ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 365/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției următoarele:

1 - să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea privind emiterea, pentru fiecare dintre reclamante în parte, începând cu data de 9.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordin de salarizare prin care să fie recalculată indemnizația de încadrare, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional, a funcției îndeplinite în cadrul instanței și a titlului de doctor în drept obținut după anul 2010;

2 - obligarea pârâtului la emiterea pentru fiecare dintre reclamante în parte a unor noi ordine de stabilire a indemnizației lunare cuvenită pentru munca prestată în funcția de judecător cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 71/2015 și cu aplicare retroactivă raportat la data de 9.04.2015 (data intrării în vigoare; Legii nr. 71/2015), începând cu data emiterii ordinului de ministru privim atribuirea titlului de doctor pentru fiecare dintre reclamante, respectiv pentru numita A. din data de 20.06.2013, iar pentru numita B. din data de 23.03.2010, prin care să li se acorde reclamantelor și diferențele salariale rezultate din aplicarea de procente unora dintre magistrat și aplicarea claselor de salarizare altor magistrați (reclamantelor) care au trecu într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011;

Prin sentința nr. 4238 din 30 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea și a fost obligat pârâtul să emită, pentru fiecare reclamantă în parte, câte un ordin de stabilire a indemnizației lunare de încadrare, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, cu luarea în considerare a vechimii în profesie și în muncă, a gradului profesional, a funcției îndeplinite și a titlului de doctor în drept, inclusiv aplicarea corespunzătoare a claselor de salarizare, respingând în rest acțiunea.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantele A. și B. au formulat recurs, susținând că soluția este nelegală, în temeiul prevederilor art. 488 pct8 din C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, arătându-se că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, s-a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a respins capetele de cerere având ca obiect pretențiile anterioare intrării în vigoare Legii nr. 71/2015, încălcând astfel dispozițiile art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 și art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, astfel cum au fost ele interpretate și aplicate prin dispozițiile deciziei nr. 21/2016 pronunțate de Înalta Curte într-un recurs în interesul legii.

Recurentele au arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 21/2016, a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și a stabilit "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 și art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Prin aceeași decizie, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că celor care au obținut titlul de doctor după 12 decembrie 2009 și până la apariția Legii nr. 71/2015 nu li se acordă un spor de 15%, ci li se stabilește un salariu de bază care include "sume compensatorii" calculate conform metodei indicate la art. 8 din anexa nr. V a Legii nr. 63/2011, doar așa putându-se asigura respectarea principiului înscris în art. 3 lit. c) și d) din Legea nr. 330/2009. Situațiile tranzitorii nu înseamnă încălcarea legii și nu pot justifica diferențe sal ari ale importante perpetuate de la 1 ianuarie 2010 până la 9 aprilie 2015.

Astfel, anterior modificării radicale a sistemului de salarizare a personalului plătit din fondurile publice prin Legea-cadru nr. 330/2009, sporul de 15% pentru titlul științific de doctor era acordat diferitelor categorii socioprofesionale prin legile speciale de salarizare ale acestora. Astfel, pentru magistrați, sporul pentru titlul științific de doctorat era reglementat prin art. 15 din O.U.G. nr. 27/2006.

Dispozițiile acestei ordonanțe au fost însă abrogate prin art. 48 din Legea nr. 330/2009.

În opinia recurentelor, sporul salarial de 15% acordat pentru deținătorul titlului științific de doctor nu s-a mai regăsit, în legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 și nr. 284/2010.

Pentru cei care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, aveau în plată sporul de doctorat, soluția legislativă a fost aceea de a introduce cuantumul acestui spor, nu procentual, ci ca sumă compensatorie acordată potrivit O.U.G. nr. 1/2010.

Această sumă compensatorie a fost prevăzută pentru a respecta dispoziția legală potrivit căreia nivelul salariilor în plată nu poate scădea prin aplicarea noii legi.

Legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă și efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care își perfecționează pregătirea profesională prin obținerea titlului științific de doctor. Prin includerea acestei sume în salariul de bază, rezultă că un drept salarial secundar devine parte a salariului, ca drept fundamental, recunoscut și apărat de lege.

Prin legile anuale de salarizare, aceste sume compensatorii ar fi trebuit incluse în salariul de bază, indiferent de data dobândirii titlului științific de doctor. De altfel, Legea nr. 193/2016 nici nu putea să statueze un alt mod, pentru că ar fi încălcat dispozițiile cu valoare de principiu din legile-cadru de salarizare nr. 330/2009, nr. 284/2010 și nr. 285/2010.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 20 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 23 ianuarie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând fondul recursului formulat de reclamantele A. și B. împotriva sentinței nr. 4238 din 30 decembrie 2016 a Curții de Apel București, Înalta Curte reține că în cauză, nu subzistă motive de nelegalitate de natură a atrage casarea hotărârii recurate, criticile aduse, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondate

Reclamantele au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea pentru fiecare dintre reclamante în parte, a unor noi ordine de stabilire a indemnizației lunare cuvenită pentru munca prestată în funcția de judecător cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 71/2015 și cu aplicare retroactivă raportat la data de 9.04.2015 (data intrării în vigoare; Legii nr. 71/2015), începând cu data emiterii ordinului de ministru privind atribuirea titlului de doctor pentru fiecare dintre reclamante, respectiv pentru numita A. din data de 20.06.2013, iar pentru numita B. din data de 23.03.2010, prin care să li se acorde reclamantelor și diferențele salariale rezultate din aplicarea de procente unora dintre magistrat și aplicarea claselor de salarizare altor magistrați (reclamantelor) care au trecu într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să emită, pentru fiecare reclamantă în parte, câte un ordin de stabilire a indemnizației lunare de încadrare, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, cu luarea în considerare a vechimii în profesie și în muncă, a gradului profesional, a funcției îndeplinite și a titlului de doctor în drept, inclusiv aplicarea corespunzătoare a claselor de salarizare.

Totodată, Curtea de apel a respins cererea reclamantelor pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, reținând că nu există fundament legal pentru această cerere, iar dispozițiile Legii nr. 71/2015 nu retroactivează.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Înalta Curte reține că sporul de doctorat în cuantum de 15% a fost prevăzut de dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, potrivit cărora: "judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți care posedă titlul științific de doctor sau doctor docent beneficiază de un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, care se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat".

Dispozițiile menționate au fost abrogate prin art. 48 din Legea nr. 330/2009 potrivit cărora "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006".

În acest context, Înalta Curte, în acord cu concluzia primei instanțe, constată că sumele de bani aferente sporului de doctorat au fost menținute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31.12.2009 până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care nu a mai prevăzut acordarea acestui spor, dar care a rămas în continuare în plată, în maniera precizată, în privința magistraților care au deținut acest titlu la data adoptării Legii nr. 330/2009.

De asemenea, se reține că prin articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 s-a stabilit că în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizațiilor,compensațiilor de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se mențin la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus art. 1 alin. (5)

1

în O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia:

"(5)

1

Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, Înalta Curte reține că în ceea ce privește sporul de doctorat, regimul juridic al acestui spor a fost clarificat în considerentele Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, urmând a face aplicarea acestora în speța dedusă judecății.

S-a reținut prin decizia în interesul legii mai sus menționată că anterior modificării radicale a sistemului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 330/2009, sporul de 15% pentru titlul științific de doctor era acordat magistraților în baza art. 15 din O.U.G. nr. 27/2006.

Totodată, s-a reținut că, deși această dispoziție a fost formal abrogată prin Legea nr. 330/2009, înlăturare păstrată și prin Legea-cadru nr. 284/2010, pentru beneficiarii titlului de doctor obținut anterior abrogării, suma corespunzătoare acestui spor a fost avută în vedere în legile anuale de salarizare, fiind menținută în plată în continuare.

S-a considerat astfel că "sporul de doctorat a supraviețuit prin introducerea lui în salariul de bază, conform art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare. Altfel spus, dreptul a supraviețuit, chiar dacă a cunoscut o evoluție în planul reglementării și a dobândit o nouă denumire: "sumă compensatorie", fiind inclus în salariul de bază.

În argumentarea interpretării sale, instanța supremă a arătat că, "dispozițiile art. 5 alin. (1

1

) și alin. (1

2

) din Legea nr. 71/2015" "și ale art. 19

1

din Legea nr. 193/2016 au confirmat, ulterior, această interpretare, statuând explicit asupra acordării sporului de doctorat".

Având ca reper aceste dispoziții legale, în contextul factual anterior expus, Înalta Curte reține că legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă și efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care își perfecționează pregătirea profesională prin obținerea titlului științific de doctor.

Prin includerea acestei sume în salariul de bază, rezultă că un drept salarial secundar devine parte a salariului, ca drept fundamental, recunoscut și apărat de lege.

Însă considerentele Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu susțin criticile recurentelor referitoare la aplicarea retroactivă a Legii nr. 71/2015 ci doar confirmă că "sporul de doctorat a supraviețuit prin introducerea lui în salariul de bază", astfel că prima instanță a apreciat corect că nu sunt întemeiate pretențiile reclamantelor aferente perioadei anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, neexistând fundament legal pentru obligarea pârâtului la emiterea unor ordine de stabilire a indemnizației lunare cuvenită cu aplicare retroactivă dispozițiilor Legii nr. 71/2015 raportat la data de 9.04.2015.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 4238 din 30 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 4238 din 30 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.