ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2001/2024

HOTĂRÂRE
25.09.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2001/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 25 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. de dosar x/2024 pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 28.03.2024, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat, ca pe cale de ordonanță președințială, să se dispună în mod provizoriu până la soluționarea cauzei pe fond următoarele: stabilirea locuinței minorului C.; încuviințarea exercitării autorității părintești față de minor în comun; obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului în raport de veniturile realizate în Marea Britanie, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată; suplinirea consimțământului pârâtului în vederea eliberării pașaportului pe numele minorului și pentru ca acesta să călătorească împreună cu reclamanta în Turcia, la bunicii materni și în Marea Britanic, pentru tratament/terapii.

Prin sentința civilă nr. 7976 din 14 iunie 2024, Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Strehaia, reținând, în esență, incidența art. 114 alin. (1) din C. proc. civ. și faptul că domiciliul stabil al minorului se află în raza de competență a Judecătoriei Strehaia.

Prin sentința civilă nr. 100 din 9 iulie 2024, Judecătoria Strehaia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Focșani, reținând, în esență, că prevederile art. 114 din C. proc. civ. și faptul că domiciliul persoanei ocrotite este în Focșani.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Strehaia a suspendat judecata si a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze acțiunea de față este Judecătoria Focșani, pentru următoarele considerente:

Ambele instanțe au reținut incidența dispozițiilor art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., însă au apreciat diferit cu privire la domiciliul minorei. Pe de o parte, Judecătoria Focșani a avut în vedere domiciliul stabil al minorului la adresa tatălui, adresă la care părinții au conviețuit anterior despărțirii din luna martie 2024 considerând mutarea minorului și a reclamantei ca fiind pro causa, în scopul atragerii competenței Judecătoriei Focșani. Pe de altă parte, Judecătoria Strehaia a avut în vedere domiciliul minorului la adresa mamei la data înregistrării cererii de chemare în judecată, 28.03.2024.

Înalta Curte observă că, în cuprinsul cererii formulate, reclamanta a învederat că măsurile pe care le solicită vor fi dispuse până la soluționarea definitivă a cererii principale, înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr. x/2024, iar, pârâtul, prin întâmpinarea formulată, a arătat că anterior formulării prezentei cereri de chemare în judecată, părțile au conviețuit la domiciliul acestuia din Strehaia.

Efectuând verificări în sistemul informatic ECRIS al Judecătoriei Focșani, Înalta Curte constată că pe rolul Judecătoriei Focșani se regăsește înregistrat sub nr. x/2024, dosarul având ca obiect exercitarea autorității părintești, cu termen de judecată la 31 octombrie 2024.

Or, potrivit dispozițiilor art. 998 din C. proc. civ. "cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului".

Prin urmare, determinarea instanței competente să soluționeze cererea de ordonanță președințială se face prin identificarea instanței competente să judece fondul dreptului raportat la obiectul cererii de ordonanță președințală.

Astfel, dând eficiență acestor prevederi speciale, care se aplică cu prioritate în raport de norma generală consacrată prin art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul principiului specialia generalibus derogant, Înalta Curte reține că instanța competentă să judece cererea de ordonanță președințială este Judecătoria Focșani, învestită deja cu soluționarea acțiunii de exercitare a autorității părintești ce poartă între aceleași părți litigante (dosar nr. x/2024), această acțiune și accesoriile sale (exercitarea în comun a autorității părintești de către ambii părinți în ceea ce o privește pe minorului, stabilirea locuinței minorului la domiciliul mamei și a pensiei de întreținere și suplinirea consimțământului pârâtului în vederea eliberării pașaportului pe numele minorului și pentru ca acesta să călătorească împreună cu reclamanta în Turcia, la bunicii materni și in Marea Britanic, pentru tratament/terapii) reprezentând fondul dreptului dedus judecății.

De asemenea, Înalta Curte constată că la data învestirii Judecătoriei Sector 4 Focșani cu soluționarea cererii de chemare în judecată - 28 martie 2024, locuința în fapt a minorului se afla în municipiul Focșani, situație de fapt necontestată de către pârât prin întâmpinare.

Față de cele mai sus expuse, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte stabilește că instanța competentă teritorial să soluționeze ordonanța președințială pendinte este Judecătoria Focșani.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1269/2025
Ședința publică din data de 5 iunie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani la data de 21.03.2024, sub numărul u
ÎCCJ 2024-01-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 126/2024
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la 19 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclaman
ÎCCJ 2024-06-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1795/2024
a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Constanța. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 92 alin. (1) C. civ., conf
ÎCCJ 2024-06-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1714/2024
în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negat
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3171/2018
Din verificările efectuate în sistemul informatizat al instanțelor judecătorești, Înalta Curte retine ca prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Constanța, secția civilă, reclamantul E.
Sursă