ÎCCJ, Decizia nr. 242/2019

Prin Hotărârea nr. 10J din 13 martie 2019 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători în Dosarul nr. x/2019, s-a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului Hunedoara, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 s-a aplicat doamnei A., judecător în cadrul Tribunalului Hunedoara, sancțiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) și t) prima ipoteză raportat la art. 99

1

din același act normativ și a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) ultima ipoteză din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, s-a reținut că faptele doamnei judecător A., constând în: atitudinea agresivă față de colege judecător, îmbrâncirea colegului de complet în văzul tuturor colegilor, afirmațiile nepotrivite făcute în timpul ședinței de judecată la adresa colegului de complet cu privire la modul de instrumentare a dosarului, formularea unor plângeri penale nefondate împotriva colegilor săi, apostrofarea președintelui instanței cu privire la îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției de conducere, refuzul de a colabora, atitudinea imperativă față de personalul economic al instanței, precum și atitudinea agresivă față de doamna psiholog constituie atitudini nedemne ale doamnei judecător A. față de colegii judecători, precum și față de personalul instanței, iar vinovăția magistratului sub forma intenției rezultă din modul în care aceasta a înțeles să se manifeste și expună, în mod public, adoptând în relațiile cu colegii judecători și personalul din cadrul instanței, un comportament nefiresc, agresiv, incompatibil cu funcția de judecător.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) ipoteza a II-a din Legea nr. 303/2004, s-a constatat că fapta pârâtei, care cu știință, a refuzat să semneze încheierile de amânare a pronunțării, deși a participat la dezbateri în acea cauză întrunește cumulativ elementele constitutive ale acestei abateri.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că fapta doamnei judecător A. de a proceda la strigarea unei cauzei cu o întârziere de aproximativ o oră față de cea înscrisă pe lista de ședință (la 16,00 în loc de 15.00), deși încalcă dispozițiile prevăzute de art. 89 și 90 din Regulamentul de organizare interioară a instanțelor judecătorești, nu are gravitatea cerută de lege pentru a atrage răspunderea disciplinară a pârâtei din perspectiva acestei abateri disciplinare, având în vedere durata relativ mică a întârzierii, împrejurarea că părțile nu au fost prejudiciate, cauza fiind amânată pentru lipsă de procedură, precum și faptul că fapta săvârșită de pârâtă este singulară, nemaifiind identificate și alte situații de acest gen, astfel încât constituie o situație limitată și izolată în activitatea profesională a doamnei judecător.

Împotriva acestei hotărâri, doamna judecător A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea sesizării Inspecției Judiciare, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 488 alin. (6) și (8) din C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a ignorat probele solicitate în apărare din care ar fi rezultat relațiile interprofesionale dificile existente la nivelul secției din care face parte doamna magistrat, nu a verificat Sistemul Ecris și a ținut seama de declarațiile persoanelor direct interesate sa își acopere greșelile.

Prin întâmpinarea depusă, Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului, întrucât aspectele expuse de recurentă nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de normele procedurale menționate, fiind contrazise de conținutul hotărârii.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, cu apărările intimatei, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții".

Potrivit dispozițiilor art. 104 din Legea nr. 161/2003:

"magistraților le este interzisă orice manifestare contrară demnității funcției pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparțialitatea sau prestigiul acesteia".

Aceste dispoziții se completează cu cele ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

În acest context, se impune a fi reținute dispozițiile art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, conform cărora:

"Judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și în societate".

De altfel, în Codul deontologic aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, un întreg capitol reglementează "Demnitatea și onoarea profesiei de judecător sau procuror".

Din interpretarea literală, sistematică și teleologică a tuturor textelor normative mai sus menționate, rezultă că modelarea statutului disciplinar al magistraților, integrat statutului profesional al acestora, implică respectarea obligației de a avea o comportare corectă, demnă și rezervată, de natură a menține neștirbit prestigiul justiției, responsabilitatea în menținerea imaginii justiției și a statutului magistratului fiind o îndatorire profesională.

În privința elementelor constitutive ale abaterii disciplinare menționate, Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt contrazise de actele și lucrările dosarului.

Astfel, declarațiile concrete, clare și concordante existente la dosarul cauzei demonstrează pe de o parte, situația de fapt expusă din această perspectivă în acțiunea disciplinară și reținută ca atare de instanța de disciplină, iar, pe de altă parte, atestă faptul că sancționarea s-a realizat în temeiul unor fapte concrete și nu al unor principii abstracte.

Ca atare, apărările formulate de doamna judecător privind pretinsele scopuri principiale pe care le-ar fi urmărit și respectat în relațiile cu colegii și cu personalul auxiliar, rămase în stadiu de afirmație (sau infirmate de parte din probe), nu pot fi primite, câtă vreme acestea nu dovedesc lipsa unuia dintre elementele constitutive ale abaterii disciplinare.

Nici în privința concluziei existenței laturii subiective, criticile recurentei nu sunt fondate.

În raport cu particularitatea situației în care s-a aflat doamna judecător, instanța de disciplină a dedus în mod just, din interpretarea întregului context factual conturat de probele administrate, existența elementului intențional, volitiv, de natură a atrage răspunderea disciplinară.

Consecința imediată și directă a acestei conduite, pe care recurenta încearcă să o minimalizeze, constă în deteriorarea încrederii și a respectului față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii și prestigiului justiției, ca sistem și serviciu public.

Aprecierile personale ale recurentei magistrat, cu privire la lipsa urmărilor conduitei sale, pe de-o parte, sunt în contradicție cu susținerile din declarațiile explicite și concordante ale martorilor, iar, pe de altă parte, aprecierile proprii sunt irelevante, întrucât răspunderea disciplinară a magistratului derivă din exigența de care acesta trebuie să dea dovadă prin comportamentul său, atât în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cât și în afara acestora, respectiva exigență fiind stabilită în temeiul unor aspecte obiective și nu pe baza evaluărilor personale.

Conținutul concret al declarațiilor unor martori confirmă nu numai starea de fapt corect reținută de instanța de disciplină, dar și îndoielile create cu privire la probitatea judecătorului, la lipsa de părtinire a acestuia, precum și deteriorarea imaginii justiției, a încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat și de eficiența sistemului judiciar.

Se constată, așadar, că faptele imputate recurentei judecător intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, după cum în mod just a fost reținut de către instanța de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției, a urmărilor prejudiciabile și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul produs, ceea ce susține legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menționat.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) prima ipoteză din legea nr. 303/2004, anume "exercitarea funcției cu rea-credință", se reține că obiectul juridic al acesteia îl constituie relațiile sociale care reglementează buna desfășurare a activității de judecată și a realizării actului de justiție.

Noțiunea de "rea-credință" este definită de art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 și, potrivit alin. (1) din acest articol, "există rea-credință atunci când judecătorul (...) încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane".

Exercitarea funcției de magistrat presupune desfășurarea tuturor activităților stabilite de lege în sarcina acestuia.

Pentru a constitui abatere disciplinară, sub aspectul elementului material al laturii obiective în această primă modalitate, este necesară îndeplinirea unei singure condiții, respectiv încălcarea normelor de drept material ori procesual.

Fapta doamnei judecător de a nu semna încheierea de amânare a pronunțării, în condițiile în care a participat la dezbaterea recursului și a deliberat în sala de ședință, împreună cu ceilalți membrii ai completului, constituie o încălcare a normelor de procedură reglementate de Capitolul IV - Titlul III - Cartea II - Procedura contencioasă din C. proc. civ. de la 1865.

Motivele invocate de doamna judecător, anume faptul că nu a fost prezentă în sala de judecată și nu a deliberat în acel dosar, nu sunt susținute de persoanele prezente în sala de judecată și nici de înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv listele de ședință din 4 decembrie 2017, 11 decembrie 2017 și 18 decembrie 2017, faptele fiind examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, rezultând încălcarea cu știință a dispozițiilor procedurale care reglementează întocmirea și semnarea încheierilor de amânare a pronunțării, recurenta acceptând vătămarea intereselor părților din dosar.

Înalta Curte, în deplin acord cu instanța disciplinară, reține că recurenta nu a respectat normele de drept procesual civil menționate în raport cu circumstanțele cauzei, apreciind că au fost încălcate prevederile art. 147, 256 alin. (1), 258 și 261 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865.

Așadar, ipotezele privind motivarea contradictorie sau străină cauzei sunt contrazise de conținutul hotărârii recurate, iar expunerea argumentelor de fapt și de drept reținută de instanța de disciplină este în acord cu normele legale incidente, motivarea amplă și corespunzătoare permițând verificarea conformității hotărârii atacate cu legea.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. 10J din 13 martie 2019, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM