ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1570/2021

Ședința publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x la data de 13 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Galați obligarea acestuia la restituirea bunului imobil proprietatea reclamantului, situat în Galați, strada x, nr. 24, prin despăgubire, în cuantum de 45.000 euro, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 7.200 euro, reprezentând despăgubiri constând în lipsirea de folosință a imobilului pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată. Totodată a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de octombrie 2018 reclamantul a precizat că înțelege să se judece și în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galați.

La termenul de judecată din data de 4 septembrie 2019, reclamantul și-a majorat câtimea obiectului capătului de cerere privind revendicarea, solicitând suma de 48.050 euro.

Prin sentința civilă nr. 934 din l8 septembrie 2019, Tribunalul Galați a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Galați, ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință. A admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galați, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 48.050 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând despăgubiri constând în contravaloarea bunului pierit, suma de 7.200 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosință și suma de 7.252,56 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul Galați.

Prin decizia civilă nr. 12/A din 27 ianuarie 2020, Curtea de Apel Galați, secția I civită a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Galați împotriva sentinței civile nr. 934 din 18 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut în esență că:

Din toate probele dosarului rezultă că imobilul a cărui revendicare se solicită, nu mai poate fi folosit potrivit scopului său, de locuință, fiind într-o stare mai mult decât avansată de degradare, astfel că, în mod corect prima instanță l-a asimilat imobilului pierit, în sensul art. 566 alin. (1), teza a II-a C. civ.

Este adevărat că respectiva clădire este monument istoric și sunt impedimente legale în a fi demolată integral, dar s-a dovedit cu actele depuse la dosar că o astfel de demolare a fost încercată de Municipiul Galați, încercare ce a constat chiar și în deconectarea imobilului de la rețelele de utilitate publică, cu consecința imposibilității utilizării apartamentelor de către proprietari, cum este și reclamantul din prezenta cauză.

S-a dovedit că bunul a ieșit din posesia proprietarului-reclamant prin acțiunile nejustificate ale apelantului, ceea ce demonstrează că proprietarul a fost împiedicat să-și exercite atributele dreptului de proprietate, inclusiv posesia, iar la acest moment ruina este în posesia apelantului. Așa fiind, practic a avut loc o expropriere de facto a reclamantului, dar fără a se realiza și despăgubirea acestuia cu contravaloarea dreptului de proprietate.

Instanța a apreciat că au fost dovedite, în cauză, cerințele art. 566 alin. (1) C. civ., respectiv existența în patrimoniul reclamantului a dreptului de proprietate, că din culpa pârâtului de acest drept nu poate uza titularul lui, că imobilul este o ruină ce echivalează cu un bun pierit în accepțiunea normei legale menționate.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Galați.

În motivarea recursului se susține în esență că:

Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, anume a dispozițiilor art. 566 alin. (1) C. civ., fiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se arată că art. 566 alin. (1) teza I C. civ. prevede, în primul rând, că admiterea acțiunii în revendicare are ca efect obligarea pârâtului la restituirea bunului revendicat; bunul revine în patrimoniul proprietarului, liber de orice sarcini; restituirea se face în natură, iar dacă aceasta nu este posibilă, obligația de restituire se schimbă într-o obligație de dezdăunare; astfel, dacă lucrul a pierit din culpa pârâtului, el va fi obligat să-i plătească reclamantului contravaloarea; interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale citate conduce la concluzia că pârâtul nu va fi obligat la despăgubiri dacă bunul nu a pierit sau a pierit fără culpa sa (spre exemplu, dintr-un caz fortuit sau de forță majoră).

După prezentarea circumstanțelor cauzei, recurentul pârât, cu invocarea 563 alin. (1) C. civ., susține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate întrucât bunul nu a intrat niciodată în stăpânirea nelegitimă a Municipiului Galați, iar reclamantul nu a dovedit faptul că bunul revendicat a ieșit din posesia sa și este stăpânit fără drept de către pârât.

Mai menționează recurentul că nu poate fi admisă o acțiune în revendicare cu motivarea că, prin atitudinea sa, Municipiul Galați a determinat evacuarea/exproprierea de facto a proprietarului A., acțiunile în justiție formulate de Municipiul Galați (acțiune în evacuare, acțiune în constatare nulitate vânzare-cumpărare) au fost respinse ca neîntemeiate,iar discuțiile care s-au purtat cu proprietarul A. în vederea încheierii unui contract de schimb nu pot fundamenta soluția de admitere a acțiunii în revendicare;

Recurentul învederează că, potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, clădirea în care se află apartamentul în litigiu se află în acest moment în stare de ruină, astfel că bunul nu a pierit.

Raportat la dispozițiile art. 1378 C. civ., consideră că mijlocul procesual ales de către intimatul-reclamant este greșit, situația de fapt invocată reclamând inaplicabilitatea în cauză a normelor specifice acțiunii în revendicare, întrucât bunul nu a intrat în stăpânirea nelegitimă a altei persoane.

În aceste condiții, recurentul consideră că instanța de apel a făcut aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, că probatoriul administrat nu a dovedit ca bunul revendicat a pierit din vina Municipiului Galați, solicitând instanței de recurs casarea hotărârii atacate, urmând ca, în rejudecare, să se constate că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru "restituirea proprietății prin valoarea de înlocuire" și că atât acțiunea în revendicare, cât și capătul accesoriu, plată despăgubiri reprezentând fructe civile, sunt neîntemeiate.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 25 mai 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul Galați împotriva deciziei civile nr. 12/A din 27 ianuarie 2020, Curtea de Apel Galați, secția I civită, apreciind nefondată excepția nulității recursului, invocată de intimatul reclamant. S-a fixat termen pentru judecata recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază util a sublinia una dintre trăsăturile esențiale ale recursului, anume aceea că reprezintă o cale de atac în cadrul căreia controlul judiciar este limitat - în conformitate cu prevederile art. 488 din C. proc. civ. - la aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, anume a celei pronunțate de instanța de apel.

O primă limită este aceea care rezultă din prevederile art. 488 din C. proc. civ. anume că în etapa recursului pot fi invocate și analizate numai aspecte de nelegalitate care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale acestei norme juridice.

Un atare context de evaluare nu permite o reapreciere a probelor și a situației de fapt ce a fost stabilită în etapele procesuale anterioare, astfel încât criticile prin care recurentul tinde a provoca o astfel de reevaluare nu vor fi analizate, ele fiind incompatibile cu exercițiul dreptului la recurs.

Prima critică susținută de recurentul-pârât este aceea că instanța de apel a făcut o aplicarea greșită a normelor de drept material, anume a dispozițiilor art. 566 alin. (1) C. civ., apreciind, în mod eronat, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii în revendicare.

Urmează a se reține caracterul nefondat al acestei critici în raport de considerentele care vor fi expuse în continuare:

În opinia recurentului, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii în revendicare, pârâtul neputând fi obligat, în temeiul art. 566 alin. (1) teza I C. civ., la plata de despăgubiri dacă bunul nu a pierit sau a pierit fără culpa sa.

Pe mai departe, recurentul susține că bunul nu a intrat niciodată în stăpânirea nelegitimă a Municipiului Galați, iar imobilul în litigiu nu a pierit ci este, în acest moment, în stare de ruină.

Recurentul-pârât se referă critic la considerentele soluției instanței de apel referitoare: la probatoriul administrat; la stabilirea gradului de degradare al imobilului; la stabilirea culpei în degradarea imobilului; la stabilirea situației de fapt ce a dus la asimilarea bunului degradat cu un bun pierit în sensul art. 566 C. civ.

Înalta Curte constată că asemenea susțineri critice ale recurentului-pârât nu sunt de natură a evidenția o situație de greșită aplicare a legii la situația de fapt reținută de instanțele de fond și de apel - instanțe cărora legea le oferă competența de a evalua probele și de a stabili, pe baza acestora, situația de fapt pe care se grefează litigiul dedus judecății - ci descriu erori pretins intervenite în chiar demersul de stabilire a situație de fapt, prin prisma probelor administrate.

Astfel, se constată că, în realitate, se reproșează instanței de apel că nu a făcut o evaluare corectă a probelor și, prin aceasta, a stabilit în mod eronat situația de fapt.

Cu alte cuvinte, în argumentarea susținerii potrivit căreia că nu sunt îndeplinite în speță condițiile de admisibilitate a acțiunii în revendicare, recurenta tinde a demonstra caracterul eronat al statuării conform căreia sunt aplicabile, în speță, prevederile art. 566 alin. (1) teza I C. civ., plecând partea de la o situație premisă - descrisă de aceasta - care diferă semnificativ de cea care pe care au stabilit-o instanțele de fond prin prisma probatoriului administrat și a exercitării atribuției legale (conferite explicit prin art. 264 din C. proc. civ.) de a aprecia liber în privința ansamblului probelor administrate.

Or, o reapreciere a probelor deja administrate în cauză, cu influență asupra situației faptice reținute de cele două instanțe ierarhic inferioare, excede unei verificări de legalitate apte a se circumscrie exigențelor care se degajă din prevederile art. 488 din C. proc. civ.

Cum situația de fapt stabilită prin decizia care formează obiect al controlului judiciar pendinte este aceea că imobilul în litigiu este într-o stare de degradare ce este atât de avansată încât nu mai asigură satisfacerea destinației pentru care imobilul a fost achiziționat, respectiv aceea de locuință, reținându-se culpa recurentului-pârât care, prin conduita sa a determinat nu numai evacuarea acestuia din urmă din apartament ci și debranșarea de la utilitățile publice esențiale, pentru o perioada îndelungată, a condominiul în care se află locuința în litigiu, Înalta Curte constată că nu există temei spre a se reține greșita aplicare a art. 566 C. civ. circumstanțelor factuale astfel stabilite.

Raportat la situația de fapt astfel reținută, în mod evident s-a reținut imposibilitatea restituirii în natură a bunului - ca formă prioritară de exercitare și de admitere a acțiunii în revendicare -, fiind vădit nefondată susținerea recurentului în sensul că nu era posibilă restituirea prin echivalent a bunului în litigiu prin prisma ordinii de reparație stabilite prin art. 566 din C. civ.

Înalta Curte notează că, pe toată perioada derulării litigiului cât și prin dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susținut că nu poate fi obligat la plata despăgubirilor către intimatul-reclamant întrucât bunul nu a pierit, ci este doar în stare de ruină, dar nu a formulat vreo critică de natură a evidenția vreun viciu de nelegalitate care ar afecta raționamentul juridic expus de instanțele de judecată în echivalarea bunului pierit cu bunul complet inutilizabil potrivit destinației.

Având în vedere considerentele expuse, se constată că nu există termei spre a se reține incidența motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în privința modului în care instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 566 C. civ. situației de fapt concret stabilite în cauza de față.

În ce privește ce de al doilea motiv de recurs, recurentul face referire la prevederile art. 1378 C. civ., evocând ipoteza în care poate fi antrenată răspunderea proprietarului pentru ruina edificiului.

Însă, această din urmă normă juridică nu a fost reținută ca temei legal al admiterii pretențiilor reclamantului intimat A., ori ca temei al respingerii vreunei apărări susținute în proces de pârâtul-recurent.

Prin urmare, trimiterea făcută în cadrul motivelor de recurs la menționata reglementare ce este specifică materiei răspunderii civile delictuale apare ca fiind pur abstractă, nefiind de natură a releva vreun viciu de nelegalitate a deciziei care face obiectul controlului judiciar în recursul pendinte, respectiv a hotărârii pronunțate de instanța de apel. În speță, s-a reținut că imobilul deținut în proprietate de reclamant este într-o stare avansată de ruină și că această stare este echivalentă chiar cu dispariția bunului, ceea ce se circumscrie materiei revendicării bunului prin echivalent iar nu celei a unei răspunderi pentru prejudicii cauzate de ruina bunului aparținând altui proprietar.

Este de principiu, în materia dreptului procesual civil, că partea are dreptul să hotărască cu privire la exercitarea acțiunii, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată.

Obiectul litigiului și limitele acestuia sunt fixate de atât de pretențiile exprimate prin cererea de chemare în judecată cât și de apărările făcute prin întâmpinare. Prin aceste acte de procedură sunt deduse analizei instanței nu doar pretențiile sau apărările părților, ci și cauzele, temeiurile juridice ale acestor pretenții sau apărări.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. dreptului procesual de dispoziție al părții îi corespunde obligația instanței de a se pronunța exclusiv asupra a ceea ce partea a înțeles să supună judecății prin cererea de chemare în judecată, formulată în condițiile legii.

În considerarea prevederilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilității, câtă vreme obiectul și limitele procesului au fost stabilite prin cererea dedusă judecății în primă instanță, în sensul că reclamantul a solicitat despăgubiri în temeiul art. 566 C. civ., instanțele au judecat în limitele învestirii și s-au pronunțat asupra obiectului acesteia așa cum a fost formulată de către reclamant în cererea de chemare în judecată - acțiune în revendicare.

Astfel, în soluționarea căii de atac, instanța de recurs poate analiza legalitatea soluției instanței de apel raportat la cadrul procesual și la situația de fapt deja stabilită de către instanțele de fond și apel, în limitele învestirii, fără a putea să analizeze și să se pronunțe asupra altor aspecte ce nu au făcut obiect al analizei până în această fază procesuală.

Față de aceste considerente, se constată că nici din perspectiva acestui ultim motiv de recurs nu poate fi reținută incidența motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, urmează a se dispune, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ., respingerea, ca nefondat, a recursului, astfel cum acesta a fost susținut prin criticile analizate în precedent.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Galați, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 12/A din 27 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 septembrie 2021.