ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1998/2024

Ședința publică din data de 25 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 din 07.03.2024 pe rolul Judecătoriei Adjud, reclamanta A., în calitate de reprezentantă legală a minorilor B. și C., în contradictoriu cu pârâtul D., a solicitat următoarele:

- decăderea din drepturile părintești a pârâtului D. deoarece nu este tatăl biologic al minorilor B. și C.;

- recunoașterea minorilor de către actualul concubin E., fiind tatăl biologic al minorilor.

- dacă pârâtul D. refuză să fie decăzut din drepturile părintești, obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere pentru cei doi minori.

Prin sentința civilă nr. 858 din 19 iunie 2024, Judecătoria Adjud a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Bacău, reținând, în esență, că obiectul cauzei îl constituie tăgadă paternitate și stabilire paternitate, în raport de care sunt incidente prevederile art. 114 din C. proc. civ., instanța competentă fiind cea de la domiciliul persoanelor ocrotite, aflat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Bacău.

Prin sentința civilă nr. 5857 din 13 august 2024, Judecătoria Bacău a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Roman, reținând, în esență, că obiectul cauzei îl reprezintă stabilire filiație și tăgadă paternitate, fiind accesorii cererile privind decăderea din exercițiul drepturilor părintești și plata pensiei de întreținere, astfel că sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. care stabilesc o competență alternativă, reclamanta având drept de opțiune între domiciliul reclamantului și domiciliul pârâtului, motiv pentru care a și introdus acțiunea la Judecătoria Adjud, instanța de la domiciliul reclamantei și al pârâtului D..

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Bacău a suspendat judecata si a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze acțiunea de față este Judecătoria Adjud, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 414 din C. civ., paternitatea prezumată a copilului conceput sau născut în timpul căsătoriei poate fi tăgăduită dacă este cu neputință ca soțul (fostul soț) mamei să fie tatăl copilului. De asemenea, răsturnarea prezumției de paternitate poate fi realizată numai pe cale de acțiune.

Legiuitorul a reglementat distinct competența teritorială în materia cererilor referitoare la filiație, prin art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., stabilind că în acest caz, reclamantul se poate adresa fie instanței de la domiciliul pârâtului, cât și celei de la domiciliul reclamantului. Intră în această categorie cererile denumite generic în C. civ. "acțiuni privind filiația", reglementate de dispozițiile art. 414-449 C. civ., inclusiv cea privitoare la tăgadă paternității.

Pe de altă parte, atât art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cât și art. 114 din C. proc. civ. se referă la cereri date în competența instanței de tutelă și de familie, însă au ipoteze diferite de aplicare. Astfel, cererile privitoare la stabilirea filiației, inclusiv cele privitoare la tăgada paternității, nu intră în categoria cererilor privind ocrotirea persoanei fizice, ci interesează starea persoanei.

În cauza de față, reclamanta a sesizat Judecătoria Adjud cu o cerere, întemeiată pe dispozițiile art. 429 și art. 431 C. civ., prin care a solicitat să se constate că minorii nu pot fi copii pârâtului D., ci ai pârâtului E., pe cale de consecință, să se decăderea din exercițiul drepturilor părintești pentru pârâtul D. și stabilirea pensiei de întreținere.

Înalta Curte observă că, în raport de situația de fapt dedusă judecății și de finalitatea urmărită de reclamantă în soluționarea cererii sale, obiectul acțiunii de față se constituie într-o acțiune în tăgada paternității, întrucât vizează răsturnarea prezumției de paternitate în ipoteza în care se suține că pârâtul D. nu este tatăl biologic, al minorilor, ci pârâtul E., urmând a se stabili filiația minorilor față de acesta din urmă.

Prin urmare, se reține că acțiunea pendinte face parte din categoria acțiunilor privind filiația, reglementate de C. civ., la Capitolul II Filiația, Secțiunea 1 Stabilirea filiației, subsecțiunea 4 Acțiuni privind filiația.

Se reține, așadar, că față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv tăgadă paternitate, acesteia nu-i sunt incidente dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care reglementează competența soluționării cererilor privind ocrotirea persoanei fizice și care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, ci prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 1 stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din C. proc. civ., mai este competentă instanța domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației.

Totodată, art. 129 C. proc. civ. reglementează excepțiile de necompetență, pe care le califică ca fiind de ordine publică sau privată, iar la alin. (2) pct. 3 stipulează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Se observă însă că, în speță, pentru soluționarea cererii cu care a fost învestită instanța de judecată, tăgadă paternitate, a fost instituită o competență teritorială alternativă, în termenii art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., putând fi învestită și instanța de la domiciliul reclamantului.

Deși dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 consacră un drept de opțiune al reclamantului în materia stabilirii filiației, aceste norme rămân imperative, deoarece cererile se adresează, în mod imperativ, exclusiv uneia din cele două instanțe determinate de legiuitor, cea de la domiciliul pârâtului (art. 107) sau cea de la domiciliul reclamantului. Deci, aceste prevederi legale consacră o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției reclamantului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, întrucât numai reclamantul poate aprecia care așezare în teritoriu a instanței servește cel mai bine protejării drepturilor și intereselor sale legitime.

O asemenea concluzie se întemeiază pe dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă". Rezultă din aceste dispoziții legale că părțile pot deroga de la normele de competență teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care pot dispune, ceea ce înseamnă că doar în asemenea situații normele de competență teritorială sunt de ordine privată. Per a contrario, în celelalte cereri normele de competență teritorială sunt de ordine publică, deci imperative.

Rezultă că, în cererile privitoare la stabilirea filiației, reclamantul are un drept de opțiune numai între judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul și cea în a cărei circumscripție se află domiciliul pârâtului.

Având în vedere că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată la Judecătoria Adjud, în a cărei circumscripție reclamanta, precum și pârâtul D. își au domiciliul, rezultă, prin raportare la prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., că îi aparține Judecătoriei Adjud competența de soluționare a acțiunii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Adjud este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.