ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2531/2016

Decizia nr. 2531/2016

Asupra contestației de față:

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în data de 14 martie 2016, A. a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 124 din 02 februarie 2016 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus revocarea sa din funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, ca urmare a aplicării unei sancțiuni disciplinare.

A criticat actul contestat prin prisma dispozițiilor art. 252 alin. (2) C. muncii, susținând că acesta conține vicii de formă care atrag sancțiunea nulității.

A mai arătat, în esență, că a fost sancționat disciplinar prin Hotărârea nr. 13/P din 16 decembrie 2014 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dar sancțiunea disciplinară era radiată la data revocării sale din funcție, contestatorul fiind, de asemenea, suspendat din activitate.

Legal citat, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat calificarea căii de atac drept contestație, a invocat excepția inadmisibilității contestației, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

A arătat că în speță se critică o hotărâre a Secției pentru procurori prin care s-a dispus revocarea din funcția de prim-procuror a unui magistrat, hotărâre ce privește cariera magistratului, fiind incidente dispozițiile art. 29 alin. (7) și art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

A susținut că numai hotărârile Plenului privind cariera și drepturile magistraților pot fi atacate cu contestație la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar o hotărâre a secțiilor Consiliilor nu poate fi atacată cu contestație la instanță dacă nu s-a formulat mai întâi contestație în conformitate cu art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Pe fond, a argumentat că prezenta contestație este nefondată, evocând Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152 din 04 februarie 2016 și susținând că din momentul rămânerii definitive a sancțiunii disciplinare, în speță data de 15 iunie 2015, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să dispună, din oficiu, revocarea din funcția de conducere a judecătorului sau procurorului sancționat disciplinar.

Nu există nici un impediment legal pentru ca secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii să dispună revocarea din funcția de conducere a judecătorului sau procurorului sancționat disciplinar, chiar dacă acesta era suspendat din funcție ca efect al punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa ori al trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Legile nr. 303/2004 și nr. 317/2004, ca legi speciale, se aplică cu prioritate în raport de normele dreptului comun cuprinse în C. muncii, iar, pe de altă parte, prin hotărârea contestată în prezentul litigiu nu s-a aplicat contestatorului o sancțiune disciplinară.

Examinând excepția inadmisibilității, Înalta Curte reține că, în speță, contestatorul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Hotărârii nr. 124 din 02 februarie 2016 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (7) raportat la art. 51 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, revocarea contestatorului din funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, ca urmare a aplicării unei sancțiuni disciplinare definitive începând cu data de 2 februarie 2016.

Hotărârea astfel contestată face parte din categoria celor ce privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, în sensul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, categorie ce include orice hotărâre privind numirea judecătorilor și procurorilor, formarea lor profesională continuă și evaluarea periodică, promovarea, numirea sau revocarea din funcțiile de conducere, și în fine suspendarea și încetarea funcției de judecător sau procuror.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (7) și (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, numai hotărârile Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 15 zile de la publicare sau comunicare.

Prin urmare, legiuitorul a instituit o competență materială exclusivă în favoarea instanței supreme, în ceea ce privește soluționarea cererilor de anulare a hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor.

Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, lege specială în domeniu, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii soluționează contestațiile formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii.

Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că o hotărâre a uneia din secțiile Consiliului în materia carierei și drepturilor magistraților nu poate fi atacată direct la instanța de contencios administrativ.

Hotărârile pronunțate de secții pot fi contestate ulterior la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar în cazul în care solicitantul este nemulțumit de soluția dată cererii sale, poate formula contestație împotriva hotărârii Plenului, în condițiile prevăzute de art. 29 alin. (7) și (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contestațiile soluționate de Plen în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, au natura juridică a procedurii prealabile administrative.

În speță, prin cererea formulată, contestatorul a arătat că înțelege să conteste Hotărârea nr. 124 din 02 februarie 2016 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, fără a indica o hotărâre a Plenului C.S.M. privind o eventuală contestație formulată împotriva hotărârii Secției pentru procurori nr. 124/2016.

Susținerile contestatorului privind formularea unei contestații, în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, nu își găsesc suport în înscrisurile cauzei.

Față de cele anterior menționate și având în vedere că nu a fost dovedită parcurgerea procedurii administrative prevăzute de lege, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității și va respinge cererea formulată în cauză, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația declarată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 124 din 2 februarie 2016 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2016.

Procesat de GGC - ED