ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1894/2021

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Deliberând asupra cererii de recurs, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată la data de 4 decembrie 2013 la Comisia Centrală de Arbitraj, sub dosar nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Neamț la primirea și înregistrarea facturilor ce conțin contravaloarea medicamentelor eliberate pe baza rețetelor gratuite în regim compensat și gratuit și a medicamentelor care se eliberează în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și la plata sumei de 85.069,38 RON, reprezentând contravaloarea medicamentelor compensate și gratuite eliberate în luna noiembrie 2010, conform facturii fiscale storno seria x nr. x/25.02.2011, la care se adaugă suma de 17.651,60 RON, reprezentând contravaloarea medicamentelor gratuite și compensate eliberate în luna decembrie 2010, conform facturii fiscale storno seria x nr. x/25.02.2011.

În drept, a invocat dispozițiile art. 6 alin. (3) și (4) din H.G. nr. 262/2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 6 alin. (3) și (4) din H.G. nr. 117/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Prin hotărârea arbitrală nr. 64/15.09.2016, Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a admis cererea de arbitrare și a obligat pârâta la primirea și înregistrarea facturilor ce conțin contravaloarea medicamentelor eliberate pe baza rețetelor gratuite în regim compensat și gratuit și a medicamentelor care se eliberează în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și să plătească reclamantei sumei de 85.069,38 RON, reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate în luna noiembrie 2010, conform facturii fiscale storno seria x nr. x/25.02.2011, la care se adaugă suma de 17.651,60 RON, reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate pentru luna decembrie 2010, conform facturii fiscale storno seria x nr. x/25.02.2011.

Împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare Casa de Asigurări de Sănătate Neamț, care a fost înregistrată pe rolul secției a IX-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, la data de 26 septembrie 2019, sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 164/10.03.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal și-a declinat competența în favoarea uneia dintre secțiile civile ale aceleiași instanțe, specializate în litigii cu profesioniști.

Pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată sub dosar nr. x/2020, iar prin sentința civilă nr. 116F/2020 din 30 septembrie 2020 acțiunea în anulare a fost respinsă ca neîntemeiată.

La data de 2 noiembrie 2020, Casa de Asigurări de Sănătate Neamț a formulat recurs împotriva acestei sentințe, fără a indica vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că acțiunea în anulare a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 608 lit. h) din C. proc. civ., având în vedere că prin hotărârea atacată au fost încălcate norme de drept imperative în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, reglementate de Contractul-cadru și Normele de aplicare ale acestuia.

Contractul-cadru aprobat prin hotărâre de Guvern reprezintă norma legală prin care se reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, iar Casa Națională de Asigurări de Sănătate elaborează, în temeiul art. 217 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, norme metodologice de aplicare a contractului-cadru.

Atât Contractul-cadru cât și Normele de aplicare ale acestuia au caracterul unei norme imperative în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, întrucât reglementează, în mod neechivoc, conduita părților contractante, respectiv a caselor de asigurări sociale de sănătate județene și a furnizorilor de servicii medicale și medicamente în beneficul interesului public al asiguraților sistemului.

Recurenta a arătat că a încheiat cu intimata A. S.R.L. contracte succesive de furnizare de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate și, în consecință, deși este un contract juridic civil, clauzele acestuia au o natură juridică imperativă, obligând părțile la o conduită care vizează interesul persoanelor asigurate în sistemul public de asigurări sociale de sănătate.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat să se constate că acțiunea în anulare pe care a formulat-o este întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 608 lit. h) din C. proc. civ.

La data de 17 decembrie 2020, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, raportat la faptul că recurenta nu a prezentat critici care să se subscrie motivelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., astfel încât se impune aplicarea sancțiunii nulității, în temeiul art. 489 alin. (2) din același cod.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 11 mai 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiași text.

În cauză a fost acordat termen, în complet de filtru, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu a recursului.

La termenul din 28 septembrie 2021, analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este declarat împotriva sentinței civile nr. 116F/2020 din 30 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de Casa de Asigurări de Sănătate Neamț împotriva hotărârii arbitrale nr. 64/15 septembrie 2016.

Dispozițiile art. 613 alin. (4), coroborat cu art. 613 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că numai hotărârea prin care curtea de apel a admis acțiunea în anulare și a anulat hotărârea arbitrală este supusă recursului.

Prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, care a intrat în vigoare la data de 24 martie 2017, alin. (4) al art. 613 din C. proc. civ. a fost modificat, în sensul că "hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului".

Conform prevederilor art. 24 din același cod, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii procesului, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 116F/2020 din 30 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă nu poate fi exercitată nicio cale de atac, raportat la faptul că cererea arbitrală a fost înregistrată la data de 4 decembrie 2013 pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj, la momentul înregistrării acțiunii fiind în vigoare dispozițiile art. 613 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile curții de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acțiunii în anulare.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ., cel din urmă text statuând că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Înalta Curte constată că dispozitivul hotărârii atacate cuprinde mențiunea "Cu drept de recurs (...)", însă o asemenea împrejurare nu îndreptățește recurenta să declare calea de atac indicată pentru că aceasta nu este prevăzută de lege, față de dispozițiile legale mai sus redate.

Excepția inadmisibilității căii de atac este prioritară excepției nulității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, întrucât, pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Casa de Asigurări de Sănătate Neamț împotriva sentinței civile nr. 116/F din 30 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Neamț împotriva sentinței civile nr. 116/F din 30 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2021.