Decizia nr. 1011/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1085/2022 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 2 martie 2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. S.R.L. și Centrul de Investigații Media, a solicitat să se constate încălcarea de către pârâți a dreptului la imagine, demnitate și reputație, precum și încălcarea dreptului la un proces echitabil în dimensiunea referitoare la prezumția de nevinovăție; obligarea pârâților la plata sumei de 250.000 euro reprezentând daune morale; obligarea pârâților să publice în presă și pe paginile "Să Fie Lumină" și "DeLa0" articole prin care să își ceară scuze, precum și conținutul hotărârii de admitere a cererii de chemare în judecată; obligarea pârâților să elimine conținutul web (internet și social media) defăimător; să se dispună interzicerea mediatizării în continuare a dosarului penal; obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii și a cheltuielilor de judecată.

Sentința Tribunalului București, secția a III a civilă Prin sentința civilă nr. 1085 din 29 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă cererea de introducere în cauză a S.C. F. S.R.L., ca inadmisibilă; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. E. S.R.L. și a fost respinsă cererea de chemare în judecată a acestei părți, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă cererea de chemare în judecată în rest, privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și Centrul de Investigații Media, ca neîntemeiată; a fost obligat reclamantul la plata către Centrul de Investigații Media a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 7.422 RON.

Decizia Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia civilă nr. 809 din 30 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1085 din 29 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații B., C., D. și Centrul de Investigații Media; a fost obligat apelantul la plata către intimatul Centrul de Investigații Media a sumei de 7.390 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 809 din 30 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Recurentul susține că unul dintre motivele de apel viza faptul că judecătorul instanței de fond s-a abătut de la lege prin aceea că nu s-a învestit cu soluționarea dosarului, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (2) și (3) C. proc. civ., însă instanța de apel a considerat că motivul de apel l-a constituit necompetența materială a primei instanțe și, deși a reținut că acestă obligație nu a fost îndeplinită, a constatat că nu se poate invoca drept motiv de apel necompetența materială a primei instanțe, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., de către aceasta, atât timp cât partea nu a invocat, în mod legal, excepția necompetenței în fața primei instanțe. Apreciază că respectarea strictă a principiilor care guvernează procedura reprezintă premiza esențială a asigurării și exercitării efective a dreptului la un proces echitabil. Afirmă că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate, iar obligația instanței sesizate să verifice, din oficiu, și să stabilească dacă este competentă general, material și teritorial să judece cauza, consemnând în încheierea de ședință temeiurile de drept pentru care se constată competentă, nu este o încălcare relativă a normei, ci ține de însăși legalitatea procesului. Învederează că instanța de apel a calificat greșit motivul de apel vizând nerespectarea regulilor privind învestirea din oficiu, fapt ce a condus la o greșită interpretare a situației de fapt.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimații B., C., D. și Centrul de Investigații Media au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 20 decembrie 2023 a fost fixat termen de judecată la data de 28 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Susținerea recurentului, încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căreia instanța de fond a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate prin aceea că nu s-a învestit cu soluționarea dosarului, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (2) și (3) C. proc. civ., iar instanța de apel a considerat că motivul de apel l-a constituit necompetența materială a primei instanțe, reținând că nu se poate invoca drept motiv de apel necompetența materială a primei instanțe, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., de către aceasta, atât timp cât partea nu a invocat, în mod legal, excepția necompetenței în fața primei instanțe, este nefondată. Ceea ce este determinant în aprecierea asupra posibilității părții de a se prevala de modalitatea, presupus incorectă, în care instanța a tranșat aspectul competenței, este verificarea respectării regulilor de invocare a excepției de către parte (respectarea regimului juridic al excepției de necompetență), iar nu verificarea ori lipsa verificării, din oficiu, de către instanță a competenței. De aceea, în mod principal și esențial, pentru a stabili în ce măsură poate constitui critică în apelul părții-reclamante problema competenței, instanța de prim control judiciar trebuia să cerceteze, așa cum în mod corect a făcut-o, dacă anterior aceasta a constituit obiect al excepției de necompetență materială în fața primei instanțe. Astfel, instanța de apel a statuat corect, în analiza chestiunii referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., că verificarea competenței de către instanță este reglementată de cap. IV din C. proc. civ. referitor la Incidente procedurale privitoare la competența instanței, secțiunea 1. Necompetența și conflictele de competență și, prin urmare, aspectele privind necompetența instanței se invocă în condițiile art. 130 C. proc. civ., nu ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 131 din același act normativ, reținând, totodată, că nu se poate invoca drept motiv de apel necompetența materială a primei instanțe, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 131 C. proc. civ. de către aceasta, atât timp cât partea nu a invocat, în mod legal, excepția necompetenței în fața primei instanțe. Critica recurentului este lipsită de fundament legal întrucât nesocotește regimul juridic al excepției necompetenței materiale, care, chiar și atunci când este de ordine publică, trebuie invocată in limine litis de către participantul la procedura judiciară, care are motive să conteste competența instanței, sub sancțiunea de a nu se mai putea prevala ulterior de asemenea aspecte formale, tocmai pentru a nu se ajunge la tergiversarea soluționării cauzei, în contra sensului și scopului normei menite să disciplineze comportamentul procesual. Câtă vreme instanța învestită de reclamant a trecut mai departe la judecata cauzei, înseamnă că, în mod necesar și implicit, s-a considerat competentă, neîndepărtându-se de la exigențele art. 131 alin. (1) C. proc. civ., doar pentru că nu a arătat în mod formal, explicit, că și-a verificat competența. În schimb, reclamantul, dacă avea motive să aprecieze că se află în fața unei instanțe necompetente absolut, avea obligația invocării excepției, sub sancțiunea de a nu mai putea să aducă ulterior în dezbaterea judiciară un asemenea aspect. Deși instanța de apel indică, în mod corect, prin trimitere la dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., existența acestui regim juridic al excepției de necompetență, care se constituie într-un obstacol procedural în reiterarea aspectului necompetenței în calea de atac, reclamantul, de o manieră neprocedurală, reia și aduce în discuție aceeași chestiune și în calea extraordinară a recursului, formulând astfel, o critică lipsită de substanță, potrivit considerentelor deja expuse. Relativ la susținerile încadrate de recurent în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că acestea au fost redactate de o manieră confuză și neclară, cu referire la stabilirea greșită a situației de fapt, ca urmare a calificării greșite a motivului de apel ce vizează încălcarea art. 131 alin. (1) C. proc. civ., aspect ce nu permite instanței de recurs să identifice norma de drept material pretins a fi fost încălcată de instanța de apel. Pentru aceste motive, reținând că normele de drept procedural au fost corect interpretate și aplicate în litigiul dedus judecății de către instanța de apel, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 809 A din 30 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurentului A., Înalta Curte îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 7448 RON, către intimați.