Decizia nr. 660/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 32/2018 a Tribunalului Brașov

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2016, pe rolul Tribunalului Brașov, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și Spitalul Sfântul Constantin - S.C. C. S.A., solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință, prin care să instituie în sarcina pârâților obligația de a-i achita, în solidar suma de 104.536 RON cu titlul de daune materiale, precum și suma de 300.000 euro, cu titlu de daune morale. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov Prin sentința civilă nr. 32/S din 19 februarie 2018, Tribunalul Brașov a respins, astfel cum a fost ulterior completată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și Spitalul Clinic Regional Sfântul Constantin S.A.; a respins cererile de chemare în garanție pe care părțile pârâte le-au formulat în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. D. S.A.; a obligat reclamantul să plătească pârâtului B. suma de 3.295 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanție; a obligat reclamantul să achite pârâtului Spitalul Clinic Regional Sfântul Constantin S.A. suma de 6.295 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată și onorariu avocațial. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov Prin decizia civilă nr. 1652/Ap din 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a constatat nulitatea, ca netimbrat, a apelului declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 32/S din 19 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. x/2016; a respins respins apelul declarat de apelanta S.C. C. S.A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat; a respins apelurile provocate declarate de apelanții S.C. C. S.A. și B., ca rămase fără efect; a obligat apelantul A. să plătească apelantei S.C. C. S.A. suma de 1647,86 și apelantului B. suma de 1647,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. I.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 485 din 19 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1652/Ap din 05 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă; a casat, în parte, decizia recurată; a trimis cauza, spre rejudecarea apelului principal, formulat de reclamantul A., și a apelurilor provocate, declarate de pârâții C. S.A. și B.; a menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate privind respingerea apelului declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 32/S din 19 februarie 2018 pronunțate de Tribunalul Brașov. B. Al doilea ciclu procesual I.1.1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov Prin decizia civilă nr. 1253/Ap din 14 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, rejudecând în limitele casării, a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de intimata-pârâtă C. S.A.; a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 32/S din 19 februarie 2018 pronunțate de Tribunalul Brașov, în dosarul nr. x/2016; a respins apelurile provocate declarate de apelanții-pârâți C. S.A. și B.; a obligat apelantul A. să plătească apelantului C. S.A. suma de 1647,86 și apelantului B. suma de 1647,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. II. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1253/Ap din 14 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, au declarat recurs principal reclamantul A. și recursuri provocate pârâții B. și C. S.A. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 15 februarie 2021, sub nr. x/2016*, fiind repartizată computerizat în mod aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2. II.1 Recursul principal declarat de reclamantul A. II.1.1 Motivele de recurs Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii acțiunii formulate și completate, în sensul: 1. obligării pârâților în solidar la plata daunelor materiale în sumă de 104.536 RON (10.000 RON, factura nr. x/18.12.2015, + 1100 euro medicament Fosfomicina perfuzabilă, conform bonului fiscal nr. x/08.02.2016, + investigații medicale 112 RON + RMN 391 RON + 101 RON, investigații medicale, + 391 RMN + 75 RON, con­form bonului fiscal, + 119 RON, conform bonului fiscal, + 343 RON, conform bonului fiscal, + 35 RON, conform bonului fiscal, + 42 RON, conform bonului fiscal, + 88.087 RON, factu­ra fiscală nr. x/22.02.2016) și a daunelor morale în sumă de 300.000 euro reprezentând prejudiciul suferit de reclamant urmarea actului de malpraxis, eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical, generatoare de prejudicii asupra pacientului; 2. constatării caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei de la pct. 1, pct. 2 și pct. 3 din Acordul de plată din 04.01.2016 încheiat între reclamant și pârât și repunerii părților în situația anterioară încheierii acordului de plată; 3. obligării la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prezentul litigiu, în apel și la fond, reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu de avocat. Invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. relativ la cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea este casabilă atunci când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde numai considerente străine de pricina respectivă, fără să răspundă criticilor și fără să examineze problemele care i-au fost deduse spre analiză. În toate aceste cazuri menționate, practic soluția la care s-a oprit instanța, cuprinsă în dispozitivul hotărârii, apare ca fiind nemotivată. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu încalcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul-reclamant a arătat că soluția instanței de apel este dată cu încălcarea legii, întrucât a avut în vedere, la pronunțarea soluției, raportul de expertiză medico-legală nr. x/16.01.2017, efectuat de Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov, și nu dispozițiile legale în materie. Din concluziile raportului de expertiză medico-legală supliment a rezultat că "infecția postoperatorie (care apare în urma unei operații chirugicale) a plăgii operatorii a fost tratată corect", însă B. nu a tratat postoperator infecția și nici unitatea spitalicească Sfântul Constantin, întrucât fiind perioada sărbătorilor era închis și s-a deschis doar la data de 04 ianuarie 2016, dată în care recurentul a fost transferat de la Spitalul Clinic Județean Brașov. Atât în hotărârea judecătorească, cât și în expertiza medico-legală nu s-a făcut mențiunea și nici nu au fost analizate clismele făcute la Spitalul Sfântul Constantin, iar nu la domiciliul recurentului de către persoane neautorizate, situația de fapt fiind alta de care aveau cunoștință matorii, însă aceștia nu au fost încuviințați de către instanța de apel, iar prin aceasta i-a fost încălcat dreptul la apărare. Prevederile art. 652 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 obligă medicul, din momentul acceptării ca pacient a unei persoane, la a-i acorda acesteia asistență medicală/îngrijiri de sănătate, ceea ce denotă că această obligație este una legală, care se naște în patrimoniul personalului medical în momentul acceptării unei persoane ca pacient. Rolul chirurgului nu se mărginește doar la verificarea anterioară a circumstanțelor operatorii și la efectuarea operației, ci continuă în perioada ulterioară acesteia, prin supravegherea atentă a bolnavului cu scopul preîntâmpinării oricărei complicații ce ar putea surveni ca urmare a intervenției chirugicale. A precizat că instanța de apel a reținut în mod nelegal și nefondat că "nu există documente medicale, argument (ancheta epidemiologică) care să susțină afirmația că infecția cu escherichia coli klepsiella pneumoniae ar reprezenta o infecție nosocomială...". Potrivit art. 166 din Legea nr. 95/2006, spitalul asigură condiții de investigații medicale, tratament, cazare, igienă, alimentație și de prevenire a infecțiilor nosocomiale conform normelor aprobate prin ordin al Ministrului Sănătății. Spitalul răspunde, în condițiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condițiilor de cazare, igienă, alimentație și de prevenire a infecțiilor nosocomiale, precum și pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienților. Obligația menționată este corelativă dreptului pacientului de a beneficia de îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, potrivit art. 2 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacienților. Recurentul-reclamant a arătat că a fost dovedită fapta ilicită ce a reprezentat una dintre condițiile cauzale care au condus la vătămarea sa corporal, în condițiile în care în Spitalul Sfântul Constantin a contractat un germen spitalicesc, klepsiella pneumonia, pentru care unitatea sanitară nu a deținut antibioticele necesare, sens în care a fost nevoit să le procure pe cheltuiala sa din Germania și i-au fost administrate după o lună de la depistare. Încălcarea dreptului subiectiv medical la îngrijiri medicale se realizează prin neexecutarea stricto sensu totală a obligației corelative, ceea ce înseamnă, în concret, că medicul nu face nicio investigație (nu cercetează istoricul medical al beneficiarului, nu studiază rezultatele diferitelor teste fizice sau analize chimice, nu examinează corporal beneficiarul), nu diagnostichează boala (nu o identifică, nu-i stabilește stadiul de evoluție, nu-i determină prognosticul) și nu prescrie și/sau nu aplică un tratament. În al doilea rând, încălcarea dreptului subiectiv medical la îngrijiri medicale se realizează prin executarea tardivă a obligației corelative, adică în situația în care medicul, sesizat în timp util, efectuează operațiunile de prevenție, diagnosticare și tratament cu depașirea unui termen stabilit (de standardele medicale, legale, voința părțile) sau rezonabil pentru a fi utile. În al treilea rând, încălcarea dreptului subiectiv medical la îngrijiri medicale se realizează prin executarea doar parțială sau necorespunzătoare a obligației corelative. Dacă în primele două situații constatarea neexecutării este facilă (actul medical a fost sau nu a fost executat, prestația s-a realizat sau nu în termen), în această ipoteză, actul medical odată executat, aprecierea sa cantitativă sau calitativă, din perspectivă tehnică medicală, se poate realiza doar printr-o expertiză medicală, urmând ca pe baza concluziilor raportului de expertiză să se determine implicațiile juridice. A precizat că dacă eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical nu generează prejudicii asupra beneficiarului serviciului medical, atunci nu există malpraxis medical, după cum rezultă din definiția dată malpraxisului, prin dispozițiile art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, subliniată de art. 642 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 95/2006. A susținut că prejudiciul patrimonial direct este reprezentat de însuși onorariul plătit pentru serviciul medical prestat defectuos lato sensu, la care se adaugă celelalte cheltuieli adiacente, cum ar fi cheltuielile de transport și cazare (dacă serviciul este prestat într-o altă localitate decât cea de domiciliu a beneficiarului serviciului medical), costul analizelor sau testelor prealabile prestării seviciului medical, cheltuielile de achiziționare a unor medicamente, substanțe, echipamente care au fost necesare prestării serviciului medical, onorariul plătit altor furnizori de servicii medicale conexe serviciului medical prestat defectuos (de exemplu, onorariul medicului anestezist care a prestat serviciul corespunzător, dar medicul chirurg a încălcat lato sensu obligația de îngrijiri medicale). De asemenea, tot prejudiciu direct este și componenta economică a prejudiciului corporal ce constă, în principal, din costurile serviciului me­dical efectuat în scopul înlăturării prejudiciului corporal generat de însăși prestarea defectuoasă a serviciului medical inițial, însă această component mai cuprinde și prejudiciul patrimonial indirect, reprezentat de creșterea cheltuielilor și de reducerea veniturilor. Recurentul-reclamant a susținut că are un handicap fizic ce îi afectează viața, iar recuperarea sa necesită timp, bani și efort din partea familiei, având în vedere că era singurul care aducea venituri în casă. Principalul prejudiciu nepatrimonial îl constituie componenta morală a prejudiciului corporal ce constă, în principal, în însăși atingerea fizică adusă sănătății și integrității corporale a beneficiarului serviciului medical, însă această componentă nu vizează doar modul de viață, ci poate consta și în pierderea speranței de viață. Recurentul-reclamant a arătat că are vârsta de 36 de ani, în întreținere doi copii minori (în vârstă de 6 ani, respectiv 8 ani), înainte de incident a lucrat în domeniul instalațiilor sanitare termice, beneficiind de venituri considerabile, firma înființată împreună cu martorul E. nu a mai funcționat din cauza stării sale de sănătate, a fost iradiat de 14 ori, în urma examenului radiologic, a suportat 6 operații cu anestezie general și dureri insuportabile pentru care a luat calmante în permanență. A mai arătat că în perioada în care a fost în spital, copii au fost în grija sorei soției și au avut nevoie de prezenta părinților în condițiile în care fetița în vârstă de 8 ani mergea la școală și băiatul în vârstă de 6 ani la grădiniță. Apreciind că răspunderea civilă a medicului este condiționată de raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită, prejudiciul pe care îl generează, produce, cauzează, a susținut că, în speța dedusă judecății, cauza prejudiciului suferit, atât patrimonial, cât și moral, este culpa medicală, în sensul în care afecțiunile, infecțiile, operațiile efectuate ulterior sunt rezultatul malpraxisului dr. B.. Or, în situația în care acesta nu ar fi perforat intestinul gros în timpul operației din 18.12.2015 și/sau ar fi intervenit la timp să acorde asistență medicală corespunzătoare obligației acestuia, să urmărească actul medical executat, nu s-ar fi ajuns la un prejudiciu material și moral de o asemenea gravitate. Recurentul-reclamant a mai arătat că nu trebuie făcută confuzia între obligația medicului în actul medical (obligații de diligențe, pentru care există o răspundere subiectivă, în temeiul art. 642-643 din Legea nr. 95/2006), pe de o parte, și obligațiile referitoare la cadrul de executare a actului medical, obligații ale unității sanitare, furnizorilor de utilități către writable sanitare (obligații de rezultat, pentru care există o răspundere obiectivă în temeiul art. 644-648 din Legea nr. 95/2006), pe de altă parte. Medicul este ținut de obligația de a acorda îngijiri medicale corespunzătoare, obligație de mijloace, ce semnifică faptul că răspunderea sa este subordonată probei că nu a depus toate diligențele în vederea acordării îngrijirlor medicale pacientului sau, conform regulilor stabilite în standardele de specialitate și al nivelului existent în acel moment al cunoștințelor medicale. În opinia recurentului-reclamant, dr. B. ar fi trebuit să urmărescă evoluția actului său medical (operația executată asupra pacientului în 18.12.2015), era obligația acestuia să examineze pacientul și să urmărescă vindecarea operației, în eventualitatea vreunei complicații. Dacă victima reușește să facă dovada, prejudiciile sale, produse de către activitatea medicului respectiv, vor fi indemnizate în integralitatea lor, atât în privința celor materiale, cât și a celor morale, rezultate din vătămarea sa corporală. Persoanele care, în urma unei fapte ilicite, suferă o vătămare a integrității corporale sau a sănătății sunt îndreptățite să obțină, din partea celui responsabil de săvârșirea faptului daunător, repararea integrală a prejudiciului ce li s-a cauzat, constând în lipsirea lor, în parte sau în totalitate, de veniturile sau de alte rezultate și avantaje pe care le-ar putea obține prin muncă. Prin intervenția chirurgicală din 22 ianuarie 2016 efectuată de dr. B. a fost necesară operația de reparație a țesuturilor care s-au deteriorat în urma infecției localizate în zona lombară (infecție declanșată în urma operației din 18 decembrie 2015), iar ulterior să se efectueze o nouă intervenție chirurgicală de reparație a colonului în vederea funcționării normale. În cazul unităților sanitare, răspunderea se angajează indiferent dacă unitatea sanitară este fie o instituție publică sau de interes public, fie o persoană juridică de drept privat. A precizat că în data de 11 ianuarie 2016, din analizele făcute la Spitalul Sfântul Constantin - S.C. C. S.A. a reieșit infecție cu germenul klepsiella pneumoniae, luată din unitatea spitalicească menționată, care nu avea în dotare medicamente necesare tratamentului pentru bacteria klepsiella pneumoniae, reclamantul fiind nevoit să le achiziționeze din Germania. Reluând susținerile din partea inițială a motivelor de recurs relativ la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a precizat, referitor la completarea cererii de chemare în judecată, că instanța nu a intrat în fondul dreptului, nu a administrat nicio probă solicitată, nu a analizat cele sesizate de reclamant în ceea ce privește clauzele abuzive și anularea acestora. În această privință, pârâtul Spitalul Sfântul Constantin - S.C. C. S.A. i-a creat un prejudiciu prin serviciile prestate, iar clauza referitoare la preț, care nu indica prețul sau modalitatea de determinare a acestuia clar și fără echivoc, nu indică cuantumul acestora, este o cauza neclară, nenegociată și care creează un dezechilibru semnificativ între obligațiile părților, fiind abuzivă. Clauzele referitoare la modificarea în mod unilateral de către spital nu s-au negociat individual, convenția a fost redactată în prealabil, iar reclamantul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul acestor condiții, contractul fiind unul standard preformulat - un contract de adeziune. În cazul contractelor preformulate (de adeziune), legiuitorul a enumerat anumite situații în care clauzele contractuale pot fi abuzive, profitarea de situația grea a unui consumator fiind considerate de legiuitor o cauză imorală (ilicită) și de aceea dezechilibrul financiar al consumatorului, unit cu caracterul preformulat al contractului conferă clauzei respective caracterul de clauză abuzivă, cu cauza imorală (ilicită). Recurentul-reclamant a precizat că nu a avut posibilitatea negocierii clauzelor contractuale având în vedere starea gravă de sănătate în care se afla fiind transferat de la Spitalul Clinic Județean de dr. B. în salvarea pârâtei. Prin modul în care a procedat spitalul cu semnarea actelor, ulterioare acordării serviciilor, a exercitat violența ca viciu de consimțământ, care constă în amenințarea unei persoane cu un rău de natură să îi producă fără drept o temere ce l-a determinat să încheie un act juridic, pe care altfel nu 1-ar fi încheiat. Recurentul-reclamant a susținut că există viciul de consimțământ și în cazul în care, deși se urmărește realizarea unui drept, s-au folosit mijloace ilicite, iar în ceea ce privește folosirea unui mijloc legal în scop ilicit, s-a opinat că, dacă aceasta nu îndeplinește cerințele violenței ca viciu de consimțământ, poate fi sancționată ca abuz de drept. La baza încheierii contractului au stat scopul imoral, nelicit, care contravine bunelor moravuri și ordinii publice, prin fraudarea intereselor recurentului-reclamant. II.2 Recursul provocat declarat de pârâta C. S.A. II.2.1 Motivele de recurs Recurenta-pârâtă a solicitat, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 497 C. proc. civ., ca, în ipoteza admiterii recursului principal, să se admită recursul provocat, cu consecința admiterii cererii de chemare în garanție a D. și obligării chematei în garanție la plata sumelor pretinse de apelantul A., la care pârâta va fi obligată, cu cheltuieli de judecată. A arătat că art. 655 din Legea nr. 95/2006 prevede că unitățile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund în condițiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta, iar conform art. 3.1 din Contractul aferent poliței de asigurare seria x nr. x/06.04.2015, pe o perioadă de 12 luni, respectiv 09.05.2015 - 08.05.2016, încheiată cu societatea de asigurări D. S.A., felul asigurării era răspunderea civilă a personalului medical, a unităților sanitare și a furnizorilor de produse și servicii medicale. Analizând prevederile legale incidente în prezenta cauză, a precizat că art. 668 din Legea nr. 95/2006 stabilește că asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane care se constată că au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum și pentru cheltuielile de judecată ale persoanei prejudiciate prin actul medical. Conform art. 669 din Legea nr. 95/2006, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdaunare și cheltuieli de judecată persoanei sau persoanelor păgubite prin aplicarea unei asistente medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vătămarea corporală ori decesul. Despăgubirile vor include și eventualele cheltuieli ocazionate de un proces în care asiguratul este obligat la plata acestora; cheltuielile de judecată sunt incluse în limita răspunderii stabilite prin polița de asigurare. Relativ la motivele de recurs și la decizia instanței de apel, recurenta-pârâtă a arătat că și-a exprimat punctul de vedere în întampinarea formulată, arătând, în esență, că hotărârea curții de apel este legală și temeinică, iar susținerile recurentului sunt nefondate, astfel că nu se poate angaja răspunderea pârâtei, neexistând niciun raport de cauzalitate între ipotetica faptă ilicită și prejudiciul invocat. Raportându-se la dispozițiile legale anterior enunțate și la polița de asigurare încheiată, recurenta-pârâta a solicitat ca, în ipoteza în care instanța va admite recursul și va obliga pârâta la plata vreunei sumei de bani către apelant, aceasta trebuie suportată de către asiguratorul D. S.A. II.3 Recursul provocat declarat de pârâtul B. II.3.1 Motivele de recurs Recurentul-pârât a solicitat, în ipoteza admiterii recursului principal, în baza art. 496 raportat la art. 497 C. proc. civ., admiterea cererii de chemare în garanție a D. S.A. și obligarea chematei în garanție la plata despăgubirilor pretinse de recurentul A., la care pârâtul ar putea fi obligat, precum și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri. A apreciat că aserțiunile recurentului-reclamant sunt vădit nefondate și nu se poate angaja în niciun fel răspunderea sa în cauză, însă în situația în care instanța va stabili, totuși, obligarea sa la plata vreunei sume de bani, aceasta trebuie suportată de asigurător. A precizat că potrivit contractului de asigurare malpraxis încheiat cu chemata în garanție, asiguratorul trebuie să despăgubească asiguratul până la limita răspunderii pentru situațiile prevăzute în cuprinsul acestuia, sens în care a solicitat încuviințarea cererii de chemare în garanție a D., pentru ca, în situația în care instanța va considera fundamentate pretențiile reclamantului, să oblige chematul în garanție la plata prejudiciului material, a daunelor morale și a cheltuielilor de judecată. Asigurarea malpraxis a fost creată pentru a-i proteja pe cei ce desfășoară o activitate ce ar putea afecta alte persoane și are drept scop acoperirea prejudiciilor pe care aceștia le pot cauza din culpă, datorită unor erori sau din neglijență în exercitarea profesiei. Prin instituirea unui sistem obligatoriu de asigurări de răspundere civilă profesională pentru personalul medical se realizează o dublă protecție, în primul rând personalul medical va fi protejat de posibilele procese intentate de pacienți pentru actele de malpraxis săvârșite, alături de protecția în fața unor pierderi materiale, urmare a acoperirii prejudiciilor cauzate, aceste riscuri sunt preluate de angajatorul de răspundere civilă, personalul medical va beneficia și de confortul psihic dat de evitarea unor posibile procese, care prin complexitatea procedurilor pot crea o stare de nesiguranță și disconfort. Prin instituirea unei proceduri confidențiale de stabilire a cazurilor de malpraxis, se evită posibile prejudicii de imagine ale profesioniștilor medicali, care în acest fel iși vor proteja propria imagine. În ceea ce privește protecția pacienților, prin instituirea sistemului asigurărilor obligatorii pentru culpa profesională, asigurătorul preia riscul cauzării unor prejudicii de către personalul medical, context în care pacientul se va putea îndrepta și împotriva asigurătorului pentru acoperirea prejudiciilor. De asemenea, în cazul în care litigiile se poartă numai între pacienți și personalul medical, aceștia vor putea chema în garanție asigurătorul pentru acoperirea prejudiciilor. Concluzionând, a susținut că, în ipoteza în care instanța va admite recursul și va obliga pârâtul la plata vreunei sumei de bani către recurent, aceasta trebuie suportată de către asiguratorul D. S.A. II.4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă de intimatul-pârât B. la recursul declarat de reclamantul A., în termenul legal, s-a solicitat, în principal, pe cale de excepție, constatarea nulității recursului formulat de reclamant, întrucât criticile invocate de acesta nu se încadrează în motivele de casare prevazute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea, ca nefondat, a recursului, decizia recurată fiind legală și temeinic motivată. Intimata-pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare, în termenul legal, prin care a solicitat constatarea nulității recursului declarat de reclamant, întrucât criticile invocate de acesta nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Intimata-chemată în garanție S.C. D. S.A. a depus întâmpinare, în termenul legal, la recursul declarat de reclamant, invocând nulitatea căii de atac, întrucât criticile nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. Aceeași parte a depus întâmpinări la recursurile provocate declarate de intimații-pârâți B. și C. S.A., solicitând ca, în ipoteza admiterii recursului principal, să se admită, în parte, recursurile provocate, în limita prevăzută în contractele de asigurare G nr. x și nr. y. II.

Procedura de filtru În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursurilor, în cuprinsul acestuia constatându-se că părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate, că recursurile sunt formulat și motivat în termenul legal, sunt legal timbrate, iar cererile de recurs îndeplinesc condițiile de formă reglementate de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității. În ceea ce privește criticile formulate, s-a reținut că recurentul-reclamant a încadrat criticile formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., iar recurenții-pârâți nu au procedat la încadrarea în drept a criticilor formulate în vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., urmând ca în raport de prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru să aprecieze dacă recurenții au adus hotărârii atacate critici care pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau dacă este incidentă sancțiunea nulității recursului reclamantului, invocată prin întâmpinări de către pârâți sau a recursurilor declarate de pârâți; în măsura în care se va trece peste excepția nulității recursului, instanța va dispune asupra admisibilității în principiu a căii de atac. Raportorul a constatat că, în cauză, nu a fost exprimat de către părți acordul ca recursul, în situația în care este admisibil în principiu, să fie soluționat în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ. Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs, însă acestea nu și-au exprimat poziția procesuală, prin formularea unor puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 11 februarie 2022, s-a stabilit termen la data de 29 martie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea examinării admisibilității în principiu a recursurilor. II.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului principal declarat de reclamantul A. prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică. Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Ca atare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică. Drept urmare, nu pot fi deduse judecății instanței de recurs argumente prin care se critică stabilirea situației de fapt ori interpretarea dată de instanțele de fond probelor administrate în cauză, având în vedere că instanța de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate. Prin intermediul recursului principal, în susținerea nelegalității deciziei civile nr. 1253/Ap din 14 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, reclamantul A. s-a prevalat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sub aspectul pretinsei motivări lacunare a hotărârii menționate constând în preluarea considerentelor hotărârii apelate, însă argumentele oferite de acesta se rezumă, în prima parte a criticilor, la indicarea motivelor de nelegalitate prevăzute de textul de lege invocat, cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în ceea ce privește conținutul considerentelor unei hotărârii judecătorești a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității condiționate, reglementată de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., precum și enumerarea ipotezelor care ar determina incidența acestui motiv de casare. Prin cea de-a doua parte a criticilor, recurentul-reclamant pune în evidență paragrafului 2 de la pagina 13 al considerentelor hotărârii atacate, reluarea aspectelor ce țin de neanalizarea completării cererii de chemare în judecată în ceea ce privește clauzele abuzive și anularea acestora date fiind împrejurările încheierii acordului de plată cu intimata C. S.A., conținutul unor articole prevăzute de Legea nr. 296/2004 și Codul consumului în ceea ce privește condițiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale privind prestarea serviciilor medicale, vicierea consimțământului recurentului-reclamant prin exercitarea violenței și folosirea unor mijloace ilicite, precum și sancțiunea ce intervine în cazul încheierii contractului având ca bază o cauză ilicită. O atare expunere în forma reclamată de parte nu se circumscrie unor veritabile critici susceptibile de cenzură în recurs în lipsa evidențierii argumentele esențiale care nu au fost avute în vedere de către instanța de apel sau o altă critică total ignorată de instanță, mențiunea motivării lacunare a deciziei atacate fiind una generică în circumstanțele relatării unor aspecte ce țin de respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a reiterării ad litteram a criticilor formulate în etapa procesuală anterioară asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat, potrivit considerentelor expuse în conturarea soluției adoptate: "(...) criticile apelatului referitoare la clauzele abuzive din acordul de plată încheiat cu intimata C. S.A. sunt neîntemeiate. apelantul, în deplină cunoștință de cauză a ales să apeleze la serviciile medicale constând în internarea în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale la o unitate medicală din cadrul sistemului privat de sănătate, motiv pentru care potrivit clauzelor specifice contractelor sinalagmatice, și-a asumat anumite obligații în schimbul serviciilor de care a beneficiat, respectiv obligația de a achita costurile aferente acestor prestații. În acest context susținerile apelantului potrivit cărora clauzele contractuale care au stabilit în sarcina sa obligația de a achita costurile pentru serviciile medicale de care a beneficiat și pentru zilele de internare în spital sunt abuzive nu au temei legal." Așadar, argumentele recurentului-reclamant prezentate drept motive de recurs, neconținând critici, în sens propriu, împotriva deciziei atacate, în ceea ce privește una dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cea a nemotivării, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței a cărei hotărâre se atacă, dar care și-au primit o dezlegare prin hotărârea recurată, astfel cum s-a arătat anterior, nu respectă rigorile impuse de art. 488 C. proc. civ., neputând fi apreciate ca reprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, apte a fi încadrate în motivul de casare reclamat. Cum recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecății îl constituie legalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în considerentele deciziei recurate și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului. Deși a învederat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în expunerea motivelor de recurs nu se identifică prevederile de drept material pretins a fi încălcate sau aplicate în mod greșit de către instanța de apel, ci se invocă nelegalitatea soluției date apelului prin prisma raportului de expertiză medico-legală nr. x din 16 ianuarie 2017 efectuat de Serviciul Județean de Medicină Lgeală Brașov, a concluziilor suplimentului la raportul de expertiză, precum și a raționamentului instanței de apel, potrivit căruia: "nu există documente medicale, argumente (ancheta epidemiologică) care să susțină afirmația că injecția cu Escherichia Coli și Klebsiella Pneumonia ear reprezenta o infecție nosocomială (…)." La acestea se adaugă și o pretinsă încălcare a dreptului la apărare prin prisma faptului că proba testimonială propusă de către recurent a fost respinsă de către instanța de apel, probă care ar fi relevat o altă situație de fapt decât cea reținută prin raportul de expertiză medico-legală. În acest context, se impune a fi menționat că atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor utile spre această finalitate, adică a rejudecării fondului, aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, nefiind permisă instanței de recurs o substituire în prerogativele determinate de lege câtă vreme obiectul și scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile." În ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cele două teze descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul-reclamant era dator să expună critici ce ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța de apel încalcă sau reprezintă o aplicare greșită a acestor norme de drept material, dându-le o altă interpretare sau aplicare decât cea avută în vedere de legiuitor, care să se grefeze pe raționamentul curții de apel și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs în analiză. Simpla nemulțumire a părții în privința hotărârii pronunțate nu este suficientă pentru a duce la casarea acesteia, după cum nu este suficientă nici afirmația generală că hotărârea este nelegală cât timp condiția dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., din moment ce partea a avut la dispoziție o rejudecare a fondului în apel. Instanța de apel a apreciat, în contextul procesual analizat, că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se reține existența malpraxisului, reținând ca o concluzie: "susținerile apelantului A. potrivit cărora i-a fost încălcat dreptul la îngrijiri medicale atât cu ocazia efectuării intervenției chirurgicale, cât și ulterior, prin faptul că nu a fost consultat potrivit așteptărilor sale și că s-a contaminat cu infecție nosocomială nu au fost dovedite, concluziile medicilor legiști susținând în unanimitate contrariul, respectiv că intervenția chirurgicală a fost necesară, efectuată corect și la timp, că perforația intestinului gros nu a putut fi produsă de această intervenție chirurgicală, că nu există un protocol obligatoriu pentru programarea la control și la pansament, precum și că nu este certă sursa spitalicească a infecției cu Escherichia Coli și Klebsiella Pneumoniae, ci este posibilă sursa digestivă a infecției, infecția postoperatorie a plăgii operatorii fiind tratată corect." Înalta Curte observă că recurentul-reclamant nu a opus niciun argument de nelegalitate cu privire la considerentele deciziei atacate, indicând formal incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul normelor aplicate greșit de către instanța de apel, cât timp o reiterare a unor chestiuni ce țin de întrunirea condițiilor existenței malpraxisului în raport de circumstanțele factuale ale cauzei și îndreptățirea la repararea prejudiciului de ordin material și moral, ce au făcut obiectul analizei instanței de apel, excedează scopului recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în recurs se realizează controlul judiciar de către instanța superioară celei care a pronunțat decizia în apel, instanță care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică legalitatea, iar nu temeinicia hotărârii recurate, prin prisma regulilor de drept aplicabile. Așa fiind, cum recurentul-reclamant nu aduce critici concrete deciziei și nu combate dezlegările jurisdicționale punctuale date de instanța de apel, sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din același act normativ, va constata nul recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1253/Ap din 14 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. În ceea ce privește recursurile provocate declarate de pârâții B. și C. S.A. împotriva aceleiași decizii, se reține incidența dispozițiilor art. 491 alin. (1) raportat la art. 473 coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care, dacă recursul principal este respins pentru vreun motiv care nu implică cercetarea fondului, recursul provocat rămâne fără efect. PENTRU ACESTE MOTIVE,