ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 860/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B., ca prin hotărârea ce va fi pronunțată:1. să se constate că produsele reținute de către autoritățile vamale, conform ARB nr. 23D/21.11.2019 și notificării Direcției Regionale Vamale București nr. 4003p/BM/29.11.2019, aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală aparținând reclamantei conferite de marca europeană A. nr. x/16.05.2013, marca europeană nr. x/30.10.2017, marca A. nr. x/13.04.1973; 2. să se dispună interzicerea importului, distribuției și a oricărei comercializări de către pârâtă, a produselor reținute de către autoritățile vamale conform ARB nr. 23D/21.11.2019 și notificării nr. 4003p/BM/29.11.2019; 3. să se dispună interzicerea importului, exportului, distribuției, ofertei de vânzare sau a oricărui act comercial în legătură cu produse ce poartă un semn identic sau similar cu marca europeană A. nr. x/16.05.2013, marca europeană nr. x/30.10.2017, marca A. nr. x/13.04.1973; 4. să se dispună distrugerea produselor reținute de către autoritățile vamale conform ARB nr. 23D/21.11.2019 și notificării nr. 4003p/BM/29.11.2019 pe cheltuiala pârâtei; 5. să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea pronunțată de prima instanță

Prin sentința civilă nr. 1848 din 02 decembrie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte acțiunea, a constatat că produsele reținute de către autoritățile vamale, conform ARB nr. 23D/21.11.2019 și notificării Direcției Regionale Vamale București nr. 4003p/BM/29.11.2019, aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală aparținând reclamantei conferite de marca europeană A. nr. x/16.05.2013, marca europeană nr. x/30.10.2017, marca A. nr. x/13.04.1973, a dispus interzicerea importului, distribuției și a oricărei comercializări de către pârâtă, a produselor reținute de către autoritățile vamale conform ARB nr. 23D/21.11.2019 și notificării nr. 4003p/BM/29.11.2019 ce poartă semne similare mărcilor reclamantei, a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7783,21 RON cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând: 300 RON taxă timbru și 7.483,21 RON, cu titlul de onorariu avocat.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 958A din 14 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B., împotriva sentinței civile nr. 1848A/02.12.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.; a fost schimbă în parte sentința atacată; a fost respins capătul de cerere referitor la interzicerea distribuției și oricărei comercializări de către pârâtă a produselor reținute de autoritățile vamale; au fost reduse cheltuielile de judecată acordate reclamantei în primă instanță la 2500 RON; a fost păstrată în rest sentința; a fost respinsă cererea intimatei-reclamante referitoare la cheltuielile de judecată în apel.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B..

Prin cererea formulată, recurenta-pârâtă a susținut că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurenta-pârâtă a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de apel omițând să examineze toate motivele de apel.

Astfel, instanța de apel a omis să examineze caracterul vădit inechitabil al procesului derulat în fața primei instanțe, critica privind respingerea de către prima instanță a excepțiilor având ca obiect nulitatea acțiunii introductive ca urmare a neindicării datelor minimale de identificare a entității reclamante ca persoană juridică, inclusiv a celor prevăzute de legislația franceză, precum și excepția lipsei calității de reprezentant a C..

De asemenea, susține că instanța de apel a motivat succint (în 4 rânduri) apelul declarat și împotriva încheierilor prin care au fost respinse cele trei cereri de recuzare, apreciind că abuzurile procesuale care au determinat partea să recurgă la instituția recuzării sunt "eventuale erori de judecată care sunt supuse cenzurii și remedierii în căile de atac". Or, pârâta a demonstrat că măsurile procesuale pe care le-a considerat abuzive, sunt rezultatul poziției părtinitoare a doamnei judecător D. față de A.. Instanța de apel, însă, a refuzat să rețină esența instituției recuzării și consecința procedurală în ipoteza reținerii culpei judecătorului dovedit părtinitor asupra soluției pe care a adoptat-o.

O altă critică privește faptul că instanța de apel a respins cu o motivare sumară, bazată pe considerente contradictorii și străine de natura cauzei, motivul de apel prin care a fost criticată admiterea primului capăt al acțiunii introductive prin care s-a constatat că cele două hanorace comandate on-line de fiul minor al pârâtei, reținute de autoritatea vamală, aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al reclamantei, A..

Deși recurenta-pârâtă a făcut dovada împrejurărilor concrete în care au fost achiziționate cele două hanorace, instanța de apel nu a analizat condițiile răspunderii civile delictuale.

Printr-o a treia critică, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile procedurale privind acordarea cheltuielilor de judecată, neexaminând motivul de apel prin care s-a solicitat respingerea în integralitate a cererii promovate de reclamantă.

În acest sens, pârâta a solicitat să se aibă în vedere că reclamanta, chiar și în ipoteza în care i s-a admis unul dintre cele patru capete ale acțiunii introductive, nu era îndrituită să i se acorde cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, câtă vreme nu a dovedit că ar fi suportat această cheltuială.

Recurenta-pârâtă susține că, așa cum ar fi dovedit, C. a încasat onorariul de avocat în cuantum de 7.500 RON (echivalentul sumei în euro) de la o terță persoană (E.) cu sediul în Amsterdam. Or, nefăcându-se dovada că plata s-ar fi făcut în numele entității reclamante, pretinderea de către aceasta a unor cheltuieli nesuportate efectiv este de natură să conducă la o îmbogățire fără just temei.

În consecință, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii introductive.

I.5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției tardivității recursului și respingerea acestuia ca fiind tardiv, admiterea excepției nulității recursului cu conescința respingerii acestuia ca fiind nul, respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește excepția tardivității, intimata-reclamantă a susținut că hotărârea atacată i-a fost comunicată pârâtei în perioada 26.06.2023-27.06.2023, iar recursul a fost depus la data de 31.07.2023, ultima zi de depunere fiind 26.07.2023-27.07.2023.

În ceea ce privește excepția nulității, intimata-reclamantă a susținut că recursul formulat de partea adversă nu este motivat, criticile expuse neputând fi încadrate în motivele de care conform art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cererea de recurs cuprinzând doar indicarea art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., fără a se proceda la o dezvoltare a criticilor circumscrise acestor motive de casare.

Referitor la fondul recursului, intimata-reclamantă a susținut că acesta nu este fondat.

Astfel, intimata-reclamantă a învederat că instanța de apel a menținut în mod corect respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, având în vedere că intimata-reclamantă este titulara mărcilor invocate în cererea de chemare în judecată.

Referitor la soluția de respingere a excepției lipsei calității de reprezentant a C. și la soluția de respingere asupra cererii de înscriere în fals formulată de pârâtă, intimata-reclamantă solicită respingerea acestor critici, susținând că instanța de apel a arătat în mod corect, iar recurenta-pârâtă nu a criticat prin recurs, faptul că împuternicirea în discuție, care se referă la un contract de asistență juridică, face dovada relativă a împuternicirii apărătorului și a calității acestuia de reprezentant convențional, pârâta având la îndemână posibilitatea unei plângeri penale. De asemenea, instanța de apel a reținut că procedura falsului era inaplicabilă, întrucât vizează doar acuzațiile de fals material, nu și cele privitoare la un presupus fals intelectual.

A mai susținut că recurenta-pârâtă nu a criticat raționamentul instanței de apel cu privire la respingerea excepției inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea atingerii aduse drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei, ci reafirmă nemulțumirea sa față de soluție.

Cu privire la soluția cererilor de recuzare, intimata-reclamantă a învederat că partea adversă nu a adus în concret argumente de nelegalitate a încheierilor de respingere a cererilor de recuzare. Nemulțumirea sa privește presupusul comportament părtinitor al judecătorului fondului, adoptat după fiecare reluare a cauzei în urma respingerii cererilor de recuzare, Or, câtă vreme acest aspect nu a făcut obiectul unei cereri de recuzare, critica recurentei-pârâte nu poate fi valorificată.

În ceea ce privește lipsa de vinovăție din perspectiva achiziționării produselor on-line, intimata-reclamantă a arătat că admiterea primului capăt de cerere care vizează constatarea actelor de încălcare a mărcilor, precum și a oricărui capăt vizând protecția dreptului conferit de marcă prin interzicerea actelor de folosire neautorizată este o formă specială de răspundere reglementată de legislația mărcilor, în condițiile specifice astfel reglementate, care nu se suprapun cu condițiile răspunderii civile delictuale.

Astfel soluția pronunțată este în aplicarea dispozițiilor art. 9 din Regulamentul nr. 1001/2017 privind marca Uniunii Europene care prevăd condițiile de admisibilitate, printre care nu se regăsește și vinovăția făptuitorului sau forma de vinovăție.

Cu privire la faptul că s-au acordat cheltuieli de judecată cu încălcarea dispozițiilor art. 415 C. proc. civ., intimata-reclamantă a susținut că instanța de apel a redus cheltuielile de judecată la un cuantum de 2500 RON. De asemenea, susține că sunt aplicabile dispozițiile art. 1474 alin. (3) C. civ. și menționează că partea semnatară a contractului de asistență juridică este intimata-reclamantă, în calitate de beneficiar al serviciilor de asistență juridică și reprezentare în cauză, iar plata facturilor s-a făcut de către reclamantă, prin intermediul E.. Prin urmare, în mod corect instanța a dispus acordarea cheltuielilor de judecată.

I.6. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimata-reclamantă și a combătut susținerile acesteia din întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă și-a îndeplinit obligația de a achita integral taxa judiciară de timbru, diferența fiind depusă la dosar înainte de ridicarea ședinței de judecată, astfel cum i s-a pus în vedere de către instanță.

Prin urmare, constatând că recursul este legal timbrat, Înalta Curte va respinge excepția insuficientei timbrări a recursului.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel, se observă că recurenta-pârâtă a criticat în esență, decizia primei instanțe de control judiciar, motivat de faptul că aceasta din urmă a omis să examineze toate motivele de apel.

Potrivit prevederilor art. 497 C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, "Soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție - Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de competență, când cauza va fi trimisă instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii. În cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă".

De asemenea, potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ., "Motivele de casare - (1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (cererea nr. 57.808/00), a statuat în mod expres că:

"dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor (…) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (…) Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)".

Aplicând aceste considerente circumscrise prevederilor art. 497 C. proc. civ. în referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., speței deduse judecății, evident în limitele stabilite prin cererea de recurs, potrivit art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 477 și art. 479 C. proc. civ., Înalta Curte observă convergent criticilor din recurs formulate, că instanța de apel a omis să răspundă unor motive de apel formulate de apelanta-pârâtă.

Astfel, în acord cu criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte observă că în cadrul deciziei recurate, instanța de apel nu a analizat deloc motivul de apel referitor la absența culpei pârâtei și nici motivul de apel referitor la greșita acordare a cheltuielilor de judecată constând în sume plătite apărătorului reclamantei de către un terț.

Convergent aserțiunilor recurentei-pârâte, Înalta Curte observă faptul că instanța de apel a ignorat aceste motive dezvoltate de apelanta-pârâtă în cererea de apel. Astfel, Înalta Curte notează că instanța de apel nu a afectat niciun singur considerent acestor motive invocate și dezvoltate prin cererea de apel, astfel cum s-a ilustrat anterior. În cuprinsul considerentelor deciziei civile apelate, nu se regăsește niciun argument de ordin juridic, al instanței de apel, care să fundamenteze soluția pronunțată în cauză, privitor la înlăturarea - evident ulterior evaluării sale - măcar prin anumite considerente comune, a criticilor formulate de partea apelantă pârâtă, care configurează aceste motive de apel în cauza deduse judecății.

Indiferent dacă aprecia că aceste motive de apel erau sau nu erau întemeiate, instanța de apel avea obligația procesuală de a le analiza, fie și sintetic, concis și de a le înlătura în prealabil expunerii concluziei sale finale negative.

În plus față de cele anterior reținute, se observă că motivarea instanței de apel este și contradictorie.

Astfel, Înalta Curte notează că instanța de apel a reținut:

"În schimb, deși operațiunea este una comercială, întrucât este vorba despre o achiziție/import a unor produse de la un comerciant printr-un act cu titlu oneros, ce exclude încadrarea în excepțiile prevăzute de art. 25 alin. (2) din Regulamentul nr. 186/2009, totuși nu se poate reține că scopul pârâtei ar fi fost unul comercial, respectiv de repunere în circulație, comercializare, distribuire a acestor produse.

Numărul redus de produse achiziționate, natura acestora și contextul în care au fost făcute comenzile online denotă caracterul ocazional al achiziției și scopul acesteia (uzul personal, mai precis uzul personal al copiilor), astfel încât, neputându-se reține intenția efectuării de acte comerț de către pârâtă cu produsele achiziționate, nu există temei factual pentru a fi dispusă interzicerea distribuției și comercializării respectivelor bunuri. O astfel de soluție nu poate fi dispusă "de principiu" sau "pentru orice eventualitate", întrucât ar prezuma fapte și intenții ale pârâtei ce nu îi pot fi imputate doar teoretic și cu privire la care nu poate fi trasă la răspundere."

Se observă așadar, că instanța de apel reține că operațiunea de achiziționare on-line a produselor este una comercială ce exclude încadrarea în excepțiile prevăzute de art. 25 alin. (2) din Regulamentul nr. 186/2009, pentru ca ulterior să constate că totuși nu se poate reține că scopul pârâtei ar fi fost unul comercial, precum și că numărul redus de produse achiziționate on-line denotă caracterul ocazional al achiziției și scopul acesteia, respectiv pentru uzul personal al copiilor apelantei-pârâte, astfel că nu poate fi reținută intenția efectuării de acte de comerț.

Acest aspect este de natură a ilustra o contradicție între considerentele deciziei pronunțate, cu încălcarea astfel a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Or, cu privire la obligația instanțelor judecătorești de a motiva hotărârile pronunțate, statornicită în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., atât doctrina, cât și jurisprudența sunt constante în a aprecia că motivarea unei hotărâri judecătorești trebuie să fie clară, coerentă și completă, să constituie pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, că instanța de apel nu a soluționat integral fondul cauzei în privința căii de atac declarate, devenind astfel, incidente dispozițiile obligatorii ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în referire la art. 497 C. proc. civ. anterior evocate, referitoare la admiterea recursului declarat, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, din acest motiv, instanța de recurs neputând să procedeze însăși la analiza pentru prima dată a acestor motive de apel care sunt arondate configurării situației de fapt a cauzei, întrucât potrivit art. 488 C. proc. civ., ea exercită un control exclusiv de legalitate al deciziei recurate.

Criticile recurentei-pârâte referitoare la neexaminarea de către instanța de apel a caracterului inechitabil al procesului derulat în fața primei instanțe, a criticii vizând respingerea de către prima instanță a excepției nulității acțiunii introductive ca urmare a neindicării datelor minime de identificare a entității reclamante ca persoană juridică, precum și excepția lipsei calității de reprezentant a C., dar și critica referitoare la motivarea succintă a soluției date cererilor de recuzare a judecătorului fondului, nu pot fi primite de instanța de recurs.

Analizând motivul de apel referitor la caracterul inechitabil al procesului derulat în fața instanței de fond, motiv pretins neexaminat de instanța de apel, Înalta Curte constată că în dezvoltarea acestuia apelanta-pârâtă a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, precum și excepția lipsei calității de reprezentat a C..

Or, cu privire la criticile ce au vizat soluția dată de instanța de fond acestor două excepții, instanța de apel și-a spus părerea prin considerentele deciziei atacate, menținând soluția Tribunalului București cu privire la aceste excepții.

Astfel, în considerentele cuprinse în paragrafele 9 și 10, pagina 5 din decizia recurată, instanța de apel a reținut următoarele:

"Se mai reține că apelanta a renunțat, cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 1.03.2023 la procedura înscrierii în fals cu privire la împuternicirea avocațială, Curtea urmând a constata că această împuternicire, referindu-se la un contract de asistență juridică, face dovada relativă a împuternicirii apărătorului și a calității acestuia de reprezentant convențional, pârâta având la îndemână posibilitatea unei plângeri penale în măsura în care insistă să considere că apărătorul reclamantei s-a prezentat în instanță fără un mandat din partea acesteia. De altminteri, procedura falsului era inaplicabilă, întrucât vizează doar acuzațiile de fals material, nu și cele privitoare la un presupus fals intelectual. Va fi menținută soluția respingerii lipsei calității de reprezentant a avocatului reclamantei.

Va fi păstrată și soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active, întrucât reclamanta este titularul afirmat prin acțiune al drepturilor ce fac obiectul acesteia, fiind îndeplinită identitatea cerută de dispozițiile art. 36 C. proc. civ.."

Așadar, instanța de recurs nu poate primi susținerea recurentei-pârâte în sensul că instanța de apel a omis să examineze criticile referitoare la excepția lipsei calității procesuale active și la excepția lipsei calității de reprezentant a C..

Referitor la critica privind neanalizarea de către instanța de apel a respingerii excepției având ca obiect nulitatea acțiunii introductive pentru neindicarea de către reclamantă a datelor minime de identificare, Înalta Curte constată că această critică nu a fost invocată în apel, apelanta-pârâtă subsumând aceste elemente motivului de apel formulat împotriva soluției date de prima instanță excepției invocate a lipsei calității procesuale active a reclamantei, motiv de apel asupra căruia instanța de apel s-a aplecat însă, în analiza sa, astfel cum s-a arătat supra.

De asemenea, instanța de apel a analizat și critica referitoare la soluția dată cererilor de recuzare, reținând în paragraful 1 din considerentele deciziei recurate, pagina 6:

"În ceea ce privește soluția cererii de recuzare, aceasta va fi menținută, întrucât eventualele erori de judecată în modul de soluționare a excepțiilor și incidentelor procesuale ori a modului de admitere a probatoriilor și altor cereri nu se constituie în cazuri de incompatibilitate sau recuzare, ci sunt supuse cenzurii și remedierii în căile de atac".

Înalta Curte subliniază că motivarea unei hotărâri judecătorești nu reprezintă o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. În raport de aceste trăsături, și gruparea argumentelor invocate este legalmente admisibilă, atât timp cât instanța răspunde acestora, chiar printr-un considerent comun.

Or, aceste exigențe sunt îndeplinite în cauză cu privire la critica referitoare la soluția dată cererilor de recuzare a judecătorului fondului, întrucât instanța de apel a dat un răspuns punctual și argumentat acestei critici, așa cum reiese din pasajul redat mai sus.

Rezultă din motivarea atacată că respectivele aspecte invocate de recurenta-pârâtă în susținerea cererilor de recuzare, pretins a reprezenta, în opinia sa, abuzuri procesuale, nu constituie din punct de vedere al configurației legale a procesului civil, cazuri de incompatibilitate sau recuzare, ci eventuale greșeli de judecată supuse cenzurii instanțelor de control judiciar și remedierii în căile de atac.

Înalta Curte constată justețea aprecierii instanței de apel asupra calificării aspectelor invocate de recurentă, ca reprezentând de fapt, eventuale greșeli de judecată. Concluzia se impune date fiind arhitectura legală a procesului civil, astfel cum a fost ea concepută de legiuitorul național și împrejurarea că sunt contestate prin intermediul acestui motiv de recurs, variatele acte de procedură realizate de instanța de fond în judecarea cauzei.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. în referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 958A din 14 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Urmează ca în rejudecare, instanța de apel să analizeze motivele de apel constatate a fi fost omise din analiza apelului și să pronunțe o hotărâre judecătorească temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 958A din 14 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2024.