ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 927/2020

Ședința publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 1 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă sub nr., reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. și, invocând îmbogățirea fără justă cauză, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 709.848,23 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a Tribunalului Argeș, secția Civilă, excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Tribunalul Argeș, secția- Civilă, prin sentința civilă nr. 318 din 13 septembrie 2016, a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.

Prin sentința nr. 941 din 20 octombrie 2016,Tribunalul Specializat Argeș a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale, a declinat competența în favoarea Tribunalului Argeș, secția Civilă și a constatat ivit conflictul negativ de competență, suspendând judecata și sesizând Curtea de Apel Pitești pentru soluționarea conflictului.

În pronunțarea regulatorului de competență, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 422/F- C. civ. din 14 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 28 noiembrie 2016, pronunțatî în același dosar, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul regulatorului de competență, în sensul menționării Tribunalului Argeș, secția Civilă ca instanță competentă.

Prin încheierea din 20 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Argeș, secția Civilă a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar prin încheierea din 26 septembrie 2017 a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a U.A.T. Pitești.

Prin sentința nr. 348 din 2 octombrie 2018, Tribunalul Argeș, secția Civilă a respins acțiunea astfel cum a fost completată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pe parcursul judecării apelului, la termenul din 3 aprilie 2019 a fost depusă la dosarul de apel încheierea din Camera de Consiliu de la 14 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, prin care Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă a deschis procedura generală a insolvenței față de debitoarea S.C. A. S.R.L. și a desemnat administrator judiciar pe C. - Filiala București.

Prin decizia nr. 236/A-COM din 18 aprilie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat ca netimbrat apelul.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

În motivare, a susținut că în mod nelegal i-a pus în vedere instanța de apel să achite o taxă de timbru, în condițiile în care se afla în insolvență la data promovării apelului, ba chiar din cursul judecății în fond, iar cauza privește recuperarea unor creanțe.

Potrivit recurentei, procedând astfel, curtea de apel a încălcat dispozițiile imperative ale art. 115 din Legea nr. 85/2014.

A subliniat autoarea căii de atac că instanța de apel trebuia să revină asupra măsurii de obligare la plata taxei de timbru, chiar dacă nu a formulat o cerere de reexaminare, întrucât scutirea de la plata taxei de timbru are un caracter imperativ și nu putea fi înlăturată de instanță.

În acest context, a susținut că dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 nu sunt aplicabile, întrucât nu contestă modul de calcul al taxei de timbru, ci solicită aplicarea unor dispoziții legale imperative, caz în care instanța trebuie să revină asupra impunerii administrative la plata taxei de timbru și să constate că este scutită de la plata acesteia. A precizat că aceste dispoziții se referă la reexaminarea "modului de stabilire a taxei de timbru" și a apreciat că în cazul unei scutiri de plată instanța poate reveni asupra măsurii chiar și în situația în care nu a fost formulată o cerere de reexaminare, deoarece nu se contestă cuantumul obligației, ci chiar obligația însăși, iar în ipoteza în care legea prevede în mod imperativ o scutire la plată, nu se poate percepe această taxă ca o sancțiune a inacțiunii părții.

A arătat recurenta că administratorul judiciar desemnat în cauza de insolvență și-a însușit contractul de asistență juridică încheiat de parte pentru reprezentarea în toate fazele procesuale, cu toate consecințele legale ce decurg din aceasta.

Mai mult decât atât, a arătat că la momentul judecării cererii de apel a pus concluzii atât cu privire la taxa de timbru, cât și pe fondul cauzei, astfel că instanța de prim control judiciar ar fi trebuit să se pronunțe pe fondul cauzei și să o dea în debit cu suma ce reprezenta taxa de timbru.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 6 septembrie 2019 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, subliniind că cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existența și întinderea obligației de plată a taxei.

În ședința de la 19 februarie 2020, completul de filtru a pronunțat, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., o încheiere de admitere în principiu a recursului, acordând termen în ședință publică în vederea soluționării căii de atac.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că, deși autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, criticile sale pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că Legea nr. 85/2014, a cărei încălcare o reclamă, este în esență o lege de procedură.

Autoarea căii de atac a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014, apreciind că instanța de apel trebuia să revină asupra măsurii de obligare la plata taxei de timbru, chiar dacă nu a formulat o cerere de reexaminare, întrucât scutirea de la plata taxei de timbru a societăților aflate în insolvență are caracter imperativ și nu putea fi înlăturată de instanță.

Prin Decizia nr. 7/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul căilor de atac de reformare, apelul sau recursul.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "reexaminarea privește, potrivit textului legal menționat, «modul de stabilire a taxei judiciare de timbru», ca operațiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acțiunii sau a cererii deduse judecății în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidențe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situația în care se stabilește că acțiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acțiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziții legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru și având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează «modul de stabilire a taxei judiciare de timbru», nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării".

Totodată, s-a reținut că, "potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererea de reexaminare, care vizează «modul de stabilire a taxei judiciare de timbru» în întregul său, se soluționează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înțelesul art. 377 alin. (2) din C. proc. civ., că, împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată și nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunțată în temeiul articolului anterior menționat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție de aceeași parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu privire la fondul litigiului.

O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituțional al legalității căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenția clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă și eficientă de soluționare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluționării fondului litigiului."

Prin urmare, în vederea asigurării unei practici judiciare unitare, prin decizia în interesul legii sus-menționată instanța supremă a statuat că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru nu are posibilitatea de a supune controlului, în căile de atac de reformare, critici care să vizeze existența obligației de plată a taxei judiciare de timbru, decurgând din aprecierea caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.

Este adevărat că recursul în interesul legii a vizat interpretarea și aplicarea art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, însă, având în vedere că art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 cuprinde dispoziții similare vechii reglementări, considerentele deciziei pronunțate în interesul legii, evocate mai sus, sunt pe deplin aplicabile și în cauza de față, în care recurenta aduce critici deciziei atacate din perspectiva caracterului timbrabil al cererii de apel, efectele acesteia menținându-se potrivit art. 518 C. proc. civ.

Instanța supremă constată că recurenta nu numai că nu a formulat o cerere de reexaminare, în cadrul căreia să invoce scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, dar a solicitat și amânarea cauzei pentru a achita taxa judiciară de timbru, instanța de apel amânând pronunțarea în acest scop, astfel cum reiese din încheierea de dezbateri de la 3 aprilie 2019 .

Este lipsită de fundament și urmează a fi înlăturată susținerea recurentei despre obligația pe care o avea instanța de apel de a reveni asupra măsurii timbrajului, în considerarea caracterului imperativ al normei speciale care conferă scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, pe de o parte pentru că o asemenea obligație nu este impusă în mod expres și imperativ de niciun text legal, iar pe de altă parte în considerarea argumentelor din decizia în interesul legii deja evocate, care obligă partea să apeleze la calea specială de atac a reexaminării inclusiv în cazul în care contestă caracterul timbrabil al cererii.

În ceea ce privește critica recurentei în sensul că instanța de apel ar fi trebuit să se pronunțe pe fondul cauzei și să o dea în debit cu suma ce reprezenta taxa de timbru, trebuie subliniat că, potrivit art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, "în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu."

Prin urmare, singura soluție pe care instanța judecătorească superioară, învestită cu soluționarea unei căi de atac, o poate dispune în temeiul textului menționat este aceea de obligare a părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente stadiului/stadiilor procesuale anterioare, urmând ca dispozitivul hotărârii să constituie titlu executoriu.

Așadar, instanța de apel ar fi putut să o dea în debit cu suma reprezentând taxa judiciară de timbru doar în ipoteza în care ar fi constatat că în faza procesuală anterioară a judecății în primă instanță taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, iar nu în cea în care partea nu și-a îndeplinit obligația de a timbra apelul.

Aceasta întrucât, potrivit dispozițiilor art. 470 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxei de timbru datorată conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu atrag incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu fundamentează casarea deciziei atacate, care, astfel, se dovedește legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C. împotriva deciziei nr. 236/A - COM din 18 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iunie 2020.