ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1686/2024

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de validare poprire înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești sub nr. x/2023, petenta Unitatea Administrativ-Teritorială Câmpuri a solicitat, în contradictoriu cu debitorul A. și cu terțul poprit societatea B. S.R.L., validarea popririi înființate prin adresa din 19.06.2023 în dosarul de executare nr. 2538 din 06.12.2021.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 786, art. 789, art. 791 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 157 din 08 februarie 2024 pronunțată de Judecătoria Onești a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența teritorială în favoarea Judecătoriei Panciu.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că cererea de validare poprire este de competența instanței de executare, conform art. 790 alin. (1) C. proc. civ., iar potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Instanța de executare este Judecătoria Panciu, întrucât debitorul are domiciliul în circumscripția acestei instanțe (comuna Câmpuri, sat Fetești, județul Vrancea). Prin urmare, competența de soluționare a cererii de validare a popririi aparține Judecătoriei Panciu în temeiul art. 790 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

2.2 Judecătoria Panciu a pronunțat sentința civilă nr. 418/2024 din 11 aprilie 2024 prin care a admis excepția de necompetență teritorială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 237 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora, dacă terțul poprit înștiințează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informațiile și documentele deținute organul fiscal are indicii că terțul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menținerea sau desființarea popririi.

Instanța a mai reținut că terțul poprit are sediul în com. Dofteana, jud. Bacău și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Onești, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află sediul terțului poprit.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei este reprezentat de cererea prin care petenta Unitatea Administrativ-Teritorială Câmpuri, în contradictoriu cu debitorul A. și cu terțul poprit societatea B. S.R.L., a solicitat să se dispună validarea popririi înființate prin adresa din 19.06.2023 în dosarul de executare nr. 2538 din 06.12.2021.

Conflictul de competență a fost determinat de modalitatea în care instanțele care și-au declinat reciproc competența au apreciat cu privire la incidența în cauză fie a art. 790 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., fie a dispozițiilor art. 237 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, mai precis de aplicarea diferită de către instanțele de judecată a normelor de drept generale și, respectiv, speciale, incidente în materie de executare silită.

În speță, în dosarul de executare nr. 2538/2021 a fost demarată, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, procedura de executare silită împotriva debitorului A..

În dosarul menționat, prin adresa nr. x/19.06.2023 a fost înființată poprirea asupra terțului poprit societatea B. S.R.L. până la concurența sumei de 41.545 RON, prevăzută în titlul executoriu nr. x/18.05.2023.

Referitor la instanța de executare, dispozițiile art. 651 C. proc. civ. prevăd că aceasta este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Prevederile art. 651 C. proc. civ. reprezintă norma generală în materie de executare silită, potrivit art. 631 alin. (2) C. proc. civ.

Pe de altă parte, însă, în materia executării creanțelor fiscale, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală conține dispoziții speciale, art. 237 alin. (1) din acest act normativ, cu denumirea marginală "Executarea silită a terțului poprit" stabilind următoarele:,,(1) Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informațiile și documentele deținute organul fiscal are indicii că terțul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menținerea sau desființarea popririi".

Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că legiuitorul a înțeles să reglementeze distinct competența teritorială în cazul cererilor de menținere a popririi în situația în care se execută o creanță fiscală, în favoarea instanței judecătorești în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, care se pronunță asupra regularității înființării popririi. Potrivit alin. (3) al aceluiași aricol, pe baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare silită poate începe executarea silită a terțului poprit, în condițiile Codului de procedură fiscală.

Așa fiind, raportat la obiectul prezentei cereri, în cauză nu își găsește aplicabilitatea norma generală prevăzută de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., fiind aplicabile prevederile art. 237 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, dându-se astfel valență principiului specialia generalibus derogant.

Așadar, având în vedere că terțul poprit are sediul în comuna Dofteana, județul Bacău, localitatea aflată în circumscripția Judecătoriei Onești, în aplicarea dispozițiilor menționate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2024.