ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1217/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în data de 19.03.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Spitalul Orășenesc Deta, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, a solicitat anularea Hotărârii arbitrale nr. 27/30.05.2019, pronunțate de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul CNAS-CMR-CFR-CMDR și, de asemenea, judecarea în fond a cauzei, în temeiul art. 613 alin. 1it. b) C. proc. civ. și, în consecință, să fie anulată măsura dispusă de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, prin Raportul de control înregistrat sub nr. x/14.12.2018, comunicat la 18.12.2018, constând în recuperarea sumei de 127.980 RON, sumă ce reprezintă plăți efectuate pentru indemnizația de hrană acordată în perioada martie - septembrie 2018, precum și anularea Procesului-verbal de constatare nr. x/10.12.2018. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 608-611 C. proc. civ. Pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii și menținerea hotărârii arbitrale. Prin sentința nr. 840/25.09.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale (funcționale) a secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei secții civile a Curții de Apel București. Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a III-a civile și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel București în data de 13.10.2020, sub nr. x/2020. Prin încheierea de ședință din data de 11.11.2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Sentința pronunțată de Curtea de Apel București în primul ciclu procesual Prin sentința nr. 15F/10.02.2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Orășenesc Deta împotriva Hotărârii arbitrale nr. 27/30.05.2019, pronunțate de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 2437/16.11.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Spitalul Orășenesc Deta împotriva sentinței nr. 15F/10.02.2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a casat sentința recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Sentința pronunțată de Curtea de Apel București în rejudecare Prin sentința nr. 72F/30.05.2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis acțiunea în anulare; a anulat Hotărârea arbitrală nr. 27/30.05.2019, pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj în dosarul nr. x/2019, și, în fond, a admis cererea formulată de Spitalul Orășenesc Deta, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, și a dispus anularea procesului-verbal de constatare nr. x/10.12.2018, întocmit de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, și a măsurii stabilite prin raportul de control nr. x/14.12.2018, întocmit de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, în ceea ce privește recuperarea sumei de 127.980 RON, reprezentând indemnizația de hrană acordată în perioada martie- septembrie 2018.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă a invocat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 22 alin. (2), art. 425 și art. 608 C. proc. civ., respectiv a prevederilor art. 38 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. A mai invocat recurenta-pârâtă și că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea contractului incheiat între unitatea sanitară și CAS Timiș nr. VII/SP/SAL/TM09/14.02.2018, a Ordinului ministrului sănătății si al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 78/14/2018 și a Ordinului nr. 1012/2013. Susține că sentința recurata este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor de drept material și a lipsei analizării și interpretării probatoriului administrat. Or, această situație echivalează cu lipsa de motivare a hotărârii atacate, deoarece prima instanță avea obligația de a arăta considerentele care au format propria convingere, în sensul anulării măsurii dispuse prin raportul de control nr. x/14.12.2018, ceea ce implica analizarea susținerilor ambelor părți, nu doar ale reclamantei. A mai invocat recurenta-pârâtă și că motivele acțiunii în anulare, astfel cum sunt prevăzute de art. 608 C. proc. civ., sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie și că vizează, în ansamblu, condiții de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea lor, concretizată prin hotărârea arbitrală, și cauze de nelegalitate expres stabilite, iar nu motive care să vizeze excepțiile soluționate, situația de fapt și probele administrate, respectiv temeinicia hotărârii arbitrale. Precizează că motivele expuse în cuprinsul cererii reclamantului conduc spre concluzia că sunt antamate aspecte care țin de fondul dosarului arbitral soluționat prin hotărârea arbitrală atacată prin acțiunea în anulare a reclamantului. Or, antamarea de către reclamant, pe calea acțiunii în anulare, a discuțiilor care privesc procedura prealabilă de soluționare, pe cale amiabilă, a litigiului, reținută de Comisie, precum și aspecte care privesc acordarea indemnizației de hrană pentru cadrele medicale din unitatea sanitară implică o devoluare a acțiunii, o cercetare de temeinicie a hotărârii arbitrale, care nu are ca izvor o încălcare a unei norme de ordine publică, ci are ca premisă o aplicare directă asupra fondului raportului juridic dintre părți, cu depășirea limitelor impuse de art. 608 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Precizează că este evident că nu s-a încercat, de către unitatea sanitară, soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, în condițiile în care dispozițiile legale în materie stabilesc clar, neechivoc și imperativ obligația părții nemulțumite ca, înainte de a se adresa Comisiei de Arbitraj, să solicite celeilalte părți cu care a încheiat contractul, soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, obligație pe care spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale aflat în relație contractuală cu pârâta-recurentă, nu a îndeplinit-o. Interpretarea excepțiilor și a probelor de către tribunalul arbitral, cu consecința aprecierii asupra temeiniciei pretențiilor deduse judecății, nu constituie un motiv de desființare a Hotărârii arbitrale nr. 27/30.05.2019, aceasta nefiind posibilă pe calea acțiunii în anulare. După expunerea situației de fapt, a menționat că aspectele constatate prin raportul de control nr. x/14.12.2018 sunt pertinente și reale, întrucât unitatea sanitară, în perioada martie- septembrie 2018, a acordat indemnizația de hrană cadrelor medicale din fondurile aprobate în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate la Titlul VI (Transferuri între unități ale administrației publice pentru plata influențelor financiare determinate de creșterile salariale pentru unitățile sanitare publice), deși aceasta nu se regăsește în cadrul drepturilor salariale aflate în plată în luna decembrie 2017 (anexa nr. 1 la procesul-verbal de constatare nr. x/10.12.2018), fără a respecta prevederile actelor normative în vigoare și contractul nr. x/2018. Echipa de control a avut în vedere faptul că indemnizația de hrană prevăzută la art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 153/2017 nu se regăsește în cadrul drepturilor salariate aflate în plată în luna decembrie 2017, care fac obiectul lit. a) de la alin. (3) a art. 38 din actul normativ menționat, și, astfel, aceasta nu intră sub incidența lit. g) a aceluiași alineat. Așadar, din fondurile aprobate în bugetul FNUASS la Titlul VI nu se asigură indemnizația de hrană. Luând in considerare aceste aspecte, arată că prin raportul de control s-a dispus, pentru nerespectarea prevederilor din Contractul pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 114/2017 privind reglementarea unor masuri fiscal - bugetare în domeniul sănătății nr. VII/SP/SAL/TM09/2018, cu actele adiționale aferente, cap. IV, art. 4 lit. c), "să se recupereze sumele acordate nejustificat față de cele rezultate prin punerea în aplicare a prevederilor art. 38 alin. (3) lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2017". Astfel, s-a dispus a se "recupera suma de 127.980 RON, reprezentând plăți efectuate pentru indemnizația de hrană în perioada martie - septembrie 2018 din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, Titlul VI Transferuri între unități ale administrației publice", până la data de 15.03.2019. Mai arată și că potrivit art. 5.2.3.4 din Ordinul nr. 1012/2013, "la întocmirea raportului de control se vor respecta următoarele reguli: c) măsurile propuse trebuie să fie în concordanță cu prevederile legale în vigoare. De asemenea, acestea trebuie să fie în concordanță cu constatările și concluziile din raport. Măsurile propuse vor fi proporționale cu faptele, fezabile și oportune". Așadar, arată că masurile dispuse prin raportul de control contestat sunt temeinice si legale.

Apărări formulate în cauză Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru imposibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nclegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Arată, în acest sens, că în afară de dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 153/2017 restul dispozițiilor invocate de recurentă ca fiind aplicate greșit nu sunt norme de drept material. Cât privește dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 153/2017, susține, pe de o parte, că acestea nu sunt incidente în cauză, iar, pe de altă parte, că recurenta nu aduce niciun argument care să conducă la concluzia că aceste dispoziții au fost aplicate greșit de către prima instanță. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Având a analiza cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-reclamant Spitalul Orășenesc Deta, Înalta Curte o va admite și va anula recursul, pentru considerentele expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Rezultă, așadar, din conținutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres și limitativ reglementate de lege. În consecință, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancționată cu nulitatea. Aceasta întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci și expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispozițiilor menționate anterior. În speță, analizând susținerile formulate, se constată că, deși cererea de recurs a fost formal întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (prevederi legale care au în vedere situația în care deși instanța a recurs la textele de lege incidente pricinii, fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greșit), recurenta-pârâtă a omis să dezvolte critici de nelegalitate încadrabile fie în acest motiv, fie în celelalte motive de casare prevăzute de lege. În realitate, memoriul de recurs, care se întinde pe mai multe pagini și în conținutul căruia se fac referiri la numeroase texte de lege, se bazează pe susțineri cu caracter general, fără a se arăta, în concret, modalitatea în care normele de drept indicate ar fi fost încălcate de către curtea de apel. - Astfel, printr-o primă critică, recurenta-pârâtă invocă "lipsa de motivare a hotărârii atacate". Examinând posibilitatea de încadrare, a criticilor invocate, în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că acestea au un caracter pur formal, nefiind apte a declanșa un control de legalitate a sentinței recurate. Astfel, se observă că, deși recurenta-pârâtă a invocat că hotărârea atacată ar fi afectată de viciul unei nemotivări corespunzătoare, a omis să indice, în concret, ce apărări legate de obiectul cauzei (expuse prin întâmpinarea sa) ar fi fost ignorate de către instanța de fond. Or, pentru a se reține incidența acestui motiv de casare, era necesar să se arate, într-o manieră efectivă, lipsa motivării în legătură cu apărări punctuale, invocate de către pârâta-recurentă, simplele sale susțineri generice, în sensul că "prima instanță avea obligația de a arăta, în sentința recurată, considerentele care au format propria convingere, în sensul anulării măsurilor dispuse prin raportul de control nr. x/14.12.2018, ceea ce implică analizarea susținerilor ambelor părți, nu doar ale reclamantei", nefiind apte a declanșa verificarea jurisdicțională specifică prezentei căi extraordinare de atac. Reiese, așadar, că recurenta-pârâtă nu procedează la o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în acest motiv de casare, ci doar se limitează la a-și exprima dezacordul în raport cu soluția pronunțată, reproșând, totodată, maniera în care au fost administrate și interpretate probele, prin susținerea potrivit căreia "sentința recurată este rezultatul aplicării greșite a legii materiale, a lipsei analizării și interpretării probatoriului". Or, asemenea considerații nu reflectă o situație dintre cele reglementate de motivul de casare referitor la nemotivare, ci relevă, de fapt, o solicitare de reanalizare a mijloacele de probă administrate în cauză, ceea ce excedează verificărilor instanței de recurs, motiv pentru care devine incidentă sancțiunea nulității, potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., critica formulată neputând fi primită. În egală măsură, în cauză nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din moment ce critica recurentei-pârâte referitoare la pretinsa încălcare a prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., care consacră principiul rolului activ al instanței, nu este urmată, la rândul său, de susțineri punctuale, menite să demonstreze cele afirmate. - Nici susținerile referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material, de către prima instanță, nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, subsumabilă motivului de recurs invocat. În acest sens, pretinzând nelegalitatea sentinței din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă doar formal o greșită aplicare a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 153/2017, dat fiind faptul că omite, și de această dată, să expună, prin critici de nelegalitate propriu-zise, maniera în care aceste dispoziții legale ar fi fost nesocotite de către curtea de apel. În aceeași modalitate, inadecvată procedural, recurenta-pârâtă invocă și o eventuală nerespectare a prevederilor Ordinului nr. 78/14/2018 și ale Ordinului nr. 1012/2013, omițând a demonstra, printr-un silogism juridic clar, modalitatea în care ar fi avut loc pretinsa lor încălcare. Or, în lipsa unei argumentații juridice propriu-zise, instanța de recurs nu poate determina limitele controlului judiciar de legalitate specific prezentei căi extraordinare de atac și nu poate proceda la cenzura specifică, în drept, a hotărârii atacate. Subsumat aceluiași motiv de recurs, pârâtă mai aduce în discuție și o pretinsă încălcare, de către curtea de apel, a prevederilor contractului încheiat între părți. Or, interpretarea clauzelor contractuale nu reprezintă un element de legalitate, ci de temeinicie - referitor la aprecierea dată probatoriului de către instanța fondului -, fiind exclus de plano verificării jurisdicționale a instanței de recurs. Drept urmare, nici aceste susțineri nu sunt apte a învesti legal prezenta instanță de ultim grad jurisdicțional. - Printr-o altă critică, dedusă judecății, în mod eronat, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (din moment ce vizează o pretinsă nerespectare a unei dispoziții procedurale, încadrabilă, strict din această perspectivă, în cazul stabilit de pct. 5 al aceluiași text de lege), recurenta-pârâtă a mai susținut și încălcarea, de către curtea de apel, a prevederilor art. 608 C. proc. civ., prin aceea că aspectele invocate prin cererea de anulare a hotărârii arbitrale "implică o devoluare a acțiunii în ansamblu, o cercetare de temeinicie a hotărârii arbitrale (...), cu depășirea limitelor impuse de art. 608 alin. (1) și (2) C. proc. civ..", motiv pentru care acestea "nu constituie un motiv de desființare a hotărârii arbitrale", nefiind posibil, în opinia recurentei, a fi deduse pe calea acțiunii în anulare. Susținerile formulate nu pot fi primite, din moment ce recurenta-pârâtă nu a înțeles să atace, pe calea recursului, în cel dintâi ciclu procesual, încheierea din 11 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, prin care s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a excepției inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare, de către pârâta-recurentă, în considerarea acelorași aspecte cu cele invocate prin memoriul de recurs. În aceste circumstanțe, încheierea din 11 noiembrie 2020 a curții de apel a dobândit autoritate de lucru judecat, potrivit art. 430 C. proc. civ., motiv pentru care dezlegările date prin această hotărâre judecătorească nu mai pot fi contrazise la acest moment procesual. În egală măsură, nici susținerile formulate în continuare în cuprinsul cererii de recurs nu constituie veritabile critici de nelegalitate a sentinței recurate, din moment ce acestea reprezintă simple prezentări ale circumstanțelor factuale care au generat litigiul pendinte. Mai mult, verificând ansamblul susținerilor formulate prin memoriul de recurs, se constată, inclusiv, că aceste critici (referitoare la inadmisibilitatea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale și cu privire la fondul cauzei) reprezintă reiterări ale apărărilor formulate prin intermediul întâmpinării depuse în cel dintâi ciclu procesual, care au primit deja o dezlegare jurisdicțională. Or, o asemenea manieră de redactare a memoriului de recurs se situează în afara exigențelor legale, care presupun formularea de critici în raport cu considerente care își au corespondent în sentința recurată, aspect incompatibil cu simpla reluare a unor argumente deja analizate. Drept urmare, prin această atitudine procesuală, recurenta-pârâtă a nesocotit existența judecății înfăpuite anterior și natura căii extraordinare de atac a recursului. În consecință, din moment ce recurenta-pârâta nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, nu este posibilă examinarea legalității hotărârii atacate. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant Spitalul Orășenesc Deta, și va anula recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș împotriva sentinței civile nr. 72 F din 30 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.