ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2191/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea arbitrală înregistrată la COMISIA CENTRALĂ DE ARBITRAJ BUCUREȘTI din cadrul CNAS, la 9 decembrie 2013, S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ, a solicitat obligarea pârâtei la primirea și înregistrarea facturilor ce conțin contravaloarea medicamentelor eliberate pe baza rețetelor gratuite în regim compensat și gratuit și a medicamentelor care se eliberează în cadrul probramelor naționale de sănătate, precum și obligarea pârâtei la plata sumei în valoare de 69.189,88 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor compensate și gratuite eliberate în luna noiembrie 2020, conform facturii fiscale storno seria nr. x/24.02.2011 și plata sumei în valoare de 15.010,13 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor gratuite și compensate eliberate în luna decembrie 2010, conform facturii fiscale storno nr. 718/25.02.2011.

Prin hotărârea arbitrală nr. 67 din 15 septembrie 2016, COMISIA CENTRALĂ DE ARBITRAJ din cadrul CNAS a admis cererea de arbitrare formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ, în sensul obligării acesteia la primirea și înregistrarea facturilor ce conțin contravaloarea medicamentelor eliberate pe baza tețetelor gratuite în regim compensat și gratuit și a medicamentelor care se eliberează în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și obligarea pârâtei la plata sumei în valoare de 69189,88 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor compensate și gratuite eliberate în luna noiembrie 2010, conform facturii fiscale stornate seria nr. x/24.02.2011 și plata sumei în valoare de 15010,13 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor gratuiteși compensate eliberate în luna decembrie 2010, conform facturii fiscale stornate, nr. 718/25.02.2011, urmare a verificării facturilor și documentelor justificative însoțitoare.

Prin cererea înregistrată la 26.09.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ a solicitat anularea hotărârii arbitrale.

În drept, acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 lit. h) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 460/2020 din 19 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinare competenței de soluționarena cauzei în favoarea secțiilor civile ale Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 117F/2020 din 30 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-a admis excepția tardivității cererii în anulare formulată de reclamanta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ, împotriva hotărârii arbitrale nr. 67 din 15 septembrie 2016, pronunțată de COMISIA CENTRALĂ DE ARBITRAJ din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sanătate, în dosar nr. x/2013, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. și s-a respins acțiunea în anulare ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței curții de apel, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ a declarat recurs, neîncadrat în drept.

Recurenta susține că a formulat acțiunea în anulare, cu respectarea dispozițiilor art. 608 lit. h) C. proc. civ., aceasta fiind înregistrată cu nr. x/16.09.2019.

Arată că, având în vedere că borderoul pe care l-a anexat la cererea de recurs dovedește că documenul înregistrat la sediul CAS Neamț cu nr. x/03.09.2019 a fost depus la Poșta Română la data de 24.09.2019, solicită instanței să constate că în speța de față au fost respectate dispozițiile art. 183 C. proc. civ., acțiunea în anulare formulată de CAS Neamț împotriva hotărârii arbitrale nr. 67/2016 fiind depusă în termen.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea de ședință din 23 iunie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, iar niciuna dintre părți nu a înțeles să-și exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 20 octombrie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În temeiul acestui text de lege, regimul juridic al căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului.

Având în vedere că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială reglementată de legea procesual civilă, rezultă că data începerii procesului nu este determinată de data declarării acestei căi de atac, ci de data introducerii acțiunii arbitrale.

Prin art. 11 din O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, introdus prin punctul 2 din Legea nr. 17/2017, s-a stipulat că începând cu data de 24.03.2017, articolul 613, alin. (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului".

În aceste condiții, introducerea acțiunii arbitrale la 9 decembrie 2013 relevă că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017.

Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar conform art. 613 alin. (3) din același act normativ, "admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și (...)".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că sunt supuse recursului numai hotărârile curții de apel prin care a fost admisă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Per a contrario, hotărârile curții de apel prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În aplicarea acestor texte de lege, se constată că recursul are ca obiect sentința civilă nr. 117F/2020 din 30 septembrie 2020, prin care Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea în anulare ca tardiv formulată, împotriva hotărârii arbitrale.

Așadar, sentința primei instanțe nu face parte din categoriile de hotărâri enunțate limitativ la art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data intentării acțiunii arbitrale, în aplicarea art. 27 din același act normativ.

Având în vedere că acțiunea arbitrală a fost introdusă la data de 9 decembrie 2013, fiind vorba de o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă ca tardivă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, rezultă că sentința civilă nr. 117F/2020 din 30 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Prin urmare, hotărârile definitive nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de C. proc. civ., ceea ce nu este admisibil.

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Faptul că în dispozitivul sentinței recurate s-a menționat dreptul părții de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicare nu poate avea ca efect recunoașterea căii de atac a recursului în alte cazuri decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, sentința ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea atacată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ împotriva sentinței civile nr. 117F/2020 din 30 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2021.