ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 315/2019

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Prefectul Municipiului București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul General al Municipiului București, A., B., S.C. C. S.A. și D., anularea Dispoziției nr. 19336 din 22 martie 2016 privind acordarea măsurilor compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul notificat, emisă de Primarul General al Municipiului București în baza Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea din 3 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale și a dispus înaintarea dosarului, spre competentă soluționare, unei secții civile a aceleiași instanțe.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 26 aprilie 2017, sub nr. x/2017**.

Prin Sentința civilă nr. 1475 din 13 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții A. și B., și a respins acțiunea, ca prescrisă, reclamantul fiind obligat la plata sumei de 2.500 RON, cheltuieli de judecată către acești pârâți.

Împotriva sentinței mai sus menționate au formulat apel reclamantul Prefectul Municipiului București, la 2 noiembrie 2017, și pârâtul D., la 21 noiembrie 2017. Apelurile au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la 27 noiembrie 2017, sub același număr de dosar.

Prin Decizia nr. 290 A din 22 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de reclamantul Prefectul Municipiului București și de pârâtul D. împotriva Sentinței civile nr. 1475 din 13 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. A anulat sentința apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului București.

Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului pârâții A. și B. la 10 mai 2018. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 15 mai 2018, sub nr. x/2017**.

Prin rezoluția completului din data de 8 iunie 2018, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin raport s-a reținut că Decizia nr. 290 A din 22 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012.

Prin rezoluția din data de 25 octombrie 2018, Completul de filtru nr. 11 a luat act de conținutul raportului și a dispus comunicarea acestuia părților pentru a formula, în scris, puncte de vedere, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de înmânare aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la 31 octombrie 2018, respectiv la 2 noiembrie 2018.

La 7 noiembrie 2018, intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a depus un punct de vedere la raport prin care a susținut inadmisibilitatea recursului.

Celelalte părți nu și-au exprimat poziția procesuală prin formularea, în scris, a unor puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

Prin rezoluția din 13 decembrie 2018, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 14 februarie 2019, conform prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Obiectul litigiului dedus judecății constă în cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Prefectul Municipiului București, în contradictoriu cu pârâții Primarul General al Municipiului București, A., B., S.C. C. S.A. și D., prin care a solicitat anularea Dispoziției nr. 19336 din 22 martie 2016 privind acordarea măsurilor compensatorii, sub formă de puncte, pentru imobilul notificat, emisă de Primarul General al Municipiului București în baza Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, acțiunea cu care reclamantul Prefectul Municipiului București a învestit instanța de fond a avut ca obiect anularea unei dispoziții emise de Primarul General al Municipiului București în baza Legii nr. 10/2001, cererea de chemare în judecată fiind promovată de Prefectul Municipiului București, urmare dreptului de control al aplicării fazei administrative, reglementat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. stipulează că nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului, de competența curții de apel.

Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, la art. 35 prevede că:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

Rezultă, așadar că, potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel.

În cauză, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care prevăd că "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanței supreme de soluționarea acestor cauze.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că decizia recurată, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Față de această împrejurare, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-pârâți A. și B. împotriva Deciziei nr. 290 A din 22 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-pârâți A. și B. împotriva Deciziei nr. 290 A din 22 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN