ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1595/2021

Ședința publică din data de 22 iunie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea (de arbitrare) înregistrată pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la 27 noiembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ la primirea și înregistrarea unor facturi care conțin contravaloarea medicamentelor eliberate pe baza rețetelor gratuite în regim compensat și gratuit și a medicamentelor care se eliberează în cadrul programelor naționale de sănătate, și pe de altă parte, la plata sumei în valoare de 6.482,86 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate în luna noiembrie 2010, conform facturii fiscale storno x/30.11.2010 și plata sumei în valoare de 691,50 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate pentru luna decembrie 2010, conform facturii fiscale storno x/25.02.2011.

În drept, acțiunea arbitrală a fost întemeiată pe dispozițiile H.G. nr. 262/2010 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010 și pe Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Prin hotărârea arbitrală nr. 59 din 15 septembrie 2016, Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a admis cererea de arbitrare formulată de A. S.R.L. și a obligat pârâta C.A.S. Neamț la plata sumei de 6.482,86 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor compensate și gratuite eliberate pentru luna noiembrie 2010, conform facturilor stornate seria x nr. x/30.11.2010 și la plata sumei de 691,50 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor compensate și gratuite pentru luna decembrie 2010, conform facturii stornate seria x nr. x/25.02.2011.

Prin cererea (acțiunea în anulare) înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 10 septembrie 2019, sub nr. x/2019, pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ a solicitat desființarea hotărârii arbitrale nr. 59 din 15 septembrie 2016 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în dosarul nr. x/2013.

Acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nu a fost întemeiată în drept.

Prin încheierea din 27 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a trimis cauza privind pe reclamanta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., la secțiile civile ale Curții de Apel București, specializate în litigii cu profesioniști.

Acțiunea în anulare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la 24 octombrie 2019, sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 8/F din 03 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins acțiunea în anulare formulată de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ, împotriva hotărârii arbitrale nr. 59 din 15 septembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2013 de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Totodată, a obligat petenta să plătească intimatei suma de 400 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 8/F din 03 martie 2020, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ a declarat recurs.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 9 martie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Față de raportul comunicat, intimata reclamantă A. S.R.L. a depus un înscris prin care a arătat că este de acord cu ambele excepții invocate în dosarul nr. x/2019, respectiv, că recursul este inadmisibil, urmând a se constata inadmisibilitatea sau nulitatea recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., inadmisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În temeiul acestui text de lege, regimul juridic al căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului.

Având în vedere că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială, reglementată de legea procesual civilă, rezultă că data începerii procesului nu este determinată de data declarării acestei căi de atac, ci de data introducerii acțiunii arbitrale.

În aceste condiții, introducerea acțiunii arbitrale la 27 noiembrie 2013 relevă că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe.

Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar conform art. 613 alin. (3) din același act normativ, "admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală (...)".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că sunt supuse recursului numai hotărârile curții de apel prin care a fost admisă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Per a contrario, hotărârile curții de apel prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului", raportat la alin. (2) al aceluiași articol: "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

În aplicarea acestor texte de lege, instanța supremă constată că recursul are ca obiect sentința civilă nr. 8/F din 03 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ împotriva hotărârii arbitrale nr. 59 din 15 septembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2013 de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. S.R.L.

Așadar, în aplicarea art. 27 din C. proc. civ., sentința primei instanțe nu face parte din categoria hotărârilor enunțate limitativ la art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data intentării acțiunii arbitrale.

Fiind o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, rezultă că sentința civilă nr. 8/F din 03 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, chiar dacă în dispozitivul sentinței recurate se regăsește o astfel de mențiune.

Aceasta nu poate legitima exercitarea unei căi de atac neprevăzută de lege, deoarece, potrivit principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Totodată, este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale, raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ împotriva sentinței civile nr. 8/F din 03 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Cu privire la cererea formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisul aflat la dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în cuantum de 500 RON.

Față de soluția de respingere, ca inadmisibil, a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ împotriva sentinței civile nr. 8/F din 03 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 500 RON.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2021.