 1385, art. 1388 și art. 1391 alin. (1) C. civ., în ceea ce privește criteriile legale prevăzute în vederea determinării și acordării daunelor materiale." După această frază generică, sunt reluate consecințele vătămării recurentei, cu ample referiri la procedurile și la actele medicale în care acestea au fost consemnate (paginile 18-22 din memoriul de recurs), aspecte care și ele se regăsesc în evaluarea instanței de apel. De la pagina 22 din memoriul de recurs, învederând o pretinsă încălcare a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta se întreabă, în mod retoric, cum este posibil să se reducă cuantumul daunelor morale la 20.000 euro, în contextul în care "...așa cum acest lucru a fost bine punctat de către instanța de apel, au fost afectate semnificativ și posibilitățile concrete ale reclamantei de a se bucura de toate elementele pe care le implică sfera personală...". Prin urmare, chiar recurenta observă că instanța de apel reține, într-o analiză proprie, consecințele vătămării produse asupra acesteia, așa cum, într-un paragraf anterior, tot recurenta a apreciat că "...instanța de apel a analizat, în mod efectiv, atât argumentele subsemnatei, cât și pe cele ale pârâtei...", situație față de care modalitatea de redactare a memoriului de recurs face imposibilă analiza de legalitate specifică căii extraordinare de atac. Nici această modalitate de expunere a pretinselor critici ale recurentei nu este una care să poată fi încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât simpla indicare a normelor de drept material despre care se susține că au fost greșit aplicate sau interpretate nu este suficientă pentru a atrage motivul de recurs invocat, câtă vreme este fundamentată pe stări de fapt, afirmații generice și trimiteri la probe străine configurației juridice a recursului. În ultimele pagini ale memoriului de recurs (23-26), recurenta expune alte aprecieri generale privind prejudiciul moral, redă considerente ale instanței de apel, pe care le apreciază ca fiind corecte (și care contrazic susținerile recurentei în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat, nu a analizat, nu a justificat, etc.), reia consecințele fizice ale vătămării și concluzionează că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii și nu conține silogismul juridic pentru care a procedat la diminuarea daunelor morale acordate recurentei. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că întreg memoriul de recurs reprezintă o redare repetitivă a situației de fapt a cauzei, în care sunt intercalate, pe alocuri, aprecieri de ordin general referitoare la prejudiciul moral și afirmații lipsite de argumente juridice privind o pretinsă necorespunzătoare motivare, respectiv o pretinsă greșită aplicare/interpretare a normelor de drept material incidente astfel cum au fost indicate de către recurentă. Recurenta este nemulțumită de cuantumul daunelor morale astfel cum au fost acordate de către instanța de apel și fundamentează această nemulțumire pe chestiuni de netemeinicie ce nu pot fi avute în vedere în prezenta etapă procesuală, întrucât excedează cadrului legal în care se desfășoară judecata în recurs. Contrar însă tuturor acestor afirmații de ordin general din cuprinsul memoriului de recurs, Înalta Curte observă că hotărârea atacată beneficiază de o amplă analiză în ceea ce privește soluția de acordare de daune morale, contestată în apel de pârâta S.C. B. S.R.L.. În examinarea acestor pretenții și a soluției primei instanțe, curtea de apel a arătat că urmărește să asigure, sub aspectul cuantificării lor, principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, pentru a păstra un just echilibru pentru ca sumele stabilite să nu depășească funcția reparatorie pentru care acestea au fost instituite. În continuare, curtea de apel a expus criteriile pentru stabilirea despăgubirilor a căror aplicarea a raportat-o la circumstanțele factuale concrete, cele care corespund și situației de fapt prezentată de recurentă, incluzând aici și toate consecințele asupra integrității fizice și sănătății sale. În acest context, instanța de apel a cuantificat daunele stabilite în favoarea recurentei, indicând-contrar susținerilor acesteia că n-ar fi justificat în niciun fel soluția de diminuare a daunelor morale-faptul că, deși atingerile aduse integrității corporale și sănătății au caracter permanent, acestea nu se înscriu în rândul celor care necesită o compensare în cuantum superior, cum sunt cele acordate în caz de deces. Nemulțumită de soluția pronunțată, recurenta a criticat decizia instanței de apel conferind recursului formulat un caracter devolutiv, fără a susține însă cu argumente pertinente prin critici care să fie subsumabile cazurilor indicate, niciunul din motivele legale de recurs menționate (art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.), circumstanțe în care devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 354/A din 13 decembrie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.