ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1943/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea civilă formulată la data de 07 aprilie 2016 în dosar nr. x/85/2016 al Tribunalului Sibiu, strămutat la Tribunalul Hunedoara prin sentința civilă nr. 88/20.09.2017 a Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor legal nr. 168/19.09.2008 emis pe numele Statului Român de către BNP B., în dosarele succesorale nr. 90/2007, 92/2008 și 93/2008; să se dispună pe cale de consecință rectificarea CF Sibiu nr. (...), în sensul radierii înscrierilor de sub (...), (...), (...), respectiv a dreptului tabular înscris în favoarea Statului Român în baza certificatului de moștenitor nr. 168/19.09.2008, cu privire la imobilul situat în Sibiu, Str. (...), jud. Sibiu, cu cheltuieli de judecată. I.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 620 din 21 aprilie 2022, Tribunalul Hunedoara, Secția I civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamanta A.; a admis excepția de netimbrare a cererii de intervenție în interes propriu, formulată de intervenienții C. și D. și a anulat în consecință cererea de intervenție principală formulată de aceștia în contradictoriu cu reclamanta A. și cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar; a respins excepția lipsei calității de reprezentant convențional al E. S.P.A.R.L., în calitate de titular și prin avocați colaboratori, pentru reclamanta A.; a respins excepția lipsei calității de reprezentant al Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu, pentru pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a admis excepția lipsei calității de reprezentant al Municipiului Sibiu, pentru pârâtul Statul Român; a respins excepțiile de autoritate de lucru judecat, invocate de părți; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. și a respins, în consecință, acțiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții F. și G., G. fiind decedat pe parcursul procesului și continuată de intervenienții F., H. și I., în calitate de moștenitori ai intervenientului decedat G., în contradictoriu cu reclamanta A. și cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Sibiu reprezentat de Primar; fără cheltuieli de judecată între părți. I.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă 1973 din 15 iunie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/85/2016, Curtea de Apel Alba Iulia, Secția I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 620/2022 pronunțate de Tribunalul Hunedoara, Secția I civilă, în dosar nr. x/85/2016; a respins cererea intimaților F., H. și I. privind plata cheltuielilor de judecată. I.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1973/15.06.2023, reclamanta A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei recurate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, cu consecința, în principal, a trimiterii cauzei Tribunalului Hunedoara în vederea rejudecării/continuării judecății cauzei sau, în subsidiar, a trimiterii cauzei Curții de Apel Alba Iulia spre rejudecarea apelului, în situația în care se va aprecia că nu sunt îndeplinite condițiile pentru trimiterea cauzei primei instanțe pentru rejudecarea/continuarea judecății fondului. În temeiul art. 453 C. proc. civ., solicită obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată. Cu titlu prealabil, recurenta-reclamantă solicită să se constate că atât instanța de fond, cât și cea de apel au admis excepția lipsei calității procesuale active și, în consecință, au respins acțiunea, însă motivarea instanțelor de fond se grefează pe excepția lipsei de interes. Această din urmă excepție nu a fost soluționată de instanța de fond și nici analizată de instanța de apel. Ca atare, atât hotărârea primei instanțe, cât și decizia recurată au fost pronunțate cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Instanțele de fond au aplicat în mod greșit dispozițiile art. 120 din Legea nr. 36/1995, ce reprezintă temeiul juridic fundamental al acțiunii reclamantei, ignorând faptul că au fost invocate motive de nulitate absolută a certificatului de moștenitor nr. 168/19.09.2008, contestat în cauză. În raport cu sfera persoanelor care pot invoca astfel de motive de nulitate absolută, recurenta-reclamantă susține că și-a dovedit calitatea procesuală activă prin dovedirea apartenenței la familia x/y, a cărei succesiune face obiectul certificatului menționat. Prin urmare, instanțele de fond au pronunțat hotărârile recurate cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a încălcat prevederile art. 32, art. 33 și art. 36 C. proc. civ. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă învederează că, deși judecătorul fondului a admis excepția lipsei calității procesuale active, întreaga motivare este grefată pe analiza condiției interesului în exercitarea acțiunii civile. În acest sens este edificator paragraful (...) de la pagina (...) a sentinței, unde judecătorul fondului reține, de fapt, o pretinsă neîndeplinire a existenței interesului, aspect ce reiese, de altfel, din întreaga motivare. Or, deși a fost distinct invocată excepția lipsei de interes, instanța a lăsat-o nesoluționată, pe motiv că a admis excepția lipsei calității procesuale active. De altfel, și instanța de apel a motivat formal excepția lipsei calității procesuale active, analizând și reținând însă o pretinsă lipsă a interesului de a acționa. De asemenea, instanța de apel a analizat conjugat, una prin cealaltă, cele două condiții ale exercitării acțiunii civile, ca și când calitatea procesuală activă ar include total interesul, statuând că pretinsa inexistență a celei din urmă ar determina, per se, și nedovedirea/neîndeplinirea primei condiții. În analizarea corectă a lipsei calității procesuale active, instanța de apel trebuia să se rezume la a verifica exclusiv încadrarea reclamantei în sfera persoanelor care pot invoca motive de nulitate absolută cu privire la certificatul de moștenitor contestat; în acest mod se putea constata că reclamanta justifică o astfel de calitate, în virtutea apartenenței sale la familia x/y, a cărei succesiune face obiectul actului menționat. Condiția interesului, distinctă de condiția calității procesuale, trebuia să fie analizată separat, reclamanta urmând a face dovada că îndeplinește și această condiție. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 120 din Legea nr. 36/1995, dispoziție ce reprezintă temeiul demersului său judiciar. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă învederează că, în raport cu motivele de nulitate absolută invocate cu privire la certificatul de moștenitor și de sfera persoanelor care pot promova o astfel de acțiune, și-a dovedit calitatea procesuală activă prin apartenența necontestată la familia x/y, având în vedere că este succesoarea defunctului său soț J., fiind, astfel, persoana vătămată prin emiterea certificatului de moștenitor nr. 168/2008. Mai susține recurenta-reclamantă că, atâta vreme cât este vorba de motive de nulitate absolută, calitatea procesuală aparține oricărei persoane interesate. Chiar dacă s-ar presupune că reclamanta nu ar fi putut face dovada acceptării succesiunii defunctei K. de către autorul său și succesibilul defunctei, L., problema juridică ar privi interesul, iar nu calitatea procesuală. Or, instanța de apel a reținut, în mod vădit eronat, o pretinsă incidență în cauză a unui efect pozitiv al lucrului judecat în raport cu hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. y/85/2016, ce a avut ca obiect o petiție de ereditate formulată de reclamanta din prezenta cauză cu privire la succesiune defuncților K. (născută y.), L., J. Soluția pronunțată în acel litigiu nu are nicio înrâurire asupra cauzei de față. Prin sentința nr. 6011/20.07.1998 a Judecătoriei Sibiu, s-a constatat nelegalitatea titlului statului întemeiat pe Decretul nr. 92/1950 asupra imobilelor înscrise în CF nr. (...) și CF nr. (...) a orașului Sibiu, imobile ce intrau în compunerea masei succesorale rămase de pe urma defuncților K., M. și N., dispunându-se restabilirea situației anterioare de CF, cu reînscrierea proprietății pe vechii proprietari O. și K., ca efect al constatării nulității încheierilor de întabulare nr. 2337/10.02.1962 și nr. 1432/02.06.1964. Ulterior pronunțării acestei sentințe a fost emis certificatul de moștenitor și legatar nr. 90/1999 a cărui nulitate a fost ulterior constatată prin decizia nr. 33/A/01.02.2005 a Tribunalului Brașov. După rămânerea irevocabilă a acestei decizii, la solicitarea Statului Român a fost emis certificatul de moștenitor nr. 168/19.09.2008, ce face obiectul prezentei cauze, care a vizat dezbaterea succesiunilor defuncților K., M. și N., cu ignorarea totală a drepturilor succesorale justificate de L., în calitate de colateral privilegiat al defunctei K. În baza acestui certificat de moștenitor, Statul Român a cules moștenirea vacantă a defunctei N., dobândind astfel imobilul situat în Sibiu, Str. (...), jud. Sibiu, înscris în CF Sibiu nr. (...), cu nr. top (...) (cu excepția celor 8 apartamente înstrăinate), golind astfel de conținut drepturile succesorale ale lui L. în calitate de succesor al defunctei K. și, ulterior, a moștenitorilor defuncților L., respectiv J. și subsecvent, reclamanta. Or, motivele pentru care s-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 90/1999 nu lăsau posibilitatea stabilirii unei alte linii succesorale diferite prin certificatul de moștenitor nr. 168/2008, cu încălcarea vădită a drepturilor succesorale ale moștenitorilor legali și testamentari ai proprietarilor tabulari. Din considerentele deciziei nr. 33/2005 a Tribunalului Brașov se observă că instanța s-a pronunțat doar asupra nulității certificatului de moștenitor nr. 90/1999 derivată din eliberarea lui de către un birou notarial care nu avea competență teritorială, iar nu asupra dezbaterii succesorale a defuncților K., M. și L. Anularea acestui certificat de moștenitor nu a afectat vocația succesorală a moștenitorilor legali sau testamentari. Instanța a stabilit că L. urma să vină la succesiunea mătușii sale K. în calitate de colateral privilegiat în concurs cu soțul supraviețuitor M., ceea ce i-ar fi permis defunctului să dispună prin testament în favoarea pârâților J. (...) (filele (...), parag. (...) din decizia nr. 33/2005). În cadrul acestui demers, prezintă relevanță și considerentele expuse la fila (...), parg. (...) din decizia civilă nr. 33/2005 a Tribunalului Brașov, în sensul că în situația în care moștenitorii testamentari ai defunctului L. vor putea dovedi, prin depunerea de acte de stare civilă, legătura de rudenie dintre defuncta K. și L., vor putea solicita notarului competent eliberarea unui nou certificat de moștenitor în cuprinsul căruia să se redea în mod corect șirul succesoral și dezbaterile succesive. În consecință, se impune a fi reținut faptul că prin decizia nr. 33/A/01.02.2005 a Tribunalului Brașov, certificatul de moștenitor nr. 90/1999 a fost anulat în considerarea unor vicii de formă, procedurale, legate de competența notarului public emitent și a unor rațiuni vizând aprecierea greșită a relației de rudenie dintre M. și L., precum și calității de moștenitor acceptant a defunctei N. Prin urmare, se poate constata că notarul public care a emis certificatul de moștenitor contestat în cauza de față a încălcat cu rea-credință dispozițiile imperative care impuneau efectuarea de verificări și citarea tuturor persoanelor cu vocație succesorală la fiecare dintre succesiunile analizate. Prin acest certificat de moștenitor, în mod nereal s-a stabilit că singurul moștenitor al defunctei K. ar fi fost soțul supraviețuitor M. Exercitarea necorespunzătoare, de către notarul public, a unor atribuții în procedura succesorală desfășurată în dosarele succesorale nr. 90/2007, nr. 92/2008 și nr. 93/2008, manifestată neîndoielnic prin ignorarea voită a faptului că la prima succesiune dezbătută, respectiv a defunctei K., existau doi succesibili, respectiv soțul supraviețuitor M. și colateralul privilegiat L., a condus la atestarea unei situații juridice nereale. Acest viciu de legalitate a afectat și legalitatea următoarelor două succesiuni dezbătute prin certificatul de moștenitor nr. 168/29.08.2008, respectiv ale defuncților M. și N. În acest context, reclamanta a formulat prezenta acțiune, solicitând constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 168/29.08.2008, însă instanța de apel, asemenea, celei de fond, în mod nelegal a apreciat că reclamanta nu justifică în cauză calitate procesuală activă. Or, calitatea procesuală activă a reclamantei rezultă din calitatea de succesibil, descendent, membru de familie al proprietarilor tabulari și ai descendenților acestora. Atât prin decizia nr. 33/01.02.2005 a Tribunalului Brașov, irevocabilă prin decizia nr. 310/30.06.2016 a Curții de Apel Brașov, cât și prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. y/85/2016 (Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia și Înalta Curte de Casație și Justiție) s-a validat și s-a statuat ca fiind corectă linia descendenței plecând de la proprietarii tabulari până la reclamantă, respectiv soții M. și K. (născută y.) (nu au avut descendenți); L. este nepotul de frate predecedat al K. (în grad util, pentru a succede); J. este strănepot de frate al lui L. și moștenitor testamentar al acestuia; reclamanta este soția supraviețuitoare a defunctului său soț, J. În consecință, s-a stabilit pe cale judecătorească că reclamanta este cel puțin membru de familie, descendent al proprietarilor tabulari M. și K. (născută y.), astfel că are calitatea procesuală activă pentru a solicita constatarea nulității absolute a unui certificat de moștenitor emis cu încălcarea flagrantă a unor norme legale imperative. De asemenea, reclamanta are și interes pentru a acționa. Calitatea procesuală activă a reclamantei rezultă inclusiv din statuările cuprinse în decizia nr. 33/2005, astfel că, în calitate de descendent și succesibil al proprietarilor tabulari, aceasta are posibilitatea oricând de a face dovada îndeplinirii tuturor condițiilor de a succede pentru toți moștenitorii de pe lanțul succesoral menționat. Prin urmare, reclamanta are atât calitate procesuală activă, cât și interes. În drept au fost invocate dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ., art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., art. 120 din Legea nr. 36/1995 republicată, art. 75 și urm. din Legea nr. 36/1995 (în vigoare la momentul eliberării certificatului de moștenitor nr. 168), art. 78 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale, art. 672 și urm. C. civ. 1864, Legea nr. 319/1944. În probațiune se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. I.

Apărările formulate în cauză Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu. La data de 30 octombrie 2023, intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs. Intimata-pârâtă a susținut că prin decizia nr. 1252/09.06.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. y/85/2016 s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că L. nu a acceptat în mod valabil moștenirea după defuncta K. Prin urmare, reclamanta A. nu are calitate procesuală activă. De asemenea, susține că recurenta-reclamantă își motivează interesul pe considerentul că ar avea calitate de moștenitor, neindicând motive distincte față de cele ce au fost respinse în susținerea calității procesuale active. Excepția lipsei calității procesuale active se soluționează cu prioritate față de excepția lipsei de interes, astfel că, având în vedere că a fost admisă și s-a constatat că nu are calitate procesuală activă, este evident că nu are nici interes de a acționa, deoarece demersul său nu este de natură să-i procure un avantaj, un folos practic, prin obținerea unui drept real asupra imobilului, obiect al certificatului de moștenitor atacat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă susține că acest motiv de recurs a fost invocat formal, întrucât nu arată în concret în ce sens a aplicat instanța greșit normele de drept material reprezentat de dispozițiile art. 120 din Legea nr. 36/1995, respectiv cum a fost interpretat greșit textul de lege. Dimpotrivă, recurenta-reclamantă critică, de fapt, soluțiile instanțelor de fond și apel pe motiv că au reținut greșit că nu are calitate procesuală activă, adică este nemulțumită de modul în care instanțele au interpretat starea de fapt și elementele probatorii. În speță, instanțele de fond și apel au stabilit în mod definitiv că reclamanta nu a justificat că este titulară a vreunui drept de moștenire, în sensul că nu are calitate de moștenitor în lanțul succesoral invocat, aceste aspecte nemaiputând fi repuse în discuție în recurs. Or, recurenta-reclamantă tocmai aceste aspecte dorește să le repună în discuție, în dezvoltarea motivelor de recurs susținând un alt mod de interpretare a situației de fapt și a probatoriului administrat. Din cuprinsul cererii de recurs reiese că recurenta-reclamantă critică hotărârea recurată, fiind nemulțumită sub aspectul stabilirii stării de fapt deduse judecății, făcând trimitere expres la starea de fapt pe care o consideră greșit stabilită de instanță. Aceste critici nu pot constitui critici de nelegalitate. Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Municipiul Sibiu La data de 08 noiembrie 2023, intimatul-pârât Municipiul Sibiu prin Primar a depus la dosar întâmpinare, prin care a învederat că înțelege să lase la aprecierea instanței recursul formulat de recurenta-reclamantă, având în vedere că în considerentele deciziei recurate instanța de apel a reținut că apelul reclamantei vizează exclusiv soluționarea acțiunii principale formulate împotriva Statului Român. Mai susține că soluția dată excepției lipsei calității de reprezentant a Municipiului Sibiu pentru pârâtul Statul Român nu a fost atacată cu apel, astfel că aceasta a intrat în puterea lucrului judecat. I.

Răspuns la întâmpinare Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinările depuse în dosar. Municipiul Sibiu a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, prin care a învederat că lasă la aprecierea instanței temeinicia apărărilor acesteia. I.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 18 iunie 2024, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția I civilă și s-a fixat termen de judecată la data de 24 septembrie 2024, ora 10:30, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Circumstanțele litigiului relevante pentru soluționarea recursului de față, astfel cum au fost reținute de instanțele de fond și apel, sunt următoarele: Defuncții K. și M., soți, au fost proprietarii unor imobile situate în Municipiul Sibiu, ce au făcut obiectul unor măsuri de naționalizare în anii 1962 și 1964. Cei doi soți proprietari nu au avut copii, K. a decedat în anul 1962, iar după defunctul M. (decedat în anul 1969) s-a emis certificatul de moștenitor nr. 843/1972 de către Notariatul P., în favoarea surorii defunctului, N. Prin sentința civilă nr. 6011/1998 a Judecătoriei Sibiu, s-a constatat (la solicitarea unor persoane care și-au afirmat calitatea de moștenitori ai defuncților proprietari deposedați) nelegalitatea titlului statului asupra celor două imobile și s-a dispus reînscrierea în cartea funciară a proprietății pe numele lui K. și M. Certificatul de moștenitor și legatar nr. 90/01.06.1999 emis de BNP R. de pe urma celor doi defuncți în beneficiul lui L. a fost anulat prin decizia civilă nr. 33/2005 a Tribunalului Brașov, irevocabilă. Obiectul cauzei pendinte îl constituie solicitarea reclamantei de constatare a nulității certificatului de moștenitor nr. 168/29 august 2008 emis de BNP B., în cuprinsul căruia a fost declarat M. ca unic moștenitor al soției sale, K.; defunctul M. a fost moștenit de sora sa, N., iar aceasta din urmă a decedat fără moștenitori, fiind declarată succesiunea vacantă, în favoarea Statului Român, pârât în cauză. Ca efect al retransmiterii drepturilor succesorale ale celor doi defuncți la pârât, în cartea funciară a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român asupra imobilelor ce le-au aparținut defuncților. În argumentarea cererii sale, prin care a susținut în esență că actul atacat a fost emis fără citarea legală de către notarul public a persoanelor ce vin la moștenirea celor doi soți decedați, reclamanta a arătat că K. (născută y.) a avut ca moștenitor, în absența descendenților, nu numai pe soțul său, ci și pe nepotul de frate L., care la rândul său a fost moștenit de J., soțul reclamantei, ce are și calitatea de moștenitoare a acestuia din urmă. Analizând excepțiile invocate în apărare de pârât, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru formularea acțiunii în anularea certificatului de moștenitor legal nr. 168/2008, cu argumentarea esențială că operează efectul pozitiv al lucrului judecat prin sentința civilă nr. 104/15.02.2019 a Tribunalului Hunedoara, pronunțată în dosarul nr. y/85/2016, definitivă. S-a reținut că acest din urmă litigiu a avut ca obiect solicitarea aceleiași reclamante, între alte petite, de a se constata, în contradictoriu cu Statul Român, calitatea lui L. de moștenitor legal al defunctei K. (y.), iar prin sentința nr. 104/2019, Tribunalul Hunedoara a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, cu argumentul că defunctul L. nu a acceptat succesiunea după mătușa sa K., astfel că nu se poate pretinde calitatea sa de moștenitor. Aceste constatări au fost validate după reexaminarea lor în fapt și în drept de Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia nr. 348/25.03.2020, ce a fost menținută prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, prin decizia nr. 1252/09.06.2021. Față de împrejurarea că absența calității de moștenitor a lui L. după K. a făcut obiectul judecății anterioare, instanțele de fond au apreciat că dezlegarea aceasta se impune în cauza de față cu efectul pozitiv al lucrului judecat și că această împrejurare atrage lipsa calității procesuale active a reclamantei pentru a cere constatarea calității de moștenitor după K. Cu privire la susținerea reclamantei că L. a avut și calitatea de moștenitor (testamentar) al defunctului M., prima instanță a constatat că nu a fost niciodată contestat certificatul de moștenitor eliberat de Notariatul P. după acest defunct în anul 1972 în beneficiul surorii sale, N., ca unic moștenitor legal, concluzia fiind aceeași, a absenței calității procesuale active a reclamantei pentru a susține acțiunea cu referire la succesiunea lui M. Constatările primei instanțe au fost menținute prin decizia recurată a Curții de Apel Alba Iulia. Înalta Curte constată, cu caracter prealabil, că cererea de recurs nu cuprinde critici relative la dezlegarea de către prima instanță a absenței calității de moștenitor a lui L. direct după M. (în considerarea existenței unui certificat de moștenitor neatacat și nedesființat în beneficiul N.). De altfel, aceste chestiuni nu au fost deduse nici judecății instanței de apel, astfel că ele nu vor face obiectul dezlegărilor judiciare ale instanței de recurs, care nu este învestită cu legalitatea acestei constatări. Primul motiv de recurs dezvoltat a fost încadrat de recurenta-reclamantă în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanțele au confundat cele două cerințe de exercițiu ale acțiunii civile – calitatea procesuală activă și interesul – întrucât, deși a fost admisă excepția lipsei calității active, argumentarea tribunalului este centrată pe chestiunea interesului. Încadrarea criticii în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este justificată de raportarea analizei recurentei la prevederile art. 32, art. 33 și art. 36 C. proc. civ., ce reglementează cerințele de exercițiu a acțiunii civile în dispută. Acest motiv de recurs va fi examinat împreună cu cel de-al doilea motiv dezvoltat, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce privește greșita aplicare a unei norme de drept substanțial, art. 120 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, analiza comună a celor două critici fiind necesară deoarece în materia acțiunii pentru anularea certificatului de moștenitor legea conține dispoziții speciale. Criticile sunt nefondate. Astfel, potrivit art. 120 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, „Cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.” Textul tezei I a alin. (1) din art. 120 avea aceeași formă și la data emiterii actului atacat, la 19 septembrie 2009. În jurisprudență și în doctrină s-a arătat, în aplicarea textului citat, că în ipoteza anulării certificatului de moștenitor, analiza calității procesuale active – a dreptului de a sesiza instanța – are în vedere condiția prevăzută în normă, și anume aceea ca cel care formulează acțiunea să se considere vătămat în drepturile sale. Noțiunea de vătămare este una variabilă, care depinde de norma legală a cărei nesocotire se invocă și prin urmare se apreciază concret în persoana reclamantului ce solicită anularea certificatului de moștenitor. Spre exemplu, dacă anularea se cere de către o persoană terță de succesiunea dezbătută prin certificatul de moștenitor, dar care pretinde drepturi cu privire la bunurile incluse în masa succesorală, vătămarea se examinează prin prisma acestor parametri, ce presupun ca reclamantul să își justifice legitimarea procesuală prin indicarea și dovedirea vătămării suferite ca urmare a mențiunilor pretins nelegale ale actului atacat, fiind necesar ca acesta să prezinte dovezi privind drepturile pretins nesocotite asupra bunurilor succesorale. În ipoteza speței, în care reclamanta pretinde drepturi proprii la succesiunea ce s-a dezbătut în absența sa (respectiv a autorilor săi, ale căror drepturi i-au fost retransmise), chestiunea calității procesuale active este strâns legată de existența unei vătămări ce ar fi putut proveni din omisiunea chemării la dezbaterea succesorală a tuturor persoanelor cu vocație succesorală concretă – în viziunea reclamantei o atare vătămare este reprezentată de privarea sa de calitatea de moștenitor prin retransmitere după defuncta K. O atare verificare – a existenței unei vătămări – este necesară în condițiile în care ea este circumscrisă legitimării procesuale active, cerință de exercițiu a acțiunii civile ce poate fi adusă în discuție de pârât prin invocarea excepției corespunzătoare. Cu privire la eventuala confuzie a calității procesuale active cu interesul de a acționa, susținerile recurentei nu sunt fondate pentru că în realitate există o legătură strânsă în această materie între cele două cerințe de exercițiu ale acțiunii. Astfel, legătura strânsă între calitate procesuală activă și interes este dată tocmai de noțiunea de vătămare la care se referă art. 120 alin. (1) teza I din Legea nr. 36/1995, ce presupune evidențierea unui drept ce a suferit o atingere și a cărui reparare se impune prin anularea certificatului de moștenitor cerută, reparare care reprezintă tocmai folosul practic urmărit de reclamant prin inițierea demersului judiciar respectiv. Analog, și în materia nulității absolute de drept comun a actelor juridice, art. 1247 alin. (2) C. civ. prevede că nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată de orice persoană interesată. Și acest text subliniază legătura strânsă, până aproape de confuzie între calitatea de a acționa pentru a cere nulitatea absolută și interes, iar analiza concretă în coordonatele art. 1247 alin. (2) C. civ. presupune tot a verifica cum este vătămat reclamantul de încheierea actului juridic a cărui nulitate absolută o invocă și care este folosul practic urmărit prin lipsirea acestuia de efecte. Revenind, față de argumentele mai sus expuse, Înalta Curte consideră că nu se poate identifica o nelegalitate în analiza instanțelor de fond din perspectiva greșitei aprecieri a calității procesuale active prin raportare la existența unui interes. De principiu, în litigiul având ca obiect anularea certificatului de moștenitor, reclamantul care susține nelegala sa înlăturare de la dezbaterea succesorală este ținut a face dovada atât a vocației sale succesorale concrete, cât și a acceptării succesiunii – în caz contrar, în absența dovezii acceptării, el nu are calitatea de moștenitor și nu poate invoca nelegalitatea procedurii succesorale notariale desfășurate în absența sa pentru că, nefiind moștenitor, nicio vătămare nu poate rezulta din emiterea certificatului în aceste condiții. Or, în cauza de față, cum s-a expus în cele ce preced, instanțele au reținut că printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că cel despre care s-a pretins că ar fi avut calitatea de moștenitor legal după defuncta K. (și a fost ignorat de notarul public) nu a acceptat în termenul legal, expres sau tacit, succesiunea acesteia, și în consecință cererea reclamantei prin care valorifică pretinsele drepturi succesorale ale autorului său după defuncții x. a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active – deci pentru absența însăși a dreptului dedus judecății acolo, de a se constata calitatea lui L. de moștenitor al mătușii sale. De aceea, instanța nu a examinat – în analiza apărărilor pârâtului – modalitatea concretă de acceptare a succesiunii în discuție de către autorul reclamantei, dezlegările din litigiul anterior – cuprinse în dispozitiv și în considerentele decizorii – neputând fi contrazise de reclamanta, ce a fost parte și în acea pricină. Dintre susținerile recurentei care converg către nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva greșitei constatări a absenței calității sale procesuale active mai poate fi identificată aceea conform căreia calitatea sa și interesul de a acționa sunt date de apartenența sa la familia x., pe linia: K. – L. – J. – A., precum și aceea prin care se invocă exclusiv necesitatea de a dovedi descendența, calitatea de succesibil sau de membru al familiei. Lăsând deoparte enumerarea vagă și nesusținută de argumente clare a unor noțiuni al căror conținut legal este distinct și care nu sunt echivalente, Înalta Curte reține că anularea unui certificat de moștenitor se poate cere pentru vătămarea unor drepturi proprii (așa cum indică art. 120 din Legea nr. 36/1995) și nu pentru considerații morale sau afective, ce țin de existența unor relații de familie – necontestate, de altfel. Calitatea de descendent nu este suficient de caracterizată în expunerea recursului pentru a putea fi analizată din perspectiva aplicării legii de drept material, deoarece nici reclamanta și nici autorii ei – soțul său sau L. nu au avut calitatea de descendenți ai defunctei K. Calitatea de succesibil nu a fost definită expres de Codul civil 1864 (aplicabil succesiunii în discuție față de prevederile art. 91 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil), fiind folosită în cuprinsul prevederilor legale ce se referă la raportul donațiilor (art. 756, art. 770, art. 773 C. civ.); doctrina a arătat însă că succesibilul este persoana care are capacitate succesorală, are vocație succesorală generală și concretă, dar nu a acceptat succesiunea. Această viziune a fost reflectată și în Codul civil 2009, care prevede la art. 1100 alin. (2) că „Prin succesibil se înțelege persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală.” Prin urmare, dacă noțiunea de succesibil la care se referă recurenta are în vedere această accepțiune, revine instanței de recurs sarcina de a analiza dacă pentru reținerea calității procesuale active în cererea având ca obiect anularea certificatului de moștenitor era suficient ca reclamanta să invoce numai existența vocației succesorale concrete a autorului său, chiar dacă acest drept de a veni la succesiune nu a fost consolidat prin acceptarea sa în termenul legal. Or, cum s-a arătat deja în cele ce preced, dacă în absența acceptării, lipsește însăși calitatea de moștenitor, atunci nu se poate identifica vătămarea suferită din pretinsa emitere nelegală a certificatului atacat. Prin urmare, în mod corect au fost valorificate împrejurările ce atestă că autorul soțului defunct al reclamantei nu a acceptat succesiunea după mătușa sa și nu poate fi considerat moștenitor al acesteia – iar această chestiune rezultă din chiar dispozitivul sentinței civile nr. 104/2019, care a respins cererea de a se constata calitatea lui L. de moștenitor legal al defunctei respective. În fine, se susține prin recurs și greșita reținere a autorității de lucru judecat a sentinței amintite, această critică nefiind încadrată distinct de recurenta reclamantă, dar putând fi analizată, în viziunea instanței de recurs, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece existența sau nu a autorității de lucru judecat presupune analiza corectei aplicări a art. 430 și art. 431 C. proc. civ. Acest motiv de recurs nu este însă susținut în concret de argumente care să privească dezlegările instanței de apel sub acest aspect, iar cercetarea lucrărilor dosarului a relevat că prin apel reclamanta nu a criticat această chestiune, memoriul de apel necuprinzând nicio susținere referitoare la condițiile autorității de lucru judecat a hotărârii din dosarul nr. y/85/2016, reținute decisiv de prima instanță, cum s-a arătat. Sunt incidente, astfel, prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., iar criticile invocate omisso medio, ce privesc astfel sentința primei instanțe și nu au făcut obiectul judecății în apel conform art. 477 alin. (1) C. proc. civ., nu pot fi examinate direct în recurs. Recurenta-reclamantă a mai argumentat în cererea de recurs că se impunea a se reține calitatea de moștenitor a lui L. după K., în temeiul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei nr. 33/2005 a Tribunalului Brașov, hotărâre care, anulând certificatul de moștenitor anterior emis după cei doi defuncți, nr. 90/1999, ar fi constatat calitatea de moștenitor în discuție. Această critică presupune verificarea incidenței art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul existenței unor dezlegări obligatorii cu privire la chestiuni aflate în strânsă legătură cu pricina de față și a identității părților, numai partea putând invoca autoritatea de lucru judecat, astfel cum rezultă chiar din art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Verificând conținutul acestei hotărâri, depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că în cauza nr. 2854/C/2001, prin decizia civilă nr. 33A/01.02.2005, Tribunalul Brașov, în soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 5455/5.10.2000 a Judecătoriei Sibiu, a admis acțiunea formulată de reclamantul S. în contradictoriu și cu J. (autorul reclamantei) și cu Statul Român și a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor și legatar nr. 90/01.06.1999 emis de BNP R. Prin urmare, atât autorul reclamantei, cât și pârâtul au fost părți în acel proces. Prin certificatul anulat se dezbătuse succesiunea după K. (moștenită de soțul M.), după M. (moștenit de L., în calitate de nepot) și după L., moștenit, inter alia, de J. Instanța de apel a constatat prin decizia nr. 33/2005 (irevocabilă prin respingerea recursului, decizia nr. 310R/30.06.2005 a Curții de Apel Brașov) că certificatul de moștenitor este lovit de nulitate pentru că a fost emis cu nerespectarea competenței teritoriale a notarului public, față de ultimele domicilii ale defuncților. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, hotărârea Tribunalului Brașov nu reține în considerentele sale decizorii calitatea lui L. de moștenitor al defunctei K. De altfel, certificatul de moștenitor nr. 90/1999 (depus, de asemenea, la dosar), relevă că nici nu se constatase o atare calitate de moștenitor, L. venind, potrivit acestui act, la succesiunea K. prin retransmiterea drepturilor succesorale de la M., contrar susținerilor din cauza de față. Prin urmare, decizia care a anulat acest certificat de moștenitor la solicitarea unui terț nu putea avea în considerentele sale astfel de constatări. Tribunalul Brașov a mai reținut în considerente că în speță nu s-a făcut dovada calității de moștenitor a lui L. după M. – respectiv a relației de rudenie, de nepot – de vreme ce probele au indicat-o pe N. ca unica soră a defunctului, aceasta decedând fără descendenți. Este adevărat că pe parcursul procesului au fost invocate de pârâții persoane fizice apărări legate de calitatea lui L. de nepot al K. și nu al soțului acesteia, dar în primul rând, de vreme ce certificatul anulat nu statua în acest sens, instanța nu era învestită cu o astfel de verificare și în al doilea rând instanța a consemnat că nici măcar sub acest aspect (al relației de rudenie cu defuncta) nu s-au administrat probe, iar raționamentul în care lui L. i se atribuie o cotă parte din succesiunea mătușii sale (fila (...) a deciziei) este unul ipotetic, menit a releva că și în această situație (nedovedită) cota sa din succesiune ar fi fost de numai 1/8, nu de 1/1 din masa succesorală, cum s-a consemnat în certificat: „Cu toate acestea, dacă s-ar lua în considerare și această ipoteză…”. Însăși recurenta confirmă această concluzie, deoarece se referă în argumentarea sa la ceea ce arată instanța de apel din 2005 la pagina (...) par. (...), respectiv că dacă moștenitorii testamentari ai lui L. vor putea dovedi cu acte de stare civilă legătura de rudenie cu defuncta K., vor putea cere notarului competent eliberarea certificatului. Or, aceasta întărește observația instanței de recurs că această chestiune nu a fost dezlegată în sensul arătat de recurentă. Contrar susținerilor recurentei, împrejurarea că motivul de anulare a certificatului de moștenitor din anul 1999 a privit exclusiv chestiuni procedurale – absența competenței teritoriale a notarului public – nu semnifică atribuirea în același timp a unor efecte de validare, de confirmare a condițiilor de fond ale certificatului (cum era corecta determinare a moștenitorilor), cât timp acestea nu au făcut obiectul analizei acelei instanțe. Autoritatea lucrului judecat în forma efectului pozitiv presupune tranșarea concretă și efectivă a unor chestiuni litigioase în legătură cu obiectul învestirii instanței care pronunță hotărârea definitivă respectivă și totodată în strânsă legătură cu obiectul judecății unde se invocă acest efect. Or, nu se poate primi teza conform căreia anularea certificatului pentru motivul arătat implică o concluzie în sensul că celelalte condiții de validitate ale certificatului erau îndeplinite, din perspectiva autorității de lucru judecat o astfel de ipoteză neputând fi primită. Mai mult, cum s-a detaliat în cele ce preced, Tribunalul Brașov chiar a infirmat expres teza calității de moștenitor a lui L. atât după K., cât și după M., apreciind că asemenea dovezi nu s-au administrat. În concluzie, sunt nefondate susținerile privind tranșarea calității de moștenitor a lui L. după K. în cuprinsul deciziei nr. 33/2005 a Tribunalului Brașov, iar absența acestei calități a fost în mod corect reținută prin recunoașterea efectului pozitiv al lucrului judecat prin sentința nr. 104/2019 a Tribunalului Hunedoara. Celelalte argumente din cererea de recurs privesc fie istoricul pricinii litigioase – necontestat și fără relevanță pentru legalitatea deciziei recurate – fie însăși nelegalitatea certificatului de moștenitor a cărui anulare se cere, dar în condițiile în care acțiunea a fost respinsă pe cale de excepție, pentru lipsa calității procesuale active, temeinicia pretențiilor reclamantei nu a fost analizată de instanțele de fond și nu poate fi dedusă nici controlului de legalitate al instanței de recurs. Pentru toate aceste considerente, care le completează corespunzător pe cele ale Curții de apel, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2024.