ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4614/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanții A., B. și C., având funcția de judecători în cadrul Curții de Apel Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea reclamanților privind emiterea, pentru fiecare în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare prin care să fie recalculată indemnizația de încadrare, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional, a funcției îndeplinite în cadrul instanței și a titlului de doctor în drept obținut după anul 2010; să oblige pârâtul - Ministerul Justiției la emiterea pentru fiecare dintre reclamanți în parte, a unor noi ordine de stabilire a indemnizației lunare cuvenită pentru munca prestată în funcția de judecător cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 71/2015 și cu aplicare retroactivă începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) prin care să acorde și diferențele salariale rezultate din aplicarea de procente unora dintre magistrați și aplicarea claselor de salarizare altor magistrați (subsemnații reclamanți) care au trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011 precum și diferențele salariate rezultate din acordarea unor drepturi bănești cu titlu de spor de doctorat magistraților care au obținut titlul de doctor anterior anului 2010, a include în indemnizația lunară drepturi salariate similare cu cele acordate magistraților având aceeași funcție, cărora le-au fost acordat în trecut sporul de 15% iar ulterior sumele aferente acestui spor au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, în indemnizația lunară.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în caz de opunere.

Prin sentința civilă nr. 5132 din data de 21.12.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția decăderii reclamanților din dreptul de a-și modifica acțiunea la data de 3.05.2017 și a respins cererea modificatoare formulată la data de 3.05.2017, ca tardivă.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea de diferențe salariale, sume suplimentare și a dobânzii legale aferente acestora ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis, în parte, cererea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și a obligat pârâtul la emiterea către fiecare dintre reclamanți, începând cu 9.04.2015, a unor ordine de salarizare prin care să fie recalculată indemnizația de încadrare în funcție de titlul de doctor în drept.

A respins în rest cererea ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței civile nr. 5132 din data de 21.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât arată că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, pretențiile au fost satisfăcute și acțiunea a rămas fără obiect. În acest sens arată că la data de 24.05.2017, ministrul justiției a emis Ordinul nr. 1489/C/2017 în baza dispozițiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri ‚în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale din care rezultă că în perioada 09.04.2015 - 31.07.2016, judecătorii din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Timișoara prevăzuți în anexele nr. 1-18, care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivelul maxim conform celor menționate în anexe.

Având în vedere că prin OMJ nr. 1489/C/2017, intimaților-reclamanți le-au fost acordate drepturile salariale și chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON, recurentul-pârât solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Intimații-reclamanți nu a formulat întâmpinare.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 07 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2020.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea reclamanților privind emiterea, pentru fiecare în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare prin care să fie recalculată indemnizația de încadrare, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional, a funcției îndeplinite în cadrul instanței și a titlului de doctor în drept obținut după anul 2010; să oblige pârâtul - Ministerul Justiției la emiterea pentru fiecare dintre reclamanți în parte, a unor noi ordine de stabilire a indemnizației lunare cuvenită pentru munca prestată în funcția de judecător cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 71/2015 și cu aplicare retroactivă începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) prin care să acorde și diferențele salariale rezultate din aplicarea de procente unora dintre magistrați și aplicarea claselor de salarizare altor magistrați (subsemnații reclamanți) care au trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011 precum și diferențele salariate rezultate din acordarea unor drepturi bănești cu titlu de spor de doctorat magistraților care au obținut titlul de doctor anterior anului 2010, a include în indemnizația lunară drepturi salariate similare cu cele acordate magistraților având aceeași funcție, cărora le-au fost acordat în trecut sporul de 15% iar ulterior sumele aferente acestui spor au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, în indemnizația lunară.

Prima instanță a admis, în parte, cererea formulată de reclamanți și a obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea către fiecare dintre reclamanți, începând cu 9.04.2015, a unor ordine de salarizare prin care să fie recalculată indemnizația de încadrare în funcție de titlul de doctor în drept.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere că prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus art. 1 alin. (5)

1

în O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia:

"(5)

1

Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Prin decizia nr. 23/26.09.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 899/9.11.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice."

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, "dispozițiile prezentei legi se aplică: a) personalului din autorități și instituții publice, respectiv Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale".

Art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., prevede că dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Prin urmare, luând în considerare dezlegarea problemei de drept sus-menționate, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 sunt aplicabile și magistraților.

Prin Legea nr. 71/2015, interpretată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016, și prin O.U.G. nr. 20/2016, s-a urmărit înlăturarea diferențierilor de salarizare pentru personalul bugetar plătit din fonduri publice, inclusiv cel din cadrul familiei ocupaționale "Justiție".

Intrarea în vigoare a acestui act normativ a determinat aplicarea aceluiași tratament juridic cu privire la salariul de bază/indemnizația de încadrare în cazul în care situația juridică a personalului bugetar de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii este aceeași.

În consecință, prin raportare la dispozițiile legale sus-menționate prima instanță a admis, în parte, cererea dedusă judecății și a obligat pârâtul la emiterea către fiecare dintre reclamanți, începând cu 9.04.2015, a unor ordine de salarizare prin care să fie recalculată indemnizația de încadrare în funcție de titlul de doctor în drept.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 1489/C/24.05.2017, prin care s-au statuat la art. 1, că în perioada 9.04.2015 - 31.07.2016, judecătorii din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Timișoara, prevăzuți în Anexele nr. 1-18 la prezentul ordin, care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivelul maxim conform celor menționate în anexe.

Din anexa la acest ordin rezultă că drepturile salariale cuvenite intimaților-reclamanți au fost calculate cu luarea în considerare a titlului de doctor, după cum urmează: A. - pozițiile 132-136, C. - pozițiile 102-104, B. - pozițiile 143-145.

Instanța de control judiciar apreciază că emiterea Ordinului nr. 1489/C/24.05.2017 nu afectează, prin el însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ (ordin de salarizare), având în vedere că la acest moment actul contestat nu își mai produce efectele fiind înlocuit de Ordinul nr. 1489/C/24.05.2017, prin care a fost satisfăcută pretenția reclamanților de a le fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care subzistă doar obiectul capătului de cerere privind calcularea/plata acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin demersul judiciar inițiat de către aceștia.

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către recurentul-pârât Ministerul Justiției a Ordinului nr. 1489/C/24.05.2017, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

Având în vedere că obiectul acțiunii îl reprezintă pretenția concretă a reclamanților și acesta este unul dintre elementele esențiale ale acțiunii civile, potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că, în speță, obiectul cererii deduse judecății l-a constituit obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare ce li se cuvine, precum și a diferenței salariale aferente, începând cu data de 09.04.2015, instanța de control judiciar reține că această pretenție a fost satisfăcută și, în consecință, este întemeiată excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acesteia ca atare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca rămasă fără obiect și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 5134 din 21 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând:

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanții A., B. și C. privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, ca rămas fără obiect.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2020.