Decizia nr. 1864/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, la data de 11.01.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Galați prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, B., C. și D., E. și F., G. și H., I., J., K. și L., a solicitat: - în principal, obligarea pârâtului, Municipiului Galați, la plata despăgubirilor estimate provizoriu la suma de 511.400 RON, cu titlu de contravaloare pentru partea din imobilul situat în Municipiul Galați, strada x nr. 122(fost 164) care nu poate fi restituită în natură. - în subsidiar, obligarea aceluiași pârât la resoluționarea Notificării nr. x/2001, ca urmare a imposibilității restituirii integrale a imobilul situat în Municipiul Galați, strada x nr. 122(fost 164), respectiv executarea integrală a sentinței civile nr. 4324/16.05.2000 pronunțată de Tribunalul Galați. - obligarea pârâtului, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Municipiul Galați, strada x nr. 31-33(bloc cu 12 apartamente deținute de pârâții persoane fizice); - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480, 481, 1073 și 1075 C. civ. de la 1864.

Sentința pronunțată de Tribunalul Galați Prin sentința civilă nr. 187/17.02.2023 Tribunalul Galați, secția I civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A.; a obligat pârâtul către reclamant la plata unei despăgubiri în sumă de 746.877,863 RON cu titlu de contravaloare pentru partea din imobilul situat în Municipiul Galați, strada x nr. 122 (fost 164) care nu poate fi restituită în natură; a respins acțiunea în revendicare, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., pentru imobilul situat în Municipiul Galați, strada x nr. 31-33, pentru lipsa calității procesuale pasive; a admis excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, pentru imobilul situat în Municipiul Galați, strada x nr. 31-33, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, C. și D., E. și F., G. și H., I., J., K. și L.; a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în revendicare, pentru imobilul situat în Municipiul Galați, strada x nr. 31-33, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, C. și D., E. și F., G. și H., I., J., K. și L.; a obligat pârâtul Municipiul Galați prin Primar să plătească reclamantului suma de 9.874 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat reclamantul A. să plătească pârâților, E., J., I., G., câte 1.000 RON către fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați Prin decizia nr. 196/A din 1 noiembrie 2023, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Galați împotriva sentinței civile nr. 187/17.02.2023, pronunțate de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2021; a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții K. și L. împotriva sentinței civile nr. 187/17.02.2023, pronunțate de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2021; a admis apelul declarat de apelanții-pârâți E. și F., J., G. și H., I. împotriva aceleiași sentințe; a schimbat, în parte, sentința civilă nr. 187/17.02.2023, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2021 și, în consecință, a obligat pe reclamantul A. să plătească pârâților E., J., I. și G., câte 3.000 RON către fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței contestate; a înlăturat orice dispoziții contrare prezentei decizii; a respins, ca nefondată, cererea accesorie formulată de intimatul-reclamant A. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 196/A din 1 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a declarat recurs pârâtul Municipiul Galați, prin Primar, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul memoriului de recurs, pârâtul a expus solicitările reclamantului din cererea de chemare în judecată, precum și considerentele sentinței instanței de fond- în integralitate- cu privire la imobilul din Galați, str. x (fost 164). Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului, recurentul-pârât susține că este necesar a se dovedi că reclamantul este în viață, având în vedere expirarea duratei de valabilitate a actelor de identificare a acestuia, iar în alte cauze (dosar nr. x/2019) această dovadă a fost imposibil de realizat. Susține recurentul că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Galați, prin Primar având în vedere că partea a acționat, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 112/1995, în calitate de mandatar al statului- și nu i se poate reține o culpă întrucât nu a avut puterea decizională cu privire la vinderea sau nu a unor imobile- iar toate sumele obținute prin vânzarea imobilelor s-au făcut venit la bugetul de stat și nu au intrat în bugetul local. Făcând trimitere la prevederile art. 1.357 alin. (2) C. civ., recurentul arată că vinovăția este una dintre condițiile răspunderii în general, iar o persoană poate fi condamnată, conform normelor dreptului civil, la repararea pagubei cauzate unei alte persoane, numai dacă prima persoană a avut o conduită damnabilă, bazată pe culpă. Astfel, în cazul în care o persoană cauzează un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, persoana vinovată este obligată să repare prejudiciul generat, indiferent de forma de vinovăție pe care o are, inclusiv cea mai ușoară culpă. Angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, mai mult, a întregii răspunderi delictuale, presupune existența cumulată a patru condiții sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile. Vinovăția este acel element al răspunderii civile delictuale civile care vizează latura subiectivă a faptei, adică atitudinea psihică a autorului față de fapta sa ori față de urmările acestei fapte, la momentul la care a săvârșit-o. Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este o răspundere subiectivă, deci va fi angajată numai dacă există vinovăția autorului faptei ilicite prejudiciabile. Astfel, art. 1357 alin. (1) C. civ. prevede că obligația de reparare a prejudiciului revine celui care 1-a cauzat printr-o faptă ilicită "săvârșită cu vinovăție". Mai mult decât atât, alin. (2) al aceluiași articol precizează: "Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă". Condiționarea angajării răspunderii de comiterea faptei cu vinovăție este încă un aspect care atestă puternica relație dintre drept și morală, determinând, în raporturile dintre oameni, un comportament atent, bazat pe încredere reciprocă, conferind o anumită siguranță acestor raporturi, siguranța izvorând din conștientizarea regulii că numai acțiunile (sau inacțiunile) de a căror săvârșire ne facem vinovați sunt de natură să angajeze răspunderea. Arată recurentul că în cazul unora dintre formele de răspundere civilă delictuală indirectă prevalează funcția reparatorie a răspunderii civile delictuale, astfel încât obligarea la repararea prejudiciului cauzat nu presupune existența vinovăției, vorbindu-se despre răspundere obiectivă. Vinovăția este privită ca un proces subiectiv care presupune luarea în considerare a doi factori: (i) factorul intelectiv (de conștiință), care constă în reprezentarea faptei, a condițiilor de comitere, a urmărilor și a legăturii de cauzalitate între acțiune sau inacțiune și urmarea imediată și (ii) factorul volitiv (de voință), care implică un proces psihic de deliberare și luare a unei decizii cu privire la comportamentul pe care autorul urmează să îl adopte. Acești doi factori pot fi influențați de anumite împrejurări imprevizibile, care sunt de natură să afecteze procesul deliberării și al adoptării deciziei, precum și să reducă până la dispariție libertatea de acțiune. Este vorba despre cauze care înlătură vinovăția: fapta imputabilă exclusiv victimei (dacă vinovăția este comună autorului și victimei, fiecare urmează să răspundă în raport cu gradul său de vinovăție), fapta imputabilă exclusiv unui terț pentru care autorul nu este ținut să răspundă, cazul fortuit (acesta nu are însă efect exonerator în cazul formelor de răspundere civilă delictuală obiectivă), forța majoră. Prin prejudiciu se înțelege rezultatul dăunător patrimonial sau moral, care este consecința încălcării sau vătămării drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane. În alte cuvinte, prejudiciul reprezintă consecința negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană. Potrivit art. 1381 alin. (1) C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar alineatele următoare ale aceluiași articol stabilesc că dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat, precum și că dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor. Prejudiciul patrimonial este o consecință dăunătoare care are o valoare economică, putând fi evaluată pecuniar. Prejudiciul patrimonial poate fi material (de exemplu, deteriorarea sau distrugerea unui bun, pierderea întreținerii primite de la persoana decedată în urma unui accident, uciderea unui animal, pierderea clientelei, pierderea unui profit, pierderea dreptului rezultat dintr-o licență, ruperea abuzivă a negocierilor libere pentru încheierea unui contract, etc.) sau corporal (spre exemplu, reducerea sau pierderea capacității de muncă a unei persoane ca urmare a unei vătămări aduse sănătății sau integrității corporale). Pentru a fi indemnizabil nu este suficientă condiția existenței unui prejudiciu, este obligatoriu ca prejudiciul să îndeplinească mai multe condiții cu valoare de caractere proprii, care îl definesc ca atare. În aprecierea recurentului, pentru ca instanța de judecată să poată dispune repararea prejudiciului, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiții: (i) prejudiciul să aibă caracter cert și (ii) prejudiciul să nu fi fost reparat încă. Condiția certitudinii prejudiciului presupune că acel prejudiciu este sigur atât sub aspectul existenței, cât si al întinderii sale. Celor două condiții consacrate analizate (prejudiciul să fie cert și să nu fi fost reparat încă), literatura de specialitate recentă a mai adăugat: (i) prejudiciul trebuie să fie urmarea încălcării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim (art. 1359 C. civ.). Autorul va fi obligat la plata despăgubirilor dacă prejudiciul este cauzat prin încălcarea unor drepturi subiective sau a unor interese care îndeplinesc condițiile: situația de fapt a avut un caracter de stabilitate, o permanență îndestulătoare pentru a justifica presupunerea că ar fi continuat și în viitor, respectiv, să fie vătămat un interes licit și moral; (ii) prejudiciul trebuie să fie direct între fapta ilicită și prejudiciul injust cauzat victimei trebuie să existe un raport de cauzalitate (o legătură de la cauză la efect). Acest caracter este dedus printr-o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1533 C. civ.. Caracterul direct se apreciază în funcție de un element obiectiv - raportul de cauzalitate. El se referă la prejudiciile cauzate "în mod direct" victimei "imediate", dar acoperă și sfera prejudiciilor cauzate "în mod indirect" altor persoane - "victime indirecte", în legătură cauzală cu prejudiciul inițial cauzat "victimei imediate". Astfel, prejudiciul așa-numit prin ricoșeu este tot un prejudiciu direct, reparabil în măsura în care se stabilește că este consecința aceleiași fapte ilicite, produsă asupra unei alte persoane (de exemplu, moartea sau accidentarea unei persoane constituie prejudiciul direct, care provoacă la rândul său prejudicii indirecte, materiale și morale celor apropiați victimei). Prejudiciul indirect nu are legătură cauzală cu fapta ilicită. O altă condiție necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale este existența unei fapte ilicite. Fapta ilicită constă într-o acțiune sau inacțiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, se produce un prejudiciu dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane. În niciun caz nu se poate vorbi în cazul de față despre nerespectarea dreptului obiectiv deoarece recurentul a aplicat întocmai reglementarea în vigoare la momentul respectiv - Legea nr. 112/1995. Exercitând prerogativele recunoscute de lege unui drept subiectiv, titularul acestuia nu poate fi considerat că acționează ilicit, chiar dacă prin exercițiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri sau prejudicii dreptului subiectiv al unui terț ("qui suo iure utitur neminem laedit"). Potrivit art. 1353 C. civ. "cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepția cazului în care dreptul este exercitat abuziv", caz în care sunt incidente dispozițiile art. 15 C. civ. și art. 12 C. proc. civ. Exercitarea normală a dreptului subiectiv presupune: respectarea legii, a uzanțelor și a bunelor moravuri; respectarea limitelor externe ale dreptului subiectiv, atât de ordin material (de exemplu, proprietarul unui teren nu poate să construiască dincolo de linia vecinătății), cât și de ordin juridic (spre exemplu, creditorul nu poate pretinde debitorului său mai mult decât acesta îi datorează); respectarea limitelor interne ale dreptului subiectiv, adică exercitarea acestuia numai potrivit scopului în vederea căruia este recunoscut de lege; exercitarea dreptului subiectiv cu bună-credință. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă atât din dispozițiile legale [art. 1349 alin. (2), art. 1357 alin. (1) C. civ..], dar este și subînțeleasă, neputându-se concepe obligarea unei persoane la plata unor despăgubiri atâta timp cât nu se poate dovedi că fapta sa ilicită a produs prejudiciul pentru care s-ar pretinde despăgubiri. Potrivit tuturor argumentelor expuse, rezultă, fără putință de tăgadă, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a atrage răspunderea recurentului.

Apărări formulate în cauză. Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată. Arată intimatul că recursul nu este motivat astfel cum prevăd dispozițiile legale întrucat nu se aduce nici o critică de nelegalitate împotriva hotărârii recurate - fiind reluate în întregime toate criticile de fond pe care recurentul le-a susținut în fața instanței de apel - astfel că solicită instanței de recurs să constate nulitatea recusului, în conformitate cu dispozitile art. 489 C. proc. civ. În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosința a intimatulut-reclamant, arată că a depus în fața instanței de apel copia pașaportului elvețian al intimatului, cu valabilitate până la 13.04.2024, astfel că instanța de apel a respins în mod corect excepția, ca fiind neîntemeiată. Chestiunea calității procesuale pasive a Municipiului Galați, prin Primar, a fost soluționată și tranșată definitiv cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2014, aspect reținut și de către instanța de fond în cuprinsul hotărârii atacate. Contrar argumentelor recurentului, temeiul de drept invocat în susținerea acțiunii în despăgubiri formulată de către intimatul - reclamant nu a făcut niciodată trimitere la răspunderea civila delictuala, ci a vizat dreptul creditorului la dobândirea exacta a obligației, conform dispozițiilor art. 1073 C. civ. de la 1864 și art. 1075, în considerarea caracteristicilor obligației invocate și față de drepturile proprietarului, conform art. 480 și art. 481 C. civ. de la 1864. De asemenea, în mod corect, au fost avute în vedere dispozițiile art. 1075 C. civ. de la 1864 potrivit cărora obligațiile de a face sau de a nu face se schimbă în dezdaunare, în caz de neexecutare din partea debitorului. Pentru a se putea dispune executarea prin echivalent este necesar, pe de o parte, să existe o obligație stabilită în sarcina debitorului, iar pe de altă parte, aceasta să nu poată fi executată în natură. În prezenta cauză, condiția existentei unei obligații în sarcina pârâtului Municipiul Galați este îndeplinită cât timp prin sentința civilă nr. 4324/16.05.2000 acesta a fost obligat să lase imobilului situat in Galați, str. x (actual nr. 122) în deplină proprietate și linistată posesie a reclamantului. Cea de a doua condiție, privind imposibilitatea de executare în natură, este îndeplinită în cauză după cum reiese din procesul-verbal de punere în posesie din 16.02.2015 (anexa 11). II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată prin întâmpinare de intimatul-reclamant A., a cărei analiză este prioritară, față de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar și ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Înalta Curte reține că argumentele recurentului nu reprezintă critici de nelegalitate propriu-zise și nu pot face obiect concret de analiză pentru instanța de recurs, întrucât, în realitate, recurentul a reluat ad litteram criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea instanței de apel. Astfel, se observă, de plano, că întreaga motivare din memoriul de recurs reprezintă simple reiterări ale criticilor expuse în cadrul motivelor de apel, care au fost, deja, analizate și dezlegate de instanța devolutivă de control judiciar. Deși memoriul de recurs se întinde pe un număr considerabil de pagini (16 pagini), debutează cu expunerea capetele de cerere deduse judecății prin acțiunea inițială, precum și considerentele sentinței instanței de fond. În continuare, recurentul solicită admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului întrucât s-ar fi împlinit perioada de valabilitate a actelor de identificare ale intimatului A., astfel că s-ar fi impus a se dovedi că partea reclamantă este încă în viață, în contextul imposibilității dovedirii acestei împrejurări în alte cauze. Această critică a primit dezlegare prin decizia recurată în sensul că din înscrisurile aflate la dosar reiese că pașaportul emis pe numele intimatului are valabilitate până la data de 13.04.2024, iar Municipiul Galați nu a produs probe contrare, astfel că se poate prezuma că intimatul - reclamant A. este în viață, având capacitate de folosință, în sensul dispozițiilor art. 28 coroborate cu prevederile art. 35 C. civ. În acest context, Înalta Curte reține că memoriul de recurs nu cuprinde o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii. În aceeași notă, fără legătură cu considerentele instanței de apel, este și critica privind lipsa calității procesuale pasive a Municipiului Galați, prin Primar. Anume, instanța de apel a reținut calitatea procesuală pasivă a Municipiului Galați, prin Primar în raport cu autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 3895/03.04.2015, pronunțate de Judecătoria Galați, în ceea ce privește calitatea de debitor a Municipiului Galați în referire la obligația ce rezultă din sentința civilă nr. 4324/16.05.2000, pronunțată de Judecătoria Galați. Întrucât "acțiunea în despăgubire l-a vizat pe debitorul obligației rezultate din sentința civilă nr. 4324/16.05.2000 pronunțata de Judecătoria Galați, acesta este cel care are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind solicitată executarea aceleiași obligații, dar prin echivalent." Or, recurentul nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, astfel că simplele susțineri formulate prin cererea de apel și reiterate, ca atare, integral, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanței de recurs, ca fiind critici de nelegalitate. În egală măsură, cu o motivație identică, ce nu este aptă să răspundă cerințelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul pretinde că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale- vinovăția, prejudiciul, fapta ilicită și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu-, sens în care expune argumente teoretice și generale, fără legătură cu normele de drept analizat și aplicat de către instanța de apel. În concret, Curtea de Apel Galați a reținut că "nu a fost contestată, în apel, aplicarea dispozițiilor art. 1073 C. civ. (1864), respectiv a dispozițiilor art. 1075 C. civ. (1864), apelantul invocând exclusiv considerente teoretice ce privesc condițiile de îndeplinit pentru angajarea răspunderii civile delictuale, fără trimiteri la situația din speță." Se constată că întreaga argumentație din memoriul de recurs reprezintă o reluare a susținerilor cuprinse în cererea de apel, cu ignorarea dezlegărilor instanței de apel ce au vizat aplicarea prevederilor art. 1073 și art. 1075 C. civ. de la 1864. Or, motivele din apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurentul critică soluția primei instanțe. Deși recurentul-pârât a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raționamentul instanței de apel. Prin urmare, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în decizia atacată și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce constituie obiect al judecății este exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă. În alți termeni, întinderea controlului judiciar al instanței de recurs este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, astfel încât nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs. Prin urmare, se constată că recurentul nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalității deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din același cod. De asemenea, ca parte căzută în pretenții, recurentul va fi obligat să plătească intimatului-reclamant A. cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 2.000 RON constând în onorariu avocațial, conform chitanței aflate la dosar recurs, apreciind că suma acordată cu acest titlu este una rezonabilă față de complexitatea cauzei și activitatea prestată de avocat în prezenta fază procesuală.