Decizia nr. 6758/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 15 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, anularea art. 2 din Ordinul nr. 2204/C/31.08.2017, în legătură cu poziția 48 din Anexa aferentă Curții de Apel București și a Ordinului nr. 2723/C/11.10.2017, ce au avut ca efect diminuarea nelegală a drepturilor salariale cuvenite, dispusă de pârâtul Ministerul Justiției începând cu data de 1.07.2017, cu consecința obligării pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, acordarea începând cu data de 1.07.2017 a drepturilor salariale cuvenite la nivelul corespunzător lunii iunie 2017. Indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor, cum a fost reglementată de art. 14 din Legea nr. 153/2017, urmând să se aplice doar începând cu data aplicării legii menționate, de la 1.01.2018, iar față de pârâta Curtea de Apel București, obligarea la plata diferențelor salariale rezultate din diminuarea nelegală, efectuată de ordonatorul principal de credite, a sumei acordate pentru titlul științific de doctor, actualizate cu indicele de inflație plus dobânda legală penalizatoare, calculate de la data scadenței fiecărui drept salarial în parte și până la data plății efective.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 66 din 26 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac formulate, casarea în tot a sentinței recurate și, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecințele: față de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI: anularea art. 2 din Ordinul nr. 2204/C/31.08.2017 în legătură cu poz. 48 din Anexa aferentă Curții de Apel București și a Ordinului nr. 2723/C/11.10.2017, ce au avut ca efect diminuarea nelegală a drepturilor salariale cuvenite, dispusă de partea pârâtă începând cu data de 01.07.2017, cu consecința obligării pârâtului la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială prin care să dispună, în ceea ce îl privește pe reclamant, acordarea începând cu data de 01.07.2017, a drepturilor salariale cuvenite la nivelul corespunzător lunii iunie 2017, iar indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor, astfel cum a fost reglementată de art. 14 din Legea nr. 153/2017, urmând să se aplice doar începând cu data aplicării legii menționate, adică, cel mai devreme începând cu data de 1 ianuarie 2018; față de pârâta CURTEA DE APEL BUCUREȘTI: obligarea la plata diferențelor salariale rezultate din diminuarea nelegală, efectuată de ordonatorul principal de credite, a sumei acordate pentru titlul științific de doctor, actualizate cu indicele de inflație, plus dobânda legală penalizatoare, calculate de la data scadenței fiecărui drept salarial în parte, și până la data plății efective. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul- reclamant a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate, întrucât, deși respinge în tot cererea de chemare în judecată, nu a avut în vedere toate cauzele juridice invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, respectiv, a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând, în esență, următoarele motive: Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Prin cererea de chemare în judecată a subliniat faptul că actele administrative litigioase produc un efect retroactiv împotriva sa, în sensul că, deși Ordinul nr. 2723/C/11.10.2017 de modificare în pare a Ordinului nr. 2204/C/2017, a fost emis la 11.10.2017, și comunicat la 12.10.2017, pretinde să producă efecte juridice începând cu data de 01.07.2017, deci, mult anterior datei emiterii sale. Sub acest aspect, arată recurentul, deși constituia o cauză juridică a acțiunii pe care a formulat-o, având o individualitate proprie în susținerea acesteia, iar soluția judecătorului a fost de respingere în tot a acțiunii, ca nefondată, prima instanță nu oferă în considerentele hotărârii sale nicio analiză efectivă, în fapt și în drept, făcând, totodată, trimitere la dispozițiile art. 22 alin. (6) și art. 194 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.., recurentul-reclamant a pornit de la conținutul prevederilor art. 14 alin. (1) din Capitolul II- Salarizarea, Secțiunea a 2-a și art. 43 din Legea- cadru nr. 153/2017, art. 38 alin. (2) lit. a) din Capitolul IV al legii, arătând că, deși Legea-cadru nr. 153/2017 a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2017, aplicarea dispozițiilor sale nu intervine ca atare de la data respectivă, ci etapizat, cu mențiunea că în intervalul 1 iulie 2017- 31 decembrie 2017, indemnizația brută de încadrare se menține la nivelul aferent lunii iunie 2017, fără ca legea să fi făcut vreo distincție sub aspectul elementelor sale componente. Faptul că suma echivalentă sporului de doctorat se includea în indemnizația brută lunară proprie lunii iunie 2017, fiind partea componentă a acesteia, susține recurentul, că rezultă din art. 3 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2015, dar și din Decizia nr. 21/2016 a I.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii, și, în același sens, a se vedea art. 19 1 din Legea-cadru nr. 284/2010. Recurentul-reclamant susține că, din moment ce legiuitorul a raportat calcularea indemnizației pentru titlul științific de doctor, instituită de art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017, noțiune pe care a definit-o la art. 38 din conținutul său, unitatea de reglementare și interpretare impune incidența art. 39 odată cu data aplicării actului normativ - cel mai devreme, la 01.01.2018, iar nu odată cu intrarea sa în vigoare- 01.07.2017. Or, principiul esențial al Legii nr. 153/2017 este acela al menținerii drepturilor salariale, fără vreo scădere a acestora prin prisma sumei nete realizate în final, astfel că, actul administrativ unilateral emis de Ministrul Justiției este nelegal. În consecință, recurentul apreciază că aplicarea dispozițiilor legale relevante s-a făcut de prima instanță de manieră greșită, aceasta determinând eronat norma aplicabilă în materia calculului drepturilor salariale și, practic, în concret, actele administrative unilaterale emise de partea pârâtă au avut ca efect diminuarea drepturilor salariale cuvenite, respectiv, diminuarea venitului brut total de la 19.096 RON, la 18.448 RON, și a venitului net total, de la 13.387 RON, la 12.939 RON. Recurentul a mai arătat că, din prezentarea situației de fapt, rezultă că ordonatorul principal de credite a dispus prin ordinele litigioase reducerea indemnizației brute de încadrare, de la suma de 14.996 RON aferentă lunii iunie 2017, la suma de 13.633 RON. În acest context, consideră că se impune și admiterea capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel București, anume, obligarea acesteia la plata diferențelor salariale rezultate din diminuarea nelegală, efectuată de ordonatorul principal de credite, a sumei acordate pentru titlul științific de doctor, actualizate cu indicele de inflație, plus dobânda legală penalizatoare, calculate de la data scadenței fiecărui drept salarial în parte și până la data plății efective. Face, trimitere, în acest sens, la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, raportul său de serviciu desfășurându-se direct cu acest ordonator secundar de credite, căruia îi revine să plătească dreptul salarial cuvenit, în cuantumul său legal, și la dreptul general, respectiv, Legea nr. 287/2009 privind C. civ., art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I, și art. 1535 alin. (1) din Cod.

Apărarea formulată în cauză Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 18.07.2018, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 26 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 11 decembrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Înalta Curte constată că în conținutul cererii de recurs se identifică susțineri referitoare la faptul că hotărârea pronunțată ar cuprinde considerente contradictorii. Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise și cele pentru care au fost respinse susținerile părților. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, omițând sau adăugând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Acest motiv de recurs nu este întemeiat și va fi respins. Astfel, nu poate fi primită critica recurentului-reclamant conform căreia, prima instanță a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017. Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 492 din 28.06.2017, respectiv art. 7 din Anexa nr. V Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" menționează în mod expres că personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul..". În mod corect a reținut prima instanță că art. 14 din Legea nr. 153/2017 nu vorbește despre domeniul în care s-a susținut teza de doctorat sau despre faptul că unele noțiuni din domeniul în care s-a susținut doctoratul ar putea avea vreo legătură cu domeniul în care deținătorul titlului de doctor își desfășoară activitatea, în cazul de față domeniul în care activează recurenta-reclamantă fiind, indubitabil, domeniul Drept, ci condiționează acordarea indemnizației de activitatea desfășurată în domeniul obținerii titlului. Or, este clar faptul că recurenta-reclamantă, doctor în domeniul Economie, nu își desfășoară activitatea în acest domeniu economic, câtă vreme ocupă funcția de judecător la Judecătoria Gheorgheni. Relevant este faptul că, domeniul "drept" corespunde exclusiv ramurii de știință "științe juridice", iar domeniul "economie", corespunde ramurii de știință "științe economice". Într-adevăr, o lucrare de doctorat poate conține și noțiuni juridice, la fel cum poate să conțină și noțiuni economice, sociologice, însă domeniul în care este obținut titlul de doctor nu poate fi decât unul singur, iar o interpretare contrară ar însemna că un magistrat care deține titlul de doctor în științe economice, domeniul cibernetică și statistică îndeplinește condiția prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. În ceea ce privește principiul nediscriminării pretins a fi încălcat prin instituirea dispozițiilor art. 14 din Legea - cadru nr. 153/2017, Înalta Curte constată că, din analiza acestor dispoziții care reglementează acordarea sporului de doctor se poate observa că nu se impune un tratament juridic diferit aplicat unor persoane aflate în situații similare, pentru a se constata existența unei stări de discriminare, deoarece, recurenta-reclamantă nu a dobândit titlul de doctor în drept, ci în alt domeniu decât cel în care își desfășoară activitatea. Din conținutul dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, invocat de către recurenta-reclamantă în susținerea discriminării, rezultă că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională ori socială, apartenență ta o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. Or, instanța europeană a arătat că art. 14 nu poate fi interpretat în sensul că ar interzice orice discriminare bazată pe criteriile pe care le conține sau pe altele cuprinse implicit în sintagma "orice altă situație" pentru că a distinge nu înseamnă a discrimina, iar diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și vor fi respinse. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.