ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.04.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1053/2021

HOTĂRÂRE
20.04.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1053/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la 25 noiembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ la primirea și înregistrarea unor facturi care conțin contravaloarea medicamentelor eliberate pe baza rețetelor gratuite în regim compensat și gratuit și a medicamentelor care se eliberează în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și obligarea pârâtei la plata sumei în valoare de 13.757,55 RON, reprezentând contravaloarea acestor servicii farmaceutice pentru luna noiembrie 2010, conform facturii stornate seria x nr. x/25.02.2011 și la plata sumei în valoare de 2.704,19 RON, reprezentând contravaloarea acestor servicii farmaceutice pentru luna decembrie 2010, conform facturii stornate seria x nr. x/25.02.2011.

Acțiunea arbitrală a fost întemeiată pe dispozițiile H.G. nr. 262/2010 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010.

Prin hotărârea arbitrală nr. 57 din 15 septembrie 2016, Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a admis cererea de arbitrare formulată de reclamanta A. S.R.L. și a obligat pârâta C.A.S. Neamț la primirea și înregistrarea facturilor ce conțin contravaloarea medicamentelor eliberate pe baza rețetelor gratuite în regim compensat și gratuit și a medicamentelor care se eliberează în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și la plata sumei de 13.757,55 RON, reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate în luna noiembrie 2010, conform facturii storno nr. x/25.02.2011 și la plata sumei în valoare de 2.704,19 RON, reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate pentru luna decembrie 2010, conform facturii storno nr. x/25.02.2011.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 10 septembrie 2019, sub nr. x/2019, pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ a solicitat desființarea hotărârii arbitrale nr. 57 din 15 septembrie 2016, pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în dosarul nr. x/2013.

Prin încheierea din 27 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a trimis cauza privind pe pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., la secțiile civile ale Curții de Apel București, specializate în litigii cu profesioniști.

Acțiunea în anulare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la 24 octombrie 2019, sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 33/F din 16 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins acțiunea în anulare formulată de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ împotriva hotărârii arbitrale nr. 57 din 15 septembrie 2016 pronunțate în dosarul nr. x/2013 de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. S.R.L., ca nefondată.

Totodată, a obligat pârâta C.A.S. Neamț să plătească intimatei suma de 400 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 33/F din 16 iunie 2020, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ a declarat recurs, fără a preciza motivele de casare pe care își întemeiază calea de atac.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 ianuarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Din lucrările dosarului se constată că, la 25.11.2013, la Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, reclamanta A. S.R.L. a înregistrat, sub nr. x/25.11.2013, o cerere de arbitrare în contradictoriu cu CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ, formându-se dosarul arbitral nr. x/2013.

Recursul este formulat împotriva sentinței civile nr. 33/F din 16 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin care s-a respins ca nefondată acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 57 din 15 septembrie 2016, pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Dispozițiile art. 613 alin. (4), coroborat cu art. 613 alin. (3) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data la care a fost pornită acțiunea arbitrală (25 noiembrie 2013, conform dovezii de la dosar nr. x/2013) prevăd că numai hotărârea prin care curtea de apel a admis acțiunea în anulare și a anulat hotărârea arbitrală este supusă recursului.

Prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, care a intrat în vigoare la 24 martie 2017, a fost modificat art. 613 alin. (4) din noul C. proc. civ., în sensul că "(4) hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului."

Potrivit art. 27 C. proc. civ.:

"hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul", ceea ce înseamnă că legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Raportat la faptul că acțiunea arbitrală a fost înregistrată la 25 noiembrie 2013 pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, la momentul înregistrării acțiunii fiind în vigoare dispozițiile art. 613 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârile curții de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acțiunii în anulare, împotriva sentinței civile nr. 33/F din 16 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea în anulare, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul recursului dedus judecății are caracter definitiv de la pronunțare, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Instanța de control judecătoresc arbitral a dat o calificare greșită căii de atac și posibilității exercitării acesteia, statuând, în mod greșit, posibilitatea atacării cu recurs a sentinței pronunțate.

Înalta Curte reține că art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Așa fiind, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ împotriva sentinței civile nr. 33/F din 16 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ împotriva sentinței civile nr. 33/F din 16 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-06-22
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1595/2021
Ședința publică din data de 22 iunie 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea (de arbitrare) înregistrată pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la 27 noiembrie 2
ÎCCJ 2022-03-02
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 514/2022
Ședința publică din data de 2 martie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea arbitrală înregistrată pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, la 25 noiembrie 2013
ÎCCJ 2021-09-28
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1894/2021
Ședința publică din data de 28 septembrie 2021 Deliberând asupra cererii de recurs, constată următoarele: Prin cererea de arbitrare înregistrată la data de 4 decembrie 2013 la Comisia Centrală de Arbitraj, sub dosar nr. x/2013, reclamanta A
ÎCCJ 2022-02-08
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 267/2022
Ședința publică din data de 8 februarie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la 17 decembrie
ÎCCJ 2022-02-03
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 248/2022
Ședința publică din data de 3 februarie 2022 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la data de 3 decembrie 2013 pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, sub nr. x/2013, reclam
Sursă