ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 589/2020

HOTĂRÂRE

06.03.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 589/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 6 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față:

I. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, la data de 10 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IALOMIȚA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SLOBOZIA ȘI B., a solicitat anularea Fișei de evaluare a activității profesionale nr. 3312/VT/13/2019 din data de 30 august 2019, prin care i s-a acordat, fără nicio justificare, de către doamna prim - procuror delegat B., calificativul "bine", considerând-o nelegală și netemeinică; constatarea existenței unei discriminări relativ la modul cum a fost tratată de către pârâta B., în comparație cu ceilalți angajați, în perioadele în care a ocupat, prin delegație, funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia; obligarea pârâtei B. la plata unei sume de 10.000 de RON reprezentând prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, urmare faptei juridice ilicite comise de către aceasta, constând în efectuarea cu rea-credință a evaluării sale și a menționării unor afirmații nereale și denigratoare la rubrica "Dificultăți obiective întâmpinate în cursul activității", având în vedere că în cursul anului 2018 nu a avut nicio calitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, astfel încât ar fi fost în imposibilitate obiectivă de a constata și reține aceste aspecte.

La data de 13 noiembrie 2019, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare a acțiunii, prin care a solicitat, în contradictoriu cu toți cei trei pârâți anterior menționați, anularea fișei de evaluare a activității profesionale nr. 3313/VI/13/2019 din data de 30 august 2019, prin care i s-a acordat, fără nicio justificare, de către doamna prim-procuror delegat B., calificativul "bine" ca fiind nelegală și netemeinică; obligarea, în principal, a pârâtei B. la plata sumei de 10.000 RON reprezentând prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, urmare faptei juridice ilicite comise de către aceasta, constând în efectuarea cu rea-credință a evaluării sale și a menținerii unor afirmații nereale și denigratoare la rubrica "Dificultăți obiective întâmpinate în cursul activității"; în subsidiar a solicitat obligarea, în solidar a pârâtei B. și a PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IALOMIȚA la acoperirea prejudiciului solicitat; constatarea existenței unei discriminări relativ la modul cum a fost tratată de către pârâți, în comparație cu ceilalți angajați, în principal, în perioadele în care pârâta B. a ocupat, prin delegare, funcția de prim-procuror al PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SLOBOZIA.

În drept, și-a întemeiat cererea pe Ordinul Procurorului General nr. 434 privind Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a personalului auxiliar de specialitate și a personalului conex din cadrul Ministerului Public din 15 decembrie 2014, pe dispozițiile art. 127 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și ale art. 5, art. 268 și art. 269 Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 2056 din data de 18 decembrie 2019, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.

În motivare, reclamanta a arătat că, în raport cu dispozițiile art. 127 alin. (2) și (3) C. proc. civ., având în vedere calitatea de procuror-secție judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a doamnei B., înțelege să sesizeze un tribunal dintr-o curte învecinată a Curții de Apel București, având în vedere că, în mod normal, competența ar fi aparținut Tribunalului Ialomița.

A mai precizat că, începând cu luna mai 2015 ocupă funcția de grefier-șef în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, perioadă în care nu au existat niciodată probleme constatate de către prim-procurorii care s-au succedat la conducerea unității cu excepția intervalelor în care pe această funcție a fost delegată doamna B., respectiv mai 2017 - noiembrie 2017 și martie 2019 - 31.08.2019.

A arătat, în esență, că în prima perioadă în care a fost delegată în funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, pârâta B. a preferat să o terorizeze și să încerce să o îndepărteze, sens în care în lunile iunie și iulie ale anului 2017 a efectuat aproape zilnic și pe ascuns diverse informări care priveau presupuse carențe ale activității sale, sens în care, printr-o decizie a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost sancționată cu revocarea din funcția de grefier-șef, decizie pe care însă a contestat-o.

A precizat că decizia menționată a fost anulată prin sentința civilă nr. 670 din data de 2 august 2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 1520 din 15 martie a Curții de Apel București.

Cu privire la fișa de evaluare, a arătat că aceasta a fost întocmită în ultima zi în care doamna B. a avut calitatea de prim-procuror delegat al unității, după orele de program, fiindu-i comunicată după plecarea doamnei din unitate și după ce reclamanta a revenit din concediu, cu ignorarea dispozițiilor Ordinului 434 din data de 15 decembrie 2014 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind evaluarea personalului auxiliar din cadrul parchetelor, în sensul că nu s-a respectat termenul prevăzut pentru realizarea evaluării activității pe anul anterior, respectiv 15 februarie - 15 martie.

În opinia reclamantei, fișa de evaluare este și netemeinică, nefiind sub nicio formă motivată acordarea calificativului "bine" și a notelor de "4" pe linie, ci mai degrabă este vorba despre o răzbunare, ca urmare a eșecului unei cercetări disciplinare anterioare și pentru a pune reclamanta în imposibilitate de a putea candida din nou pentru funcția de conducere.

II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 8 ianuarie 2020 sub același număr, 3540/120/2019.

Prin sentința civilă nr. 94/F din data de 5 februarie 2020, Tribunalul Ialomița a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

În motivare, Tribunalul Ialomița a arătat că reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul Dâmbovița, având în vedere calitatea de procuror-secție judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a doamnei B., făcând, în acest caz, aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

A menționat că, în considerentele sentinței civile nr. 2056 din data de 18 decembrie 2019, prin care Tribunalul Dâmbovița și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Ialomița, s-a reținut faptul că, la momentul sesizării instanței, doamna B. nu își desfășura activitatea la parchetul corespunzător instanței competente pentru soluționarea litigiul, respectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, ci potrivit mențiunilor din întâmpinarea formulată în cauză (pag. 45 verso) îndeplinea funcția de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, instanță inferioară în grad instanței competente, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

S-a menționat că, din relațiile comunicate Tribunalului Ialomița de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia rezultă că începând cu data de 1 septembrie 2019, doamna B. are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, reținându-se, totodată, că doamna B. și-a început activitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița la data de 1 iulie 2014, fiind delegată ca prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia în perioada 8 mai 2017 - 7 noiembrie 2017 și 1 martie 2019 - 31 august 2019.

Instanța a constatat că cererea de chemare în judecată a fost depusă de reclamantă la poștă la data de 9 septembrie 2019, așa cum rezultă de pe plicul aflat la fila x (dosar Tribunalul Dâmbovița), dată la care doamna B. avea calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Făcând referire la textul art. 210 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu dispozițiile art. 127 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., în considerarea faptului că, la momentul sesizării Tribunalului Dâmbovița cu soluționarea cauzei, pârâta B. avea calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ialomița a constatat că în mod corect a sesizat reclamanta o altă instanță, de același grad, aflată în circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă să soluționeze cauza.

Cum dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. lasă la aprecierea reclamantului alegerea instanței competente căreia să i se adreseze, s-a considerat că reclamanta a procedat în mod corect atunci când a învestit cu soluționarea cauzei Tribunalul Dâmbovița, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată cu Curtea de Apel București (în circumscripția căreia se află Tribunalul Ialomița, care ar fi fost competent să judece, în absența calității de procuror a pârâtei B. în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița).

III. Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului pendinte îl constituie un conflict individual de muncă, fiind aplicabile dispozițiile art. 210 din legea 62/2011:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.".

Conflictul negativ de competență între Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Ialomița a fost generat de interpretarea și aplicarea în speță a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., ce reglementează o normă specială de competență privind categoria specială de cereri în care una dintre părți, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă să judece cauza sau procuror la unitatea de parchet de pe lângă aceeași instanță.

Potrivit art. 127 alin. (2) și (3) din C. proc. civ.: (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (...) (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Se apreciază că, în raport cu dispozițiile art. 127 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., în cauză este relevant faptul că, la momentul sesizării instanței, respectiv data de 10 septembrie 2019, pârâta B. își desfășura activitatea la parchetul corespunzător instanței competente pentru soluționarea litigiul, astfel cum rezultă din relațiile comunicate Tribunalului Ialomița de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia în care se menționează că, începând cu data de 1 septembrie 2019, doamna B. are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Prin urmare, calitatea pârâtei B., de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, atrage aplicarea textului de lege anterior citat, întrucât aceasta își desfășoară activitatea la parchetul de pe lângă instanța competentă să judece cauza, Tribunalul Ialomița.

Cum dispozițiile art. 127 alin. (2) și (3) C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de competență, reglementând o situație excepțională, în considerarea faptului că în speță este îndeplinită condiția premisă, aceea ca pârâta ce deține calitatea de procuror să funcționeze la parchetul de pe lângă instanța competentă să soluționeze cauza, Înalta Curte constată ca în cauză operează prorogarea de competență în favoarea instanței inițial învestite de reclamantă, respectiv Tribunalul Dâmbovița, instanță din circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată cu Curtea de Apel București (în circumscripția căreia se află Tribunalul Ialomița, ce ar fi fost competent să judece în lipsa calității de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a pârâtei B.).

Așa fiind, în raport cu considerentele expuse și cu principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.