ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1819/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă la 11 mai 2021, reclamanții UAT Comuna Pietroasa și A. au chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca instanța să dispună: - obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit prin atingeri aduse onoarei, reputației și demnității reclamantei UAT Comuna Pietroasa, prin postări denigratoare și calomniatoare la adresa reclamantei, postări lansate în spațiul public, pe rețeaua de socializare C.; - obligarea pârâtului la plata sumei de 210.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit prin atingeri aduse onoarei, reputației și demnității reclamantului A., prin postări denigratoare și calomniatoare la adresa reclamantului, postări lansate în spațiul public, pe rețeaua de socializare C.; - obligarea pârâtului la ștergerea tuturor postărilor, care conțin imagini, expresii sau cuvinte referitoare la persoana reclamanților, de pe pagina sa de C. "B."; - obligarea pârâtului la publicarea, pe cheltuiala sa, a hotărârii pronunțate în prezentul dosar în situația admiterii chiar și în parte a cererii de chemare în judecată, într-un ziar cu răspândire locală și națională, cât și pe pagina sa de C. "B.", în temeiul dispozițiilor art. 253, alin. (3) lit. a) din C. civ.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 15/C din 18 ianuarie 2022, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 12.000 RON, cu titlu de daune morale, să șteargă de pe pagina sa de C. "B." toate postările care conțin imagini, expresii sau cuvinte referitoare la persoana reclamantului, să publice, pe cheltuiala sa, hotărârea într-un ziar cu răspândire locală și națională, cât și pe pagina sa de C. "B.". Au fost respinse cererea formulată de către reclamanta UAT Comuna Pietroasa și restul pretențiilor formulate de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B.. Pârâtul B. a fost obligat să plătească reclamantului A. suma de 2.140 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1154 din 7 iulie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A. și UAT Comuna Pietroasa, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., împotriva sentinței civile nr. 15/C din 28 ianuarie 2022 a Tribunalului Bihor. A admis ca fondat, apelul declarat de pârâtul B. în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și UAT Comuna Pietroasa, împotriva sentinței civile nr. 15/C din 28 ianuarie 2022 a Tribunalului Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului A. suma de 9.000 RON, cu titlul de daune morale pentru prejudiciul de imagine produs și să șteargă de pe pagina sa de C. "B." postările ce conțin expresii și afirmații jignitoare, la adresa pârâtului A., așa cum sunt indicate și reținute în considerentele deciziei pronunțate în apel. A respins cererea reclamanților și a pârâtului de acordare a cheltuieli de judecată la fond. A menținut în rest dispozițiile sentinței, care nu contravin prezentei decizii. A respins cererea apelantei UAT Comuna Pietroasa de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Recursurile declarate în cauză 4.1. Recurentul-pârât B. a solicitat, în principal, casarea în parte a deciziei recurate, în sensul schimbării în întregime a sentinței, cu consecința respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată, și, în subsidiar, a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 9.000 RON către intimatul-reclamant, formulând următoarele critici: Instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material prevăzute de art. 70-77 din C. civ., art. 12 și art. 19 din Declarația universală a drepturilor omului și art. 8 și art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și jurisprudența Curții europene a drepturilor omului. Postările făcute pe pagina proprie de C. au avut ca scop doar scoaterea în evidență, aducerea la cunoștința publicului a activității desfășurate de intimatul-reclamant, care ocupă funcția publică de primar al Comunei Pietroasa, neavând scop de defăimare, cum eronat s-a apreciat, deoarece există interesul de informare și de critică a celui ce îndeplinește o funcție în cadrul autorității publice locale. Instanța de apel nu a avut în vedere că limitele criticii admisibile în privința unui om politic sunt mai mari decât în cazul unor persoane particulare. Așadar, raportat și la jurisprudența Curții Europene, chiar evocată în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, criticile nu se impuneau a fi exprimate în marje mai reduse. Interesul public al postărilor a fost generat de modul în care intimatul-reclamant a înțeles să-și exercite atribuțiile de serviciu. Prin urmare, instanța de apel a concluzionat, privitor la anumite postări, că nu se poate reține atragerea răspunderii materiale, astfel că, pentru aceleași motive, se impunea această concluzie și referitor la celelalte postări, care implicit nu au încălcat drepturile reclamantului. În opinia recurentului-pârât, postarea de pe C. intitulată "Scrisoare deschisă - în atenția Ministrului de Justiție, Ministrului de Interne, șefului de DNA", care a stat la baza a peste 95 % din așa-zisele calomnii, reprezintă un comentariu asupra unei filmări făcute de către fostul primar în care un cetățean din Comuna Pietroasa îi povestește cum a fost abordat și cumpărat cu peste 20 de milioane de RON de către oamenii de încredere ai lui A. pentru a vota cu acesta. Întrucât fostul primar nu a depus o plângere penală împotriva lui A., actualul primar, având în vedere gravitatea extremă a faptelor, recurentul-pârât a considerat că trebuie să aducă la cunoștință nelegiuirile care s-au întâmplat cu ocazia campaniei electorale, în speranța că cei competenți se vor autosesiza. De asemenea, a apreciat că în mod eronat au fost calificate drept defăimătoare afirmațiile din postarea intitulată "Minune... La Pietroasa! Rahații la putere!" Toate postările au avut același conținut structural, însă au fost aplicate măsuri diferite în situații similare, deși scopul urmărit a fost de a aduce la cunoștința cetățenilor, cu bună-credință, anumite împrejurări, fapte de o gravitate deosebită, care au grevat activitatea intimatului-reclamant și administrației publice locale. Anumite expresii, care nu sunt pe placul intimaților-reclamanți, nu sunt decât exagerări admisibile pentru a obține un impact public emoțional adecvat situației relevante, însă acestea au fost în mod eronat calificate ca fiind încălcări ale drepturilor reclamantului. Sub aspectul întinderii despăgubirilor, cadrul legislativ sau normele comunitare nu prevăd în mod concret limitele de reparare a prejudiciului moral după cum nu sunt stabilite nici criteriile pentru cuantificarea despăgubirilor morale, fiind în competența judecătorului să decidă, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, în privința reparării prejudiciului moral. Așadar, principiul reparării integrale nu poate avea decât un caracter relativ, tocmai datorită dificultății cuantificării unui asemenea prejudiciu. Cu toate acestea, se impunea respectarea principiul proporționalității prejudiciului cu despăgubirea acordată și principiul echității, care în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii. Din perspectiva acestor principii, constatarea încălcării dispozițiilor legale enunțate poate constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă, astfel că prin aplicarea sancțiunii constând în plata unor despăgubiri de aproximativ 2.000€ se ajunge practic la restrângerea dreptului recurentului-pârât la liberă exprimare. Chiar dacă ar accepta că au fost depășite limitele unor judecăți de valoare cu privire la anumite postări de pe pagina de C., nu se impunea obligarea sa la plata unor daune morale în cuantum de 9.000 RON, fiind suficientă obligarea la ștergerea acestora, această sancțiune fiind de natură a aduce o reparație morală suficientă intimatului-reclamant. Dispozițiile art. 451 și art. 453 C. proc. civ. au fost interpretate eronat, deoarece, în măsura în care calea de atac a fost admisă, chiar dacă doar în parte, implicit fiind admisă doar în parte acțiunea dedusă judecății, se impunea acordarea cheltuielile de judecată în mod parțial. În drept, au fost indicate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 4.2. Recurenta-reclamantă UAT Comuna Pietroasa a formulat recurs incident, prin care a solicitat casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre o nouă judecată a apelului, în ceea ce privește analizarea daunelor solicitate de aceasta, formulând următoarele motive de recurs, după expunerea situației de fapt: Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 154 - art. 155 din Codul administrativ și art. 255 - art. 257 din C. civ., hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanța de apel a interpretat în mod eronat prevederile Codului administrativ atunci când a considerat că jignirile aduse primarului pot fi disociate de autoritatea pe care acesta o reprezintă, mai ales în contextul în care afirmațiile incriminate au vizat activitatea profesională a primarului, iar nu aspecte ce țin de persoana sa. Se poate observa că insultele vizează atât persoana fizică, A., cât și instituția primarului și a primăriei. Din declarațiile martorilor audiați se poate concluziona că efectele acestor postări afectează imaginea instituției în rândul comunității. Potrivit art. 154 și art. 155 din Codul administrativ, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială, iar conform art. 105 și art. 106 din același act normativ, autonomia locală se realizează de autoritățile publice locale care sunt constituite de consiliile locale; prin urmare, orice denigrare a primarului este și o atingere adusă instituției, mai ales în contextul în care insultele adresate de pârât au vizat activitatea profesională a primarului. Persoana primarului nu poate fi disociată de cea a instituției din care face parte și pe care o reprezintă. Dispozițiile art. 257 din C. civ. extind aplicarea art. 252-256 din același cod și la persoanele juridice.

Apărările formulate în cauză Recurenta-reclamantă UAT Comuna Pietroasa și intimatul-reclamant A. au formulat întâmpinare la recursul principal, prin care au invocat excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a solicitat decăderea recurentei-reclamante și a intimatului-reclamant din dreptul de a invoca excepții, susținând că întâmpinarea a fost depusă cu depășirea termenului legal. De asemenea, a solicitat respingerea excepției nulității recursului principal. Recurentul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului incident și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, iar, în subsidiar, respingerea recursului incident ca nefondat. Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă UAT Comuna Pietroasa a solicitat respingerea excepției tardivității recursului incident, menționând că atât întâmpinarea, cât și recursul incident au fost depuse la poștă în data de 21 octombrie 2022, conform art. 491 raportat la art. 474 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: 2.1. Recursul declarat de pârâtul B. Luând în examinare criticile referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 70-77 din C. civ., precum și a prevederilor art. 8 și art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, raportat la jurisprudența Curții Europene, Înalta Curte constată că acestea au caracter nefondat, nefiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Litigiul de față impune soluționarea unui conflict între două drepturi/libertăți fundamentale, garantate de legislația internațională, europeană și internă, respectiv dreptul la viață privată și dreptul la liberă exprimare, context în care instanțele de fond au pus în balanță dreptul recurentului-pârât de a comunica fapte sau idei în mod liber cu dreptul recurenților-reclamanți de a se bucura de protecția reputației, imaginii și a demnității. Referitor la necesitatea păstrării unui just echilibru între protejarea celor două valori aflate în conflict, Înalta Curte arată că soluționarea acestui conflict nu permite o analiză separată a libertății de exprimare sau a dreptului la viață privată, ci impune o cântărire concomitentă a intereselor aflate în joc, în misiunea de a acorda preferință unuia dintre ele, astfel cum corect a procedat instanța de apel, care, pe lângă corecta analiză a condițiilor din dreptul intern privind răspunderea civilă delictuală, a dovedit o cunoaștere aprofundată a jurisprudenței CEDO în materie. Astfel, în ceea ce privește punerea în balanță a libertății de exprimare și a dreptului la viață privată, criteriile care decurg din jurisprudența CEDO pot fi grupate în mai multe categorii: contribuția informațiilor la o dezbatere de interes general; notorietatea persoanei vizate și obiectul reportajului; comportamentul anterior al persoanei vizate; modalitatea de obținere a informațiilor și veridicitatea lor; conținutul, forma și consecințele publicării; gravitatea sancțiunii aplicate (cauza Axel Springer AG c. Germaniei, § 89-95). Dintre aceste criterii, ceea ce critică recurentul-pârât este modul în care instanța de apel s-a raportat la notorietatea persoanei vizate, precum și la aptitudinea informațiilor de a contribui la o dezbatere de interes general, acesta fiind nemulțumit că anumite postări pe rețeaua de socializare C. au fost calificate ca fiind denigratoare la adresa reclamantului A.. Ca regulă generală desprinsă din jurisprudența Curții Europene, limitele criticii adresate unui om politic sunt mult mai largi decât cele aplicabile simplilor particulari (Cauza Brasilier c. Franței, § 41). Astfel, s-a statuat că un om politic acționează în calitate de persoană publică și "se expune în mod inevitabil și conștient unui control atent al faptelor și gesturilor sale atât din partea ziariștilor, cât și din partea majorității cetățenilor; în consecință, trebuie să arate mai multă toleranță" (Cauza Lingens c. Austriei, § 42). De asemenea, analizând jurisprudența Curții, se desprinde necesitatea de a stabili cu prioritate în ce măsură subiectul abordat de un discurs este de interes public. Altfel spus, trebuie verificat dacă afirmațiile litigioase contribuie la o dezbatere de interes general și corespund unui drept al publicului de a fi informat. Această calificare a fost realizată în cauză de instanța de apel, reținându-se importanța sa practică. Așadar, în cazul unui subiect de interes public, limitele criticii admisibile sunt mult mai largi, deoarece temele de interes general se subsumează dreptului publicului de a primi astfel de informații, în calitate de participanți la viața cetății. Contrar susținerilor recurentului-pârât, în determinarea limitelor criticii acceptabile, pentru toate postările deduse analizei, instanța de apel a valorificat statutul de persoană publică (om politic) al reclamantului A., în aceeași măsură în care a analizat și dacă subiectele abordate în cadrul postărilor sunt de interes public. Aceste două criterii au impus ca, în cadrul metodologiei de punere în balanță a celor două drepturi aflate în conflict, să fie luate în considerare limite mai largi ale criticii din perspectiva exercitării dreptului la liberă exprimare. Cu toate acestea, verificând în mod punctual postările incriminate, instanța de apel a ajuns la concluzia corectă că o parte dintre acestea (individualizate la punctele 1-6 de la paginile 9-11 din decizia recurată) prezintă fapte grave care nu au bază factuală sau sunt judecăți de valoare fără niciun fel de justificare, cu scop și efect denigrator la adresa reclamantului A., care nu se încadrează în criticile admise în privința persoanelor publice. Examinarea justului echilibru ce trebuie găsit între cele două drepturi puse în antiteză prin acțiunile recurentului-pârât (art. 10 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului) a fost realizată de instanța de apel în lumina jurisprudenței CEDO (pe care o și evocă), luând în considerare, pe de-o parte, modalitatea de săvârșire a faptei - prin postarea de materiale pe o platformă de socializare cu mulți utilizatori, printre care și părțile litigante - iar pe de altă parte, conținutul denigrator al materialelor, în care se regăsesc, pe lângă acuze de săvârșire a unor fapte ilegale, chiar de natură penală (fraudă electorală), cuvinte/calificative ori asocieri jignitoare și denigratoare ("Rahații la putere", "un prost", "călău", "Am schimbat pe dracu ... cu TATA DRACILOR" etc.). Instanța de apel a apreciat corect că au fost depășite limitele libertății de exprimare prin modul în care pârâtul B. a ales să aducă la cunoștința publicului subiectele abordate, folosind un limbaj jignitor, care depășește simpla informare și care a fost folosit cu scopul de a atinge onoarea și demnitatea reclamantului, contrar celor susținute prin motivele de recurs. De asemenea, Înalta Curte validează concluzia instanței de apel în sensul că justul echilibru a fost rupt, întrucât scopul informativ al datelor furnizate nu a fost exercitat cu bună-credință, acuzațiile fiind fără bază factuală și anumite judecăți de valoare îmbracă forma unor insulte, depășind sfera exagerărilor permise în ceea ce îi privește pe oamenii politici. Calitatea reclamantului de funcționar public, ce reclamă o toleranță sporită față de critică, nu poate însă să îl condamne pe aceasta la o încălcare necondiționată a valorilor umane, în mod egal ocrotite prin dispozițiile art. 72 și art. 252 din C. civ., precum demnitatea, onoarea, reputația, integritatea psihică, viața privată, după cum corect a apreciat curtea de apel atunci când a decis sancționarea pârâtului și obligarea sa la repararea prejudiciului produs. În plus, angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului a avut loc nu pentru comunicarea de informații cu conținut critic la adresa activității desfășurate de reclamant, ci pentru deturnarea scopului informativ ce a fost utilizat pentru a defăima persoana acestuia, pentru a-i aduce atingere onoarei și demnității prin întrebuințarea unui limbaj jignitor, pur insultător ori pentru a asocia persoana reclamantului cu imaginea unui funcționat incompetent și corupt, asupra căruia planează indiciile săvârșirii chiar a unor fapte de natură penală. Contrar opiniei recurentului-pârât, postările incriminate au avut conținut diferit, ceea ce a impus calificarea afirmațiilor - fapte sau judecăți de valoare - de către instanța de apel în acord cu accepțiunea degajată de jurisprudența Curții Europene. Astfel, atunci când anumite exprimări sunt calificate ca vizând "fapte", este vorba despre acuzații concrete, determinate, ce se cer a fi dovedite de către autorul lor. Spre deosebire de acestea, din punct de vedere probatoriu, la modul general, judecățile de valoare nu trebuie dovedite. Totuși, atunci când judecățile de valoare tind spre lansarea unor acuzații determinate la adresa unei persoane se impune dovada unei baze factuale rezonabile, dată fiind miza acestora și aptitudinea de lezare a reputației persoanei. De cele mai multe ori, judecățile de valoare sunt însoțite de afirmații factuale care le determină, după cum afirmațiile factuale sunt foarte rar lipsite de judecăți de valoare. În legătură cu acuzațiile de săvârșire a unor fapte de natură penală (infracțiuni electorale), instanța de apel a reținut lipsa lor de fundament în condițiile în care recurentul-pârât nu a făcut dovada unei minime baze factuale a celor afirmate despre reclamantul A.; prin urmare, acestea au fost calificate drept calomnii, depășind limitele libertății de exprimare. Chiar dacă aceste acuzații prezintă interes public, vizând campania electorală de alegere a primarului Comunei Pietroasa, în sarcina recurentului-pârât subzista obligația dovedirii unei baze factuale rezonabile. Sub acest aspect, în acord cu jurisprudența Curții Europene, instanța de apel a apreciat că baza factuală ar fi rezultat din existența unei acuzații penale oficiale, respectiv a unui dosar penal în curs. Drept urmare, întrucât nu a dovedit că reclamantul A. ar fi fost investigat pentru fraudarea alegerilor, acuzațiile lansate de recurentul-pârât în cadrul postărilor de la dosarul tribunalului depășesc limitele dreptului la exprimare de care acesta se prevalează, constituind o ingerință în dreptul reclamantului la protejarea propriei imagini. Lipsită de bază factuală s-a constatat că este și postarea de pe C. intitulată "Minune... La Pietroasa! Rahații la putere!", în legătură cu care recurentul-pârât a invocat caracterul pamfletar, susținând totodată că a urmărit să scoată în evidență faptul că vidanja primăriei a fost trimisă pentru a deversa dejecțiile într-o vale. Deoarece postarea vizează o acuzație determinată, afirmațiile lansate nu pot fi lipsite de o bază factuală rezonabilă, pe care însă recurentul-pârât nu a dovedit-o, astfel că acestea reprezintă o atingere adusă imaginii reclamantului A., neîncadrându-se în libertatea de exprimare sau discursul permis cu anumite exagerări în privința oamenilor politici. Chemată fiind să examineze dacă, în contextul cauzei, interesul publicului și intenția autorului afirmațiilor în discuție justifică o doză de provocare sau de exagerare, instanța de apel s-a raportat, de asemenea, la funcția publică exercitată de reclamant, constatând că postările de la dosarul primei instanțe reprezintă judecăți de valoare care încalcă limitele unui discurs public pamfletar, permis împotriva oamenilor politici, fiind veritabile jigniri care aduc atingere dreptului reclamantului la imagine. Totodată, analizând afirmațiile incriminate, în marja de apreciere de care dispune, curtea de apel a remarcat atitudinea subiectivă a pârâtului, perspectivă din care a dat relevanță relației sale anterioare cu reclamantul, reținând că din susținător fervent a devenit cel mai mare și aprig critic al acestuia. Așadar, în procesul de punere în balanță a art. 8 și art. 10 din Convenție, s-a acordat importanța cuvenită atitudinii subiective a autorului afirmațiilor, ca element de fapt (ce nu poate fi reapreciat de instanța de recurs): în concret, decelarea intenției reale ce a stat la baza afirmațiilor pretins defăimătoare - dacă autorul afirmațiilor a acționat cu bună-credință sau, dimpotrivă, cu intenția de a jigni sau decredibiliza. Prin urmare, distingând în plan subiectiv între intenția de a transmite informații asupra unor chestiuni ce interesează publicul și cea de calomniere, insultare ori discreditare a reclamantului, raportat la circumstanțele cauzei, curtea de apel a reținut că discursul pârâtului adesea încalcă mult limitele exagerării și se transformă în jigniri și invective la adresa reclamantului. Din această perspectivă, nu pot fi primite susținerile recurentului-pârât în sensul că expresiile utilizate reprezintă exagerări admisibile. Fiind analizate aspectele de ordin stilistic ale exprimării, care de altfel prezintă importanță egală cu însuși conținutul mesajului transmis, stilul în sine reprezentând o formă de exprimare protejată de art. 10 din Convenție, curtea de apel a realizat în mod clar distincția între critică și insultă, constatând că termenii utilizați au fost ofensatori și jignitori pentru persoana vizată, ceea ce a impus restricționarea libertății de exprimare a pârâtului pentru motive relevante și suficiente, în conformitate cu art. 10 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului. Aceasta, întrucât exagerările permise nu trebuie să depășească limitele decenței, iar atunci când acestea îmbracă forma unor insulte, autorul afirmațiilor nu mai poate reclama același grad de protecție. Raportat la aceste argumente, Înalta Curte constată că instanța de apel a îmbinat analiza cerințelor de drept intern - fapta ilicită, vinovăția, legătura de cauzalitate și prejudiciul, reglementate de art. 1357 și următoarele din C. civ., cu exigențele Convenției, luând în considerare factorii relevanți în realizarea balanței între art. 10 și art. 8, astfel cum au fost stabiliți în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțând o hotărâre legală. Recurentul-pârât a formulat critici și sub aspectul întinderii despăgubirilor la care a fost obligat, susținând că plata unor daune în valoare de 9.000 RON nu se impunea. În opinia sa, în virtutea principiului proporționalității prejudiciului cu despăgubirea acordată și a principiului echității, constatarea încălcării dispozițiilor legale poate constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă. În legătură cu aceste susțineri, deși este real că poate face obiectul controlului instanței de recurs utilizarea criteriilor de determinare a daunelor acordate în compensarea prejudiciului moral, Înalta Curte reține că prin recurs nu au fost deduse critici cu un atare conținut, recurentul-pârât rezumându-se să afirme că era suficientă obligarea sa la ștergerea postărilor care încalcă dreptul la imagine al reclamantului și că nu se impunea obligarea sa la plata daunelor morale în cuantum de 9.000 RON. Or, instanța de recurs nu poate reevalua sancțiunea aplicată, respectiv cuantumul daunelor morale acordate reclamantului, întrucât acestea sunt cuantificate prin valorificarea circumstanțelor fiecărei cauze în parte. Așadar, criticile recurentului-pârât dezvoltă și combat elemente ale situației de fapt, de netemeinicie, care nu pot face obiectul controlului de legalitate. Totodată, se poate observa că aceste critici sunt învederate pentru prima dată în fața instanței de recurs, fiind omisă invocarea acestora prin motivele de apel, motiv în plus pentru care nu pot fi primite, în acest sens stipulând în mod expres prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește nemulțumirea recurentului-pârât în sensul că se impunea ca instanța să îi acordare parțial cheltuielile de judecată, în temeiul art. 451 - 453 C. proc. civ., raportat la soluția de admitere, în parte, a apelului pe care l-a declarat, implicit fiind admisă doar în parte acțiunea, acestea se încadrează în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât privesc aplicarea normelor de procedură civilă prevăzute de art. 453 C. proc. civ., iar nu în motivul reglementat de pct. 8 al aceluiași text legal, care sancționează aplicarea greșită a normelor de drept material. Normele de procedură a căror aplicare greșită este reclamată de recurentul-pârât stipulează astfel:, (1)Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2)Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată." Drept urmare, textul legal se aplică în ipoteza în care cererea reclamantului are mai multe capete de cerere și numai unele au fost admise sau când există cereri din partea ambelor părți, admise în întregime ori în parte. Culpa procesuală a pârâtului față de reclamantul A. a fost reținută în mod corect de către instanța de apel, raportat la art. 453 C. proc. civ., impunându-se respingerea cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată la fond, față de soluția pronunțată în cauză. Astfel, prima instanță a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., acordându-i daune morale în valoare de 12.000 RON, deși a solicitat daune în valoare de 210.000 RON, fiind admise împotriva pârâtului și capetele de cerere privind obligația de șterge postările și de a publica, pe cheltuiala sa, hotărârea într-un ziar de răspândire locală și națională, cât și pe pagina de C.. De asemenea, tribunalul a respins cererea formulată de reclamanta UAT Comuna Pietroasa. Admiterea apelului declarat de pârât a avut ca efect schimbarea în parte a sentinței apelate, numai sub aspectul întinderii daunelor morale și a dispoziției de ștergere a postărilor, având în vedere că doar o parte dintre acestea sunt denigratoare. Se poate observa că au fost admise toate capetele de cerere formulate de reclamantul A., soluția de admitere în parte vizând doar întinderea despăgubirilor morale solicitate, motiv pentru care instanța nu a aplicat prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. Cât privește valorificarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. raportat la soluția de respingere a cererii formulate de reclamanta UAT Comuna Pietroasa, aceasta fiind parte căzută în pretenții, se constată că recurentul-pârât nu a formulat motive de apel în acest sens împotriva sentinței, deși putea să o facă, astfel că instanța de recurs nu poate primi asemenea critică, invocată omisso medio, față de prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care stipulează în sensul că "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor." Față de considerentele expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul B. ca nefondat, nefiind îndeplinite condițiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. 2.2. Recursul incident declarat de reclamanta UAT Comuna Pietroasa Invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă pretinde că au fost încălcate dispozițiile art. 154 - art. 155 din Codul administrativ și art. 255 - art. 257 din C. civ., deoarece instanța de apel nu a apreciat că afirmațiile defăimătoare privind activitatea desfășurată de reclamantul A., în calitate de primar al Comunei Pietroasa, reprezintă, implicit, o încălcare a dreptului la imagine al unității administrativ-teritoriale, raportat la rolul și atribuțiile primarului. Verificând considerentele expuse în fundamentarea soluției de respingere a apelului declarat de reclamanta UAT Comuna Pietroasa, se constată că instanța de apel a dat eficiență prevederilor art. 257 din C. civ., recunoscând dreptul persoanei juridice la apărarea drepturilor sale nepatrimoniale, însă a constatat că afirmațiile denigratoare lansate în cadrul postărilor pârâtului se raportează exclusiv la persoana primarului și eventual la persoane din jurul acestuia, nefiind dovedită intenția de a denigra Comuna Pietroasa. În cauză, dreptul la reparație solicitat de reclamantă nu a fost recunoscut, întrucât postările defăimătoare au fost apreciate drept fapte ilicite prin care pârâtul a adus atingere dreptului la imagine și reputație al reclamantului A., în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală impunându-se disocierea între reclamantul - persoană fizică și reclamanta - persoană juridică, care au pretins că sunt persoane prejudiciate de afirmațiile pârâtului. Orice prejudiciu dă dreptul la reparație, conform art. 1381 alin. (1) din C. civ., iar pentru a putea fi reparat, prejudiciul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie cert, să nu fi fost reparat încă, să fie direct, să fie personal și să rezulte din încălcarea sau atingerea unui interes legitim. Este adevărat că primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială, însă rolul și atribuțiile sale în calitate de autoritate publică executivă a administrației publice locale, astfel cum sunt prevăzute de art. 154 - art. 155 din Codul administrativ, nu pot eluda caracterul personal al prejudiciului, care presupune că doar persoana care a suferit un prejudiciu injust are dreptul de a pretinde repararea lui. Or, recurenta-reclamantă pretinde în mod nejustificat că afirmațiile defăimătoare care vizează aspecte ce țin strict de persoana care ocupă funcția de primar al Comunei Pietroasă îi aduc atingere dreptului său la imagine, din moment ce unitatea administrativ-teritorială este o entitate juridică distinctă, care cuprinde populația rurală unită prin comunitate de interese și tradiții (art. 98 din Codul Administrativ), și nu se confundă cu reprezentantul său, care este ales periodic, motiv pentru care, în lipsa unor afirmații prin care să se urmărească denigrarea comunei, aceasta nu este îndreptățită la reparație. Mai mult, curtea de apel a constatat că postările analizate în cauză nu relevă intenția pârâtului de a denigra comuna, dimpotrivă acesta urmărește ca prin discursul său să îmbunătățească soarta comunei, atribuindu-și rolul de apărător fervent al acesteia. Susținerile prin care recurenta-reclamantă urmărește reaprecierea declarațiilor martorilor audiați în sensul că efectele postărilor afectează imaginea sa în rândul comunității nu pot fi examinate de instanța de recurs, întrucât dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit exclusiv un control de legalitate a hotărârii pronunțate în apel, în limitele determinate de motivele de casare prevăzute de art. 488 din același cod. Operațiunea de apreciere a probelor administrate în cauză și de stabilire a situației de fapt revine instanțelor de fond, prin urmare criticile sub aceste aspecte privesc netemeinicia hotărârii și nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de lege. Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de reclamanta UAT Comuna Pietroasa, nefiind întrunite cerințele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod. Soluția de respingere a recursului incident implică și cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-reclamantă, care fiind căzută în pretenții, în condițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., nu poate beneficia de sumele de bani achitate cu acest titlu.