ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6699/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6699/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 10 decembrie 2020
Asupra cererii de completare dispozitiv de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 4457 din 17 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4322 din 14 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și, în rejudecare, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Ulterior, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat o cerere prin care a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, recurentul a susținut că a depus la dosar ordinul de plată nr. x/11.09.2018, atestând plata sumei de 100 RON, și ordinul de plată nr. x/17.09.2020, atestând plata a încă 100 RON taxa de timbru, reprezentând taxă judiciară de timbru în recursul declarat, însă instanța a omis să se pronunțe cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurentul-pârât FGA.
Examinând cererea formulată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, motiv pentru care o va admite pentru considerentele în continuare arătate.
Prin Decizia nr. 4457 din 17 septembrie 2020, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra cererii recurentului pârât privind cheltuielile de judecată.
Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ.:
"Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."
Având în vedere aceste dispoziții, urmează a fi admisă cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 4457 din 17 septembrie 2020.
În conformitate cu dispozițiile art. 451 C. proc. civ., ca urmare a admiterii recursului formulat de pârât, intimata reclamantă fiind în culpă procesuală, va fi obligată aceasta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentul pârât, reprezentate de taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, conform celor două ordine de plată ce atestă plata acesteia, depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de completare formulată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților privind dispozitivul Deciziei nr. 4457 din 17 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Completează dispozitivul Deciziei nr. 4457 din 17 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că admite cererea privind cheltuielile de judecată și obligă intimata-reclamantă S.C. A. S.A. la plata sumei de 200 RON cheltuieli de judecată către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2020.