ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4823/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, reclamanta A., disjunsă la data de 18 septembrie 2019 din dosarul nr. x/2019, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente în raport de perioada în care fiecare reclamant a activat/activează la instantele/parchetele/institutiile enumerate mai sus, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON (reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 8,5 % conform O.G. nr. 13/2008) începând cu data de 09.04.2015 si respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu data de 01.12.2015, precum si pe viitor, pana la recunoașterea efectivă a drepturilor salariale, precum și recalcularea indemnizației de încadrare in conformitate cu dispozițiile Legii 153/2017, pentru perioada ulterioara datei de 01.01.2018, avandu-se în vedere venitul care și s-ar fi cuvenit in luna decembrie 2017.

Totodată, a solicitat obligarea pârâților în raport de perioada în care fiecare reclamant a activat/activează la instantele/parchetele/institutiile enumerate mai sus, la plata pentru fiecare lună, precum și pe viitor, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care suntem îndreptățiți conform valorilor de referința sectoriale menționate la pct. 11.1 și venitul efectiv plătit; II.3 obligarea pârâților in raport de perioada în care fiecare reclamant a activat/activează la instanțele/parchetele/instituțiile enumerate, la plata pentru fiecare lună precum și pe viitor, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a sumei reprezentând actualizarea diferențelor de la pct. 11.1 cu indicele de inflație calculat de la data scadenței fiecărui venit lunar si până la data plății efective.

De asemenea, a cerut obligarea pârâților în raport de perioada în care fiecare reclamant a activat/activează la instanțele/parchetele/institutiile enumerate, la plata pentru fiecare lună precum și pe viitor, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a dobânzii legale penalizatoare aferente diferențelor de la pct. 11.1calculate de la data scadenței/exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Reclamanta a mai solicitat reîncadrarea și recalcularea în raport de perioada în care fiecare reclamant a activat/activează la instantele/parchetele/institutiile enumerate, începând cu data de 09.04.2015 și pentru viitor până la recunoașterea efectivă a dreptului, a sporurilor (raportate la nivelul indemnizației brute lunare) la nivelul maxim cumulat existent/aferent familiei ocupaționale Justiție; obligarea pârâților în raport de perioada în care fiecare reclamant a activat/activează la instantele/parchetele/institutiile enumerate, la plata pentru fiecare lună precum si pe viitor, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre sporurile la care suntem îndreptățiți conform celor de la pct. ll 5 și sporurile efectiv plătite; obligarea pârâților în raport de perioada in care fiecare reclamant a activat/activează la instantele/parchetele/institutiile enumerate, la plata pentru fiecare lună precum si pe viitor, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a diferențelor dintre sporurile la care suntem îndreptățiți și cele efectiv plătite, calculate de la data scadenței fiecărui spor lunar si până la data plății efective. obligarea pârâților in raport de perioada la care fiecare reclamant a activat/activează la instanțele/parchetele/instituțiile enumerate, la plata pentru fiecare lună precum și pe viitor, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a dobânzii legale penalizatoare aferente diferențelor dintre sporurile la care suntem îndreptățiți și cele efectiv plătite, calculate de la data scadenței fiecărui spor lunar și până la data plății efective.

2.1. Prin sentința nr. 1410 din 18 septembrie 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, Completul specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând incidența dispozițiilor art. 269 alin. (2) coroborate cu prevederile art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare a cererilor având ca obiect executarea contractelor de muncă aparține instanței de la domiciliul reclamantului.

Cât privește dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. s-a reținut că acestea sunt aplicabile numai în situația unui judecător în funcție, situație pe care reclamata nu o mai avea la momentul la care a fost sesizată instanța cu prezenta cerere de chemare în judecată, fiind pensionată.

2.2. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 6671 din 25 noiembrie 2019, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că se contestă chiar încadrarea și calculul indemnizației, or, reîncadrarea nu se dispune decât printr-un ordin al Ministrului Justiției, legea instituie o procedură specială în fața ordonatorului de credite, urmată de o procedură judiciară în contencios administrativ.

2.3. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 291 din 15 mai 2020, a a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că reclamanta și-a întemeiat acțiunea, în principal, pe Codul muncii, iar nu pe art. 7 din Capitolul VIII al Anexei 5 la Legea nr. 153/2017 și faptul că nu se atacă o hotărâre a organelor prevăzute la alin. (1) din acest articol, reclamanta nesusținând că a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 153/2017.

În concluzie, a avut în vedere dispozițiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, în referire la art. 95 pct. 1 din noul C. proc. civ., art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1),

134 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează obligarea autorităților pârâte la reîncadrarea și recalcularea indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi aferente pentru reclamantă, pe perioada în care a activat ca judecător și, pe cale de consecință, plata diferențelor rezultate.

Înalta Curte reține, în raport cu obiectul cauzei, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea-cadru nr. 284/2010, legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal strict în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale personalului din justiție, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Or, litigiul de față nu are natura unui litigiu de contencios administrativ, întrucât reclamantele nu contestă un act administrativ tipic și nici nu deduc judecății un act administrativ asimilat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care din actele dosarului nu rezultă că aceștia au adresat ordonatorilor de credite pârâți o cerere de acordare a diferențelor salariale solicitate pe calea acțiunii în instanță, iar aceștia au respins-o sau nu au soluționat-o, astfel că nu sunt aplicabile nici dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că obiectul cauzei de față îl reprezintă strict acțiunea pentru plata unor drepturi salariale, respectiv o acțiune de drept comun, raportul juridic generator al drepturilor și obligațiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii.

Această soluție este în acord și cu Decizia nr. 9/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensații, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, și nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situații este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părți, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Raportul juridic pe care se grefează petitele acțiunii (plata unor diferențe de drepturi salariale) este un raport juridic de muncă, fie el și atipic ("sui generis").

Această calificare a fost făcută de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. 46/15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 495/16 iulie 2009, prin care s-au reținut următoarele:

"Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră raporturile de muncă ale funcționarilor publici civili sau militari, soldaților și gradaților voluntari, persoanelor care dețin demnități publice, magistraților și magistraților-asistenți, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, membrilor cooperatori și raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă. Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis".

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

Potrivit art. 269 alin. (2) din același cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

În temeiul art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal".

Așa fiind, se constată că demersul judiciar inițiat de reclamantă se încadrează în materia conflictelor de muncă, competența materială revenind, așadar, în primă instanță Tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului București, secția VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2020.