ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2098/2024

Ședința publică din data de 9 octombrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 23.12.2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L., C., D., E. și F., obligarea acestora la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului proprietatea reclamantului situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, având nr. cadastral x, înscris în CF nr. x, pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată.

Urmare a soluționării conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Ilfov și Tribunalul București, prin sentința nr. 41/F/2I.03.2018, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secție civilă, sens în care dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă sub nr. x/2017.

Prin sentința nr. 2598/19.11.2019, Tribunalul București, secția a III a civilă a admis, în parte, acțiunea; a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților și a obligat pârâții, în solidar, la plata, către reclamant, a sumei de 61.427,87 euro cu titlu de contravaloare lipsă de folosință a imobilului situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, pe perioada 23.12.2013 - 15.07.2016.

Prin decizia nr. 1815/A/17.12.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis apelurile pârâților împotriva sentinței; a schimbat în parte sentința, în sensul că despăgubirile pe care pârâții trebuie să le plătească, în solidar, reclamantului, sunt de 21.209,5 euro și reprezintă contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pe perioada 27.11.2015-15.07.2016 și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin decizia nr. 2432/16.11.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul pârâților împotriva deciziei anterior menționate; a admis recursul reclamantului împotriva aceleiași decizii, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

La termenul din data de 16.11.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a constatat că a încetat capacitatea de folosință a intimatei B. S.R.L., cu efectul desprins din art. 56 alin. (1) C. proc. civ., urmând a se modifica în mod corespunzător cadrul procesual, fără menționarea acestei intimate.

Prin decizia nr. 2663/07.12.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 2432/16.11.2021, formulată de petentul A..

Prin decizia nr. 1549/A/28.10.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâților împotriva sentinței nr. 2598/19.11.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2017; a obligat pe apelanții-pârâți la plata, către intimatul-reclamant A., a cheltuielilor de judecată în recurs de 5.586,33 RON reprezentând taxă judiciară de timbru de 2.611,33 RON și onorariu de avocat de 2.975 RON și a cheltuielilor de judecată în rejudecarea apelului de 2.975 RON reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., pârâții D., C., F., E..

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au învederat că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 501 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., întrucât s-a raportat doar la momentul la care pârâții datorează contravaloarea lipsei de folosință și a lăsat nesoluționate celelalte motive de apel, precum și apelul declarat de pârâta B. S.R.L..

Deși prin decizia de casare s-a constatat că a încetat capacitatea de folosință a intimatei B. S.R.L., cu efectul desprins din art. 56 alin. (1) C. proc. civ., totuși, în rejudecare, instanța de apel a soluționat apelul și în contradictoriu cu societatea comercială radiată, astfel cum reiese din considerentele și dispozitivul deciziei recurate.

Relativ la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept material.

În mod greșit instanța de apel reține că, întrucât recursurile pârâților au fost respinse ca nefondate, iar apelanta-pârâtă B. S.R.L. nu a declarat recurs, aceasta ar mai fi rămas învestită doar cu soluționarea apelului în raport cu momentul datorării lipsei de folosință, aspect care contravine chiar deciziei de casare, întrucât instanța supremă nu a desființat celelalte motive de apel.

Potrivit deciziei de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că nu va analiza motivele de netemeinicie privind expertiza efectuată în cauză și necesitatea citării soției reclamantului în raport cu prevederile art. 339 și art. 643 alin. (1) și alin. (2) C. civ. întrucât, deși acestea figurează și în motivele de apel formulate de pârâți, nu se raportează la dezlegarea dată de instanța de apel, astfel încât nici această critică nu va putea fi analizată, deoarece obiectul recursului îl constituie decizia atacată și nu nemulțumirile părții privitoare la procedura în fața primei instanțe.

În rejudecare, instanța de apel a lăsat nesoluționate motive de apel esențiale, care vor avea consecința unei contrarietăți de hotărâri cu privire la cuantumul real al valorii lipsei de folosință, în contextul în care contravaloarea lipsei de folosință va fi determinată și în procedura partajului solicitată de soția reclamantului, într-un alt dosar.

Recurenții învederează că este esențial atât momentul de la care intimatul ar avea dreptul la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului, astfel cum s-a statuat prin decizia de casare, dar și cuantumul contravalorii lipsei de folosință, astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză, cu privire la care pârâții au formulat motiv de apel, ce a rămas nesoluționat deși nu a fost înlăturat de instanța de recurs.

De asemenea, a rămas nesoluționat motivul de apel referitor la nelegalitatea și netemeinicia raportului de expertiză în condițiile în care, prin cererea de apel, apelanții-pârâți au arătat faptul că expertiza efectuată în cauză este lovită de nulitate întrucât s-a realizat fără citarea pârâtei B. S.R.L. prin lichidatorul judiciar Recuperare Consulting Grup IPURL, care în acea perioadă avea capacitate de folosință și solicitase în mod legal suspendarea judecății în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Cu toate că la data de 05.02.2019 pârâții au adus la cunoștința expertului starea de insolvență a societății, acesta nu a citat partea prin lichidator judiciar, după cum instanța de apel a omis să citeze societatea (conform încheierii de la termenul din 05.02.2019-fila x) și să comunice expertului obligația legală de a aplica și respecta dispozițiile art. 155 alin. (1) pct. 5 teza finală din C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014. Față de aceste împrejurări, recurenții învederează că expertiza a fost efectuată cu încălcarea respectivelor prevederi legale.

Recurenții mai arată că apelul societății aflate în insolvență nu a fost soluționat (fiind înregistrat la data de 17.12.2019, iar societatea avea capacitate de folosință) și nu se poate pune în discuție nulitatea relativă procedurală cu privire la faptul că numai partea respectivă o poate invoca întrucât, potrivit jurisprudenței instanței supreme (decizia civilă nr. 3416/05.11.2014), indiferent de atitudinea procesuală a debitoarei aflate în insolvență, era obligatorie citarea acesteia.

Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel privind necesitatea refacerii raportului de expertiză cu citarea societății pârâtei prin lichidator, în contextul în care această cerere a fost respinsă de către instanța de fond, iar obiecțiunile la raport au fost recalificate ca fiind apărări de fond, fără a fi, însă analizate.

Prin nesoluționarea tuturor motivelor de apel instanța de fond a încălcat principiul disponibilității prevăzut de art. 22 C. proc. civ.

Făcând referire la decizia nr. 884/2017 și la decizia nr. 1832/2016 pronunțate de secția a II a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenții au învederat că jurisprudența instanței supreme este constantă în aplicarea art. 501 alin. (3) C. proc. civ. și a consecințelor ce decurg din aplicarea sa.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 22.05.2024, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 09.10.2024.

Recurenții au formulat punct de vedere la raport prin care au reiterat aspecte deduse judecății prin memoriul de recurs, au învederat că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., contrar celor reținute prin raportul de admisibilitate, nu au fost invocate pur formal, ci au vizat nesocotirea dispozițiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., și au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Relativ la motivul de recurs vizând citarea, în rejudecare, a societății B. S.R.L., intimatul a invocat prevederile art. 160 alin. (3) C. proc. civ., arătând că pârâții au fost legal citați la termenul din 28.10.2022 și nu au invocat neregularitatea privind procedura de citare a societății care nu mai avea capacitate procesuală de folosință. Totodată învederează că, prin invocarea acestui argument, recurenții-pârâți nu justifică un interes și o vătămare de natură să conducă la anularea deciziei recurate întrucât prin dispozitivul hotărârii atacate nu a fost stabilită o obligație în sarcina respectivei societăți, iar prin sentința pronunțată de instanța de fond s-a dispus obligarea pârâților, în solidar.

Cu privire la argumentele recurenților-pârâți ce vizează nesoluționarea unor motive de apel și cele referitoare la expertiza efectuată în cauză și necesitatea citării soției reclamantului, arată că aceste critici sunt identice cu cele formulate în apel, în primul ciclu procesual, fără a se raporta la dezlegările date prin decizia nr. 1815/17.12.220, considerente menținute prin decizia de casare. De asemenea, învederează că sunt inadmisibile criticile recurenților sub aspectul nelegalității și netemeiniciei raportului de expertiză.

Recurenții-pârâți au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea apărărilor intimatului, învederând că acesta confundă procedura de citare cu lipsa capacității procesuale de folosință, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 160, ci art. 56 C. proc. civ.. Învederează că apărările din cuprinsul întâmpinării sunt nefondate, iar instanța de apel a lăsat nesoluționate motive de apel fundamentale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, fiind lipsite de fundament legal, potrivit următoarelor considerente:

- Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut nesocotirea dispozițiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., respectiv a limitelor rejudecării stabilite prin decizia de casare întrucât pe de o parte, instanța de apel a considerat că a rămas învestită doar cu stabilirea momentului de la care se datorează contravaloarea lipsei de folosință asupra imobilului - lăsând astfel nesoluționate celelalte motive de apel - și, pe de altă parte, a lăsat nesoluționat apelul declarat de S.C. B. S.R.L., pe care a citat-o în proces, deși i se reținuse lipsa capacității de folosință prin decizia anterioară a instanței de recurs.

Criticile sunt nefondate.

Astfel, în ce privește limitele rejudecării, ele au fost corect stabilite și reținute de instanța de apel, cu referire la dezlegările cu caracter obligatoriu ale deciziei de casare (decizia nr. 2432/16.11.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă) care a constatat ca fiind întemeiată, din criticile deduse judecății, prin intermediul celor două recursuri, al reclamantului și al pârâților, doar cea prin care reclamantul a susținut greșita determinare a momentului de la care pârâții datorează contravaloarea lipsei de folosință asupra imobilului pe care l-au ocupat fără niciun titlu.

Aceasta, în contextul în care decizia anterioară din recurs a statuat că, în speță, nu se punea problema antrenării răspunderii pârâților pe temei contractual, pentru a fi incidente dispozițiile art. 1522 C. civ. referitoare la punerea în întârziere prin efectul notificării, ci a răspunderii civile delictuale, situație în care autorul faptei ilicite se află de drept în întârziere conform art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ.

În acest context, la rejudecare, instanța de apel a dat efect dezlegărilor cu caracter obligatoriu ale deciziei de casare, conform art. 501 C.priv., reținând, în mod corect, în stabilirea momentului de la care pârâții erau de drept în întârziere și deci, datorau despăgubiri (contravaloarea lipsei de folosință a imobilului ocupat fără titlu), autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2727/18.04.2016 a Judecătoriei Buftea (prin care, dispunându-se evacuarea pârâților din imobil, s-a stabilit definitiv asupra lipsei vreunui drept de folosință a acestora care să le justifice ocuparea imobilului proprietatea reclamantului).

Susținerea conform căreia instanța de apel ar fi lăsat nesoluționat apelul declarat de S.C. B. S.R.L. este una lipsită de fundament și contradictorie în argumentarea ei, care relevă faptul că deși față de această societate s-a închis procedura falimentului, dispunându-se radierea din Registrul comerțului, ar fi trebuit, totodată, să-i fie soluționată calea de atac.

Acest aspect, al lipsei capacității de folosință vizând societatea menționată, a fost reținut prin decizia de casare, constatându-se că respectiva persoană juridică "nu mai face parte din distribuția procesuală a cauzei, nemaifiind subiect de drept, urmare a închiderii procedurii insolvenței și a radierii acesteia în condițiile legii".

Or, în mod contradictoriu și incoerent, recurenții-pârâți invocă, în același timp, dezlegările deciziei de casare și pretinsa greșită nesoluționare a apelului unei persoane față de care se constatase lipsa capacității procesuale de folosință, cadrul procesual pasiv în acest sens fiind stabilit prin chiar decizia de casare.

Împrejurarea că, în dispozitivul deciziei din apel, apare menționată ca având calitatea de apelantă și S.C. B. S.R.L., nu poate fi decât rezultatul unei erori materiale - susceptibile de îndreptare pe calea prevăzută de art. 442 C. proc. civ. - fără să afecteze legalitatea soluției, câtă vreme analiza fondului raportului juridic, la rejudecare, nu a vizat în niciun fel această societate căreia îi încetase existența juridică.

- De asemenea, susținând că, la momentul rejudecării, instanța de apel ar fi lăsat neanalizate motive de apel - referitoare la necesitatea citării soției reclamantului, în raport cu art. 339 și art. 643 alin. (1) și (2) C. civ., față de existența unui proces de partaj bunuri comune care ar purta și asupra imobilului în litigiu - recurenții ignoră dezlegările deciziei de casare.

Pe acest aspect, care a constituit obiect de critică și în recursul anterior, Înalta Curte a reținut, în decizia de casare, că nu poate fi supusă controlului de legalitate, în contextul în care aceasta a fost formulată în termeni identici prin motivele de apel, a primit o dezlegare din partea instanței, iar criticile nu s-au raportat la dezlegarea dată, or, "obiectul recursului îl constituie decizia atacată, iar nu nemulțumirile părții privitoare la procedura în fața primei instanțe".

Ca atare, a rămas definitivă statuarea deciziei anterioare din apel, care, analizând cadrul procesual pasiv, l-a considerat corect determinat, conform cererii de chemare în judecată, având în vedere că se reclama, ca faptă ilicită, ocuparea abuzivă a unui imobil, astfel cum rezultă dintr-o hotărâre judecătorească definitivă (sentința civilă nr. 2727/18.04.2016 a Judecătoriei Buftea), așa încât n-au fost primite susținerile părților "prin care s-au propus raporturi juridice diferite de cele configurate și stabilite printr-o hotărâre judecătorească".

În acest context, critica recurenților potrivit căreia instanța de apel ar fi trebuit să analizeze, încă o dată, motivul referitor la extinderea cadrului procesual, este una care pune în discuție, în mod nepermis, un aspect tranșat jurisdicțional în mod definitiv.

- Tot astfel, pretinzând că ar fi rămas neanalizată critica referitoare la nelegalitatea și netemeinicia raportului de expertiză, sub motiv că aceasta a fost efectuată "fără citarea pârâtei B. S.R.L., care la vremea respectivă avea capacitatea de folosință", recurenții deduc judecății o critică nefondată dintr-o dublă perspectivă.

Mai întâi, pentru că decizia de casare anterioară, învestită cu o asemenea critică, referitoare la administrarea probei cu expertiză, a arătat că nu o poate învesti legal, fiind vorba despre un aspect de netemeinicie a judecății, iar nu de unul de nelegalitate, care să poată face obiect al controlului în recurs.

Aceasta înseamnă că a rămas valabilă statuarea instanței de apel în legătură cu validitatea administrării probei cu expertiză, pe care nu a găsit-o afectată de vreun viciu care să atragă nulitatea raportului de expertiză și ca atare, să-l înlăture din probațiune.

Pe de altă parte, susținerea unei asemenea critici este una lipsită de orice interes personal procesual, câtă vreme aduce în discuție o pretinsă vătămare care vizează o altă parte a procedurii juridice (în plus, respectiva societate la care se face trimitere fiind, la momentul la care se reiterează acest aspect, una inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a radierii).

- În fine, în ce privește invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată, astfel cum s-a reținut și prin încheierea de admitere în principiu din 22.05.2024, că este vorba despre o critică pur formală, în contextul în care recurenții nu au indicat norme de drept substanțial a căror nesocotire să fi avut loc prin judecata realizată de instanța de apel.

În consecință, potrivit tuturor considerentelor expuse, recursul a fost găsit nefondat și va fi respins ca atare.

Văzând dispozițiile art. 451 alin. (1), art. 453 alin. (1) C. proc. civ., intimații vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată (onorariu avocat) datorate reclamantului pentru faza procesuală a recursului, conform chitanțelor anexate .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții C., E., F. și D. împotriva deciziei nr. 1549/A din 28 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenții-pârâți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2975 RON în favoarea intimatului-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2024.