Decizia nr. 6777/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea inițial înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 18 septembrie 2014, sub nr. x/2017 și, ulterior, declinată în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (sentința civilă nr. 7174 din 29.11.2017), reclamanta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU a chemat în judecată pe pârâta COMUNA SASCUT, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să constate, în conformitate cu prevederile art. 8.2 lit. a) intervenția rezilierii unilaterale a Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 209/N/18.05.2011 încheiat cu pârâta și să dispună obligarea acesteia la plata sumei 235.468,86 RON, reprezentând 214.909,07 RON - valoare finanțată la cererile de tragere, si 20.559,79 RON dobândă calculată, sumă la care se adaugă majorări de întârziere de 0,1%/zi de întârziere, conform legii fiscale aplicabile creanțelor bugetare.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1289 din 20 martie 2018, pronunțată în dosar nr. x/2017, a admis acțiunea, în parte, formulată de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta Comuna Sascut; a constatat reziliat contractul de finanțare nerambursabilă nr. 209/N/18.05.2011 încheiat între părți, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 235.468, 86 de RON (din care 214.909,07 RON, reprezentând valoare finanțată la cererile de tragere și 20.559,79 RON, dobândă legală calculată asupra debitului principal până la data de 31.05.2017); a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, reclamanta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, solicitând admiterea recursului, și casarea sentinței civile recurate în ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata majorărilor de întârziere, pe care instanța în mod netemeinic le-a respins, și, pe cale de consecință, admiterea și a acestui capăt de cerere, respectiv, acordarea majorărilor de întârziere solicitate, cât și pârâta COMUNA SASCUT, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare, și, în fond, respingerea acțiunii formulate, ca fiind neîntemeiată. Întemeindu-și calea de atac pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., recurenta- reclamantă ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU a criticat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală în ceea ce privește capătul de cerere referitor la majorările de întârziere, deoarece, susține aceasta, instanța de judecată nu a luat în calcul voința părților, astfel cum aceasta este clar exprimată în contractul de finanțare nerambursabilă nr. 209/N/18.05.2011, încheiat între instituția sa și pârâtă. Astfel, recurenta-reclamantă consideră că instanța a omis să aibă în vedere prevederile exprese ale art. 8.4. din contractul nr. x/N/18.05.2011 și, totodată, apreciază că se impune aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, având în vedere că nu există nicio dispoziție care să interzică, astfel cum instanța a considerat, cumulul clauzei penale cu penalitățile prevăzute de legea fiscală, care u fost prevăzute în contract și asumate de către U.A.T. Sascut la semnarea acestuia. Mai mult, se arată, Noul C. civ. interzice doar cumulul clauzei penale cu executarea în natură a obligației principale, nicidecum cumulul clauzei penale cu majorările de întârziere, astfel încât, recurenta-reclamantă apreciază că în speța de față, instanța trebuia să facă aplicarea art. 1270 alin. (1) C. civ. și să admită acțiunea în integralitatea ei, astfel cum fusese formulată. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-pârâtă COMUNA SASCUT a relevat, pe larg, situația de fapt a cauzei și a criticat hotărârea instanței de fond ca fiind vădit netemeinică, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și, în acest sens, a arătat următoarele: Instanța de fond în mod greșit reține că acțiunea reclamantei este justificată, și că reclamanta în mod corect a făcut aplicarea clauzelor cuprinse în art. 8.2. lit. a), art. 7.1. și art. 7.3. lit. b) din contract dispunând rezilierea unilaterală a acestuia și că apărările formulate de pârâtă nu se susțin. Reia, apoi, în continuare, situația de fapt. În opinia recurentei-pârâte, pentru a opera și pentru a putea fi incidente dispozițiile art. 8.2. din contractul de finanțare nerambursabilă nr. 209/N/18.05.2011, este obligatoriu ca obligațiile asumate de către A.F.M. prin contract să fi fost pe deplin respectate, iar culpa în derularea contractului să fie doar a sa, raportat la dispozițiile art. 7 din contract. Recurenta-pârâtă susține că instanța de fond reține în mod greșit că apărările formulate prin întâmpinare nu sunt susținute, și că, de fapt, neimplementarea a fost generată nu de nerespectarea obligației de finanțare, ci de imposibilitatea sa de a asigura partea proprie de contribuție, apreciere care consideră că este contrazisă tocmai de situațiile financiare ale sale, din care rezultă că aportul propriu de 103.335 RON din valoarea contractului fusese deja achitată, redând, iarăși, din situația de fapt. Deci, arată recurenta-pârâtă, susținerea instanței potrivit căreia aceasta nu ar fi avut fondurile necesare este neconformă cu realitatea și în mod nelegal instanța de fond a reținut această situație. Cât privește cererea de tragere nr. x, arată, de asemenea, că instanța de fond în mod greșit a aplicat dispozițiile legale în materie; atâta timp cât tragerea cererii nr. x nu a fost onorată de către A.F.M., aceștia, fără un temei legal nu au decontat suma solicitată deși toate actele necesare tragerii cererii nr. x au fost îndeplinite de către pârâtă. Relevând, iarăși, situația de fapt, recurenta-pârâtă susține că, în acest context, rezultă fără putință de tăgadă că și-a îndeplinit la timp, în mod transparent și corect obligațiile asumate prin contract, iar instanța de fond în mod greșit a aplicat legea și a constatat ca fiind întemeiată acțiunea intimatei.

Apărarea formulată în cauză Recurenta-reclamantă Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, înregistrată la data de 30.07.2018, prin care, în principal, a solicitat anularea recursului, ca nemotivat, și, în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursurilor În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor în ședință publică, la data de 11 decembrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția nulității recursului invocată, prin întâmpinare, de către reclamantă, din perspectiva nemotivării căii de atac, Înalta Curte urmează să o admită și să anuleze recursul, având în vedere următoarele considerente: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.", iar art. 470 alin. (5) arată că: "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii." Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar conform art. 489 alin. (2) "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanță în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În cauză, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurenta-pârâtă Comuna Sascut, deși a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate nu prezintă, în concret, critici de nelegalitate în sensul motivului de recurs invocat, astfel cum impun dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., și nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Din dezvoltarea motivelor formulate, rezultă că recurenta aduce critici modului în care curtea de apel a apreciat probatoriul, raportat la circumstanțele în fapt ale cauzei, fără a dezvolta aspecte care să vizeze nelegalitatea sentinței civile recurate, singura susținere fiind aceea că instanța de fond în mod greșit reține că acțiunea reclamantei este justificată, și că reclamanta în mod corect a făcut aplicarea clauzelor cuprinse în art. 8.2. lit. a), art. 7.1. și art. 7.3. lit. b) din contract, dispunând rezilierea unilaterală a acestuia. Or, cerința legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri. În condițiile arătate, susținerile recurentei-pârâte nu permit analizarea sentinței atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., republicat: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Astfel, recurenta-pârâtă a dedus judecății aspecte de netemeinicie, criticile sale vizând aspecte de fapt și modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanță, ori apărări formulate de aceasta cu ocazia soluționării fondului cauzei, cu citarea selectivă a unora dintre acestea în parcursul derulării contractului. Aspectele deduse judecății de pârâta Comuna Sascut prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu, astfel, cazurilor expres reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 C. proc. civ., fiind, în realitate, critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului. Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs formulat de pârâta Comuna Sascut nu conține critici propriu-zise împotriva hotărârii atacate, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând nici motive de ordine publică, care să poată fi examinate din oficiu de către instanța de recurs. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele formulate de recurenta- pârâtă prin memoriul de recurs nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect, invocată prin întâmpinare. Referitor la recursul declarat de recurenta-reclamantă Administrația Fondului pentru Mediu: Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, este, de asemenea, nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față, aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Examinând sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de recurs formulat în cauză este nefondat. Recurenta- reclamantă invocă neaplicarea de către instanța de fond a prevederilor art. 1270 alin. (1) C. civ., respectiv, a regulilor de interpretare a contractelor atunci când analizează conținutul clauzelor stipulate la art. 8.3. din contractul de finanțare nerambursabilă nr. 209/N/18.05.2011 încheiat pentru implementarea proiectului intitulat "înființare parc și amenajare spații verzi în Comuna Sascut, Județul Bacău", susținând recurenta că a omis să aibă în vedere prevederile art. 8.4. din același contract. Așadar, obiectul criticii de nelegalitate formulate îl reprezintă verificarea respectării normelor legale de interpretare a contractelor conform art. 1270 alin. (1) C. civ. contractul valabil încheiat având putere de lege între părțile contractante. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de recurs constată că instanța de fond a aplicat în mod corect regulile instituite de art. 1270 C. civ., statuând că interpretarea contractului se face după voința concordantă a părților și aplicând, deopotrivă, principiul interpretării sistematice. Aplicând în mod corect aceste prevederi legale, respectiv, cercetând ansamblul contractului și coroborând prevederile contractuale stipulate la art. 8.3., instanța de fond a stabilit corect și în mod legal care a fost voința concordantă a părților la perfectarea convenției, reținând că acestea au convenit asupra unei clauze penale incidente în caz de reziliere, stabilind chiar întinderea acesteia. De fapt, ceea ce invocă în realitate recurenta-reclamantă nu este vreo pretinsă încălcare a prevederilor art. 1270 alin. (1) C. civ., ci propria interpretare a prevederilor contractuale, în opinia sa, nefiind interzis cumulul clauzei penale cu majorările de întârziere, ceea ce este contrar prevederilor legale. Fără a relua considerațiile precedente, referitoare la respectarea regulilor de interpretare a convențiilor, instanța de recurs reține, în acord cu punctul de vedere exprimat de instanța de fond, că art. 8.3. din contract reprezintă tot o clauză penală, care sancționează nerespectarea unei obligații generale asumate de către reclamantă, ce a condus la reziliere, iar această clauză, în mod corect s-a stabilit că nu se poate cumula cu majorările de întârziere de 0,1%, creditorul unei obligații neputându-se prevala și de dispozițiile privind dobânda legală fiscală, în modalitatea specifică a rezilierii. Incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de instanța de fond nu poate fi circumscrisă, așadar, acestui motiv de nelegalitate. De fapt, unele dintre criticile formulate de către recurentă, vizează, în realitate, reanalizarea situației de fapt și, în consecință, stabilirea unei alteia, esențial diferită de cea reținută de către instanța de fond, neputând face obiectul căii de atac a recursului. Din această perspectivă, Înalta Curte constată a fi corecte considerentele primei instanțe, întemeiate pe conținutul înscrisurilor administrate în dosar și prevederilor din contract concluzii pe care recurenta-reclamantă nu le-a invalidat în calea de atac, nici sub aspect argumentativ, nici sub aspect probator. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate, iar în cauză nu este incident cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul promovat de reclamantă. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă, și va anula acest recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.