ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5018/2021

Ședința publică din data de 26 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și ulterior, ca efect al declinării competenței, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta Comuna Pesac, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 185.181,60 RON cu titlu de valoare finanțată, a sumei de 20.722,73 RON cu titlu de dobândă fiscală și a majorărilor de întârziere în cuantum de 0,1%/zi de întârziere, până la data plății, conform legislației fiscale.

Prin sentința civilă nr. 2571 din 4 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta Comuna Pesac, a obligat pe pârâtă să restituie reclamantei suma de 185.181,60 RON, reprezentând finanțare acordată în baza contractului nr. x/N/03.08.2011, cu dobândă fiscală în cuantum de 20.722,73 RON și a respins capătul de cerere privind majorările de întârziere, ca neîntemeiat.

Împotriva sentinței indicate în punctul I.2 anterior, a formulat recurs reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, prin care, invocând cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței civile recurate în ceea ce privește capătul de cerere referitor la calculul corect al dobânzii fiscale aplicabile în speță și cel referitor la plata majorărilor de întârziere, pe care instanța le-a respins.

În susținerea căii de atac promovate, a arătat recurenta că suma reprezentând dobânzi a fost calculată de aceasta până la data de 15.02.2017, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, însă un astfel de aspect nu exclude aplicarea corecta a legii de către instanța de fond, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (3

1

) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, potrivit cărora:

"Pentru sumele de restituit din finanțările acordate prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. l) se datorează dobânzi și penalități de întârziere de la data acordării finanțării pană la data stingerii debitului.".

De asemenea, a considerat recurenta ca fiind nelegală hotărârea instanței de fond în ceea ce privește capătul de cerere referitor la majorările de întârziere, deoarece instanța de judecată nu a luat în calcul voința părților, astfel cum aceasta este clar exprimată în contractul de finanțare nerambursabilă nr. 485/N/03.08.2011, încheiat între instituția recurentă și pârâtă.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata - pârâtă Comuna Pesac a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea drept temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, susținând, în esență, intimata că judecătorul fondului s-a pronunțat în limitele învestirii, respingând, în mod legal, cererea reclamantei de acordare a majorărilor de întârziere, câtă vreme, prin petitul cererii de chemare în judecată aceasta nu a formulat o astfel de solicitare. Totodată, intimata subliniază că recurenta nu a indicat clauza contractuală care să nască în patrimoniul său dreptul la plata majorărilor de întârziere.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din 8 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivele de recurs subsumate cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta critică soluția primei instanțe de acordare a dobânzilor doar în cuantumul de 20.722,73 RON, apreciind că dobânzile trebuiau acordate până la plata efectivă a creanței bugetare principale, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Analizând cererea de chemare în judecată, instanța de control judiciar observă că prima instanță a soluționat cauza în limitele învestirii sale, întrucât, în privința creanței bugetare accesorii reprezentate de dobândă, pretențiile recurentei au vizat doar suma de 20.722,73 RON. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, recurenta a solicitat obligarea pârâtei la plata creanței bugetare principale, în cuantum de 185.181,60 RON și la cea de:

"20.722,73 RON - valoarea aferentă dobânzii fiscale, calculată conform legislației fiscale aplicabile creanțelor bugetare, sumă la care se adaugă majorări de întârziere, în cuantum de 0,1%/zi de întârziere, până la data plății, conform legii fiscale aplicabile creanțelor bugetare".

Din structura sintactică a petitului rezultă că solicitarea de acordare "până la data plății", vizează doar capătul de cerere privind acordarea majorărilor de întârziere. De asemenea, Înalta Curte observă că reclamantă nu a formulat în fața primei instanțe o cerere de completare a cererii inițiale, prin care să extindă obiectul cauzei. Astfel, Înalta Curte reține că judecătorul este chemat, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., să se pronunțe asupra cauzei, fără a depăși ceea ce s-a cerut. Prevederile art. 12 alin. (3

1

) din O.U.G. nr. 196/2005, invocat de recurentă, nu reglementează norme care să stabilească un drept al judecătorului de a depăși sus indicatele limite, ci doar un drept al părții de a solicita dobânzi, într-un cuantum calculat până la data stingerii debitului principal. Or, în cauza de față, recurenta nu a formulat o atare cerere, limitând pretențiile sale reprezentând dobânzi la suma de 20.722,73 RON.

Cât privește capătul de cerere privind acordarea majorărilor de întârziere, cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în mod contrar celor afirmate de intimată prin întâmpinare, solicitarea de acordare a acestora a fost formulată de recurenta - reclamantă prin cererea de chemare în judecată, astfel cum rezultă din paragraful anterior.

Pe de altă parte, observând conținutul concret al unor astfel de pretenții, după cum acestea au fost formulate prin acțiunea în contencios administrativ, Înalta Curte apreciază drept legală soluția primei instanțe de respingere a capătului de cerere privind acordarea majorărilor de întârziere, fiind nefondate criticile aduse de recurentă hotărârii instanței de fond și subsumate de aceasta motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar observă că, în art. 1 pct. 12 Codul de procedură fiscală (ce au preluat, în esență, prevederile art. 21 alin. (2) lit. b) din vechiul Codul de procedură fiscală), legiuitorul a reglementat, drept creanțe fiscale accesorii, în mod distinct noțiunile de dobânzi, penalități și majorări aferente unor creanțe fiscale principale. De asemenea, art. 1 pct. 9 din Codul de procedură fiscală reglementează, în categoria creanțelor bugetare accesorii, dreptul la încasarea dobânzilor, penalităților sau a altor asemenea sume, în baza legii, aferente unor creanțe bugetare principale. Din această perspectivă, dată fiind diferența terminologică utilizată de legiuitor, precum și particularitățile instituției majorărilor de întârziere (ce au o structură complexă și reglementare specifică), concluzia ce se desprinde din interpretarea logico - gramaticală, dar și teleologică a prevederilor art. 1 pct. 9 din Codul de procedură fiscală, este cea potrivit căreia majorările de întârziere reprezintă o creanță bugetară accesorie distinctă de dobânzi și penalități, și intră în categoria "altor asemenea sume" reglementată de textul supus analizei.

Pe de altă parte, art. 12 alin. (3

1

) din O.U.G. nr. 196/2005 (forma în vigoare la data relevantă cauzei) dispun astfel: Pentru sumele de restituit din finanțările acordate prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. l) se datorează dobânzi și penalități de întârziere de la data acordării finanțării până la data stingerii debitului.

În contextul descris anterior, întrucât norma specială, ce derogă de la cea generală (reprezentată, în esență, de Codul de procedură fiscală), stabilește existența unui drept la plata creanțelor bugetare accesorii reprezentate doar de dobânzi și penalități, solicitarea recurentei - reclamante, de acordare a majorărilor de întârziere nu are temei legal.

Înalta Curte nu poate da eficiență susținerilor recurentei formulate în cuprinsul memoriului de recurs, privind temeiul contractual al pretențiilor sale, câtă vreme, prin intermediul acestora, recurenta tinde la schimbarea cauzei juridice a pretenției deduse judecății. Din această perspectivă, Înalta Curte observă că, prin cererea de chemare în judecată recurenta - reclamantă a solicitat acordarea creanței accesorii reprezentate de majorările de întârziere, prin invocarea unui drept ce ar rezulta din conținutul prevederilor legislației fiscale aplicabile creanțelor bugetare, fără a invoca, drept cauză juridică, prevederile contractuale. Or, conform art. 494, coroborat cu art. 478 alin. (3) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată.

Concluzionând, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția pronunțată fiind temeinică și legală.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondat.

Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata Comuna Pesac, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite și va dispune obligarea recurentei Administrația Fondului pentru Mediu la plata către intimată a sumei de 3570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, dovedit prin factura nr. x din 25.02.2019 și ordinul de plată nr. x din 28.02.2019, aflate la dosarul pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 2571 din 4 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta Administrația Fondului pentru Mediu la plata către intimata Comuna Pesac a sumei de 3570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2021.