ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1418/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1418/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 23 mai 2024
Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cauzei
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la 15.05.2023 sub nr. x/2023, revizuentul A. a solicitat anularea deciziei nr. 312/24.02.2023 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, întrucât este contradictorie cu sentința civilă nr. 5385/04.05.1998, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/1997, cu decizia nr. 1780/16.06.2004 a Curții de Apel Craiova și cu decizia nr. 1807/1999 a Tribunalului Dolj.
În motivare revizuentul a arătat că, din examinarea deciziei civile nr. 312/24.02.2023, se poate observa că instanța de apel a apreciat că pentru a interveni sancțiunea nulității este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții: să existe act de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în favoarea unor persoane neîndreptățite; la data reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate, terenul să fie revendicat de foștii proprietari; actele de reconstituire să privească terenuri în intravilan.
A mai arătat revizuentul că tribunalul, analizând titlului de proprietate nr. x/18.01.2001, a constatat că niciuna dintre aceste condiții nu au existat la momentul emiterii titlului deoarece titlul de proprietate nu a fost emis în favoarea unor persoane neîndreptățite, ci a fost emis în favoarea moștenitoarei fostului proprietar B. (acesta figurând în Registrul agricol din anii 1959-1962 cu suprafața de teren situată în prezent în T 87, P 43 și P 46).
Cu referire la această chestiune litigioasă, revizuentul a arătat că prin decizia nr. 1807 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/1999, s-a stabilit că terenul ocupat de pârât constituie curtea și grădina casei acestuia, ocupate anterior apariției Legii nr. 18/1991.
Astfel spus, a susținut revizuentul, la momentul formulării cererii de reconstituire de către C., terenul în litigiu nu se mai găsea la dispoziția Comisiei Locale Fărcaș, fiind ocupat anterior apariției Legii nr. 18/1991, iar la intrarea în vigoare a legii a devenit proprietatea sa.
Revizuentul a considerat că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat, susținând că ceea ce s-a dezlegat în cadrul dosarelor nr. x/1997, nr. y/1999, nr. z/1999 și nr. 2520/CIV/2004, chiar în mod incidental, este înzestrat cu autoritate de lucru judecat, ce nu putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior.
În drept, cererea de revizuire a fost a întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Hotărârea instanței de revizuire
Prin decizia nr. 214/07.06.2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire de împotriva deciziei nr. 312/24.02.2023 a Tribunalului Dolj, raportat la contradictorialitatea față de sentința nr. 5385/04.05.1998 a Judecătoriei Craiova în favoarea Tribunalului Dolj; a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire a deciziei nr. 312/24.02.2023 a Tribunalului Dolj, raportat la contradictorialitatea față de decizia nr. 1780/16.06.2004 a Curții de Apel Craiova, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție; a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire a deciziei nr. 312/24.02.2023 a Tribunalului Dolj, raportat la contradictorialitatea față de decizia nr. 1807/1999 a Tribunalului Dolj.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel revizuentul a declarat recurs ce vizează doar soluția de respingere, ca tardivă, a cererii de revizuire a deciziei nr. 312/24.02.2023 a Tribunalului Dolj, raportat la contradictorialitatea față de decizia nr. 1807/1999 a Tribunalului Dolj.
În cuprinsul cererii de recurs, încadrate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul a invocat, în esență, următoarele aspecte:
După prezentarea pe larg a istoricului cauzei, recurentul arată că prin decizia recurată instanța de revizuire a constatat că cererea de revizuire este tardivă raportat la termenul de o lună calculat de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Cu privire la acest aspect, consideră că a formulat cererea de revizuire în termen de 30 de zile de la data redactării hotărârii, atunci când a examinat considerentele reținute de instanță, astfel încât îi era imposibil să promoveze calea de atac în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire o solicită.
În consecință, recurentul apreciază dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ca fiind neconstituționale, în raport cu prevederile art. 21 din Constituția României.
Consideră că i-a fost îngrădit accesul la justiție prin imposibilitatea examinării chestiunii lucrului judecat, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.
În concluzie, solicită admiterea recursului și, în principal, anularea hotărârii atacate și admiterea cererii de revizuire, cu consecința anulării hotărârii a cărei revizuire se cere.
Apărările formulate de părți
Intimata Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Fărcaș a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Intimatul D. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului.
Nu s-a fost formulat răspuns la întâmpinare.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Prin decizia civilă nr. 214 din 07 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, care face obiectul controlului judiciar, s-a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire a deciziei nr. 312/24.02.2023 a Tribunalului Dolj, raportat la contradictorialitatea față de decizia nr. 1807/1999 a Tribunalului Dolj.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire, în cazurile prevăzute de art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, care, în speță, este decizia civilă nr. 312/24.02.2023, pronunțată de Tribunalul Dolj.
Instanța de revizuire a reținut că data pronunțării deciziei nr. 312 din 24 februarie 2023 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii, iar în aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 24 februarie 2023 și s-a împlinit la 24 martie 2023.
Conchizând, curtea de apel a constatat că cererea de revizuire este tardiv declarată, fiind exercitată după expirarea termenului de o lună, calculat de la data de 24 februarie 2023.
Prin criticile formulate în recurs, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul revizuent a susținut, în esență, că a formulat cererea de revizuire în termen de 30 de zile de la data redactării hotărârii, atunci când a examinat considerentele reținute de instanță, astfel încât îi era imposibil să promoveze calea de atac în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire o solicită.
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este necesar ca hotărârea să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Or, recurentul reproșează aplicarea greșită a unor norme de drept procesual, și nu de drept material, astfel încât critica formulată nu se încadrează în cazul de recurs descris de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi cercetată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, care vizează încălcarea de către instanță a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Din această perspectivă și în limitele criticii formulate, Înalta Curte constată că instanța care a pronunțat decizia recurată a realizat o justă interpretare și aplicare a normelor de procedură incidente.
Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a exercita calea de atac.
În speță, ultima hotărâre, în sensul articolului anterior menționat, este decizia atacată cu revizuire, respectiv decizia civilă nr. 312 din 24 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2018, care a fost pronunțată într-un litigiu de fond funciar, fiind supusă "numai apelului" conform dispozițiilor art. 5 din Legea 247/2005 Titlul XIII, coroborat cu dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.
Rezultă așadar că decizia civilă nr. 312 din 24 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2018 a rămas definitivă la data pronunțării, așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora "Sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.", hotărârile pronunțate în materia fondului funciar fiind supuse doar apelului.
Raportat la datele speței, în conformitate cu art. 181 alin. (1), pct. 3 și alin. (2) din C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pentru formularea cererii de revizuire, în cazul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, s-a împlinit la 24 martie 2023.
Cum cererea de revizuire a fost depusă la 15 mai 2023, așa cum reiese din ștampila instanței aplicată pe cerere cu ocazia înregistrării acesteia, conform dovezii aflate la dosarului nr. x/2023 a Curții de Apel Craiova, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, în mod legal a reținut instanța de revizuire că, în cauza pendinte, a intervenit sancțiunea decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, în temeiul art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel."
Criticile revizuentului în sensul curgerii termenului de revizuire de la comunicarea hotărârii a cărei anulare se solicită, având în vedere că încălcarea autorității de lucru judecat rezultă doar din considerente, nu și din dispozitivul deciziei supuse revizuirii, nu pot fi primite.
Astfel, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 545/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 110 din 8 februarie 2023, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a reținut următoarele:
În acord cu jurisprudența sa în materie, Curtea a reținut că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate. (...)
Curtea a subliniat, de asemenea, că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din C. proc. civ., efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii.
Așadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă, se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, așa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție. Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea. Astfel, Curtea a observat că, în ceea ce privește considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.
În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și dreptul la apărare și nici nu contravine dispozițiilor art. 129 din Constituție referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Cu privire la susținerile recurentului-reclamant legate de constituționalitatea normelor care reglementează curgerea termenului de revizuire de la pronunțare iar nu de la comunicarea hotărârii a cărei anulare se solicită, se constată că prin încheierea din 25 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023 secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) cpt. 8 din C. proc. civ., dosarul astfel constituit fiind înaintat instanței de contencios constituționale.
Pentru considerentele expuse, reținând că normele de drept procedural au fost corect interpretate și aplicate în litigiul dedus judecății de către instanța de revizuire, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 214 din 7 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 214 din 7 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2024.