ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6875/2020

Ședința publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.R.L. -în faliment, prin lichidator judiciar CII B., reprezentat de B., desemnată prin încheierea din 17.01.2012 pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș în dosarul x/2012, a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală:

- Anularea obligației la plata sumei totale de 4.439.349 RON, ca nedatorată, din care: a) 3.554.295 RON compusă din:

- 2.575.576 RON -impozit pe profit stabilit suplimentar plus

- 978.719 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit, astfel cum a fost diminuată prin Decizia nr. 172/08.07.2016 pronunțată de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în loc de totalul sumei de 6.241.216 RON (din care 4.522.620 RON impozit pe profit stabilit suplimentar plus accesoriile aferente de 1.718.596 RON) cât s-a stabilit prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/21.05.2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/21.05.2010,

b)-855.054 RON -accesorii la impozitul pe veniturile din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor și părților sociale, calculate la suma de la punctul a), fără a exista un titlu.

- Anularea obligației de plată a oricărei sume calculate cu titlu de accesorii aferente sumei de 2.575.576 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, ca nedatorate.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1909 din 04 iunie 2019, a admis excepția invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală privind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență "B.", având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII "B." și intervenienta C. au declarat recurs.

I. Reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII "B." în motivarea recursului, arată că prin acțiunea introductivă, a solicitat anularea obligației la plata sumei totale de 4.439.349 RON, ca nedatorată. Față de acțiunea promovată, intimata a invocat o serie de excepții, printre care și excepția inadmisibilității acțiunii formulate.

Având în vedere că, pentru o soluționare cât mai bună a cauzei, s-a impus precizarea obiectului cererii introductive, raportat și la cererea administrativă cu care organul fiscal a fost investit și a cărei soluționare a fost refuzată de către acesta, la termenul din 26.03.2019 a precizat obiectul acțiunii.

Precizările au fost depuse la termenul de judecată din 26.03.2019, instanța procedând la comunicarea acestora către părți. La termenul următor, din 21.05.2019, instanța a pus în discuție excepțiile invocate, rămânând în pronunțare asupra acestora iar, prin sentința pronunțată, a dispus admiterea excepției inadmisibilității și a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Instanța de fond a constatat că, prin modalitatea în care reclamanta a formulat acțiunea, anularea obligației la plata sumei totale de 4.439.349 RON și anularea obligației de plată a oricărei sume calculate cu titlu de accesorii aferente sumei de 2.575.576 RON, reclamanta nu a facut referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri, în sensul terminologiei specifice ce se regăsește în Legea contenciosului administrativ.

Recurenta menționează că după cum a arătat și în precizările formulate, ș prin cererea administrativă depusă la organul fiscal la data de 21.08.2018, a solicitat acestuia anularea obligației de plată privind suma de 4.439.349 RON.

Prin urmare, obiectul cererii introductive vizează obligarea pârâtei la soluționarea cererii administrative formulate la data de 21.08.2018, respectiv la emiterea unei decizii/a unui act administrativ fiscal prin care să dispună anularea obligatiilor de plată, astfel cum acestea au fost indicate în cererea de chemare în judecată.

Aceste aspecte au fost clarificate prin precizările depuse la termenul de judecata din 26.03.2019, de care însă instanța de fond nu a ținut cont, încălcând astfel prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., art. 14 alin. (5), ari. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) C. proc. civ. și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanța de fond a făcut abstracție de precizarea formulată la cererea de chemare în judecată și a considerat că aceasta ar fi inadmisibilă. Însă, tocmai obligarea pârâtei la soluționarea cererii administrative, respectiv la refuzul de soluționare a cererii formulate a reprezentat obiectul cererii de chemare în judecată.

II. Intervenienta C., în motivarea recursului său, arată că sentința este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea principiilor disponibilității și contradictorialității - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, după cum s-a arătat și în cadrul cererii precizatoare formulate de către A., și după cum aceasta a expus în cuprinsul cererii administrative depuse la organul fiscal pe data de 21.08.2018, reclamanta a solicitat autorității fiscale anularea obligației sale de plată privind suma de 4.439.349 RON.

Aceleași aspecte au fost prezentate prin intermediul actelor de procedură formulate în fața instanței de fond, respectiv că prin acțiunea în contencios administrativ formulată se urmărește anularea obligației de plată respective, în sensul obligării A.N.A.F. la emiterea unei decizii/a unui act administrativ fiscal prin care să se dispună anularea acestei obligații, fată de refuzul neiustificat al acesteia de soluționare a cererii administrative a A..

Ca atare, acțiunea în contencios administrativ a avut la bază prevederile art. 21 Codul de procedură fiscală 49 Codul de procedură fiscală art. 50 Codul de procedură fiscală art. 168 Codul de procedură fiscală art. 8 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Față de acestea, obiectul acțiunii formulate de către A. vizează obligarea pârâtei la soluționarea cererii administrative formulate de aceasta la data de 21.013.2018, respectiv la emiterea unei decizii/a unui act administrativ fiscal prin care să se dispună anularea obligațiilor de plată stabilite față de reclamantă, astfel cum acestea au fost indicate în cererea de chemare în judecată.

Aceste aspecte au fost clarificate prin precizările depuse de către A. la termenul de judecată din 26.03.2019, precizări de care prima instanță nu a ținut cont, astfel încălcând dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., art. 14 alin. (5) C. proc. civ., art. 22 alin. (6) C. proc. civ., art. 397 alin. (1) C. proc. civ. și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Așadar, în sentința pronunțată, instanța de fond nu a făcut nicio referire la cererea precizatoare formulată și depusă la dosarul cauzei, prin care A. a precizat obiectul acțiunii în contencios administrativ, în sensul că aceasta are ca obiect obligarea intimatei -pârâte la soluționarea cererii administrative formulate de către reclamantă la data de 21.08.2018, respectiv la emiterea unei decizii/a unui act administrativ fiscal prin care să se dispună anularea obligației sale de plată a sumei totale de 4.439.349 RON.

Ignorând obiectul acțiunii promovate de către A., prima instanță a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă, încălcând astfel prevederile legale de drept procesual care reglementează principiul disponibilității și al contradictorialității, obligația instanței de a avea un rol activ în aflarea adevărului, precum și de a expune în hotărârea pronunțată motivele pentru care nu a luat în considerare cererile formulate de către părți.

Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de societatea A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cil B., ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat anularea obligației la plată sumei totale de 4.439.349 RON și anularea obligației de plată a oricărei sume calculate cu titlu de accesorii aferente sumei de 2.575.576 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar, ca nedatorate.

Pentru a dispune respingerea acțiunii formulate de A. ca inadmisibilă, instanța de fond a reținut următoarele aspecte în considerentele sentinței pronunțate:

"Curtea reține că este corectă susținerea instituției fiscale pârâte în sensul că obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, dispoziții potrivit cărora persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

Curtea constată că prin modalitatea în care reclamanta a formulat acțiunea -anularea obligației la plata sumei totale de 4.439.349 RON și anularea obligației de plată a oricărei sume calculate cu titlu de accesorii aferente sumei de 2.575.576 RON -societatea comercială reclamantă nu se face referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri, în sensul terminologiei specifice ce se regăsește în Legea contenciosului administrativ.

Instanța constată că sunt incidente la speță prevederile art. 277 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora în situația în care pe rolul instanței penale a existat un dosar penal, hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor de soluționare competente cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Din considerentele de mai sus rezultă că reclamanta a formulat o acțiune inadmisibilă."

Înalta Curte constată că instanța de fond s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității acțiunii, fără să țină cont de cererea precizatoare formulată în cauză.

Astfel, prin acțiunea introductivă recurenta-reclamantă a solicitat anularea obligației de plată a sumei de 4.439.349 RON iar, ulterior, printr-o cerere precizatoare a obiectului acțiunii, depusă la 26.03.2019, a solicitat obligarea intimatei la soluționarea cererii sale administrative formulate în 21.08.2018.

Prima instanță, la termenul de judecată din 26.03.2019, a dispus comunicarea acestor precizări către părți, iar la termenul din 21.05.2019 s-a pronunțat prin admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, fără să țină cont de cererea precizatoare.

Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată în mod nelegal, fiind încălcate prevederile legale care reglementează principiul disponibilității și al contradictorialității.

Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ.:

"Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apa) marile părților'";

De asemenea, art. 14 alin. (5) C. proc. civ. prevede că:

"Instanța este obligata, în orice proces, sa supună discuției părților toate cererile, excepțiile și imprejurarile de fapt sau de drept invocate";

Potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ. stabilesc că: judecătorul trebuie sa se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fam insa a depasi limitele investirii, în afara de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ.: Instanta este obligata sa se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecații. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, daca legea nu prevede altfel.'";

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., statuează că:

"Hotărârea va cuprinde: [...] b) considerentele, în care se vor arata obiectul cererii și susținerile pe scurt ale pârtilor, expunerea situației de fapt reținuta de instanța pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, aratandu-se atât motivele pentru care s-au admis, cat și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Instanța este obligată să se pronunțe asupra celor solicitate de părți, iar nu să interpreteze obiectul acțiunii de așa natură încât să evite a se pronunța asupra capetelor de cerere.

Este adevărat că, de regulă, instanța nu este ținută de temeiul juridic invocat de către părți, dar când, în speță, contestatoarea și-a precizat clar motivele de drept în limitele cărora a înțeles să se judece și a insistat în acestea.

Obligația instanței de a se pronunța asupra obiectului cererii deduse judecății constituie garanția aplicării principiului disponibilității. Dacă formulările reclamantului, fiind confuze, împiedică determinarea obiectului și temeiului juridic ale cererii de chemare în judecată, instanța are îndatorirea, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare, cu finalitatea de a evita, în favoarea respectării cu rigoare a disponibilității, un ultra sau minus petita.

Astfel, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, prin faptul că nu a ținut cont de obiectul cererii de chemare în judecată formulate de către A., astfel cum acesta a fost precizat prin intermediul cererii precizatoare depuse la termenul de judecată din 26.03.2019.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, principiul contradictorialității a fost, încălcat, prin omisiunea primei instanțe de a pune în discuție cererea precizatoare formulată, astfel pronunțându-se asupra excepției inadmisibilității fără a lua în considerare precizarea reclamantei.

Prin ignorarea cererii precizatoare, instanța de fond nu și-a îndeplinit obligația de a se pronunța asupra tuturor cererilor formulate în cauză, nefiind respectate nici prevederile art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

Față de soluția ce se va pronunța, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de casare invocate de recurentă.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza cauza sub toate aspectele, va examina toate susținerile și apărările formulate de părți.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-intervenientă C. și de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII "B." și de recurenta-intervenientă C. împotriva sentinței nr. 1909 din 04 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2020.