ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1862/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 07.09.2017 pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/2017, reclamanta Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral i-a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța, S.C. A. S.R.L. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței restituirea imobilului teren - plaja litoralului românesc, în suprafață de 537 mp situat în stațiunea Mamaia - Zona Cazino Sud, în patrimoniul public al Statului Român și în administrarea A.N.A.R. - A.B.A.D.L. și rectificarea cărții funciare nr. x aferentă Municipiului Constanța, în sensul radierii mențiunilor de înscriere a dreptului de proprietate în favoarea Municipiului Constanța, dreptului de administrare în favoarea R.A.E.D.P.P. Constanța și dreptului de folosință în favoarea S.C. A. S.R.L. asupra terenului în suprafață de 537 mp. Reclamanta invocă excepția de nelegalitate a HCLM nr. 427/15.09.2006, HCLM nr. 154/26.04.2001; HCLM nr. 433/25.07.2005; HCLM nr. 49/20.01.2006, HCLM nr. 285/18.05.2007, HCLM nr. 109/28.02.2005 și a oricăror alte hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Constanța prin care plaja litoralului românesc a fost înscrisă în patrimoniul privat al Mun. Constanța, pozițiile ce vizează plajele litoralului românesc. În raport de dispozițiile art. 70 C. proc. civ., terțul chemat în judecată, anume Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a dobândit calitatea de reclamant în cauză exprimând o poziție procesuală similară cu cea a reclamantei Administrația Națională Apel Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (potrivit încheierii de ședință din 26 aprilie 2018- dosar tribunal). La data de 23.11.2017 și la 21.06.2018, reclamanta a formulat cerere modificatoare sub aspectul completării cadrului procesual pasiv prin chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, a S.C. B. S.R.L.. Prin sentința civilă nr. 1609/15.02.2018 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2017 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Sentința Tribunalului Constanța Prin sentința civilă nr. 734 din 14.04.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017 Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată de pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța; a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Administrația Națională Apel Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ANAR - ABADL), invocată de pârâți; a admis excepția de nelegalitate a HCLM nr. 109/28.02.2005 și HCLM nr. 314/25.05.2005 ale Consiliului Local al Municipiului Constanța; a constatat că HCLM nr. 109/28.02.2005 și HCLM nr. 314/25.05.2005 ale Consiliului Local al Municipiului Constanța sunt nelegale cu privire la trecerea terenului în suprafață de 537 mp situat în stațiunea Mamaia - Zona Cazino Sud în domeniul privat al mun. Constanța, identificat cu nr. cadastral x în cartea funciară nr. x a Municipiului Constanța; a respins excepția de nelegalitate a HCLM nr. 427/15.09.2006, HCLM nr. 154/26.04.2001; HCLM nr. 433/25.07.2005; HCLM nr. 49/20.01.2006, HCLM nr. 285/18.05.2007, invocată de reclamanta Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral; a admis acțiunea formulată de reclamanții Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin AJFP Constanța și Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local al Mun. Constanța, Regia Autonoma Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța, S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L.; a obligat pârâții Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local al mun. Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța, S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. să lase reclamantului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în deplină proprietate și reclamantei Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral în deplină administrare, terenul în suprafață totală de 537 mp reprezentând faleza Mării Negre situat în stațiunea Mamaia - Zona Cazino Sud, identificat cu nr. cadastral x în cartea funciară nr. x a Municipiului Constanța; a dispus rectificarea cărții funciare CF x a Municipiului Constanța în sensul radierii mențiunii de înscriere a dreptului de proprietate în favoarea Municipiului Constanța, dreptului de administrare în favoarea R.A.E.D.P.P. Constanța și dreptului de folosință în favoarea A. S.R.L.; a admis în parte cererea formulată de către d-nul expert C. privind suplimentarea onorariului de expert; a stabilit suma de 25.000 RON cu titlu de onorariu definitiv cuvenit domnului expert C. pentru întocmirea raportului de expertiză în specializarea geologie; a obligat reclamanții la plata în contul domnului expert C. a diferenței de onorariu în cuantum de 10.000 RON. Prin încheierea din 13 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017 Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de petenta ANAR-ABA Doborgea Litoral, în sensul că se va menționa corect că terenul în suprafață totală de 537 mp reprezintă plaja Mării Negre, în loc de faleza Mării Negre.

Decizia pronunțată de către Curtea de Apel Constanța Prin decizia nr. 273/C din 8 decembrie 2022, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis apelurile declarate de apelanții-pârâți Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța, împotriva sentinței civile nr. 734 din 14 aprilie 2020, îndreptată prin încheierea din 13 mai 2020 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2017, având ca obiect revendicare imobiliară și de apelantele-pârâte B. S.R.L. și A. S.R.L., împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și intimata-pârâtă Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța; a schimbat în parte sentința civilă apelată, astfel: a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și a respins acțiunea ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă; a menținut dispozițiile care nu sunt contrare deciziei, respectiv cele privind soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare și onorariul expertului C.; a obligat intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral către apelantul Municipiul Constanța la plata sumei de 8.361 RON (taxă judiciară de timbru, onorariu avocat, onorariu expert) și către apelantele A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. la plata sumei de câte 25 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Prin încheierea din 26 aprilie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis cererea formulată de B. S.R.L. și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele deciziei civile nr. 273/C/8.12.2022 în sensul înlocuirii sintagmei "faleza Mării Negre" cu sintagma "plaja Mării Negre".

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 273/C/8.12.2022 au declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Administrația Națională "Apele Române"- Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. 4.1. Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor arată că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile legale privind calitatea procesuală activă a reclamanților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și a Administrației Națională "Apele Române"- Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Învederează recurentul că titlul de proprietate al Statului Roman îl reprezintă declarația legii, iar potrivit art. 68 C. proc. civ., reclamanta ANAR-ABADL a solicitat introducerea în cauză a titularului dreptului de proprietate publică, respectiv Statul Român prin Ministerul Finanțelor raportat la prevederile art. 865 alin. (2) C. civ. Poziția procesuală exprimată de reclamanta ANAR-ABADL și terțul chemat în judecată, respectiv Statul Roman prin Ministerul Finanțelor, afirmă și urmăresc protejarea aceluiași drept, respectiv dreptul de proprietate publică - imobil teren plaja Mării Negre în suprafață de 537 mp situat în Stațiunea Mamaia-Zona Cazino Sud, județul Constanța aflat în administrarea AN Apele Române - ABADL, înregistrat în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului de la poziția nr. MFP 64001-plaja cu destinație turistică, județul Constanța. Conform dispozițiilor art. 136 alin. (4) din Constituția României bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate, de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică. În calitate de administrator al bunurilor proprietate publică, ANAR-ABADL are obligația de a se manifesta ca un adevărat proprietar în raport cu acestea, fiind ținută a efectua toate formalitățile administrative sau contencioase necesare în vederea apărării dreptului de proprietate al Statului Roman. Astfel, în virtutea prerogativelor conferite de lege, reclamanta ANAR-ABADL și-a exercitat dreptul de acces la instanță în scopul valorificării pretenției de recunoaștere a dreptului de proprietate publică și anulării actelor încheiate (HCL) cu nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică, justificând calitate procesuală activă în cauză. ANAR-ABADL a acționat, în temeiul unui mandat legal, atât pentru apărarea dreptului de administrare-titularul dreptului de administrare având obligația de a apăra dreptul real de administrare, iar nu o simplă posibilitate, raportat la prevederile art. 870 C. civ. - cât și pentru apărarea dreptului de proprietate publică, având în vedere că acțiunea formulată de aceasta a fost însușită de intervenientul forțat Statul Român prin Ministerul Finanțelor - care a dobândit calitatea de reclamant în cauză. Din probele administrate reiese că terenul revendicat aparține domeniului public al statului iar includerea imobilului în domeniul privat al Municipiului Constanța s-a realizat abuziv, prin preluarea bunului fără temei legal de la adevăratul proprietar, în baza unui titlu care nu justifică dobândirea legală a dreptului de proprietate privată de către acest pârât. Pârâtele nu au administrat dovezi din care să rezulte dobândirea terenului în condițiile legii, printr-un act de trecere din domeniul public în domeniul privat al unității administrativ teritoriale. Simpla inventariere a terenurilor în domeniul privat al UAT, realizată printr-o hotărâre de consiliu local care nu ține de dispozițiile constituționale, de afectațiunea de uz public, nu poate justifica apartenența la domeniul privat, aceste bunuri fiind inalienabile ca urmare a utilității publice, fapt care a caracterizat permanent acest imobil și care conduce la nulitatea absolută a oricărui act care ar avea ca scop scoaterea lor din domeniul public, întocmit într-o altă procedură decât cea prevazută de lege, respectiv de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prin Hotărâre de Guvern. Cum nu a fost emisă o Hotărâre de Guvern care să dispună trecerea din domeniul public al Statului în domeniul public/privat al UAT, hotărârile Consiliului Local sunt lovite de nulitate absolută în ceea ce privește terenul litigios, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, neputând avea efectul constitutiv al dreptului de proprietate. Verificând criteriul declarației legii desprins din partea finală a Anexei 1 a Legii nr. 213/1998 pct. l, terenul în litigiu reprezentând plaja Mării Negre, face parte din domeniul public al Statului, iar proprietar este Statul Român. În susținerea netemeiniciei excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei ANAR-ABADL, recurentul invocă jurisprudența ÎCCJ, secția I civilă, respectiv Decizia nr. 412/23.02.2019 și Decizia nr. 437/27.02.2019. Susține recurentul că dispozițiile Legii nr. 107/1996, O.U.G. nr. 107/2002, Legea nr. 213/1998, O.U.G. nr. 202/2002 conferă ANAR-ABADL calitate procesuală activă privind promovarea acțiunii în revendicare pentru apărarea și asigurarea integrității resurselor de apă proprietate a statului, cu scopul realizării obiectul său de activitate. Cu privire la fondul cauzei, recurentul învederează că faleza litoralului românesc este nominalizată în H.G. nr. 1705/2006 (anexa 12 număr MF 64002) în mod expres, ca fiind imobil aflat în domeniul public al statului, dat în administrarea ANAR ABADL, cu o valoare de inventar de 138.921 RON. Plajele și falezele litoralului românesc fac parte din categoria bunurilor care aparțin exclusiv domeniului public al statului, fiind menționate atât de Constituție, cât și de anexa 2 la Codul Administrativ "Lista cuprinzând unele bunuri care apartin domeniului public al statului". Recurentul invocă prevederile art. 7 alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 202/2002 și arată că trecerea unui bun din domeniul public al statutul în domeniul public al unității administrativ teritoriale nu se poate realiza decât cu respectarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, respectiv la cererea Consiliului Local prin hotărâre de Guvern. Judecata prezentei cauze presupune compararea titlului reclamantului cu titlul pârâtului, iar titlul pârâților Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța este reprezentat de un simplu inventar, fără a fi însoțit de titlul de proprietate în baza căruia unitatea administrativ teritorială a dobândit drept de proprietate asupra bunurilor inventariate, în timp ce titlul de proprietate publică al statutui îl reprezintă declarația legii, în acord cu dispozitiile art. 863 lit. f) C. civ., sens în care prezintă relevanță expertiza tehnică întocmită de expert C. din care reiese că suprafața de 537 mp reprezintă, conform legii, plaja litoralului românesc a Mării Negre, teren care face obiectul exclusiv al proprietății publice a Statului Român. Prevederile C. civ. stipulează că legea reprezintă modalitatea de dobândire de către stat a bunurilor reglementate de dispozițiile art. 859 alin. (1) C. civ.. Numai pentru celelalte bunuri (care nu sunt menționate la alin. (1) legiuitorul a prevăzut că fac parte din domeniul public al statului numai dacă au fost dobândite prin unul din modalitățile prevăzute de lege. Plaja Mării Negre a fost stabilită prin lege organică ca făcând parte exclusiv din domeniul public al statului, sens în care recurentul invocă prevederile art. 3 din Legea nr. 107/1996, art. 286 alin. (2) Cod Administrativ arătând că faleza și plaja mării se regăsesc în Anexa 2 la Codul administrativ în "Lista cuprinzând unele bunuri care aparțin domeniului public al statului." În temeiul prevederilor art. 136 alin. (3) din Constitutia României, art. 3 din Legea nr. 107/1996, Legea nr. 213/1998 și art. 6 din O.U.G. nr. 202/2002, plaja și faleza Mării Negre au fost înregistrate în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în conformitate cu H.G. nr. 1075/2006-Anexa 12 (bunuri din administrarea AN Apele Romane ABA Dobrogea Litoral), la pozițiile nr. MFP 64001 -Plaja cu destinație turistică, judetul Constanța și nr. MFP 64002-Faleze, plaja neamenajată, jud. Constanta. Hotărârea de Guvern a fost emisă cu respectarea tuturor prevederilor legale și nu a fost anulată. Invocând prevederile art. 20 din Legea nr. 213/1998 și art. 288 din Codul Administrativ, recurentul pretinde că instanța de apel a reținut eronat că inventarierea bunurilor din domeniul public al statului trebuie să se efectueze pe baza unor delimitări ale domeniului public. Susține recurentul că inventarierea este o procedură anterioară delimitarii. Delimitarea este o operațiune administrativă iar parcurgerea sau nu a acestei proceduri nu este esențială în transarea unui litigiu în revendicare, după cum nu au relevanță planurile de bornare. În concluzie, solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate. 4.2. Recurenta-reclamantă Administrația Națională "Apele Române"- Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a invocat motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Arată recurenta că decizia atacată a fost pronunțată pe baza unor considerente ce nu sunt aplicabile în cauza pendinte, curtea de apel făcând o confuzie între plaja și faleza litoralului românesc, astfel că a analizat dispoziții legale aplicabile falezei și nu plajei litoralului, motiv pentru care considerentele se raportează la faleză și nu la suprafața de 537 mp ce reprezintă plaja Mării Negre. Instanța de apel a pronunțat o soluție greșită cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale active a ANAR-ABADL, întrucat nu există o analiză individuală și distinctă a legislației aplicabile fiecarui bun în parte (plaja și faleza litoralului romanesc), raportat la particularitățile legale ale fiecăreia, dar și la sfera lor de aplicare diferită. Recurenta pretinde că instanța de apel a soluționat excepția lipsei calității procesual active cu încălcarea prevederilor art. 136 alin. (3) din Constituția României, art. 858 și urm. din C. civ., art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, ale Legii nr. 213/1998, O.U.G. nr. 202/2002, H.G. nr. 546/2004, H.G. nr. 1705/2006 (Anexa 12). Recurenta învederează că, în raport de obiectul cauzei, nu au legătură cu prezenta cauză considerentele instanței de apel cu privire la operațiunea administrativă vizând delimitarea domeniului public al statului în zona costieră. Admiterea excepției anterior comparării titlurilor de proprietate ar echivala cu lipsirea de efecte a acțiunii în revendicare. Pretinsa nedelimitare a domeniului public invocată de către instanța de apel nu conduce automat la o lipsă a calității procesuale active a ANAR-ABADL, care se identifică cu titularul dreptului de proprietate, delimitarea putându-se realiza prin încuviințarea expertizei tehnice judiciare în specialitatea geomorfologia zonei costiere, astfel cum prevede H.G. nr. 546/2004. Recurenta explică întinderea zonelor ce formează domeniului public al statului din zona costieră conform prevederilor O.U.G. nr. 202/2002, arătând că legiuitorul (O.U.G. nr. 202/2002 și H.G. nr. 546/2004) a stabilit o metodologie de delimitare a respectivelor bunuri, însă această delimitare nu a fost efectuată, din motive neimputabile recurentei-reclamante. Potrivit informațiilor din Studiul de delimitare al plajei litoralului românesc întocmit în anul 2008 de specialiști din cadrul Institutului Național GeoEcoMar, bunul imobil ce face obiectul acțiunii în revendicare, reprezintă plaja litoralului românesc (aspect ce reiese și din expertiza întocmită în cauză), bun aflat exclusiv în domeniul public al statului, iar pârâții nu au probat modalitatea în care bunul a intrat în domeniul privat al UAT Constanța. În ipoteza în care instanța nu era lămurită cu privire la identificarea limitelor imobilului, în raport cu bunurile învecinate și cu dispozițiile legale incidente, avea posibilitatea de a încuviința din oficiu alte probe, care să clarifice poziționarea terenului, prin efectuarea unor delimitări care să ajute la clarificarea aspectelor deduse judecății. Recurenta susține că în prezenta cauză sunt aplicabile considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 406/2016. Învederează recurenta că bunul nu s-a aflat niciodată în circuitul civil, atât Legea nr. 8/1974, cât și Legea nr. 107/1996 (inclusiv art. 3) atestând apartenența acestuia la domeniul public al statului (ce nu a fost dobândit abuziv, astfel cum este cazul celor dobândite înainte de 1989), sens în care invocă prevederile Constituției României privind proprietatea publică, art. 858, art. 859, art. 860 C. civ., dispozițiile Legii nr. 213/1998 (inclusiv Anexa, capitolul I pct. 3), art. 285, art. 286 din O.U.G. nr. 57/2019 (inclusiv Anexa 2). Pe cale de consecință, recurenta arată că plaja litoralului românesc nu este inclusă în categoria bunurilor care fac parte din domeniul public local administrat de consiliile locale, ci face parte din categoria bunurilor care aparțin exclusiv domeniului public al statului, evidențiate în Anexa la Legea nr. 213/1998, iar această concluzie justifică legalitatea inventarierii plajei litoralului românesc ca bun aflat în domeniul public al statului, aflat în administrarea ANAR-ABADL. Pe cale de consecință, titlul de proprietate al Statului Român îl reprezintă declarația legii. La 11.01.2024, recurenta-reclamantă ANAR-ABADL a depus precizări prin care a învederat că a încetat, începând cu data de 8.02.2022 (dată la care dosarul se afla în faza procesuală a apelului), Contractul de asociere nr. x/8.01.2004, prin care s-a pus la dispoziție terenul din Stațiunea Mamaia- Zona Cazino, conform HCL nr. 154/26.04.2001. Recurenta-reclamantă ANAR-ABADL învederează că începând cu data de 8.02.2022 B. S.R.L. și A. S.R.L. nu mai dețin calitate procesuală, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, respingerea apelurilor formulate și menținerea hotărârii instanței de fond, precum și admiterea excepției de nelegalitate a HCL nr. 109/28.02.2005 și 14/25.05.2005, în ceea ce privește pozițiile care vizează imobilul teren-plajă, în suprafață de 537 mp.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 22 mai 2024 completul de filtru a admis în principiu recursurile și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestora la data de 18 septembrie 2024.

Apărările formulate în cauză Intimatele-pârâte B. S.R.L. și A. S.R.L. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea, ca nefondate, a recursurilor promovate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și de Administrația Națională "Apele Române"-Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Arată intimatele că instanța de apel a reținut în mod corect că simpla indicare a dispozițiilor legale care includ bunul în domeniul public nu este suficientă pentru justificarea existenței dreptului în plan material, atâta timp cât nu se face dovada modului de dobândire, iar recurentele nu prezintă un titlu de proprietate sau modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului de 537 mp, sens în care invocă prevederile art. 858 C. civ.. Nu există o echivalență între lege (ca act juridic legislativ) care reglementează relațiile sociale generale și titlul de proprietate (ca act juridic particular care reflectă modalitatea de dobândire a bunului). Intimatele susțin că legea nu se confundă cu vreunul dintre modurile de dobândire a dreptului real și nu poate fi identificată cu titlul dreptului, după cum acesta nu poate fi asimilat obiectului material asupra căruia se nasc drepturile și obligațiile. Intimatele învederează că suprafața de 537 mp nu face parte din suprafața de plaje inventariată la poziția MF 64001 din Anexa 12 a H.G. nr. 1705/2006. Analiza H.G. nr. 1705/2006 raportat la H.G. nr. 149/10.03.2016 (anexa 12 număr MF 64001) în care se menționează "plaja cu destinație turistică județul Constanța" evidențiază faptul că cele două hotărâri de Guvern nu privesc imobilul în cauză în suprafață de 537 mp, ci o suprafață totală de 216,6 ha, suprafață ce reprezintă "plaja cu destinație turistică județul Constanța", deci toată plaja din întregul județ Constanța. Intimatele precizează că din anul 2012, an anterior delimitării definitive între UAT Constanța și ABADL, administrator al plajelor și până în anul 2018, după depunerea acțiunii deduse judecății, suprafața de plajă deținută de Statul Român în baza H.G. nr. 1705/2006 este aceeași, de 216,6 ha, astfel că terenul dedus judecății, de 537 mp deținut de UAT Constanța nu face parte din domeniul public al Statului Român astfel cum este inventariat în H.G. nr. 1705/2006. Statul Român nu poate pretinde vreun drept de proprietate asupra suprafeței de teren de 537 mp câtă vreme nu s-a realizat procedura de delimitare a domeniului public al Statului în conformitate cu prevederile H.G. nr. 546/2004 pentru confirmarea apartenenței bunurilor revendicate în domeniul public al statului. Contrar susținerilor recurenților, față de legislația aplicabilă, stabilirea regimului juridic al terenului revendicat nu se poate realiza prin expertiză tehnică, sens în care intimatele invocă prevederile O.U.G. nr. 202/2002, Metodologia pentru delimitarea domeniului public al statului în zona costieră, aprobată prin H.G. nr. 546/7.04.2004 (art. 9, art. 11, art. 17, art. 19, art. 22). Nu are relevanță, în soluționarea cauzei, faptul că recurenții contestă dreptul de proprietate al Municipiului Constanța (care și-a înscris dreptul în cartea funciară), în condițiile în care aceștia nu au probat nici dreptul de proprietate al Statului Român și nici dreptul de administrate al ANR-ABADL asupra suprafeței revendicate de 537 mp (fapt ce justifică lipsa calității procesuale active), or aceste dovezi sunt prealabile verificării titlului de proprietate al celui chemat în judecată. Neregularitatea stabilirii limitelor de hotar între proprietatea Statului Român și cea a Municipiului Constanța nu poate fi soluționată pe calea acțiunii în revendicare. Prin procesul-verbal definitiv nr. x/12.11.2013 s-a stabilit linia de demarcație definitivă dintre domeniul public al statului și administrarea ABADL și domeniul public/privat al municipiului Constanța administrat de Consiliul Local al Municipiului Constanța. Arată intimatele că motivele de recurs ce privesc fondul cauzei nu pot fi analizate de către ÎCCJ, în contextul în care instanța de apel a soluționat cauza fără a cerceta fondul cauzei, iar în ipoteza admiterii recursului, instanța va casa decizia și va trimite dosarul la instanța inferioară în vederea soluționării fondului. Totodată, intimatele învederează că sunt nefondate susținerile recurentelor privind faptul că delimitarea bunurilor domeniului public trebuie să fie anterioară inventarierii, precum și argumentele referitoare la pretinsa confuzie a instanței de apel privind noțiunile de plajă și faleză (eroarea materială fiind îndreptată prin încheierea din 26.04.2023). Intimații-pârâți Municipiul Constanța, prin Primar și Consiliul Local Constanța au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea, ca nefondate, a recursurilor promovate în cauză. Intimații învederează că reclamantele nu au exhibat un titlu de proprietate prin care să-și legitimeze calitatea procesuală activă, ci doar au indicat legea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, însă simpla indicare în cuprinsul acțiunii a dispozițiilor normative care includ un bun în domeniul public de interes național nu este suficientă pentru justificarea existenței dreptului în plan material. Aceasta întrucât destinația bunului ca aparținând uzului sau interesului public deși este o condiție necesară, esențială, nu este suficientă pentru ca un bun imobil să poată forma obiectul proprietății publice, întrucât numai un bun care a intrat în proprietatea publică a statului prin unul din modurile prevăzute de lege pentru dobândirea acestui drept va avea această calitate, sens în care invocă prevederile art. 858 C. civ. Analiza H.G. nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului bunurilor ce fac parte din domeniul public al statului, raportat la H.G. nr. 149/10.03.2016 (anexa 12 număr MF 64001) în care se menționează "plajă cu destinație turistică județul Constanța" evidențiază faptul că cele două hotărâri de Guvern nu privesc imobilul în cauză în suprafață de 537 mp, ci o suprafață totală de 216, 6 Ha care reprezintă plajă cu destinație turistică județul Constanța, prin urmare toată plaja din întregul județ Constanța. Pe cale de consecință, intimații arată că recurentele nu au probat faptul că suprafața de 537 mp face obiectul H.G. nr. 1705/2006 și al H.G. nr. 149/10.03.2016 (anexa 12 număr MF 64001). Analiza în timp a suprafeței de plajă inventariată la nr. MF 64001-anexa 12, reliefează că aceasta nu a suferit modificări în intervalul de timp în care au fost efectuate delimitările între Municipiul Constanța și ANAR-ABADL, conform procesului-verbal de delimitare încheiat. Recurenții nu au depus înscrisuri din care să rezulte că inventarierea suprafetei de teren de 537 mp s-a efectuat pe baza unor delimitări ale domeniului public, în baza metodologiei elaborate de către autoritatea cu atribuții în domeniu și a lucrărilor efectuate pe baza datelor colectate, necesare pentru delimitare potrivit procedurii impuse de H.G.. nr. 546/2004, sens în care intimații invocă art. 9, art. 11, art. 17, art. 19, art. 22 din metodologie. Intimații expun argumente privind probele administrate în cauză (raportul de expertiză efectuat de expert C., precum și cel efectuat de expert D., înscrisuri) și cu privire la titlul de proprietate al Municipiului Constanța cu privire la suprafața de teren de 537 mp, sens în care susțin că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 9 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul privat al Municipiului Constanța, pentru a fi în situația încălcării procedurii stabilite de aceste dispoziții normative și a limitelor competenței Consiliului Local al Municipiului Constanța. Precizează intimații că nici în perioada anterioară anului 1998, nici în perioada 1998-2005 și nici în prezent, terenul în suprafață de 537 mp nu a reprezentat plajă, în sensul Legii nr. 213/1998 și al Legii nr. 107/1996, pe acest teren fiind edificate construcții încă din anul 1936, astfel că imobilul nu are natura unui bun inalienabil sau a unui bun de utilitate publică, iar bunul nu a fost scos din patrimoniul public al statului, astfel cum, eronat, pretind recurenții. La 7.08.2024, intimatele B. S.R.L. și A. S.R.L. au depus la dosar note de ședință prin care justifică legimitarea procesuală pasivă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursurile formulate în raport de motivele invocate și de normele de drept incidente cauzei, Înalta Curte apreciază că acestea sunt întemeiate, impunându-se admiterea lor și casarea deciziei atacate, potrivit celor ce vor fi arătate: -În mod pertinent a invocat recurenta-reclamantă Administrația Națională "Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral", circumscris temeiului legal dat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nelegalitatea deciziei din apel pentru motivul că aceasta a fost pronunțată pe baza unor considerente ce nu sunt aplicabile cauzei pendinte, curtea de apel făcând o confuzie între plaja și faleza litoralului românesc. Înalta Curte reține că această critică are legătură cu împrejurarea că întreaga analiză din decizia recurată a fost circumstanțiată unui bun ce are regimul juridic și care prezintă caracteristicile fizice ale falezei, în timp ce prin încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunțate de aceeași instanță la 26.04.2023 se îndreaptă eroarea materială din considerentele deciziei nr. 273/8.12.2022, în sensul că sintagma "faleza Mării Negre" se înlocuiește cu sintagma "plaja Mării Negre". În legătură cu acest aspect, se observă că prin decizia supusă recusului, subsecvent unei analize teoretice și generale asupra necesității ca inclusiv într-o acțiune în revendicare a unui bun proprietate publică reclamantul să facă dovada dreptului de proprietate, a naturii bunului și a întinderii dreptului său, instanța de apel a expus o serie de considerații particulare prin care a explicat necesitatea existenței unei delimitări fizice a bunului ce a făcut obiectul analizei sale, indicat în mod constant ca fiind faleza mării. Afirmând ideea de principiu că nominalizarea generică în cuprinsul legii a bunurilor ce aparțin domeniului public nu este suficientă pentru a concluziona asupra regimului de proprietate publică a falezei mării (art. 3 din Legea nr. 107/1996 și anexa nr. 1 din Legea nr. 213/1998), instanța de apel a justificat nevoia de delimitare a bunului litigios cu trimitere la conținutul art. 6 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere potrivit cu care "Litoralul și aria maximă costieră aparțin domeniului public al statului și includ: falezele care sunt în contact cu marea sau cu proprietatea publică a statului până la 10 m în spatele crestei falezei". De asemenea, imputând reclamanților faptul că nu au reușit să arate cum au identificat suprafața de teren revendicată prin raportare la anexa 12 a H.G. nr. 1705/2006 privind inventarierea bunurilor ce fac parte din domeniul public al Statului, instanța de apel a subliniat diferențele în definirea noțiunii de faleză a mării din anexa 1 pct. 32 a Legii nr. 107/1996 sau cea a art. 6 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 202/2002, precizând că nu se cunoaște conținutul cărei noțiuni ar fi fost valorificat la momentul inventarierii de către stat a bunului cu această natură. Nevoia delimitării întinderii bunului revendicat, spre a verifica eventuala sa suprapunere cu cel asupra căruia și pârâții au pretins un drept de aceeași natură (domeniul public local) a fost, o dată în plus, justificată de instanța de apel prin caracteristicile fizice proprii ale acestei forme de relief (faleza), supusă permanent schimbărilor date de eroziunea continuă sau de necesitatea amenajărilor pentru prevenirea prăbușirii dar, în același timp, și prin continua evoluție din perspectiva legii a noțiunii de faleză (cu trimitere la dispozițiile O.U.G. nr. 202/2002 și cele ale H.G. nr. 546/2004), aspecte de natură să infirme - în opinia instanței de apel - teza reclamantei Administrația Națională "Apele Române" potrivit căreia stabilirea regimului juridic al terenului revendicat s-ar putea face pe baza unei expertize judiciare (topografice sau geologice) realizate chiar în litigiul pendinte. Chiar și "Procesul-verbal privind stabilirea vecinătăților între domeniul public de interes național înregistrat sub nr. x/12.11.2013", încheiat între CN Apele Române S.A. Direcția Apelor Dobrogea-Litoral și Primăria Municipiului Constanța, a fost valorificat tot din perspectiva unui bun ce constituie faleză, instanța de apel concluzionând pe baza sa că "falezele neamenajate ale litoralului Mării Negre rămân în administrarea Direcției Apelor Dobrogea - Litoral, ca parte a domeniului public de interes național, iar falezele amenajate sunt incluse în domeniul privat al Municipiului Constanța (cu toate că în conținutul înscrisului de la f. x nu se regăsesc astfel de precizări), în timp ce, despre terenul revendicat în prezenta cauză s-a arătat că reprezintă tocmai faleza amenajată, reținându-se că pe terenul litigios se găsesc edificate construcții, pergole, căi de acces aflate în domeniul public sau privat, după caz, al unității administrativ teritoriale. Așadar, întregul raționament logico-juridic al deciziei instanței de apel este construit prin raportare la natura bunului revendicat - indicat permanent ca fiind faleza mării -, la caracteristicile sale naturale (corp de relief supus unei permanente schimbări date de eroziune ori de lucrările de consolidare necesare), dar și de cele juridice, determinate de modul în care această categorie este definită în diversele norme legale incidente, fundamentând concluzia acesteia în sensul că în absența procedurilor de identificare a limitelor materiale ale imobilului aparținând domeniului public al statului "situația nu se poate stabili printr-o trimitere la sensul comun al termenilor sau prin expertize judiciare nesusținute de o documentație tehnică deținută de părți". Cu toate acestea, pronunțând încheierea din 26.04.2023 de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei sale nr. 273/8.12.2022, instanța de apel a stabilit că în considerentele hotărârii sintagma "faleza Mării Negre" trebuie înlocuită cu sintagma "plaja Mării Negre", arătând că s-ar fi menționat greșit că imobilul obiect al revendicării, în suprafață de 537 mp reprezintă faleza Mării Negre, în condițiile în care prin raportul de expertiză specialitatea geologie, geomorfologia zonei costiere a Mării Negre s-ar fi identificat imobilul litigios și s-a concluzionat că acesta reprezintă plaja litoralului românesc. Or, tocmai pronunțând această încheiere, instanța de apel a lipsit de fundament hotărârea pe care a pronunțat-o, lasând fără suport întreaga sa construcție logico-juridică grefată pe natura bunului revendicat, pe caracteristicile sale naturale, pe poziționarea sa geografică, pe definiția ori descrierea legală a bunului - relevantă sub aspectul limitelor sale fizice, potrivit propriei motivări - declarat prin lege (Legea nr. 213/1998, Legea nr. 107/1996) și prin Constituție (art. 136 alin. (3) ca fiind proprietate publică a/domeniu public al statului, respectiv faleza Mării Negre. Că nu este vorba despre o simplă îndreptare de eroare materială, așa după cum se afirmă prin încheierea din 26.04.2023 a instanței de apel, este dincolo de orice îndoială și rezultă netăgăduit din propriile considerente prin care curtea de apel explică soluția sa, de respingere a acțiunii în revendicare a terenului în suprafață de 537 mp din stațiunea Mamaia-zona Cazino Sud, cu nr. cadastral x, pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților Statul român și ANAR pentru neajunsul de a nu fi dovedit un drept de proprietate publică asupra acestuia, care ar fi presupus - în optica instanței de apel - înfățișarea unui titlu, dar și identificarea limitelor materiale ale imobilului afirmat ca aparținând domeniului public al statului, în conformitate cu normele legale care descriu bunul având natura proprie de faleză a Mării Negre. Chiar dacă "plaja litoralului românesc" - adică bunul care se arată prin încheierea de îndreptare de eroare materială că trebuie avut în vedere în considerentele care explică soluția deciziei civile nr. 273/8.12.2022 - are, potrivit legii, același regim legal cu cel al falezei Mării Negre, de bun care constituie exclusiv proprietatea publică a statului, este indubitabil un bun diferit de acela la care s-au raportat considerentele din decizia recurată, ca realitate fizică, trăsături geomorfologice, poziționare în spațiu la țărmul Mării Negre. De aceea, nu se poate considera că cele explicate în considerentele deciziei din apel își păstrează valabilitatea ori actualitatea și prin raportare la un alt bun din aceeași categorie juridică a proprietății publice a statului, printr-o valorificare a acestora mutatis mutandis. Este, din acest motiv, îndreptățită critica recurentei-reclamante ANAR-Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral care a arătat că decizia din apel a fost pronunțată pe baza unor considerente care nu sunt aplicabile speței din pricina confuziei pe care aceasta a realizat-o constant în judecata sa în privința bunului asupra căruia a dispus ori pe care l-a avut avut în vedere, respectiv faleza Mării Negre iar nu plaja litoralului românesc (așa după cum singură arată prin încheierea din 26.04.2023 că s-a stabilit, prin raportul de expertiză specialitatea geologie, geomorfologia zonei costiere a Mării Negre administrat în primă instanță, că o reprezintă suprafața de 537 mp situată în stațiunea Mamaia-zona cazino Sud, cu nr. cadastral x). Prin urmare, este real că hotărârea atacată cuprinde "numai motive străine de natura cauzei" în condițiile în care realizează o analiză individualizată și particularizată la caracteristicile geomorfologice și cele de natură juridică ale unui bun - faleză - despre care tot instanța arată și acceptă că s-a stabilit, printr-un raport de expertiză administrat în primă instanță, că ar constitui plajă a litoralului românesc. În rândul considerentelor străine de natura cauzei se înscriu și cele care invoca în formarea raționamentului instanței de apel dezlegări ale unei pretinse decizii de casare, nepronunțate însă până la data prezentei în cursul soluționării litigiului. Aceste considerente sunt suficiente pentru a justifica necesitatea admiterii recursului în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 combinat cu art. 497 C. proc. civ. și casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Înalta Curte mai reține că, deși printr-un motiv comun de recurs, Statul român și ANAR-ABADL au pus în discuție, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nelegalitatea deciziei din apel din perspectiva unei greșite interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 136 alin. (3) din Constituție, ale art. 858 C. civ., ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, ale Legii nr. 213/1998, O.U.G. nr. 202/2002 și ale H.G. nr. 546/2004 și nr. 1705/2006 - față de pretinderea exhibării unui titlu de proprietate în contra unei declarații a legii, pretinderea unei delimitări materiale a bunului prin realizarea bazei bornate și întocmirea cadastrului litoralului față de caracterul exclusiv al proprietății publice a statului cât privește plaja Mării Negre, ori față de refuzul stabilirii în chiar procesul pendinte a naturii bunului litigios (pe baza expertizei judiciare ce a stabilit că terenul constituie plajă a mării) - aceste aspecte nu se mai impun examinate pentru soluționarea recursului, ci urmează a fi avute în vedere de instanța de trimitere cu prilejul rejudecării cauzei în apel. Pe de o parte, întrucât cum s-a arătat, motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., găsit întemeiat, impune și singur soluția casării deciziei atacate iar, pe de altă parte, întrucât examinarea completă a acestor critici nu poate avea loc înaintea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt ale cauzei, începând de la tipul/natura bunului revendicat, adică a acelora care au concurat la desființarea deciziei atacate.