ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2437/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.03.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Spitalul Orășenesc Deta, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, a solicitat anularea Hotărârii arbitrale nr. 27/30.05.2019, pronunțate de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul CNAS-CMR-CFR-CMDR și, de asemenea, judecarea în fond a cauzei, în temeiul art. 613 alin. 1it. b) C. proc. civ. și, în consecință, să fie anulată măsura dispusă de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, prin Raportul de control înregistrat sub nr. x/14.12.2018, comunicat la 18.12.2018, constând în recuperarea sumei de 127.980 RON, sumă ce reprezintă plăți efectuate pentru indemnizația de hrană acordată în perioada martie - septembrie 2018, precum și anularea Procesului-verbal de constatare nr. x/10.12.2018.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 15 F din data 10.02.2021, Curtea de Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Orășenesc Deta împotriva Hotărârii arbitrale nr. 27/30.05.2019, pronunțate de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, ca neîntemeiată.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 15F din data de 10 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamantul Spitalul Orășenesc Deta.

II.1. Motivele de recurs

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a dezvoltat critici întemeiate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant susține, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. că decizia recurată conține motive contradictorii.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate a hotărârii arbitrale contestate, decurgând din invocarea încălcării dispozițiilor art. 193 alin. (2) C. proc. civ., curtea de apel l-a înlăturat ca nefondat, apreciind că norma invocată este aplicabilă doar în procesul civil, iar în cadrul procedurii arbitrale, respectiv în situația arbitrajului instituționalizat, sunt aplicabile dispozițiile art. 576 alin. (2) din C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 619 alin. (3) din același Cod.

Instanța a mai reținut că litigiul a fost supus jurisdicției unui arbitraj instituționalizat, organizat conform Ordinului nr. 2366/2015 al Ministerului Justiției care a aprobat Regulamentul privind procedura de soluționare a litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări de sănătate.

Curtea de apel a mai reținut că în cuprinsul Regulamentului menționat nu există prevederi referitoare la procedura prealabilă sesizării Comisiei Centrale de Arbitraj de pe lângă CNAS și că, în ce privește modul de soluționare a excepției lipsei procedurii prealabile, devin incidente dispozițiile C. proc. civ.

Totodată, s-a apreciat că trimiterea la dispozițiile C. proc. civ. nu trebuie înțeleasă ca referindu-se exclusiv la dispozițiile Cărții a IV-a Despre arbitraj din C. proc. civ., în lipsa unei astfel de distincții.

În continuarea argumentării, s-a arătat că procedura prealabilă era obligatorie conform art. 16 din contract, însă omisiunea îndeplinirii acesteia nu a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare și, ca atare, neîndeplinirea procedurii prealabile nu mai putea constitui temei al respingerii acțiunii atât timp cât Comisia Centrală de Arbitraj nu putea invoca excepția din oficiu, iar pârâta era decăzută din dreptul de a invoca această excepție.

Astfel, s-a concluzionat că respingerea acțiunii în anulare pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a fost pronunțată cu nesocotirea normelor legale de procedură menționate, norme cu caracter imperativ, reținându-se incidența dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora: "Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și: b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puțin una dintre părți solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunța în fond, în limitele convenției arbitrate. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunța în fond după administrarea lor.

În acest din urmă caz, curtea va pronunța mai întâi hotărârea de anulare și, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părțile au convenit expres ca litigiul să fie soluționat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluționa cauza în echitate."

Recurentul-reclamant învederează că deși au fost invocate dispozițiile legale ce impuneau admiterea acțiunii, cu toate aceste, curtea de apel a respins acțiunea în anulare.

În opinia recurentului, instanța de fond nu putea trece la judecata pe fond a cererii fără ca în prealabil să anuleze hotărârea arbitrală, întrucât, cu ocazia judecării pe fond, exista posibilitatea să pronunțe o hotărâre contrară hotărârii arbitrale.

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Judecând cauza pe fond, prima instanță a dispus respingerea cererii privind anularea măsurii dispuse de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș prin Raportul de control înregistrat sub nr. x/14.12.2018, constând în recuperarea sumei de 127.980 RON, sumă ce reprezintă plăți efectuate pentru indemnizația de hrană acordată în perioada martie - septembrie 2018, precum și anularea Procesului-verbal de constatare nr. x/10.12.2018.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că au fost aplicate în mod corect dispozițiile art. 18 alin. (1) și (5) și art. 38 alin. (3) lit. a) și g) din Legea nr. 153/2017.

În continuarea argumentației, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și g), creșterile salariale privesc drepturile aflate în plată în decembrie 2017. Totodată, s-a reținut că indemnizația de hrană reprezintă un drept salarial care este supus creșterii prevăzute de art. 38 alin. (3) lit. a) din legea-cadru, însă acesta nu se afla în plată în decembrie 2017, fiind acordat numai de la 01.01.2018. Pe de altă parte, s-a arătat că se face distincție între indemnizația de hrană și tichetele de masă, întrucât cele două categorii de drepturi salariale au regimuri diferite de reglementare. În acest sens, au fost invocate par. 82-85 din considerentele Deciziei nr. 5/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Recurentul-reclamant susține că, în cadrul acestui raționament, instanța a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material.

Astfel, indemnizația de hrană este reglementată de art. 18 din Legea nr. 153/2017, articol ce este cuprins în Capitolul 2 - Salarizarea -, Secțiunea a 2 - a - Alte drepturi salariale.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea cadru nr. 153/2017: "(1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizații de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, cu excepția personalului Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și a personalului poliției locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Conform art. 18 alin. (5): "Pentru personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă, indemnizația de hrană se acordă începând cu 1 ianuarie 2018, în cuantumul lunar stabilit la alin. (1)."

Or, din coroborarea acestor două norme rezultă că, în ceea ce privește personalul din sistemul sanitar, acordarea normei de hrană este obligatorie începând cu data de 01.01.2018, iar în toate celelalte cazuri, acordarea acesteia este obligatorie începând cu 01.12.2018.

Potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din același act normativ: "(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Iar potrivit lit. g): "Pentru personalul încadrat în unități sanitare publice aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influențele financiare determinate de creșterile salariale prevăzute la lit. a) - c), inclusiv suma compensatorie prevăzută la alin. (6^1), precum și sumele determinate de aplicarea art. 25 alin. (6), se asigură prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziție distinctă."

Ca atare, prin aceste dispoziții legale este reglementat modul de aplicare a influențelor financiare determinate de creșteri salariale precum și stabilirea sursei de finanțare a acestor influențe.

Raportat la aceste aspecte, recurentul-reclamant arată că în mod greșit prima instanță a soluționat cererea prin coroborarea dispozițiilor art. 18 alin. (1) și (5) - care stabilesc acordarea indemnizației de hrană pentru personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă, începând cu 1 ianuarie 2018 -, cu dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) și g) care reglementează modul de aplicare a influențelor financiare determinate de creșteri salariale precum și stabilirea sursei de finanțare a acestor influențe.

Or, problema dedusă judecății a fost aceea de a se stabili dacă indemnizația de hrană prevăzută de art. 18 alin. (5) din lege se asigură sau nu, prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, neavând incidență sau relevanță în cauză, dispozițiile ce reglementează asigurarea influențelor financiare determinate de creșteri salariale.

Recurentul-reclamant consideră că dispozițiile art. 18 alin. (1) și (5) din lege trebuiau coroborate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora: "Salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comanda/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare se stabilesc potrivit prevederilor prezentei legi și anexelor nr. 1 - IX, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite."

Astfel, din conținutul normei citate rezultă că indemnizația de hrană (care intră în categoria altor drepturi salariale) se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și, în consecință, rezultă că măsura dispusă de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, prin Raportul de control înregistrat sub nr. x/14.12.2018, comunicat recurentului la 18.12.2018, constând în recuperarea sumei de 127.980 RON, sumă ce reprezintă plăți efectuate pentru indemnizația de hrană acordată în perioada martie - septembrie 2018, precum și procesul-verbal de constatare nr. x/10.12.2018, sunt nelegale.

Într-o altă critică, susceptibilă de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul susține că instanța de fond a soluționat cauza fără a pune în discuția părților fondul cauzei, astfel încât acestea să poată formula apărări și aibă posibilitatea de a administra probe în dovedirea acțiunii.

Drept urmare, curtea de apel a încălcat principiul contradictorialității, care guvernează procesul civil. Acest principiu presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, pentru ca fiecare să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecații. În cauză, argumentele decisive pentru admiterea acțiunii pe fond își găsesc reflectare în hotărârea pronunțată, însă judecătorul cauzei nu le-a pus în dezbaterea părților, aducând astfel o gravă atingere principiului contradictorialității, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, consacrat în mod constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Prin faptul că a soluționat fondul cauzei fără a da cuvântul părților pe aspectele determinante pentru soluția pronunțată și fără a le da posibilitatea să formuleze apărări sau să administreze probe în dovedirea pretențiilor, s-a produs și o încălcare a dreptului la apărare al părților, garantat de art. 24 din Constituția României.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 13 octombrie 2021, intimata-pârâtă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș a formulat întâmpinare, invocând excepția nulității recursului prin raportare la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar dacă se va trece peste excepția invocată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs, precum și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul este fondat, după înlăturarea excepției nulității recursului, potrivit celor ce urmează.

Intimata-pârâtă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamant, susținându-se că cele invocate în cuprinsul memoriului de recurs nu se încadrează în motivele de casare de care acesta s-a prevalat - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., ci, mai mult decât atât, reprezintă o simplă prezentare teoretică a unor dispoziții legale, iar nu critici de nelegalitate la adresa hotărârii recurate.

Înalta Curte constată că legea reglementează sancțiunea nulității recursului în situația nemotivării acestuia - art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., cu excepția cazului în care nu pot fi invocate din oficiu motive de ordine publică în condițiile art. 489 alin. (3).

Potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., aceeași sancțiune operează și în cazul în care titularul recursului procedează la motivarea căii de atac, dar criticile pe care le invocă nu se încadrează în motivele reglementate de art. 488 alin. (1), normă imperativă care stabilește expres și limitativ motivele de nelegalitate.

Se reține că prin cererea de recurs, reclamantul s-a prevalat de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., iar criticile dezvoltate în concret împotriva hotărârii recurate au în vedere raționamentul arătat de prima instanță în considerentele sentinței atacate și sunt apte a fi încadrate în motivele de casare indicate de recurentul însuși.

În plus, Înalta Curte constată că pe lângă cazurile de recurs invocate de recurent, memoriul de recurs conține și critici prin care se susțin neregularități de ordin procedural, anume cele prin recurentul invocă încălcarea formelor de procedură prescrise de art. 613 alin. (2) lit. b) din C. proc. civ., precum și nesocotirea principiului contradictorialității; drept urmare, se apreciază că acseste critici sunt susceptibile de analiză pe temeiul cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit încadrării realizate de această instanță.

În consecință, se va respinge excepția nulității recursului.

Analizând cele invocate de către recurent din perspectiva încălcării unor reguli de procedură, critici ce se impun a fi analizate cu prioritate, Înalta Curte va reține caracterul parțial fondat al acestora.

Principiul contradictorialității este un principiu fundamental al procesului civil și are semnificația stabilită prin dispozițiile art. 14 din Codul de procedură; așa fiind, ipoteza pronunțării instanței prin hotărârea atacată asupra unor chestiuni care nu au fost în prealabil supuse dezbaterii părților este de natură a contura încălcarea acestui principiu.

Din acest punct de vedere, recurentul-reclamant a susținut că prima instanță, învestită cu acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, s-a pronunțat, fără a supune dezbaterii părților, și asupra fondului acțiunii în anulare, iar nu numai asupra chestiunilor de ordin procedural valorificate de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul CNAS-CMR-CFR-CMDR la pronunțarea Hotărârii arbitrale nr. 27/30.05.2019, hotărâre prin care s-a respins ca inadmisibilă și prematur introdusă cererea de arbitrare promovată de reclamantă, reținându-se neîndeplinirea de către aceasta a obligației de a supune unei proceduri prealabile de soluționare amiabilă litigiul intervenit între părți.

Verificând aceste motive, Înalta Curte constată că la termenul din 3.02.2021 la care curtea de apel a rămas în pronunțare asupra acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, când a dispus amânarea pronunțării la data de 10.02.2021, niciuna dintre părțile cauzei nu a fost prezentă în instanță, astfel cum reiese din cele redate în practicaua încheierii de amânare a pronunțării de la dosar Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Această situație însă nu putea împiedica instanța de judecată să soluționeze cauza, având în vedere dispozițiile art. 223 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care lipsesc ambele părți, deși au fost legal citate, dacă cel puțin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă."

Or, atât reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, cât și intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Timiș, prin întâmpinarea formulată la prima instanță, au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Totodată, se reține că art. 10 din C. proc. civ. stabilește obligația părților procesului civil de a îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Drept urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor procedurale, judecând cauza în lipsa părților legal citate, întrucât ambele părți au solicitat soluționarea cauzei și în lipsa lor.

Pe de altă parte, se reține că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale a analizat motivele de fapt și de drept susținute de reclamantul însuși în motivarea cererii introductive, aceasta invocând atât motive de ordin procedural (dată fiind pronunțarea de către Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul CNAS pe calea unor excepții), dar și motive de netemeinicie și nelegalitate a măsurilor dispuse prin raportul Raportul de control nr. x/14.12.2018 și Procesul-verbal de constatare nr. x/10.12.2018, a căror anulare a solicitat-o Comisiei Centrale de Arbitraj prin cererea de arbitrare și, consecutiv, instanței de judecată pe calea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale.

Mai mult decât atât, curtea de apel s-a pronunțat în urma analizei susținerilor reclamantei și a apărărilor formulate de partea adversă, a probelor administrate în cauză de părți, iar nu prin valorificarea vreunui motiv de ordine publică, invocat din oficiu care ar fi fost necesar să fie supus dezbaterii părților.

În acest context, se apreciază că prin comunicarea către adversarul din proces de către instanță a actelor de procedură formulate de fiecare parte (acțiunea în anulare, către pârâtă, iar întâmpinarea formulată de aceasta, către reclamantă) exigențele principiului contradictorialității au fost pe deplin asigurate, motiv pentru care se vor înlătura ca nefondate criticile recurentei pe acest aspect.

Înalta Curte constată însă a fi fondat motivul de recurs prin care reclamantul susține încălcarea normei de la art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ., critici ce vor fi evaluate, de asemenea, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., deși recurentul s-a prevalat de motivul de casare de la pct. 6, inadecvat însă față, de argumentele pe care acestea le-a formulat.

Astfel, curtea de apel, pentru motivele arătate în considerentele sentinței, a apreciat a fi întemeiate motivele reclamantului prin care a susținut că dispozițiile legale nu permiteau Comisiei Centrale de Arbitraj să invoce din oficiu nerespectarea procedurii prealabile, acest drept aparținând exclusiv intimatei-pârâte; în subsidiar, cu referire la aceeași chestiune, reclamantul a susținut că, în realitate, a îndeplinit procedura prealabilă de a supune litigiul dintre părți unei proceduri prealabile de soluționare amiabilă a litigiului, pe calea adresei nr. x/10.12.2018 înaintate Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș, prin care a combătut cele imputate prin raportul de control nr. x/14.12.2018 întocmit de reprezentanții acesteia și prin procesul-verbal de constatare nr. x/10.12.2018.

În consecință, întrucât curtea de apel a primit prima critică a reclamantului împotriva soluției adoptate de Comisia Centrală de Arbitraj prin hotărârea arbitrală atacată, de respingere ca inadmisibilă și ca prematură a cererii de arbitrare promovate de reclamant, această împrejurare presupune că s-a reținut nelegalitatea soluției adoptate prin hotărârea arbitrală nr. 27 din 30.05.2019, hotărâre în care nu s-au reținut alte motive de respingere a cererii decât cele de ordin procedural și, cu atât mai puțin, pe fondul cererii prin care reclamantul solicita anularea măsurilor dispuse prin raportul de control și prin procesul-verbal de constatare.

Or, această premisă se circumscrie dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ., astfel încât, în aplicarea acestei norme, acțiunea în anulare trebuia admisă, iar hotărârea arbitrală, anulată (premisa fără echivoc de la alin. (3), după care instanța trebuia să se pronunțe în mod distinct asupra pretențiilor deduse arbitrajului (pretenții apreciate ca neîntemeiate de curtea de apel) - astfel cum stabilește lit. b) de la alin. (3) al art. 613 din cod.

Obiectul acțiunii în anulare îl constituie hotărârea arbitrală, în timp ce obiectul cererii de arbitrare a privit pretenția reclamantului de anulare a măsurii dispuse de către Casa de Asigurări de Sănătate Timiș prin Raportul de control înregistrat sub nr. x/14.12.2018, precum și prin Procesul-verbal de constatare nr. x/10.12.2018.

Aceste clarificări au fost făcute chiar de către curtea de apel în cuprinsul încheierii pronunțate la termenul din 11.11.2020, prin care a respins excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, invocată de pârâtă.

Prin această încheiere, instanța a reținut că cererea dedusă judecății are ca obiect anularea hotărârii arbitrale nr. 27/30.05.2019, pronunțate de Comisia Centrală de Arbitraj în dosarul nr. x/2019, precum și faptul că motivele invocate de reclamant în cererea de anulare a hotărârii arbitrale se încadrează în prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., text care, la momentul soluționării acțiunii, atrăgea incidența art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ.

Aceste dezlegări în drept - calificarea cererii deduse judecății și temeiul juridic al acțiunii în anularea hotărârii arbitrale - nu au fost contestate de niciuna dintre părțile cauzei, astfel încât ele sunt intrate sub autoritate de lucru judecat.

În considerentele sentinței recurate, curtea de apel deși a concluzionat că respingerea cererii de arbitrare de către Comisia Centrală de Arbitraj pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a fost pronunțată cu nesocotirea normelor legale de procedură cu caracter imperativ, reținând în mod explicit incidența dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ., a pronunțat în mod nelegal soluția de respingere a acțiunii în anulare, ceea ce conduce la reținerea caracterului fondat și al motivului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținut de recurent.

Or, Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu putea trece la judecata pe fond a cererii, fără ca, în prealabil, să anuleze hotărârea arbitrală, întrucât soluția de respingere a acțiunii în anulare ar trebui să semnifice confirmarea motivelor reținute în hotărârea arbitrală de Comisia Centrală de Arbitraj, iar nu caracterul neîntemeiat al fondul pretențiilor formulate de reclamant prin cererea de arbitrare, astfel cum s-a reținut în sentința recurată.

Pentru acest motive, se reține caracterul fondat al criticilor analizate în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază a fi fondat și motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

Pe fondul raportului juridic litigios, curtea de apel a apreciat că măsura dispusă prin raportul de control și procesul-verbal de constatare sunt legale și temeinice, astfel încât s-a concluzionat că acestea reflectă o corectă aplicare a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și g) și a) art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

S-a reținut că sumele de bani considerate prin măsurile contestate a fi fost acordate cu încălcarea dispozițiilor legale reprezintă indemnizație de hrană aferentă perioadei martie - septembrie 2018 plătite personalului medical, decontate de pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș în temeiul contractului nr. x/2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor O.G. nr. 114/2017 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul sănătății.

Acest contract a fost încheiat în temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, a O.U.G. nr. 114/2017 și a Ordinului nr. 78/14/2018.

Prima instanță a apreciat prin decizia recurată că venitul plătit cu titlu de indemnizație de hrană se include în categoria veniturilor salariale, astfel că, în principiu, dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 erau aplicabile și acestei categorii de venituri.

Cu toate acestea, s-a reținut că norma anterior invocată referitoare la creșterile salariale ce se acordă cu începere de la 1 ianuarie 2018 nu este incidentă și veniturilor plătite personalului din sistemul sanitar cu titlu de indemnizație de hrană, întrucât acestea nu erau drepturi salariale aflate în plată în decembrie 2017, indemnizația de hrană fiind prevăzută în beneficul personalului din sistemul sanitar începând abia din 1 ianuarie 2018, potrivit art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 153/2017.

De asemenea, curtea de apel a stabilit că tichetele de masă și indemnizația de hrană sunt drepturi salariale diferite, astfel cum reiese și din considerentele Deciziei nr. 5/2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M. Of. nr. 480/5.06.2020, par. 82-85, înlăturându-se astfel susținerea reclamantului, în sensul că aceste drepturi s-ar fi aflat în plată în decembrie 2017.

Înalta Curte apreciază că instanța anterioară a interpretat și aplicat greșit normele legale invocate - art. 38 alin. (3) lit. a) și g) rap. la art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 153/2017.

Astfel, art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 157/2017 stabilesc astfel:

"(1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizații de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, cu excepția personalului Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și a personalului poliției locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Alin. (5): "Pentru personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă, indemnizația de hrană se acordă începând cu 1 ianuarie 2018, în cuantumul lunar stabilit la alin. (1)."

Din interpretarea coroborată a acestor două norme, reiese că indemnizația de hrană se acordă de către ordonatorii de credite lunar în mod obligatoriu personalului plătit din fonduri publice, cu excepția categoriilor de personal enumerate de alin. (1), categorii care beneficiază drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994.

Legiuitorul a stabilit că pentru categoriile de personal plătit din fonduri publice pentru care se recunoaște dreptul la indemnizația de hrană, acesta se va plăti cu începere de la 1 decembrie 2018, cu excepția personalului din sistemul sanitar, pentru care s-a devansat plata acestui drept de natură salarială, cu începere de la 1 ianuarie 2018.

Art. 38 alin. (3) lit. a) și g) din Legea nr. 157/2018 prevăd:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

g) pentru personalul încadrat în unități sanitare publice aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influențele financiare determinate de creșterile salariale prevăzute la lit. a) - c), inclusiv suma compensatorie prevăzută la alin. (6^1), precum și sumele determinate de aplicarea art. 25 alin. (6), se asigură prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziție distinctă."

În contextul acestor dispoziții legale, curtea de apel a reținut că întrucât dreptul la indemnizația de hrană nu era un drept salarial în plată în decembrie 2017, acesta nu poate intra în domeniul de aplicare a art. 38 alin. (3) lit. a) din actul normativ de referință, deși, în principiu, această normă era susceptibilă de aplicare și acestei categorii de venituri salariale.

Stabilind această premisă, s-a concluzionat că măsura dispusă prin raportul de control prin care s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant obligația de recuperare a sumei de 127.980 RON ce reprezintă operațiuni neconforme sau plăți nejustificate, efectuate pentru acordarea indemnizației de hrană personalului sanitar, în perioada martie - septembrie 2018, este legală și temeinică.

Înalta Curte constată că acest raționament este greșit, întrucât deși s-a stabilit în mod corect că pentru indemnizația de hrană se verifica vocația de a intra în categoria drepturilor salariale pentru care putea opera o creștere cu 25% de la 1 ianuarie 2018, întrucât aceasta nu se afla în plată în decembrie 2017, art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 nu este aplicabil, totuși curtea de apel nu a demonstrat și concluzia caracterului legal și temeinic al obligației stabilite de intimată în sarcina recurentului de recuperare a sumelor plătite personalului sanitar cu titlu de indemnizație de hrană în intervalul menționat.

Înalta Curte apreciază că în speță este lipsită de relevanță vocația indemnizației de hrană a fi fost susceptibilă de majorare cu 25% în temeiul art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, câtă vreme aceasta nu are caracter de continuitate, întrucât nu are corespondent într-un drept salarial de aceeași natură în legea anterioară, dată fiind natura diferită a venitului salarial constând în indemnizația de hrană din legea nouă și tichetele de masă prevăzute de legislația anterioară, aspect reținut și de curtea de apel.

Ca atare, raportarea instanței anterioare la această normă (și, consecutiv, și la art. 38 alin. (3) lit. g) din aceeași lege) semnifică stabilirea greșită a premiselor de analiză a raportului de drept substanțial ce trebuia soluționat în cauză.

Instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, avea de stabilit dacă dreptul la indemnizația de hrană plătit de reclamant personalului medical în intervalul martie - septembrie 2018 reprezintă un drept legal, independent de temeiul juridic al sursei de finanțare indicate în contractul nr. x/2018, încheiat între recurentul Spitalul Orășenesc Deta și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș pentru punerea în aplicare a prevederilor O.G. nr. 114/2017 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul sănătății sau reprezintă un drept acordat în mod nejustificat, prin operațiuni neconforme, astfel cum s-a reținut prin actul de control.

Or, în condițiile în care art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 157/2017 stabilesc în mod imperativ acordarea, cu începere de la 1 ianuarie 2018, a indemnizației de hrană pentru personalul din sistemul sanitar, interpretând legea în acest mod, curtea de apel a făcut inaplicabilă o dispoziție a legii, imperativă și lipsită de orice echivoc.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanța anterioară nu a demonstrat cum ar putea fi conciliate prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) și g) - acordarea începând de la 1 ianuarie 2018 a creșterilor salariale de 25% și finanțarea acestor creșteri salariale - cu art. 18 alin. (1) și (5) din lege - acordarea unui venit salarial reglementat de legea nouă și stabilit a se acorda cu începere de la 1 ianuarie 2018, în cazul personalului din sistemul sanitar.

În plus, curtea de apel nu s-a raportat la celelalte dispoziții ale legii cadru referitoare la modul de stabilire a salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, ca de exemplu, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 157/2017, normă indicată de recurrent.

Cum o atare analiză a primei instanțe lipsește, Înalta Curte nu va putea da o dezlegare pe acest temei, având în vedere că prima instanță nu a cercetat pe fond în mod real raportul juridic dedus judecății.

Pentru considerentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel, reținându-se întrunirea în speță a cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de reclamantul Spitalul Orășenesc Deta împotriva deciziei civile nr. 15F din data de 10 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2021.