Decizia nr. 1109/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată în data de 21.11.2018 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul Prefectul Municipiului București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului București, A. și B., ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să se dispună anularea dispoziției nr. 19857/04.01.2018, de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte, emisă de Primarul General al Municipiului București în baza Legii nr. 10/2001. Prin încheierea din 27.022019, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-a de contencios administrativ și fiscal, excepție invocată de pârât prin întâmpinare, și a dispus trimiterea dosarului secției civile din cadrul aceleiași instanțe.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința nr. 2525 din 01 noiembrie 2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 30 decembrie 2020 a aceleiași instanțe, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, acțiunea. A constatat că pârâții A. și B. au dreptul la măsuri compensatorii constând în puncte, în calitate de cesionari ai drepturilor persoanei îndreptățite, C., pentru imobilul situat în București, B-dul. 1 Mai nr. 60 (fost B-dul. x, fost B-dul. x), compus din teren, în suprafață de 690 mp, și construcțiile situate pe acesta, care au aparținut lui D. (parter cu o prăvălie și o cameră, o prăvălie, laborator, trei pivnițe, o cameră pentru birou, două prăvălii, trei camere la etaj și trei dependințe), precum și pentru construcțiile ce au aparținut lui E.; o cotă de 1/2 din imobilul situat în București, str. x, compus din locuința nr. 1 (trei camere, vestibul), locuința nr. 2 (vestibul, hol, cameră, situate în corpul B), locuința nr. 3 (2 camere și pivniță), locuința nr. 4 (2 camere, hol și vestibul situate în corpul A), magazie și WC și teren în suprafață de 537,60 m.p. A anulat Dispoziția nr. 19857/04.01.2018 emisă de către Primarul Municipiului București și a obligat pârâtul Primarul Municipiului București să emită o nouă dispoziție, cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii în favoarea pârâților A. și B., în condițiile anterior stabilite de către instanță.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia nr. 136 din 03 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelurile declarate de apelanții pârâți Primarul General al Municipiului București, A. și B. împotriva sentinței nr. 2525 din 01 noiembrie 2019 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. A admis apelul declarat de apelantul reclamant Prefectul Municipiului București împotriva aceleiași sentințe. A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a constatat că pârâții A. și B. au dreptul la măsuri compensatorii constând în puncte, în calitate de cesionari ai drepturilor persoanei îndreptățite C., numai pentru imobilul situat în București, B-dul. 1 Mai nr. 60 (fost B-dul. x, fost B-dul. x), compus din teren, în suprafață de 310,5 mp, și construcțiile situate pe acesta, ce au aparținut lui D. (parter cu o prăvălie și o cameră, prăvălie, laborator, 3 pivnițe, o cameră pentru birou, 2 prăvălii, 3 camere la etaj și 3 dependințe). A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții A. și B., prin mandatar A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 și 7 C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Pârâții au susținut ca hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. Deși reclamantul a formulat acțiunea în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004 (greșit considerate ca fiind incidente), competența instanței a fost determinată în mod eronat. Instanța de apel nu a verificat competența în soluționarea pricinii, cu greu putându-se deduce, din cuprinsul hotărârii, dacă litigiul dedus judecății este de competența materială a secțiilor civile. Sub un alt aspect, se susține că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin faptul că a comis un exces de putere atunci când nu s-a pronunțat asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Astfel, instanța de apei a ignorat cu bună știință conținutul actului de partaj voluntar din 11 iulie 1945, neobservând că partajarea imobilului din B-dul. x nr. 60 (actualul Blvd. Ion Mihalache și anterior B-dul. 1 Mai) se face între frații D., Niculescu llie și F., acesta din urmă având doar o latură a acestui imobil pe str. x, iar nu cum reține, în mod eronat, instanța in apel, că acesta ar fi localizat în altă parte decât unde el se afla de fapt și anume în B-dul. x nr. 60. Cât privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se arată, de către recurenți, că nu au fost citați în mod legal pentru termenul de judecată din 03.02.2022. Citația menționată nu avea precizată, conform art. 157 lit. d) C. proc. civ., termenul pentru înfățișarea în fața instanței, pe toată partea stângă de sus în jos, pe o suprafață de aproximativ 2 cm, scrisul nefiind lizibil. Totodată, se arată de către recurenți, că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea principiului disponibilității, lăsând necercetate criticile ce au făcut obiectul apelului acestora și întemeindu-și soluția pe argumente străine de natura pricinii. Curtea de Apel București a încălcat principiul disponibilității în materie civilă, îndrumând reclamanții să urmeze calea unei alte acțiuni, fără să analizeze temeinicia pretențiilor în cauza dedusă judecății, și lăsând, astfel, nesoluționat fondul pricinii. De asemenea, instanța de apel a încălcat și principiul contradictorialității și oralității, atunci când a statuat asupra cauzei, fără a pune în dezbatere aspectele juridice fundamentale în prezenta speță, și când a omis punerea în discuție a probatoriului și a excepțiilor invocate în cauză. Din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., se susține că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat atunci când se referă la "succedarea cedentului" acestora după unchiul F., ignorând cele dispuse prin sentința civilă nr. 1314/2013 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2029R/27.11.2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2012. Astfel, prin hotărârile menționate, s-a constatat nulitatea dispoziției Primarului municipiului București nr. 16189/2012, reținându-se că, în mod greșit, se statuase prin aceasta că cedentul nu ar putea fi persoană îndreptățită, întrucât nu ar fi dovedit calitatea de moștenitor a foștilor proprietari pentru imobilele a căror retrocedare o cerea; totodată, s-a constatat faptul că cedentul C. moștenește prin mamă (G.) și prin frate (H.) pe D., tatăl decedat anterior, dar și pe mătușa I., cât și pe unchiul lui, F.. În concluzie, recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 05 ianuarie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

Procedura de filtru Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive care nu are deschisă calea de atac a recursului. Totodată, s-a reținut că, instanța de recurs urmează să aprecieze asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs, din perspectiva legalității căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în raport de excepția inadmisibilității, reținute prin raportul întocmit în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Acest text de lege instituie regula esențială a legalității căii de atac, conform căruia calea de atac, termenul și condițiile de exercitare sunt determinate doar de lege, indiferent de mențiunile cuprinse în hotărârea ce urmează a fi atacată. Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, iar art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 stipulează următoarele: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului". Astfel, prin această dispoziție legală legiuitorul a înțeles să confere caracter definitiv hotărârilor pronunțate în apel, în cauzele care au ca obiect deciziile emise de către entitățile învestite de lege cu obligația de a soluționa cererile formulate potrivit legilor reparatorii, în condițiile art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 sau refuzul emiterii acestora. În cauza pendinte, în temeiul prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, reclamantul Prefectul Municipiului București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului București, A. și B., să se dispună anularea dispoziției nr. 19857/04.01.2018, de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte, emisă de Primarul General al Municipiului București în baza Legii nr. 10/2001. Se constată că pretenția dedusă judecății a fost întemeiată de reclamant și a fost soluționată de către instanțele de fond în baza Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Din coroborarea dispozițiilor enunțate, respectiv art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, art. 483 alin. (2) teza finală și art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că decizia recurată nu este susceptibilă de recurs, fiind o hotărâre definitivă. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 și art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.