ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2662/2021

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 18 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. nr. x Brașov a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei totale de 7.283,87 RON, din care suma de 4.167,08 RON reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada martie 2015 - aprilie 2018, iar suma de 3.116,79 RON reprezintă penalități de 0,2% pe zi de întârziere. I.

Sentința pronunțată de Judecătoria Brașov: Prin sentința civilă nr. 8115 din data de 19 septembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Brașov a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. nr. x Brașov în contradictoriu cu pârâta B. și a obligat pârâta la plata sumei de 4.167,08 RON reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada martie 2015 - aprilie 2018, fiind respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate. Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. I.

Decizia pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă: Prin decizia nr. 1011/Ap din data de 27 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă B., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. nr. x Brașov împotriva sentinței civile nr. 8115 din data de 19 septembrie 2019 pronunțate de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2018 și a încheierilor pronunțate în același dosar, pe care le-a păstrat. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă: Prin decizia civilă nr. 337/R din data de 9 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României formulată de recurenta-pârâtă B. și, în consecință: În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a sesizat Curtea Constituțională a României în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 94 pct. 1 lit. c) din C. proc. civ. A respins cererea formulată de recurenta-pârâtă B. având ca obiect suspendarea judecării recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. A admis excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta pârâtă, invocată din oficiu și, în consecință: a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 1011/Ap din data de 27 octombrie 2020 și a încheierilor de ședință pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2018. I.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva decizie nr. 337/R din data de 9 septembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs petenta B., invocând prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, arătând că prezenta cale de atac vizează o eventuală respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și de suspendare a judecății. Ulterior, a depus motivarea recursului formulat cu privire la soluția dată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale. În esență, a susținut că această instanță a nesocotit și a aplicat greșit legea, atât dispozițiile Legii nr. 47/1992 și ale C. proc. civ., cât și ale art. 21 alin. (1)-(3) din Constituția României, nesesizând Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate reală pe care a invocat-o, ci cu o altă excepție de neconstituționalitate, ceea ce, în opinia sa, echivalează cu o respingere mascată sau cu o nesoluționare reală și la obiect a cererii sale. A arătat că, în loc să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 94 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. raportat la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, curtea de apel a sesizat instanța de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 coroborate cu art. 94 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., excepție pe care nu a ridicat-o, după cum nici instanța nu a invocat-o și nici nu a pus-o în discuția părților. Recurenta-petentă a mai susținut și că a atacat și criticat, în mod legitim, caracterul impredictibil și multiplu interpretabil al textului de la art. 94 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., prin raportare la drepturile fundamentale specifice ale unui imens grup de cetățeni ai României, respectiv al celor aduși în situația de consumatori vulnerabili financiar în raport cu serviciile/utilitățile publice de locuit. A mai arătat că, în cauză, curtea de apel a denaturat și schimbat excepția pe care a invocat-o, încălcând prevederile Legii nr. 47/1992, cât și principiul disponibilității, prevederile C. proc. civ. și ale Constituției României. Prin urmare, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și sesizarea Curții Constituționale cu excepția reală invocată, respectiv cu excepția de neconstituționalitate a art. 94 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. raportat la art. XVIII din Legea nr. 2/2013, precum și înlăturarea motivării instanței în ceea ce privește argumentele ce susțin constituționalitatea art. XVIII din Legea nr. 2/2013, inserate la paginile 5, 6 și 7 din decizia recurată, străine de excepția de neconstituționalitate a art. 94 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., care conține sediul materiei în cauză. Totodată, recurenta-petentă a depus și cerere motivată de recurs împotriva deciziei nr. 337/R din data de 9 septembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, în ceea ce privește respingerea, nejudecarea cererii sale de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. În motivarea acestui recurs, recurenta-petentă a susținut că, având în vedere că tribunalul a reținut că nu este ultima instanță, întrucât are calea recursului și se poate adresa instanței de recurs, a formulat în termen legal recurs motivat, astfel că, în speță, curtea de apel este instanța la care se referă prevederile art. 267 din TFUE, competentă și obligată să aplice cu prioritate acest articol și să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu cererea sa. Apreciind că, în speță, curtea de apel a aplicat și interpretat greșit legea, recurenta-petentă a solicitat admiterea recursului, casarea/desființarea/modificarea hotărârii recurate în partea atacată, cu consecința sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, conform cererii formulate. I.

Apărările formulate în cauză: Intimata A. nr. x Brașov nu a formulat întâmpinare. I.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă: Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2018*, la data de 6 octombrie 2021, iar, prin rezoluția din 11 octombrie 2021, a fost fixat termen de judecată la data de 16 noiembrie 2021. La data de 16 noiembrie 2021, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului declarat împotriva soluției de respingere a cererii de suspendare a judecății în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, precum și a celorlalte aspecte puse în discuție la acel termen. Cu ocazia deliberărilor, având în vedere precizările formulate de către recurenta-petentă, a constatat că aceasta a declarat recurs împotriva soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale prin decizia nr. 337/R din data de 9 septembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, precum și un recurs distinct, îndreptat împotriva aceleiași decizii, ce vizează soluția dată cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin urmare, a repus cauza pe rol și a fixat un nou termen de judecată la data de 7 decembrie 2021, cu citarea părților, în vederea discutării admisibilității recursului declarat de recurenta B. în ceea ce privește soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, precum și cu referire la soluția dată cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. La termenul de judecată din data de 7 decembrie 2021, recurenta-petentă B. a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2009, respectiv teza potrivit căreia: "dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză". Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului declarat de recurenta-petentă împotriva deciziei civile nr. 337/R din data de 9 septembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, în privința soluțiilor date cererilor de sesizare a Curții Constituționale și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, urmând ca, în raport de soluția dată acestei excepții, să aprecieze asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2009, respectiv teza potrivit căreia: "dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză". II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă: Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele: Recursul formulat de recurenta-petentă B. împotriva deciziei recurate în ceea ce privește soluția dată de curtea de apel cererii de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibil, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Potrivit art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992: "(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile". Ca atare, din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate, rezultă că legiuitorul a înțeles să reglementeze calea de atac a recursului în mod expres doar pentru situația în care instanța a apreciat că excepția este inadmisibilă și, prin urmare, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, nerecunoscând posibilitatea atacării hotărârii prin care instanța a admis o atare solicitare. În speță, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia recurată, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României formulată de recurenta-petentă B. și, în consecință, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a sesizat Curtea Constituțională a României în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., coroborate cu art. 94 pct. 1 lit. c) din C. proc. civ. Totodată, a respins cererea formulată de recurenta-petentă B. având ca obiect suspendarea judecării recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. Astfel, în raport de soluția dată de curtea de apel, de admitere a cererii formulate de recurenta-petentă și de sesizare a Curții Constituționale, precum și de prevederile legale anterior evocate, decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nefiind o hotărâre prin care instanța să fi constatat inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate, ci, dimpotrivă, s-a reținut îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din același act normativ. Sunt lipsite de efect susținerile recurentei-petente potrivit cărora curtea de apel, în realitate a respins cererea de sesizare cu excepția pe care a invocat-o și a sesizat Curtea Constituțională cu o altă excepție, în condițiile în care, în dispozitivul decizie recurate, s-a menționat că a fost admisă cererea formulată de către recurenta-petentă, iar prezenta instanță nu poate fi legal învestită decât cu recursul declarat împotriva unei hotărâri prin care o atare cerere a fost respinsă. În ceea ce privește respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei formulate de recurenta-petentă B., până la soluționarea excepție de neconstituționalitate, Înalta Curte constată că nici această soluție nu este supusă recursului, în condițiile în care, au fost abrogate, prin Legea nr. 177/2010, dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă". Ca atare, cum legea nu prevede posibilitatea suspendării judecării litigiului până la soluționarea excepție de neconstituționalitate, iar art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 reglementează calea de atac a recursului doar în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, nu se poate reține că legea, în cadrul procedurii speciale privind excepția de neconstituționalitate, recunoaște calea de atac a recursului împotriva unei soluții de respingere a cererii de suspendare formulate de către parte în considerarea sesizării instanței de contencios constituțional. Referitor la recursul declarat de recurenta-petentă împotriva deciziei atacate, în ceea ce privește respingerea/nejudecarea cererii sale de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte reține că, în speță, curtea de apel nu a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ci, prin încheierea de ședință din data de 6 mai 2021, a apreciat că prin cererea formulată de către parte, intitulată cerere prealabilă, sunt vizate chestiuni care au legătură cu fondul pricinii, precum și că se impune cu prioritate soluționarea excepției inadmisibilității recursului, invocate din oficiu, și că, în funcție de modul de soluționare a acestei excepții, se va păși sau nu la judecarea pricinii. Ca atare, Înalta Curte constată că și recursul declarat de recurenta-petentă împotriva deciziei recurate în ceea ce privește soluționarea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu este admisibil, în condițiile în care o atare soluție nu se regăsește în cuprinsul deciziei nr. 337/R din data de 9 septembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, cu privire la care a fost formulată calea de atac. Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată de către recurenta-petentă, se reține că, în teoria și practica judiciară, s-a conturat opinia conform căreia cererile accesorii, formulate într-o cale de atac neprevăzută de lege, nu vor putea fi analizate, deoarece nu învestesc instanța. Dacă nu s-ar proceda astfel, pe de o parte, s-ar ajunge în situația în care, într-o cale de atac inadmisibilă, s-ar deschide posibilitatea formulării unor cererii care ar avea ca singur rezultat prelungirea duratei procesului, iar, pe de altă parte, instanța s-ar pronunța asupra unei chestiuni invocate într-o cale de atac cu care nu a fost legal învestită, ceea ce nu este permis. Prin urmare, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) teza "dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză" din Legea nr. 340/2009 este invocată de către recurenta-petentă într-o cale de atac - recurs - inadmisibilă, situație în care această excepție nu poate fi analizată.