ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1117/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția civilă, sub nr. x/2021, la data de 6 iulie 2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B., obligarea pârâtului la plata sumei de 297.614 RON, reprezentând contravaloarea sumelor investite de reclamant în construcțiile edificate de pârât în Comuna Hărman, str. x, jud. Brașov, pe terenurile proprietatea pârâtului, înscrise în Cărțile Funciare nr. x, în perioada octombrie 2018 - ianuarie 2020, și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 51/S, pronunțată la data de 26 martie 2022, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., și a obligat reclamantul să îi plătească pârâtului suma de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 481/Ap din 17 martie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de apel formulată de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul B., ca nefondat.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 481Ap din 17 martie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel. Apreciază că hotărârea este nelegală prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din actul normativ menționat, apreciază că instanța a încălcat principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de art. 22 din C. proc. civ.. Acesta a nesocotit înțelegerile dintre părți, respectiv înțelegerea de colaborare și contractul de împrumut din 23 mai 2019. Or, principiul adevărului implică stabilirea faptelor în materialitatea lor. Instanța de apel a achiesat la opinia instanței de fond fără a stabili corect situația de fapt și faptele deduse judecății. Recurentul arată că, în speță, au fost supuse analizei două instituții juridice distincte, respectiv o înțelegere în vederea edificării unui proiect imobiliar și un contract de împrumut. Existența celor două raporturi juridice a fost probată. A avut cu intimatul o relație de colaborare și încredere reciprocă, în perioada ultimilor 10 ani, în diferite proiecte antreprenoriale, l-a împrumutat pe acesta, fără dobândă, cu diferite sume de bani, intimatul restituind de fiecare dată sumele împrumutate. După expunerea unui scurt istoric al relațiilor dintre părți, învederează că distincția dintre cele două raporturi juridice este reținută de către instanța de fond care menționează că, prin notificarea formulată de reclamant la data de 8 aprilie 2021, acesta a solicitat achitarea sumei de 322.000 RON reprezentând suma investită, până la sfârșitul anului 2019, în cadrul asocierii cu pârâtul, pentru edificarea, la roșu, a celor trei case de locuit din comuna Hărman. Din această datorie, a fost restituită suma de 24.386 RON, rămânând suma de 297.614 RON, solicitată prin cererea de chemare în judecată. Pe de altă parte, suma de 300.000 RON, aferentă contractului de împrumut, a fost restituită. Această situație nu a fost stabilită în mod corect, instanța nu a manifestat rol activ, astfel că hotărârea este nelegală. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arată că, deși instanța de apel a apreciat că sentința cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului, a încuviințat suplimentarea probatoriului. Astfel, a considerat că lămurirea situației de fapt impune administrarea de probatorii. De asemenea, decizia recurată este nemotivată întrucât sunt reluate considerentele instanței de fond, fără a soluționa efectiv criticile din cererea de apel, fără a identifica raporturile dintre părți și sumele aferente fiecărui raport juridic în parte. Simpla enumerare a textelor de lege și descrierea situației deduse judecății nu sunt suficiente pentru a dovedi că instanța a avut în vedere, în mod real, criticile reclamantului, argumentele fiind analizate distinct. După prezentarea conținutului art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și a unor exemple de jurisprudență, concluzionează că, în speță, instanța de apel a reluat argumentele din hotărârea tribunalului, fără a motiva de ce susținerile din cererea de apel sunt neîntemeiate. Din situația de fapt dedusă judecății, astfel cum a fost conturată prin probatoriul administrat, reiese că sumele care nu se regăsesc în contractul de împrumut sunt cuprinse în înscrisurile care atestă colaborarea dintre părți în vederea ridicării construcțiilor. Deși instanța a constatat existența celor două cuantumuri diferite, nu motivează de ce nu reprezintă creanțe diferite. De asemenea, nu a sesizat că sumele aferente celor două situații juridice distincte nu coincid, deși sunt asemănătoare. În acest sens, intimatul susține că este vorba de o singură sumă de bani, respectiv cea de 300.000 RON, care face obiect al contractului de împrumut, însă există și suma de 322.000 RON al cărui cuantum reiese din înscrisurile aferente realizării proiectului imobiliar. Or, instanța de apel, completând probatoriul, a reținut că din înscrisurile aflate la dosar rezultă că la sfârșitul anului 2019, intimatul primise suma de 322.000 RON. Cu toate acestea, achiesează la soluția instanței de fond, care a reținut că s-a împrumutat doar suma de 300.000 RON. Prin urmare, apreciază, citând din jurisprudența și doctrina pe care le consideră relevante, că nu doar lipsa motivării, ci și motivarea insuficientă atrag casarea deciziei recurate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că instanța de apel a identificat eronat situația dedusă judecății, ceea ce reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material. Pentru împrumutul în valoare de 300.000 RON, ce îmbracă forma unui contract scris, sunt aplicabile dispozițiile art. 2158 și urm. din C. civ.. Pentru sumele remise conform înțelegerii inițiale, se impun a fi aplicabile dispozițiile care reglementează condițiile generale ale contractelor, respectiv art. 1166 și urm. din C. civ., aspect neanalizat de instanța de apel. Voința reală a părților a fost aceea de a contribui la investiție cu suma de 322.000 RON, aspect confirmat de acestea și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Suma este cuprinsă în cele două notificări. În cauză, instanța trebuia să sesizeze că recurentul a remis intimatului două sume de bani, respectiv 322.000 RON, conform înțelegerii dintre părți din anul 2018, și 300.000 RON, ce face obiectul contractului de împrumut din data de 23 mai 2019. Or, aceasta a stabilit incidența doar a dispozițiilor art. 1469 din C. civ. care reglementează executarea obligațiilor. Recurentul arată că, în opinia sa, este relevant faptul că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fac referire la normele de drept material, fără a ține seama că au caracter imperativ sau dispozitiv, de ordine publică sau privată. Orice încălcare deschide calea recursului. În consecință, hotărârea pronunțată de instanța de apel este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză. Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Brașov, în conformitate cu dispozițiile art. 497 din C. proc. civ.

Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termen procedural, intimatul B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât judecătorii au stabilit corect raporturile juridice dintre părți și au pronunțat o hotărâre motivată sub toate aspectele de fapt și de drept.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția din data de 9 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit termen la data de 18 aprilie 2024 pentru soluționarea recursului formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 481Ap din data de 17 martie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele. Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 481Ap din 17 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, pe care reclamantul A. o apreciază ca fiind afectată de motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. În primul rând, se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul apreciind că instanța de apel a încălcat principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului în cauză, reglementat de art. 22 din același act normativ, întrucât nu a ținut seama de apărările sale și de probatoriile administrate și nu a stabilit raporturile reale dintre părți. Critica este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc". Acest cadru legal, mai sus evocat, permite judecătorului ca, în realizarea dezideratului aflării adevărului în cauză și aplicării corecte a legii, să analizeze susținerile părților și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt și de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere, să examineze probatoriile administrate și să dispună completarea acestora, dacă apreciază că se impune. De altfel, și instanța de contencios european, într-o bogată jurisprudență (cu titlu de exemplu, cauza Albina contra României, cauza Virgil Ionescu contra României), a reținut că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică dacă se procedează la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probatoriu ale părților. Însă, rolul activ al judecătorului nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia, așadar, nu poate avea drept consecință o ingerință în domeniul drepturilor părților, fiind tocmai o garanție a acestor drepturi și interese, în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte principii ale procesului civil. În cauză, instanța de apel a verificat situația premisă a învestirii primei instanțe, a analizat susținerile părților și probatoriile administrate la fond, a dispus suplimentarea probatoriilor cu depozițiile a doi martori și a supus dezbaterii contradictorii chestiunile litigioase. Prin urmare, și-a îndeplinit obligația instituită de lege de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Reproșând instanței de apel încălcarea principiului aflării adevărului prin achiesarea la soluția pretins nelegală a Tribunalului Brașov, recurentul argumentează că probatoriile administrate sunt în sensul existenței a două raporturi juridice diferite între părțile prezentului proces, pe care le detaliază cu aspectele de fond pe care le-a susținut și în actele de procedură depuse în stadiile procesuale anterioare. Înalta Curte reține că, pentru soluționarea corectă a cauzei, instanțele au administrat o varietate de mijloace de probă, a fost depus un număr consistent de înscrisuri, care au fost analizate detaliat, cu prilejul aprecierii lor individuale și de ansamblu, inclusiv din perspectiva scopului urmărit de părți. Însă, modalitatea de apreciere a probatoriilor încuviințate în cauză și stabilirea situației de fapt în raport de acestea ies din sfera controlului de legalitate permis instanței de recurs, față de actuala configurare a cazurilor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. În consecință, soluția Curții de Apel Brașov, de menținere a sentinței apelate, și de respingere a apelului declarat de reclamantul A., adică de cenzurare a apărărilor și probatoriilor acestuia, nu încalcă principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. În al doilea rând, recurentul invocă motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apreciind că decizia recurată nu este motivată corespunzător. În acest sens, arată că instanța de apel nu a identificat raporturile dintre părți și sumele de bani aferente fiecărui acord de voință în parte, astfel că aspectele esențiale ale speței nu au fost clarificate. De asemenea, susține existența unor motive contradictorii în decizia pe care a supus-o controlului judiciar. Înalta Curte observă că, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pretins încălcat de către instanță, conform susținerilor recurentului, în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Prin cererea de recurs, se invocă două argumente care, în opinia recurentului, se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Un prim argument se referă la existența unei contradicții în cadrul considerentelor deciziei recurate întrucât, pe de o parte, instanța de apel a reținut că sentința apelată este legală, cuprinde motivele de fapt și de drept care au format opinia judecătorului, fiind analizate aspectele legate de starea de fapt și probatoriile administrate, iar, pe de altă parte, aceeași instanță de apel a încuviințat suplimentarea probatoriului, considerând că este necesară pentru lămurirea situației de fapt. Înalta Curte constată că decizia recurată nu cuprinde contradicții între considerente sau între acestea și dispozitiv. Prin criticile sale, recurentul asociază argumentele prin care instanța de apel a răspuns motivului de apel referitor la nemotivarea sentinței, prin care se arată că aceasta este legală, cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului, și argumentele aceleiași instanțe referitoare la fondul cauzei, prin care s-a reținut că și probele administrate în calea de atac a apelului confirmă soluția instanței de fond, aceasta fiind temeinică. Din cuprinsul art. 479 alin. (2) din C. proc. civ. rezultă obligația instanței de apel de a administra probatoriile necesare stabilirii situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză în raport cu normele legale aplicabile raportului juridic litigios dedus judecății, respectiv de a realiza, în limitele sesizării sale, o nouă judecată de fond, această interpretare și aplicare a legii asigurând valorificarea drepturilor consacrate de art. 21 și art. 24 din Legea fundamentală și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Însă, împrejurarea că, după administrarea probatoriului încuviințat în apel, s-a respins calea de atac, menținându-se sentința apelată, nu reprezintă o contradicție în raționamentul logico-juridic al instanței, cum susține recurentul. Probatoriile noi, administrate în apel, au confirmat temeinicia soluției pronunțate de instanța de fond. Un alt argument al recurentului, în susținerea acestui motiv de recurs, se referă la împrejurarea că instanța de apel nu a identificat raporturile dintre părți și sumele de bani aferente fiecărui acord de voință în parte, nu a clarificat aspectele esențiale ale speței, ceea ce echivalează cu nemotivarea deciziei recurate. Însă, din examinarea deciziei Curții de Apel Brașov, secția civilă nu se poate reține că nu au fost analizate aspectele de fapt și de drept ale cauzei. Instanța de apel a explicat, detaliat, care este natura raportului juridic dintre părți, astfel cum rezultă din probatoriile administrate, și a expus, motivat, raționamentul pentru care apelul reclamantului nu poate fi primit. Mai mult, raportându-se la chestiunile de care se prevalează recurentul pentru a susține motivarea necorepunzătoare, precum și la aspectele care se regăsesc în considerentele deciziei recurate, Înalta Curte reține că, în realitate, se contestă raționamentul juridic al instanței de apel, iar nu un viciu real de motivare. Prin urmare, nu se poate susține că instanța nu a respectat exigențele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Împrejurarea că recurentul nu este de acord cu argumentele instanței de apel, sub aspectul soluției, nu echivalează cu o nemotivare și nu determină incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziții legale urmând a fi respinsă ca nefondată. În al treilea rând, recurentul invocă motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1166, art. 1469, art. 2158 și următoarele din C. civ. Pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului de casare menționat, acesta susține o greșită aplicare a prevederilor legale în ceea ce privește statuarea instanței de apel cu privire la raporturile dintre părți, detaliind în mod inadecvat procedural - raportat la faza judecății aflate în calea extraordinară de atac a recursului, și elementele de fapt și de apreciere pe care s-a fundamentat judecata devolutivă din apel. Înalta Curte reține că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sancționează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Aplicarea greșită a legii, susținută de recurent, presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și de apel. În acest caz, situația de fapt a fost greșit calificată, comparativ cu exigențele normei de drept, ceea ce a condus la aplicarea unei alte legi decât cea incidentă raportului juridic dedus judecății. Însă, în analiza incidenței acestui motiv de casare se pornește de la situația de fapt deja stabilită de instanțele de fond, pe baza probatoriilor administrate în cauză, reaprecierea acesteia neputând fi făcută de către instanța de recurs. Recurentul critică decizia pornind de la o altă situație de fapt decât cea reținută de instanțele anterioare, susținând că între părți au existat două convenții, respectiv una de colaborare pentru a realiza o investiție imobiliară și în considerarea căreia i-ar fi înmânat intimatului suma de 322.000 RON, parțial restituită, și una de împrumut a sumei de 300.000 RON, care a fost restituită în totalitate. Or, în urma unei riguroase analize și sinteze a probelor care au fost administrate (înscrisuri, interogatorii, declarații martori), instanța de apel a reținut doar existența contractului de împrumut nu și a altui acord de voință cu efectele pretinse de recurent. În consecință, nu se poate susține o aplicare greșită a art. 1166 din C. civ., acesta nefiind incident în cauză. Contractul de împrumut are o reglementare proprie, în cuprinsul art. 2158 și următoarele din C. civ., astfel încât inaplicabilitatea art. 1166 din același act normativ, pentru singura convenție dovedită în cauză, este consecința principiului specialia generalibus derogant. Raportat la situația de fapt stabilită, instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 1469 din C. civ. potrivit cu care creanța, indiferent de izvorul acesteia, se stinge prin plată. S-a făcut dovada achitării sumei de 300.000 RON, datorată în temeiul contractului de împrumut, obligația fiind executată. În ceea ce privește argumentele recurentului referitoare la situația de fapt, expusă în detaliu, și a greșitei calificări a acesteia de către instanța de apel, Înalta Curte reține că sunt aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, și nu de nelegalitate, neexistând critici care să creeze remedierea oricărei nelegalități pe tărâmul dreptului substanțial. Cum analiza și aprecierea faptelor, administrarea și interpretarea probatoriilor sunt chestiuni care țin de temeinicia hotărârii atacate, nefiind supuse controlului de legalitate exercitat de către instanța de recurs prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge și aceaste critici, ca nefondate. Dat fiind că dispozițiile legale indicate de recurent au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 481/Ap din 17 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. În baza dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul, ca parte căzută în pretenții, la plata către intimat a sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform actelor aflate la dosar.