ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 272/2023

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, a invocat dispozițiile art. 1549 și următ. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 111 din data de 12 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Argeș – secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a Tribunalului Argeș – secția civilă, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.

Prin sentința civilă nr. 544 din data de 29 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a Tribunalului Specializat Argeș și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș – secția civilă. De asemenea, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, a fost suspendată judecata în vederea înaintării dosarului spre soluționarea conflictului negativ de competență Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 413/F- C. civ. din data de 8 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș – secția civilă.

Dosarul a fost reînregistrat la Tribunalul Argeș – secția civilă la data de 16 octombrie 2020, sub nr. x/2019*.

În drept, a invocat art. 1549 alin. (1) C. civ. și art. VIII pct. 8.4 din contract.

Prin sentința civilă nr. 96 din data de 9 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Argeș – secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale funcționale a Tribunalului Argeș – secția civilă, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.

Prin sentința nr. 470 din data de 30 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a Tribunalului Specializat Argeș și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș – secția civilă. De asemenea, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, a fost suspendată judecata în vederea înaintării dosarului spre soluționarea conflictului negativ de competență Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 343/F- C. civ., pronunțată în data de 26 august 2020, în dosarul nr. x/2020, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș – secția civilă.

Dosarul a fost reînregistrat la Tribunalul Argeș – secția civilă la data de 28 august 2020, sub nr. x/2019*.

Prin încheierea de ședință din data de 9 februarie 2021, pronunțătă în dosarul nr. x/2019, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 631/2021 din data de 17 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Argeș – secția civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă S.C. CENTRUL MEDICAL "SFÂNTUL NICOLAE" S.R.L. (cu denumnirea actuală SPITALUL SFÂNTUL NICOLAE S.R.L.), și s-a dispus rezoluțiunea contractului de prestări-servicii seria x nr. x din 21 iunie 2017, repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, pârâta-reclamantă fiind obligată să restituie reclamantei-pârâte suma de 262.485,26 RON, iar pârâta-reclamantă la plată către reclamanta-pârâtă a sumei de 5.576,22 RON, reprezentând daune-interese. De asemenea, a fost respinsă cererea conexă formulată de pârâta-reclamantă, ca neîntemeiată, aceasta din urmă fiind obligată la plata către reclamanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 12.379,36 RON, din care 9.379,36 RON taxă judiciară de timbru, 1.000 RON onorariu de expert și 2.000 RON onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 285/A-COM din 14 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de Conatencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. x/2019, a fost admis apelul declarat de pârâta-reclamantă împotriva sentinței nr. 631 din 17 decembrie 2021 și încheierii de ședință din 19 februarie 2021, ambele pronunțate de Tribunalul Argeș – secția civilă, în dosarul nr. x/2019, dispunându-se schimbarea în parte a sentinței, în sensul că respingerii cererilor formulate de reclamantul-pârât, de reziliere a contractului de prestări-servicii seria x nr. x/21.06.2017, precum și de restituire a sumei de 262.485,26 RON, ca neîntemeiate.

A fost admisă cererea conexă formulată de pârâta-reclamantă A. S.R.L. și obligat reclamantul-pârât SPITALUL SFÂNTUL NICOLAE S.R.L. la plata sumei de 278.811,4 RON cu titlul de daune-interese, fiind menținută, în rest, sentința în ceea ce privește soluția dată capătului de cerere privind obligarea pârâtei-reclamante la plata către reclamantul-pârât a sumei de 5.576,22 RON, cu titlu de daune-interese. A obligat intimatul la plata către apelantă a cheltuielilor de judecată efectuate în fond și apel, în cuantum de 15.625,51 RON.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii.

Astfel, în apel s-a decis că societatea intimată nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile (situație care a condus la obligarea acesteia la plata de daune interese, dar nu a condus la rezilierea pe cale judecătorească a contractului, întrucât s-a apreciat că nu este vorba de o culpă gravă); pe de altă parte, însă, recurentul a fost sancționat pentru că ar fi cerut denunțarea/rezilierea unilaterală a contractului independent de o culpă a cocontractantului.

Susține că este o contradicție între sancționarea sa pentru că a solicitat rezilierea contractului fără motiv și constatarea că intimata și-a încălcat obligația cu consecința obligării sale la plata unor despăgubiri (chiar dacă încălcarea constatată nu a fost atât de gravă încât să conducă la rezilierea contractului).

Instanța de apel, conform art. 11.3 din contractul seria x nr. x/21.03.2017, a stabilit că părțile au stipulat o clauză penală, în sensul că dacă una dintre ele își manifestă intenția de reziliere a contractului, în mod unilateral, fără drept, prejudiciul estimat al celeilalte părți reprezintă valoarea totală a contractului.

Cu toate că instanța de apel a constatat o culpă a consultantului în executarea obligațiilor sale contractuale, a dat eficientă clauzei penale menționate la art. 11.3 din convenția părților. Or, constatarea unei culpe în executarea obligațiilor contractuale asumate de consultant este incompatibilă cu aplicarea prevederilor art. 1538 alin. (1) C. civ. și obligarea recurentului la plata de daune-interese. Antrenarea răspunderii contractuale a societății intimate exclude posibilitatea acordării în favoarea acesteia de daune-interese în baza unei clauze penale.

Din moment ce instanța de apel a constatat o culpă în executarea obligațiilor contractuale asumate de consultant (respingând apelul declarat de aceasta împotriva soluției prin care a fost obligat la plata de daune-interese), clauza penală și, implicit, dispozițiile art. 1538 alin. (1) C. civ. rămân lipsite de eficiență juridică, fiind incompatibile cu existența unei culpe din partea intimatei.

Recurentul consideră că nu intervine obligarea unei părți la plata de daune-interese și atunci când se cere încetarea contractului, invocând un caz de culpă, însă instanța îl consideră ca nefiind un caz de culpă gravă. O culpă, chiar dacă nu e suficient de gravă cât să atragă rezilierea, este un caz de culpă și nu îl plasează pe cel care îl invocă în situația de a fi cerut încetarea contractului fără motiv.

A mai susținut că hotărârea atacată a fost dacă cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs întemeiat pe pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., sub acest aspect raportându-se la dispozițiile art. 1552 din C. civ. și art. 11.3 din contract.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, arată că nu a fost în ipoteza în care să fi transmis o notificare prin care să solicite încetarea contractului fără un motiv. Instanța de apel a decis că au existat motive, însă le-a apreciat ca nefiind atât de grave încât să justifice rezilierea. Instanța a confundat cazul de încetare a contractului fără o justificare din partea celui care a notificat, cu cazul pe care l-a soluționat și în legătură cu care a decis că vina apelantei nu este atât gravă încât să justifice încetarea contractului.

Așadar, instanța nu a constatat că se află în ipoteza de a fi sancționat, a analizat o altă ipoteză, care nu era sancționată conform clauzei penale și, astfel, a sancționat recurentul în mod nelegal, fără să existe cazul care să impună penalizarea.

A precizat că a notificat intimata-reclamantă, invocând rezilierea unilaterală a contractului în raport de un caz de culpă. Cazul de culpă a fost confirmat de instanța de apel. Însă, confirmarea cazului de culpă nu a condus și la rezilierea contractului pentru că s-a decis că nu este o culpă gravă, soluția fiind doar la obligarea cocontractantului în culpă – intimata-reclamantă A. S.R.L. – la plata unor despăgubiri. Însă, confirmarea cazului de culpă nu îl plasează în ipoteza în care s-a cerut rezilierea unilaterală a contractului fără motiv, adică fără o justificare.

Concluzionând, arată că soluția instanței de apel este nelegală pentru că nu s-a identificat un caz de denunțare unilaterală a contractului care să justifice aplicarea clauzei penale, însă a fost aplicată clauza penală.

Intimata-reclamantă A. S.R.L., la data de 22 septembrie 2022, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii în integralitate a hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În esență, a arătat că solicitarea sa de obligare a recurentului la plata de daune-interese s-a întemeiat pe prevederile art. 1516 alin. (2) din C. civ., coroborat cu art. 11.3 din contract, deoarece în mod nejustificat și cu rea-credință, invocând o pretinsă neexecutare culpabilă a obligațiilor de către societatea intimată și un pretins prejudiciu (nedovedit până în prezent), anterior oferirii posibilității rezonabile de remediere a erorii prin transmiterea formularului corect, dar cu angajarea "prematură" a altui consultant, partea adversă a reziliat unilateral contractul seria x nr. x din 21.06.2017. Din această cauză, consideră că recurentul îi datorează daunele-interese convenite la valoarea totală a contractului.

Cu referire la îndeplinirea condițiilor legale pentru dispunerea pe cale judiciară a rezilierii contractului, a făcut următoarele precizări:

Culpa, în condițiile acestei modalități de încetare a contractului, este imeprativ a fi probată de către cel care invocă neexecutarea culpabilă. Or, motivele invocate de către recurent pentru rezilierea contractului nu au fost întemeiate întrucât a pretins neîndeplinirea unor obligații de către societatea intimată, obligații pe care aceasta din urmă nu și le-a asumat prin contract.

Scrisoarea de returnare a cererii de rambursare nu a reprezentat un refuz definitiv de decontare a cererii de plată și de declarare a sumelor solicitate ca fiind neeligibile, refuzul fiind motivat de faptul că cererea nu a fost depusă în termen în formular actualizat.

De asemenea, la data de 12 octombrie 2022 recurentul-pârât a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând recursul declarat de SPITALUL SFANTUL NICOLAE, în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce succed.

Motivul prevăzut de pct. 6 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere, printre altele, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, nu este fondat.

În sinteză, recurentul susține că hotărârea primei instanțe de control judiciar ar cuprinde motive contradictorii, întrucât judecătorii cauzei, deși au reținut în sarcina intimatei existența unei culpe contractuale, au dat eficiență clauzei penale, cuprinse în art. 11.3 din convenția părților, iar art. 1538 alin. (1) din C. civ. nu permite acordarea de daune-interese întemeiat pe o clauză penală dacă se constată existența unei culpe în executarea obligațiilor contractuale asumate.

Critica nu este întemeiată, întrucât contradicția la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., atunci când privește doar considerentele, trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situații întâlnindu-se atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia, sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc, aspecte care nu se regăsesc în litigiul pendinte.

Cu toate acestea, criticile recurentei fundamentate pe motivul prevăzut de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 din cod sunt fondate.

Încălcarea legii presupune refuzul aplicării normei juridice sau interpretarea greșită unei prevederi legale. Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris). Dacă interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului, aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și/sau de apel.

Prima instanță de control judiciar a reținut că apelul societății intimate, sub aspectul admiterii capătului de cerere prin care reclamantul recurent a urmărit să obțină rezoluțiunea (raportat la specificul obligației asumate de prestator, fiind vorba, de fapt, despre reziliere), este întemeiat, motivat de împrejurarea că, potrivit art. 1551 C. civ., atât rezoluțiunea, cât și rezilierea contractului pot interveni numai dacă neexecutarea obligațiilor contractuale este importantă sau gravă, rezilierea putând interveni și când neexecutarea este de mică însemnătate, însă are un caracter repetat.

Or, din ansamblul probelor administrare nu se poate reține existența unei neexecutării a unei obligații contractuale suficient de grave și nici existența unor neexecutări repetate, fără justificare, conform art. 1516 C. civ., care să permită aplicarea sancțiunii rezilierii contractului seria x nr. x/21.06.2017, tribunalul realizând o greșită aplicare a art. 1551, raportat la art. 1549 din același cod, atunci când a dispus rezoluțiunea contractului mai sus menționat, ceea ce a impus schimbarea soluției, sub acest aspect.

Tot în motivarea deciziei recurate s-a reținut că în mod corect prima instanță a dispus obligarea A. S.R.L. la plata sumei de 5.576,22 RON, cu titlu de daune-interese, în favoarea Spitalului Sfântul Nicolae, în condițiile în care s-a demonstrat că aceasta nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de a elabora cererea de rambursare. Împrejurarea că neîndeplinirea respectivei obligații nu a fost semnificativă pentru a justifica aplicarea sancțiunii rezilierii nu exclude posibilitatea unității spitalicești de a obține acordarea de daune-interese, conform art. 1516 alin. (2) C. civ., raportat la art. 1530 din același cod.

De altfel, și intimata, prin întâmpinarea la recurs, a recunocut faptul că a "(...) existat o situație izolată de îndeplinire eronată a obligațiilor din partea subscrisei societăți, însă recurentul nu putea rezilia acest contract (...)".

Cu toate acestea, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1538 din C. civ., care statuează următoarele: "(1) Clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale. (2) În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligației principale, fie clauza penală. (3) Debitorul nu se poate libera oferind despăgubirea convenită. (4) Creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ținut să dovedească vreun prejudiciu. (5) Dispozițiile privitoare la clauza penală sunt aplicabile convenției prin care creditorul este îndreptățit ca, în cazul rezoluțiunii sau rezilierii contractului din culpa debitorului, să păstreze plata parțială făcută de acesta din urmă. Sunt exceptate dispozițiile privitoare la arvună".

Cadrul conceptual al clauzei penale este stabilit de legiuitor, în principal, în primul alineat al art. 1538, sintagma "clauză penală" (stipulatio poenae) determinând concluzia certă că suntem în prezența unei sancțiuni de natură civilă. De fapt, prin clauza penală se evaluează anticipat prejudiciul, concluzie care se întemeiază pe ideea că despăgubirea reprezintă o executare a obligațiilor prin echivalent bănesc.

În condițiile în care clauza penală este acea convenție accesorie și condiționată de imposibilitatea executării obligației principale, executării defectuoase sau executării cu întârziere din culpa debitorului, în temeiul căreia acesta din urmă este ținut să execute o anumită prestație, iar prin decizia recurată s-a reținut că nu se impune desființarea convenției părților pentru că, ceea ce impută creditorul reclamant cocontractantului său, deși constituie o încălcare a obligațiilor asumate convențional, nu reprezintă o neexecutare gravă sau importantă, care să justifice aplicarea dispozițiilor art. 1551 din C. civ., Înalta Curte constată că în mod nelegal instanța de apel a recunoscut părții aflate în culpă contractuală (chiar dacă nu una gravă) dreptul la daune-interese.

Aceasta, pentru că odată ce se constată că debitorul nu și-a executat obligația sau a îndeplinit-o în mod defectuos ori cu întârziere, acestuia nu i se pot acorda, pe seama părții cocontractante, daune-interese în temeiul clauzei penale stipulate în art. 11.3 din contractul nr. seria x nr. x/21.03.2017, clauză care are următorul cuprins: "În cazul în care, una din părți solicită încetarea contractului, prin reziliere unilaterală, în mod independent de orice culpă, fără motivare sau alte formalități judiciare sau extrajudiciare, anterior expirării termenului (și îndeplinirii în totalitate a obiectului acestuia) va trebui să despăgubească cealaltă parte cu suma reprezentând valoarea totală a contractului".

De altfel, instanța de apel, atunci când și-a motivat soluția pe acest aspect, nu a reținut în mod complet conținut clauzei penale, omițând un aspect esențial, asupra căruia părțile au convenit, și anume faptul că despăgubirile evaluate anticipat și care se cuvin creditorului în cazul în care debitorul solicită încetarea contractului prin reziliere unilaterală, anterior expirării termenului, sunt condiționate de lipsa oricărei culpe, ceea ce nu este cazul în speță.

Reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 și 497 din același cod, va admite recursul unității spitalicești, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare, în aceste limite, aceleiași instanțe, care, în respectarea dispozițiilor art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Văzând că nu se pune problema acordării cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât SPITALUL SFÂNTUL NICOLAE împotriva deciziei nr. 285/A-COM din 14 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2023.