ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1918/2024

HOTĂRÂRE

19.09.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1918/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 19 septembrie 2024

deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 21 mai 2024, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pârâții D. și E. S.A., solicitând instanței ca, pe cale de ordonanță președințială, să interzică pentru viitor pârâților să publice sau să transmită, direct sau indirect, sub orice formă, prin orice fel de mijloace, orice referiri la reclamanți (cum ar fi, dar fără a se limita la difuzarea și publicarea de știri, dezbateri, anchete, reportaje scrise ori audiovizuale ș.a.), în mijloacele de presă scrisă sau electronică (cum ar fi, dar fără a se limita la revista tipărită F. și pagina de internet www.x.ro, G., H.), până la soluționarea definitivă a dosarului de fond - x/2024- aflat pe rolul acestei instanțe.

Totodată, reclamanții au solicitat și obligarea pârâților la înlăturarea provizorie a articolelor "ABUZ Justiția interzice presei să scrie despre un fost ministru al Justiției și soția sa judecătoare" și "ANI vs. I.. ex-ministrul-avocat al incompatibililor-soția magistrat-cu-1000-euro-pe-lună", până la soluționarea definitivă a dosarului de fond.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 997 și urm. C. proc. civ., art. 71-74, art. 252-255 C. civ., art. 8 și art. 10 CEDO.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 735 din 5 iunie 2024, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâta E. S.A., prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere faptul că, în cauza pendinte, reclamanta A. este judecător în cadrul Curții de Apel București. Astfel, a aplicat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd obligativitatea ca, în situația în care un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

În sprijinul reglementărilor mai sus evocate, a reținut statuările Curții Constituționale, expuse în Decizia nr. 290/201 și a apreciat că dezlegările date prin Decizia nr. 7/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, nu au aplicabilitate în cauză, întrucât nu fac referire la judecătorii delegați/detașați.

Reținând că, deși niciuna dintre deciziile anterior menționate nu fac trimitere la ipoteza în care reclamantul judecător este detașat, a apreciat că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt aplicabile în cauză, chiar dacă, în prezent, reclamanta A., judecător la Curtea de Apel București, este detașată la Consiliul Superior al Magistraturii.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 929 din 11 iulie 2024, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Prahova, reținând dezlegările date prin Decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a apreciat că, prin desfășurarea efectivă a activității în cadrul instanței competente, se are în vedere inclusiv ca judecătorul să nu fie delegat sau detașat, raportat la faptul că, în concret, judecătorul în cauză nu își mai desfășoară activitatea, în mod efectiv, în cadrul acelei instanțe.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Tribunalul București, secția a V-a civilă și Tribunalul Prahova, secția I civilă.

Obiectul demersului judiciar care a determinat declanșarea conflictului negativ de competență îl constituie cererea reclamanților A., B. și C. prin care au solicitat instanței ca, pe cale de ordonanță președințială, să interzică pentru viitor pârâților să publice sau să transmită, direct sau indirect, sub orice formă, prin orice fel de mijloace, orice referiri la reclamanți, în mijloacele de presă scrisă sau electronică, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond.

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod distinct competența teritorială de soluționare a cererii de ordonanță președințială, apreciind diferit cu privire la aplicarea sau nu a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. și a Deciziei nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin interpretarea diferită a sintagmei "își desfășoară efectiv activitatea".

Astfel, pe de o parte, Tribunalul București, secția a V-a civilă a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., care prevăd obligativitatea sesizării uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamanta A., nefiind incidente dezlegările date prin Decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, întrucât nu se referă la ipoteza în care judecătorul este detașat.

Pe de altă parte, Tribunalul Prahova a apreciat că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. trebuie să primească o interpretare restrictivă în ceea ce privește sintagma "cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea", astfel că regula de competență nu privește și ipoteza judecătorului detașat, întrucât acesta nu își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței.

Cât privește competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială, aceasta se determină potrivit dispozițiilor art. 998 C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului."

În ceea ce privește fondul dreptului, Înalta Curte constată că, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, este înregistrat dosarul nr. x/2024, având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală, cu termen acordat la 27 noiembrie 2024.

În cazul concret dedus judecății, Înalta Curte reține însă că reclamanta A. are calitatea de judecător în cadrul Curții de Apel București, instanța superioară în grad instanței învestite cu soluționarea cererii de ordonanță președințială.

Cu privire la această chestiune, Înalta Curte reține următoarele:

Este real și de necontestat că în ipoteza în care un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, are obligația de a sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, astfel cum prevăd dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial Nr. 461 din 22 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. și, în consecință, a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță (...)."

Prin urmare, dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu pot fi aplicate decât strict și limitativ, având în vedere caracterul special al normei care face trimitere în mod expres la instanța la care reclamantul își desfășoară activitatea.

Prin urmare, situația premisă vizată de norma legală anterior menționată este aceea ca reclamantul să aibă calitatea de judecător și să își desfășoare activitatea efectiv la instanța învestită să soluționeze cauza, la momentul sesizării instanței, prin urmare în raport de acest moment urmând a se analiza incidența art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauză se constată că, prin Hotărârea nr. 1202 din 21 octombrie 2021, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, reclamanta A., judecător în cadrul Curții de Apel București, a fost detașată la Consiliul Superior al Magistraturii pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 1 noiembrie 2021.

Drept urmare, la 21 mai 2024, când reclamanții s-au adresat instanței cu cererea de chemare în judecată pendinte, reclamanta A. era detașată la Consiliul Superior al Magistraturii, și este în continuare, până la 1 noiembrie 2024, și, deci, nu își desfășoară activitatea efectiv la instanța superioară celei învestite cu soluționarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul București este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății, urmând ca, în temeiul art. 135 C. proc. civ., să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.