ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 627/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19.05.2016 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 445.874,04 RON, cu titlu de diferențe de prime de asigurare R.C.A. aferente contractelor de asigurare anexate cererii și la plata sumei de 41.852,44 RON, reprezentând dobânda legală calculată conform O.G. nr. 13/2011.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270 și art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 13/20111, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 și contractul general de brokeraj nr. 95-8663/01.11.2012.

Prin sentința civilă nr. 1650/06.05.2017, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Prin sentința civilă nr. 366/10.10.2017, Tribunalul Argeș, secția Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.

Prin sentința nr. 785/29.11.2017, Tribunalul Specializat Argeș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de Apel Pitești, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința nr. 10/F- C. civ./11.01.2018, prin care a stabilit că Tribunalul Argeș, secția Civilă este competent să soluționeze cauza.

Prin sentința civilă nr. 416/20.11.2018, Tribunalul Argeș, secția Civilă a respins acțiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 384/A-C/26.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și, în principal, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270 C. civ., O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 13/2011, art. 143 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, art. 193 C. proc. civ., art. 1.349 alin. (1) și (2) C. civ. și pe prevederile contractului de brokeraj, împrejurarea față de care temeiul juridic al răspunderii este contractual.

Potrivit recurentei, instanța de prim control judiciar trebuia să analizeze cauza prin prisma faptului că acțiunea în regres are un fundament contractual, născut dintr-o neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligației de încheiere a polițelor de asigurare, nerespectarea clauzelor contractuale fiind de natură să antreneze răspunderea contractuală a intimatei, în condițiile art. 1270 alin. (1) C. civ.

A invocat recurenta caracterul de generalitate al celor două hotărâri, față de faptul că ambele instanțe au reținut că în cauză a fost aplicată în mod corect legea materială, respectiv prevederile C. civ., fără a se raporta punctual la criticile din cererea de apel cu privire la posibilitățile pe care le avea recurenta de a interveni și opera modificări ale normelor tarifare stabilite prin contract și prin aplicația informatică pusă la dispoziție.

Încălcarea obligației prevăzute de art. 22 C. proc. civ. conduce la lipsirea de posibilitate de câștig proprie contractului de asigurare, aceasta fiind urmarea directă a faptei ilicite a pârâtei.

Raportându-se la art. 1073 C. civ., recurenta a arătat că, în speță, este aplicabilă răspunderea civilă contractuală, context în care instanța trebuia să procedeze la verificarea îndeplinirii condițiilor impuse de lege.

Sub acest aspect, a susținut că vinovăția intimatei a fost dovedită, întrucât în cauză există probe din care rezultă că aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a încheia polițe de asigurare și de a încasa primele de asigurare stabilite în mod corect ca urmare a încadrării vehiculelor de transport persoane (microbuze) la categoria tarifară de tramvaie, nefiind făcută dovada vreunei cauze străine care nu i se poate imputa.

Cu privire la dobânda legală, recurenta a arătat că instanța de apel trebuia să aibă în vedere prevederile art. 43 Codul comercial și art. 2 din O.G. nr. 9/2000.

Prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a evocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a susținut că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a făcut o analiză punctuală a criticilor din apel și nu a prezentat argumentele pentru care i-au fost înlăturate susținerile, ci a preluat motivarea cu caracter general a instanței de fond, ceea ce, în opinia sa, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Prin întâmpinarea înregistrată la 05.11.2019, intimata a invocat excepțiile netimbrării și nulității; pe fond, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, reluând criticile din cadrul cererii de recurs subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Având în vedere că la dosar se regăsește dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.241 RON, urmează să respingă excepția netimbrării, invocată de intimată pe calea întâmpinării.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată, de asemenea, de intimată, reține că potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete împotriva deciziei din apel, recurenta prezentând în motivarea căii de atac aspecte generale cu privire la pretențiile solicitate, situația de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părți și principalele etape ale procesului.

Astfel, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub pretextul că instanța de apel a motivat hotărârea în termeni generali, recurenta s-a limitat la o reluare a susținerilor expuse în fața instanțelor de fond, care au făcut obiectul analizei acestora.

Sub acest aspect, a reiterat argumentele referitoare la incidența art. 1270 și art. 1073 C. civ., la temeiul juridic al acțiunii, respectiv răspunderea civilă contractuală a intimatei, precum și la îndeplinirea condițiilor atragerii acestei forme de răspundere, ca urmare a neîndeplinirii cu vinovăție a obligațiilor contractuale ce îi reveneau părții adverse la momentul încheierii polițelor de asigurare, fapt ce a generat încasarea unor prime de asigurare mai mici decât cele prevăzute la categoria tarifară corespunzătoare mijlocului de transport asigurat.

Argumentele expuse în cadrul acestui motiv de nelegalitate urmăresc, în realitate, doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt, de vreme ce instanța de prim control judiciar a analizat aceste critici, reținând însă că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile din C. civ. de la 1864 invocate de autoarea căii de atac, pe de o parte întrucât ele nu reglementează răspunderea civilă contractuală, invocată ca temei al pretențiilor, iar, pe de altă parte, întrucât data încheierii contractului între părți atrage incidența noului C. civ.

Așadar, contrar celor susținute de recurentă, cererea sa a fost analizată pe fond din perspectiva răspunderii civile contractuale, astfel cum este ea reglementată de noul C. civ., a cărui incidență în cauză a fost reținută de instanțele de fond.

Cu toate acestea, recurenta reia susținerile din apel, invocând art. 1270 și art. 1073 C. civ., și, fără a aduce critici de nelegalitate punctuale deciziei atacate, cu referire la cele reținute de instanța de apel cu privire la normele legale incidente, reiterează argumentele pentru care apreciază că sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile contractuale a intimatei, invocând culpa acesteia în neexecutarea obligațiilor și prejudiciul provocat; or, acestea sunt elemente de fapt, care au fost analizate de instanțele de fond prin prisma probatoriului administrat în cauză.

Așa fiind, în lipsa indicării unor norme de drept material încălcate sau aplicate greșit, instanța supremă apreciază că prin criticile pe care le circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta urmărește să obțină o reevaluare a fondului și a materialului probator, incompatibile cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin prisma căruia recurenta a susținut că instanța de apel nu a făcut o analiză punctuală a motivelor de apel, ci a preluat motivarea cu caracter general a primei instanțe, fără a analiza criticile din apel, Înalta Curte, notând că autoarea căii de atac nu a indicat criticile care nu ar fi fost luate în analiză, apreciază că și acest motiv de recurs a fost invocat doar formal.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul și, în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 4.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbrării recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 384/A-C/26.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 4.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 martie 2020.