ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1830/2024

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a Civilă, la data de 06.02.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată, în calitate de pârâte, societatea B. S.R.L. și C. S.R.L., solicitând ca, în urma dezbaterilor și a probelor ce vor fi administrate, să fie pronunțată o hotărâre prin care să fie obligate pârâtele:

- să înceteze de îndată practicile de concurența neloială constând în importul, distribuirea, oferirea spre vânzare ori vânzarea vinurilor purtând combinația verbală "D." și/sau care indică satul Purcari ca locul de producție al acestora, inclusiv, dar fără a se limita la produsele menționate în Anexa nr. 4 la această cerere, care sunt de natură să inducă în eroare pe consumatori cu privire la proveniența geografică și furnizorul produselor și, în același timp, încalcă drepturile reclamatei asupra mărcilor sale înregistrate;

- să retragă imediat de pe piață, pe cheltuiala lor, toate produsele care conțin combinația "D." și/sau care indică satul Purcari ca locul de producție al acestora.

În drept au fost invocate prevederile art. 192 C. proc. civ., art. 1 alin. (2) și (3), art. 2 alin. (2) lit. (b) și (c), art. 5 lit. (a) și (f), art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991, art. 1357 C. civ., art. 49 din H.G. nr. 512/2016 prevederile art. 36 alin. (2) și (3), art. 37, art. 39, art. 90 si art. 92 din Legea nr. 84/1998; art. 11, 12 și 14 din O.U.G. nr. 100/2005, art. 6 bis alin. (1(și art. 10 bis din Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale, art. 6 alin. (1) lit. b) din Directiva 2005/29/CE, art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 363/2007.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță, în primul ciclu procesual.

Prin sentința civilă nr. 1159 din 16.07.2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesual pasive, a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Societatea B. și C. S.R.L. și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 euro.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel.

Prin decizia civilă nr. 405A din 09 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 1159/16.07.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Societatea B. S.R.L., și C. S.R.L., ca nefondat. Prin aceeași decizie apelanta a fost obligată la plata către intimata pârâtă B. S.R.L. a sumei de 23.555,34 RON cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile decizia civilă 405A din 09 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs recurenta-reclamantă A..

II.1. Motivele de recurs

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a criticat hotărârea recurată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele:

Prin primul motiv de recurs, încadrat de către recurenta-reclamantă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 4 C. proc. civ., hotărârea instanței de apel a fost criticată prin prisma faptului că aceasta a reținut în mod greșit că intimata-pârâtă B. S.R.L. și-ar fi îndeplinit în mod temeinic obligațiile legale impuse de Republica Moldova pentru utilizarea semnului "Purcari" pe care îl califica ca fiind lipsit de distinctivitate, stabilind totodată și faptul că evaluarea dreptului de utilizare a termenului "Purcari" trebuie să se raporteze numai la legislația statutului de care ține respectiva denumire și în care este înregistrată marca originară a intimatei-pârâte B. S.R.L. și anume legislația Republicii Moldova.

Recurenta-reclamantă a susținut că prin considerentele mai sus menționate instanța de apel a încălcat competența de ordine publică a instanțelor din Republica Moldova, pronunțându-se asupra legalității unor acte juridice emise de autorități locale dintr-o jurisdicție terță și extinzând aceste efecte la jurisdicția din România cu atât mai mult cu cât unele din efectele acestor acte juridice sunt contestate și pe teritoriul Republicii Moldova.

De asemenea, a arătat și faptul că în prezentul litigiu este aplicabilă exclusiv legislația din România deoarece: actele de concurența neloiala care vizează folosirea denumirii D. de către intimata B., au fost mijlocite de intimata C. S.R.L, persoana de naționalitate romana, prin distribuirea produselor B. in piața românească, C. S.R.L fiind considerată de către recurentă un mijlocitor al societății intimate din Republica Moldova;

În ceea ce privește decizia Consiliului Comunal Purcari nr. 03/11 din 12.04.2013 recurenta-reclamantă arată că în mod greșit instanța de apel s-a pronunțat cu privire la legalitatea acesteia în contextul în care instanțele române nu au competență să se pronunțe asupra unui act administrativ emis de o autoritate locală din Republica Moldova apreciind în mod eronat că legalitatea utilizării denumirii Purcari de către intimata-pârâtă B. ar fi conferite prin această decizie.

Recurenta-reclamantă a invocat faptul că intimatei B. i-a fost retrasă permisiunea de a utiliza denumirea Purcari acordată prin decizia Consiliului Comunal Purcari nr. 03/11 din 12.04.2013 în urma contestației formulate împotriva acesteia, fapt atestat prin extrasul procesului-verbal nr. x/17.11.2021 emis de Consiliul Local pe care îl redă în extras.

În ceea ce privește procesul-verbal nr. x/17.11.2021 mai sus menționat recurenta-reclamantă a arătat că există un viciu de procedură, acesta nefiind semnat de către secretarul consiliului comunal Purcari motiv pentru care recurenta-reclamantă a inițiat un litigiu de contencios administrativ prin care a solicitat recunoașterea judecătorească a interdicției impuse intimatei-pârâte B., litigiu care este în curs de soluționare pe rolul Judecătoriei Căușeni.

În memoriul de recurs s-a menționat și faptul că instanța de apel nu ar fi avut niciun motiv juridic să rețină faptul că decizia Consiliului Comunal Purcari nr. 03/11 din 12.04.2013 i-ar conferi intimatei-pârâte B. un drept de utilizare a denumirii Purcari în România deoarece (i) această decizie nu își produce efecte pe teritoriul României și vizează legalitatatea utilizării denumirii în Republica Moldova care nu poate fi apreciată de instanțele naționale din România, (ii) prin procesul-verbal nr. x/17.11.2021 intimatei-pârâte i-a fost retras dreptul de a utiliza denumirea Purcari în Republica Moldova, (iii) eficacitatea efectelor procesului-verbal va fi analizată de către instanțele din Republica Moldova, (iv) chiar dacă prin hotărârea recurată instanța de apel a reținut în mod nelegal raționamentul primei instanțe și anume aplicarea efectelor Deciziei nr. 03/11 din 12.04.2013 aceasta a ignorat complet soluția juridică pronunțată în Decizia Curții Supreme a Republicii Moldova prin care s-a constatat nulitatea mărcii E. înregistrată în Republica Moldova în contextul în care intimata-pârâtă B. beneficia în respectiva jurisdicție de efectele deciziei Consiliului Comunal Purcari mai sus menționată.

Recurenta-reclamantă a considerat că instanța de apel și-a însușit în mod nelegal considerentele Deciziei Curții Supreme mai sus menționată, fără să exprime o motivare expusă într-un raționament logico-juridic în contextul în care aceste considerente sunt de strictă aplicare și interpretare, exclusiv în jurisdicția din Republica Moldova, neavând niciun efect pe teritoriul României. Acestea ar putea viza caracterul loial sau neloial al utilizării mărcii exclusiv pe teritoriul Republicii Moldova.

A mai precizat recurenta-reclamantă faptul că instanțele din Republica Moldova au indicat că utilizarea numelui "Purcari" trebuie să fie loială în raport cu întreprinderea titulară de drepturi asupra mărcilor în cauză, în timp ce intimata-pârâtă B. manifestă lipsă de loialitate în ambele jurisdicții. Instanțele din Republica Moldova au reținut în litigiul privind nulitatea mărcii "E." că "în lipsa unui spațiu industrial de producție de vinuri în sat. Purcari, raionul Ștefan-Vodă, înregistrarea mărcii "E." de către S.R.L. "B." are drept scop obținerea avantajelor prin exploatarea capacității elementelor distinctive ale intimatului de atragere a clientelei".

S-a susținut că nu se poate reține o utilizare loială a denumirii "Purcari" nici în Republica Moldova deoarece intimatei-pârâte i-a fost retrasă permisiunea de a utiliza denumirea în cauză prin procesul-verbal nr. x/17.11.2021 iar efectele utilizării acesteia prevăzute de legislația din Republica Moldova nu pot fi extinse în jurisdicția din România deoarece regiunea Purcari nu este o indicație geografică în niciunul dintre aceste state.

Printr-o altă critică adusă hotărârii pronunțate de instanța de apel subsumată acelorași motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 4 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră ca fiind nelegale considerentele prin care s-a reținut că nu se poate face abstracție de mențiunile din certificatul mărcii "F." nr. x înregistrată la nivel național în Republica Moldova ca urmare a respingerii opoziției formulate de recurenta, instanța de apel făcând precizarea ca elementul dominant ar fi 'B." și nu "Purcari".

Astfel, în opinia recurentei-reclamante, Decizia nr. 9657/12.07.2021 a Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuala a Republicii Moldova nu are aplicabilitate pe teritoriul României, mențiunile din certificatul de înregistrare al mărcii F. nr. x conform cărora dreptul exclusiv nu se va extinde asupra elementelor verbale "purcari valley" nu pot fi aplicate și în jurisdicția din România, fiind vorba de o înregistrare din Republica Moldova, iar instanța de apel nu poate extinde aplicarea legislației Republicii Moldova în România și nici nu are competență să judece aplicarea legislației Republicii Moldova în domeniul protecției mărcilor naționale din Republica Moldova în această jurisdicție.

Recurenta-reclamantă susține că și în situația în care s-ar aplica criteriile jurisprudențiale europene în materia mărcilor s-ar constata faptul că "Purcari" este un element dominant deoarece este remarcabil vizual în marcă, iar reținerea de către instanța de apel al faptului că denumirea în cauză ar fi stilizată într-un font cu caractere mai mici este greșită astfel cum rezultă din extrasul G. al mărcii anexat memoriului de recurs.

Au fost criticate și considerentele deciziei civile recurate prin care instanța de apel își întemeiază soluția de respingere a apelului, printre altele și pe argumentele respingerii de la înregistrare a mărcii europene verbale "A." nr. x deoarece această soluție nu are efect de putere de lucru judecat în prezentul litigiu, marca europeană a fost respinsă de la înregistrare pentru faptul că nu s-a dovedit renumele mărcii în Uniunea Europeană, H. reținând faptul că marca este compusă dintr-un element descriptiv "A." ce ar duce lipsa caracterului distinctiv al acesteia.

Prin motivul de recurs încadrat de către recurenta-reclamantă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că hotărârea instanței de apel a fost criticată pentru încălcarea respectiv, aplicarea greșită a normelor de drept material motivat de faptul că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe recunoașterea unor acte juridice cu efect local în Republica Moldova cât și prin extinderea nelegală a unor norme juridice naționale de strictă aplicare în Republica Moldova.

Recurenta-reclamantă a apreciat că instanța de apel, aplicând greșit dispozițiile legale, a reținut existența dreptului intimatei-pârâte B. de a utiliza în România denumirea "PURCARI", drept considerat izvorât din Decizia nr. 03/11.

De asemenea a arătat că, în mod eronat, instanța de a apel a considerat ab initio că denumirea "PURCARI" ar fi lipsită de distinctivitate în România și a apreciat că această lipsă se datorează faptului că această denumire este numele unei localități din Republica Moldova deoarece conform legii române distinctivitatea este o condiție necesară de înregistrare a semnului ca marcă și poate fi apreciată doar în acțiuni sau proceduri specifice iar lipsa distinctivității unui semn care este numele unei localități dintr-o jurisdicție terță operează in mod automat în Romania atunci când semnul respectiv este indicație geografică/de origine protejata recunoscuta în Romania. Semnul "PURCARI" nu este indicație geografica/de origine protejata în România.

Recurenta-reclamantă a considerat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 84/1998 prin constatarea lipsei de distinctivitate a denumirii "PURCARI" pe motiv că această denumire este numele localității din Republica Moldova, fără a cerceta dacă cea mai mare parte a publicului român recunoaște această denumire ca fiind numele unei localități din Republica Moldova.

În opinia recurentei-reclamante instanța de apel trebuia să aplice legea română și să cerceteze dacă utilizarea denumirii "PURCARI"/"D." de către intimate, îndeplinește obligațiile legale specifice legislației române privind combaterea concurenței neloiale dar și să analizeze toate drepturile recurentei recunoscute în Romania privind utilizarea denumirii "PURCARI".

Ignorarea drepturilor relevante anterioare exclusive ale recurentei-reclamante privind utilizarea semnelor care conțin denumirea "PURCARI", în contextul analizei caracterului neloial al denumirilor "PURCARI"/"D." de către intimate denota o aplicare greșita a legislației naționale privind combaterea concurentei neloiale care atrage motivul de casare al art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a considerat că instanța de apel în loc să aplice legislația națională în materia etichetării vinurilor constituită din Legea viei si vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015 și Normelor metodologice de aplicare a acestei legi aceasta a reținut că intimatele ar avea dreptul să indice în Romania, combinația verbală "D." în temeiul prevederilor Anexei 1 la Hotărârea de Guvern 356/11.06.2015 privind organizarea pieței vitivinicole din Republica Moldova fără a motiva respingerea argumentelor recurentei prin care a arătat că "Purcari" nu reprezintă localitatea în care își are sediul intimata B. (localitatea fiind raionul Ștefan Vodă) și nici localitatea în care intimata îmbuteliază vinurile deoarece îmbutelierea are loc în Raionul Căușeni.

Recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 5 (a) din Legea 11/1991 ce impun ca utilizarea etichetei de către intimata-pârâtă B. să nu ducă la confuzie cu etichetele care sunt utilizate legitim de către recurentă. Legitimitatea utilizării etichetelor sub denumirea PURCARI de către recurenta, derivă tocmai din drepturile exclusive protejate in Romania conferite recurentei de mărcile sale "PURCARI".

Prin criticile încadrate de către recurenta-reclamantă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., se indică faptul că decizia civilă recurată cuprinde motive contradictorii deoarece deși instanța de apel apreciază că litigiul este guvernat de legea română aceasta își motivează soluția, în cea mai mare parte, pe legislația națională din Republica Moldova.

Recurenta-reclamantă a arătat faptul că prin înscrisurile depuse de aceasta în ciclurile procesuale anterioare s-au dovedit susținerile din cererea de chemare în judecată referitoare la faptul că intimata-pârâtă B. nu produce vinurile în satul Purcari ci în localitatea Sălcuța de lângă orașul Căușeni iar instanța de apel era obligată să motiveze temeiul respingerii susținerilor recurentei în contextul în care aceasta și-a însușit teza intimatelor-pârâte conform căreia sediul intimatei B. de îmbuteliere a vinurilor ar fi regiunea Purcari.

Prin memoriul de recurs a fost criticată și cenzurarea de către instanța de apel a studiului de piață realizat de societatea I. S.R.L. depus de recurentă în apel având în vedere că în privința modului de selecție recurenta-reclamantă a precizat că au fost alese persoane cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani care consumă vin îmbuteliat cu o frecvență de cel puțin 1-2 pe lună, studiul s-a realizat în perioada 24-30.07.2020 pe un eșantion de 809 de persoane, prin metoda CAWI, adică prin completare de chestionare online, iar la finalul studiului I. prezinta si particularitățile eșantionului ales.

Decizia civilă recurată a fost criticată de recurenta-reclamantă și pentru faptul că s-a reținut în mod greșit în considerentele acesteia faptul că denumirea "PURCARI" nu ocupă un loc vizibil sau central pe eticheta frontală din moment ce din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că denumirea "PURCARI" este vizibilă pe eticheta produsului în cauză.

În final, recurenta-reclamantă, invocă și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. motivat de faptul că la ultimul termen de judecată intimata-pârâtă B. s-a prezentat cu un produs fizic constituit de o sticlă de vin cu etichete diferite decât cele prezentate de către recurenta-reclamantă în care denumirea "PURCARI" nu era vizibilă pe etichetă ci pe contra etichetă.

În acest context s-a apreciat că au fost încălcate dispozițiile prevederilor art. 254 alin. (1) C. proc. civ. în contextul în care intimata-pârâtă nu a solicitat prin întâmpinare proba constituită din produsul fizic al sticlei de vin, instanța de apel trebuind să îl decadă din administrarea acestei probe.

II.2. Apărările formulate în cauză

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților-pârâți la data de 08.04.2024 conform proceselor-verbale aflate la dosar recurs însă acestea nu au formulat întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 28 martie 2024, sub nr. x/2020 fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 03 aprilie 2024, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde mențiunile privind denumirea și sediul recurentei-pârâte; indicarea hotărârii care se atacă; semnătura reprezentantului convențional avocat J. (împuternicire aflată la fila x); în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) al aceluiași articol, s-a constatat că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ. în temeiul art. 24 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recurenta-pârâtă datorează pentru soluționarea recursului declarat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON ce a fost achitată conform dovezii de plată aflată la dosarul de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 03 aprilie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 17 septembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

La termenul de judecată din data de 17 septembrie 2021, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare prin raportare la cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată formulată de recurenta-reclamantă.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 406 alin. (1) și (2) C. proc. civ.. "(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială".

În speță, la data de 19 august 2024, anterior primului termen de judecată din data de 17 septembrie 2024, acordat în cauză în ședință publică, cu citarea părților, recurenta-reclamantă A. a depus o cerere de renunțare la judecata cauzei în baza art. 406 C. proc. civ., solicitând să se ia act de cererea pe care a formulat-o și, pe cale de consecință, să se dispună anularea hotărârilor pronunțate în cauză de către Tribunalul București și Curtea de Apel București.

Atașat cererii, a depus procura din data de 15 august 2024 prin intermediul căreia recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat că înțelege să renunțe la judecata cauzei ce face obiectul prezentului dosar.

Prin aceeași procură a fost acordat societății K., prin avocat J., mandatul special pentru renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată precum și pentru a solicita instanței de recurs anularea hotărârilor pronunțate de către Tribunalul București și Curtea de Apel București în prezentul dosar.

În ședința publică din data de 17 septembrie 2024, reprezentantul recurentei-reclamante a prezentat instanței de recurs originalul procurii din data de 15 august 2024 aflată la dosarul de recurs.

La data de 19 august 2024 intimatul-pârât, prin administrator L., a depus o cerere prin care a solicitat să se ia act de schimbarea numelui comercial din societatea B. S.R.L. în B. S.R.L. precum și de schimbarea sediului social al acesteia.

Prin aceeași cerere intimata-pârâtă a achiesat la cererea reclamantei de renunțare la judecată și a renunțat la cheltuielile de judecată încuviințate prin hotărârile anterioare, precizând că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs. Totodată, a menționat și faptul că achiesează la pretențiile reclamantei și consideră motivele de recurs ca fiind întemeiate.

În dovedirea calității de reprezentant legal al semnatarului cererii menționate supra, intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei decizia din data de 14 mai 2024 pronunțată în dosarul nr. x prin care s-a dispus înregistrarea în Registrul de stat al Persoanelor Juridice calitatea de administrator al societății B. S.R.L. a domnului L. pe o perioadă nedeterminată, precum și un extras cu aceeași dată din Registrul de Stat al Persoanelor Juridice, emis de Agenția Servicii Publice a Republicii Moldova ce atestă același fapt.

Potrivit art. 406 alin. (4) C. proc. civ. "dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare".

În acest context, Înalta Curte constată că intimata-pârâtă B. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) și-a exprimat, în mod expres, acordul față de cererea de renunțare formulată în cauză conform dispozițiilor legale.

La data de 30 august 2024 intimatei-pârâte C. S.R.L. i-a fost comunicată cererea de renunțare la judecată formulată de recurenta-reclamantă cu mențiunea de a-și preciza punctul de vedere față de aceasta conform procesului-verbal de comunicare aflat la dosarul de recurs.

Intimata C. S.R.L. nu și-a exprimat poziția procesuală cu privire la cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată până la termenul din 17 septembrie 2024.

Or, lipsa unui răspuns al acestei părți până la termenul acordat este considerat un acord tacit la actul de dispoziție reprezentat de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată, conform art. 406 alin. (4) teza finală C. proc. civ.

Față de conținutul cererii și al procurii depuse la dosar Înalta Curte constată că rezultă cu certitudine manifestarea de voință a intimatei-reclamante de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată.

Pentru aceste motive, având în vedere voința manifestată de recurenta-reclamantă, în sensul că înțelege să renunțe la judecata cererii de chemare în judecată, ținând seama de dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., precum și de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, Înalta Curte, în acord cu dispozițiile 406 alin. (5) și (6) C. proc. civ., va admite recursul declarat, în sensul că va anula hotărârile pronunțate în cauză și va lua act de renunțarea reclamantului la judecata cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 405A din 9 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Anulează decizia recurată nr. 405A din 9 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și sentința civilă nr. 1159 din 16 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Ia act de renunțarea recurentei-reclamantă A. la judecarea cererii de chemare în judecată, conform art. 406 alin. (1) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2024.