ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1684/2024

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 05.04.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. prin reprezentant legal C., a solicitat instanței să constate că reclamantul, în calitate de soț al mamei minorului, nu este tatăl minorului B., precum și să dispună radierea numelui reclamantului de la rubrica "tatăl minorului" din Registrul Stării civile și din certificatul de naștere al minorului.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 414 alin. (2), art. 429 alin. (1), art. 430, art. 438 C. civ., art. 148-151, 192 și 195 C. proc. civ.

La data de 15.05.2023, pârâta C., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al pârâtului-minor B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu în soluționarea prezentei cauze.

În motivarea excepției, pârâta a arătat că la data promovării acțiunii, domiciliul acesteia, precum și domiciliul minorului, se afla în mun. Deva, jud. Hunedoara, iar acțiunea întemeiată în drept pe dispozițiile art. 430 C. civ., fiind o acțiune în tăgada paternității, nu poate fi asimilată unei cereri în stabilirea filiației.

Raportat la adrese de reședință a minorului, precum și a pârâtei, aceasta a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență.

Instanța a reținut că, în ceea ce privește competența teritorială, aceasta se determină în raport cu obiectul cererii introductive, în speță tăgada paternității, și fiind vorba despre o pricină referitoare la persoane, iar nu la bunuri, competența teritorială este absolută.

Instanța a mai reținut că, dacă în cazul mamei sau a presupusului tată biologic scopul urmărit este circumscris interesului superior al copilul de a înlătura o paternitate care nu corespunde realității, astfel încât să se deschidă posibilitatea stabilirii legale a paternității copilului față de tatăl biologic, în cazul introducerii cererii de chemare în judecată de soțul mamei, cum este cazul și în prezenta speță, scopul urmărit de acesta prin acțiunea în tăgada paternității îl constituie înlăturarea unei paternități care nu corespunde adevărului biologic.

Instanța a concluzionat că acțiunii în tăgada paternității i se aplică regula generală în privința competenței teritoriale a instanței, înscrisă în art. 107 C. proc. civ., iar nu dispoziția cuprinsă în art. 114 alin. (1) C. proc. civ. și, întrucât la data introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta C. avea adresa de reședință în municipiul Deva, jud. Hunedoara, locuind împreună cu minorul B., competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Deva.

Instanța a reținut că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv tăgadă paternitate, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care reglementează competența soluționării cererilor privind ocrotirea persoanei fizice și care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, ci prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., care stabilesc o competență teritorială alternativă în cazul cererilor privitoare la stabilirea filiației, în sensul că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din C. proc. civ., mai este competentă instanța de la domiciliul reclamantului. Art. 114 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă, or, printre acțiunile care pot face obiectul sesizării instanței de tutelă nu a fost inclusă și acțiunea în tăgada paternității.

Instanța a considerat că reclamantul a învestit în mod legal Judecătoria Cornetu, având în vedere că în conformitate cu art. 116 C. proc. civ. îi revenea alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, respectiv instanța de la domiciliul pârâtei, conform art. 107 C. proc. civ., și instanța de la domiciliul reclamantului, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motiv pentru care odată aleasă competența de soluționare a cauzei, instanța rămâne învestită și nu poate declina competența în favoarea altei instanțe de judecată.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, pentru următoarele argumente:

Obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantului A., de a se constata că nu este tatăl minorului B. (acțiune în tagada paternității), conflictul de competență fiind determinat de modalitatea în care instanțele care și-au declinat reciproc competența au apreciat cu privire la incidența în cauză fie a dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fie ale dispozițiilor art. 114 alin. (1) din același cod.

Înalta Curte constată că în materie de filiație, legiuitorul a reglementat o competență teritorială distinctă, prin art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., stabilind că în aceste cazuri, reclamantul se poate adresa fie instanței de la domiciliul pârâtului, cât și celei de la domiciliul reclamantului. Intră în această categorie cererile denumite generic în C. civ. "acțiuni privind filiația", reglementate de dispozițiile art. 414 - 449 C. civ., inclusiv cea privitoare la tăgadă paternității.

Pe de altă parte, atât art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cât și art. 114 din același cod se referă la cereri date în competența instanței de tutelă și de familie, însă au ipoteze diferite de aplicare. Astfel, cererile privitoare la stabilirea filiației, inclusiv cele privitoare la tăgada paternității, nu intră în categoria cererilor privind ocrotirea persoanei fizice, ci interesează starea persoanei.

Prin urmare, față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv tăgadă paternitate, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care reglementează competența soluționării cererilor privind ocrotirea persoanei fizice și care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, ci prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin aceste din urmă dispoziții este stabilită o competență teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 1 stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ., mai este competentă instanța domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației.

Totodată, art. 129 C. proc. civ. reglementează excepțiile de necompetență, pe care le califică ca fiind de ordine publică sau privată, iar la alin. (2) pct. 3 stipulează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Se observă însă că, în speță, pentru soluționarea cererii cu care a fost învestită instanța de judecată, tăgadă paternitate, a fost instituită o competență teritorială alternativă, în termenii art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., putând fi învestită și instanța de la domiciliul reclamantului.

Totodată, deși dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 consacră un drept de opțiune al reclamantului în materia stabilirii filiației, aceste norme rămân imperative, deoarece cererile se adresează, în mod imperativ, exclusiv uneia din cele două instanțe determinate de legiuitor, cea de la domiciliul pârâtului (art. 107) sau cea de la domiciliul reclamantului, prevăzută alternativ. Deci, aceste prevederi legale instituie o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției reclamantului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, întrucât numai reclamantul poate aprecia care așezare în teritoriu a instanței servește cel mai bine protejării drepturilor și intereselor sale legitime.

O asemenea concluzie se întemeiază pe dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă". Rezultă din aceste dispoziții legale că părțile pot deroga de la normele de competență teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care pot dispune, ceea ce înseamnă că doar în asemenea situații normele de competență teritorială sunt de ordine privată. Per a contrario, în celelalte cereri normele de competență teritorială sunt de ordine publică, deci imperative.

Rezultă că, în cererile privitoare la stabilirea filiației, reclamantul are un drept de opțiune numai între judecătoria în a cărei circumscripție își are el însuși domiciliul și cea în a cărei circumscripție se află domiciliul pârâtului.

Prin urmare, întrucât reclamantul și-a manifestat dreptul de opțiune reglementat de lege în sensul de a investi instanța de la domiciliul său, în speță, Judecătoria Cornetu, în acord cu dispozițiile legale anterior menționate, competența de soluționare a pricinii aparține acestei instanțe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2024.