ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6609/2020

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecare înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 20.01.2020, contestatorul A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 230 emisă la data de 09 aprilie 2019 de secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând revocarea în totalitate a acesteia, ca fiind nelegală, nefondată și având efecte negative asupra carierei sale profesionale, urmând a se dispune repunerea sa în funcția de prim procuror delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, până la expirarea de drept a duratei acesteia.

În motivarea contestației, a susținut în esență contestatorul că solicitarea formulată de conducerile Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești de încetare a delegării sale, înainte de expirarea perioadei de 6 luni, care a fost prelungită și de delegare pe funcția de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni a dlui. procuror B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște a fost îmbrățișată fără niciun fel de rezerve de secția pentru procurori a CSM, fiind din start nelegală și nefondată.

Funcția de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni a fost ocupată în perioada 2011-2013 de reclamant, pe baza examenului de promovare susținut în acest scop la finele anului 2010, iar din anul 2014 și până în prezent a exercitat-o cu delegare. Prin Hotărârea nr. 740/04.12.2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori s-a dispus prelungirea delegării sale pe funcția de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni până la ocuparea acestei funcții prin concurs/examen în condițiile legii, dar nu mai târziu de 6 luni, începând cu data de 06.01.2019 și până la data de 06.07.2019, fiind avute în vedere dispozițiile incidente respectiv art. 50 alin. (5) raportat la art. 57 alin. (4), (6) și 7 din Legea nr. 303/2004.

A precizat contestatorul că este procuror din ianuarie 1999, are o vechime de peste 20 de ani, delegarea sa în funcția de conducere s-a dispus pentru o perioadă de 6 luni, ce nu a expirat, această funcție nu a fost ocupată prin numirea unui alt procuror înainte de data de 6 iulie 2019 iar acordul scris de delegare nu a fost retras de A., necesitatea existenței acordului fiind prevăzută de art. 44 alin. (1) din Codul Muncii, reclamantul nu a solicitat încetarea delegării ci a dorit să rămână delegat în funcția de prim procuror.

Totodată, a susținut contestatorul că, la 20.05.2019 a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii CSM, secția pentru procurori nr. 230/09.04.2019 în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin adresa nr. x/03.10.2019, iar Consiliul Superior al Magistraturii, secția Pentru Procurori a comunicat că " în ședința din data de 06.08.2019 s-a respins plângerea formulată împotriva Hotărârii secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 230/09.04.2019", însă nici până la acest moment nu i-a fost transmisă hotărârea de respingere motivată, întârzierea cu care a fost soluționată plângerea prealabilă precum și nemotivarea hotărârii denotă intenția CSM-SP de tergiversare a procedurii de soluționare a plângerii administrative.

Contestatorul a mai arătat că prin Hotărârea nr. 235/12.04.2019, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat organizarea în perioada 12.04.2019-20.06.2019 a concursului/examenului pentru numirea în funcții de conducere a procurorilor la parchetele la care aceste funcții erau vacante, la data de 02.05.2019 a depus cerere de înscriere pentru examenul în vederea ocupării funcției de prim procuror la Parchetul Moreni, însă prin Hotărârea nr. 07/09.05.2019 Comisia de organizare a concursului sau examenului pentru numirea procurorilor în funcții de conducere înființată la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii a respins această cerere, cu motivarea că nu îndeplineam condiția de 2 ani vechime în activitate la această unitate de parchet, cerută de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, fiind prejudiciat profesional în carieră prin încetarea delegării cu 2 luni înainte de expirarea perioadei pentru care aceasta a fost dispusă (01.07.2019), pierzând astfel dreptul de a se putea înscrie la examenul pentru ocuparea funcției de conducere la Parchetul Moreni, unde de altfel era singurul candidat, care îndeplinea condiția vechimii de 6 ani ca procuror,precum și stagiul de 2 ani în această unitate în cadrul căreia a activat ca prim procuror, fără întrerupere din ianuarie 2011.

În cursul anului 2019, după încetarea delegării, secția pentru procurori a CSM i-a respins alte două cereri, care au vizat carierea sa profesională, respectiv prin Hotărârea nr. 264/18.04.2019 și Hotărârea nr. 731/27.08.2019.

La data de 11.05.2020 reclamantul a depus o completare a motivării acțiunii inițiale, în care a reliefat că propunerea de delegare/încetare a delegării în funcția de prim procuror la Parchetul Moreni nu a fost formulată și motivată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești ci de cel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, care nu avea abilitatea legală a transmite o astfel de propunere, fiind nesocotite prevederile art. 57 alin. (2) și (7) din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, a subliniat că în hotărârea nr. 230/2019 se menționează că nici unul dintre cei trei procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni nu si-au manifestat disponibilitatea ocupării funcției de prim procuror, însă această afirmație este nefondată și nedovedită, în referatul nr. x/29.03.2019 se arată că cei doi procurori numiți la 22.12.2017, respectiv 08.08.2018 nu au cumulat experiența necesară, astfel că nu s-a cerut acordul în vederea delegării niciunuia dintre cei trei procurori de la Parchetul Moreni, fiind viciată procedura prealabilă dispunerii delegării și încălcate prevederile art. 50 alin. (5) din Legea nr. 303/2004.

Au fost reiterate de reclamant argumentele potrivit cărora hotărârea nr. 230/2019 este nemotivată, precum și principiile încălcate prin încetarea delegării sale, care se regăsesc în Codul Muncii - act normativ cu caracter general și Legea nr. 303/2004- lege specială, apreciind că nu este lipsit de importanță faptul că hotărârea nr. 750/4.12.2018, prin care s-a dispus prelungirea delegării sale, a fost adoptată cu unanimitate de voturi, iar cea contestată cu 3 voturi pentru și 2 împotrivă.

A. a mai învederat că deși Consiliul susține că legea nu prevede dreptul de a fi informat în legătura cu procedura destinată încetării delegării, memoriul pe care l-a înaintat la 08.04.2019 se regăsește în cuprinsul hotărârii contestate, care îi încalcă dreptul de a se prezenta la examen pentru ocuparea funcției de prim procuror la Parchetul Moreni organizat în perioada 12 aprilie-20.06. 2019, în toată practica CSM-ului neexistând o altă hotărâre pronunțată în aceleași condiții cu hotărârea nr. 230/2019.

Reclamantul a solicitat, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 și sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (5) și art. 57 alin. (1)-(8) din Legea nr. 303/2004 modificată și completată, prevederi care în opinia sa aduc atingere unor drepturi și principii fundamentale consfințite în Constituție, respectiv principiul egalității în drepturi prevăzut de art. 16, dreptul la acces liber la justiție statuat de art. 21 și dreptul la informație prevăzut de art. 31.

Pârâtul C.S.M. a formulat întâmpinare și completare la întâmpinare, în cadrul cărora a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 50 alin. (5) și art. 57 alin. (1)-(8) din Legea nr. 303/2004 este admisibilă, însă excepția este inadmisibilă raportat la argumentele contestatorului.

În ședința publică din 26.05.2020, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, raportat la dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, pe care a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Urmare a declinării competenței, dosarul a fost înregistrat la data de 23 iunie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal sub același număr de dosar x/2020

Prin Rezoluția din data de 07.09.2020 a fixat primul termen pentru judecata în primă instanță a contestației formulate de contestatorul A., împotriva Hotărârii nr. 230 emisă la data de 09.04.2019 de secția Pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, la data de 08 decembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția Înaltei Curți

Înalta Curte, în temeiul art. 131 alin. (1) și art. 248 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., examinând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale de a soluționa în primă instanță prezenta contestație, excepție invocată din oficiu, urmează a o admite, având în vedere următoarele considerente:

Se constată că prin cererea depusă și înregistrată la data de 20.01.2020 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de Contencis Adminsitartiv și Fiscal contestatorul A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 230 din 09 aprilie 2019 a secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Înalta Curte reține că, prin hotărârea contestată s-a dispus încetarea delegării contestatorului în funcția de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, începând cu data de 15.04.2019 și revenirea acestuia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița (unitate de parchet de unde provine) începând cu aceeași dată.

Analizând astfel conținutul Hotărârii nr. 230 din data de 09 aprilie 2018, se constată că aceasta a fost emisă în baza dispozițiilor art. 40 alin. (2) lit. m) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 50 alin. (5) și art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, modificată și completată.

Potrivit dispozițiilor art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, modificată și completată "7) În interesul serviciului, procurorii pot fi delegați, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcții de conducere, dispozițiile alin. (1) - (6) fiind aplicabile în mod corespunzător. Delegarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori." iar Articolul 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare prevede că " Hotărârile secției pentru judecători, respectiv ale secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, conform dreptului comun.

Analizând prezenta cauză din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, Înalta Curte constată că, în speța de față, prin Hotărârea nr. 230/09.04.2019 a secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost soluționată o acțiune disciplinară, pentru a atrage competența de soluționare a Completului de 5 judecători (raportat la dispozițiile art. 51 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004) - pe de o parte, ori, pe de altă parte, a secției de contencios administrativ și fiscal (raportat la dispozițiile art. 29 alin. (7) cu referire la art. 5 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii), ambele din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care aceste din urmă dispoziții se referă la " hotărârile Plenului", și nu la Hotărârile secției Pentru Procurori.

Astfel, potrivit art. 29 alin. (4)-(9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

"Art. 29. - (…)

(4) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen și în secții, se iau prin vot direct și secret și se motivează.

(5) Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată.

(6) Hotărârile prevăzute la alin. (5) se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii și pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 10 zile de la redactare.

(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători.

Rezultă așadar că, potrivit art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație direct la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ori, hotărârea contestată în prezenta cauză, contrar celor greșit reținute de Curtea de Apel Ploiești, nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât nu este o hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ci o hotărâre a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora " Hotărârile secției pentru judecători, respectiv ale secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, conform dreptului comun".

Cum în cauză dreptul comun în materie de contencios administrativ îl reprezintă Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, raportat la calitatea contestatorului, de persoană fizică și la domiciliul acestuia (situat în Municipiul Târgoviște, arondat Curții de Apel Ploiești) sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora " Reclamantul persoană fizică ….se adresează exclusiv instanței de la domiciliul …său."

Astfel, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată și de actul a cărui anulare se urmărește prin prezentul demers judiciar, Înalta Curte constată că prezenta contestație dedusă judecății nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluționate în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție este reglementată prin dispozițiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

Astfel, din textul legal sus citat rezultă că instanța supremă nu poate fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale, ipoteză care, în speță, nu este realizată.

De asemenea, în materie civilă, art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că:

"Secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel."

Or, în raport dispozițiile legale anterior menționate, care cuprind norme de competență de ordine publică, precum și în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție nu este competentă material să soluționeze în primă instanță prezenta cauză, competența aparținând secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 304/2004, coroborat cu dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte are în vedere deopotrivă și dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora " Nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".

Temeiul de drept al soluției

Pentru considerentele expuse anterior și ținând cont de dispozițiile art. art. 9 din Legea nr. 304/2004, coroborat cu dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 132 alin. (1)și (3) din C. proc. civ., raportat la art. 96 pct. 1 din același cod, Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2020 .