ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1143/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, sub nr. x/2016, petentul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, contestație împotriva Hotărârii nr. 124 din 02.02.2016 prin care secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus revocarea acestuia din funcția de Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița începând cu data de 02.02.2016, solicitând anularea acesteia, în temeiul art. 428 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivare, petentul a arătat că, deși a fost sancționat disciplinar prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 13P/16.12.2014 cu aplicarea art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, apreciază că nu au fost respectate prevederile Codului muncii în ceea ce privește răspunderea sa disciplinară, respectiv art. 248 alin. (2) potrivit căruia sub sancțiunea nulității absolute, hotărârea prin care aplică sancțiunea disciplinară trebuie în mod obligatoriu să prevadă termenul și instanța competentă la care aceasta poate fi contestată. A mai precizat contestatorul că împotriva hotărârii a formulat recurs, iar prin decizia nr. 91/15.06.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul a fost anulat. Totodată, s-a arătat că revocarea din funcția de conducere se dispune în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare dar sancțiunea sa era radiată la data revocării din funcție, ba mai mult, acesta era suspendat din activitate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 428 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În dovedirea celor susținute, petentul nu a solicitat încuviințarea niciunei probe, dar a atașat în copie hotărârea secției pentru Procurori a CSM nr. 124/02.02.2016.

La data de 28.04.2016, intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Slobozia, solicitând admiterea acesteia și declinarea cauzei în favoarea Inaltei Curți de Casație și Justiție, calificarea căii de atac drept contestație și nu recurs.

Cu aceeași ocazie, a mai invocat intimatul excepția de litispendență, precum și excepția inadmisibilității contestației, solicitând, în subsidiar, respingerea cererii ca nefondată.

Cu privire la excepția necompetenței materiale, s-a arătat, în esență, că hotărârea nr. 24/02.02.2016 a secției pentru procurori din cadrul CSM trebuia inițial contestată în Plen, potrivit procedurii prealabile administrative și hotărârea acestuia ulterior atacată în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare la secția de contencios administrativ fiscal din cadrul ICCJ. A mai arătat intimatul că prin neurmarea procedurii administrative mai sus-menționate, contestatorul a înteles să formuleze direct recurs împotriva acestei hotărâri, cale de atac pentru a cărei soluționare competentă este Înalta Curte de Casație și Justiție.

Referitor la excepția litispendenței, a arătat că se impune admiterea acesteia și trimiterea cauzei la dosarul cu nr. x/2016 aflat pe rolul ICCJ, având în vedere că între cele două cauze există triplă identitate de părți, obiect și cauză.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, intimatul a precizat că se impune admiterea acesteia deoarece contestatorul nu a înțeles să parcurgă procedura administrativă prealabilă în fața Plenului CSM.

Pe fond, s-a solicitat respingerea contestației ca nefondată.

La data de 06.06.2016, contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare arătând, cu privire la excepția necompetenței materiale, arătând că a formulat deja contestație la CSM, la Înalta Curte de Casație și Justiție precum și la Judecătoria Slobozia.

A mai precizat că, având în vedere caracterul de act administrativ al hotărârii de revocare din funcție, acesta a urmat atât procedura prealabilă prevăzută de lege și, întrucât aceasta nu a fost soluționată, s-a adresat instanței.

Cu privire la clarificarea căii de atac, a precizat contestatorul că a înteles să sesizeze instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, motiv pentru care nu se impune admiterea excepției litispendenței invocate de intimat.

Referitor la excepția inadmisibilității, s-a arătat că instanța a fost învestită cu soluționarea unui conflict de muncă, iar procedura prealabilă a fost respectată, contestatorul atașând în acest sens dovada trimiterii unui E-mail intimatului.

Prin sentința civilă nr. 1883 din 23 august 2016 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe la data de 31 octombrie 2016, sub același număr de dosar.

Prin Hotărârea nr. 124 din 2 februarie 2016 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (7) raportat la art. 51 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, revocarea contestatorului din funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, ca urmare a aplicării unei sancțiuni disciplinare definitive începând cu data de 2.02.2016.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 coroborat cu art. 430 din C. proc. civ., excepția autorității de lucru judecat invocată în cauză, constată că acesta este întemeiată, pentru motivele în continuare arătate.

În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, sub nr. x/24.03.2016, și, ca urmare a declinării de competență, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/31.10.2016, petentul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, contestație împotriva Hotărârii nr. 124 din 2 februarie 2016 prin care secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus revocarea acestuia din funcția de Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița începând cu data de 02.02.2016, solicitând anularea acesteia.

În motivare, petentul a arătat că, deși a fost sancționat disciplinar prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 13P/16.12.2014 cu aplicarea art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, apreciază că nu au fost respectate prevederile Codului muncii în ceea ce privește răspunderea sa disciplinară, respectiv art. 248 alin. (2), invocând și faptul că revocarea din funcția de conducere se dispune în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare, în cazul său sancțiunea fiind radiată la data revocării din funcție, mai mult, acesta fiind suspendat din activitate.

Totodată, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/14.03.2016, A. a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 124 din 2 februarie 2016 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus revocarea sa din funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, ca urmare a aplicării unei sancțiuni disciplinare.

Petentul a criticat actul contestat prin prisma dispozițiilor art. 252 alin. (2) din Codul muncii, susținând că acesta conține vicii de formă care atrag sancțiunea nulității, arătând, în esență, că a fost sancționat disciplinar prin Hotărârea nr. 13/P/16.12.2014 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dar sancțiunea disciplinară era radiată la data revocării sale din funcție, contestatorul fiind, de asemenea, suspendat din activitate.

Prin decizia nr. 2531 din 11 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. nr. x/2016 s-a respins contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 124 din 2 februarie 2016 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, ca inadmisibilă.

Excepția autorității de lucru judecat este o excepție procesuală de fond, absolută, de ordine publică, reglementată prin dispoziții cu caracter imperativ, fiind menită să asigure stabilitate raporturilor juridice și eficiență întregii activități judiciare.

Conform dispozițiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată", iar conform alin. (2):

"Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. dă expresie funcției negative a lucrului judecat, potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile identității de părți, obiect și cauză.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el putând cunoaște limitări decurgând din aplicarea altor principii.

Înalta Curte reține că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele autorității de lucru judecat, respectiv tripla identitate de părți, obiect și cauză, prezentul dosar și dosarul nr. x/2016 având ca obiect aceeași contestație formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva Hotărârii nr. 124 din 2 februarie 2016 prin care secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus revocarea acestuia din funcția de Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița începând cu data de 02.02.2016., iar prin decizia nr. 2531 din 11 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 a fost tranșată această chestiune litigioasă.

Efectul negativ al autorității de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., îl reprezintă instituirea unui fine de neprimire, orice astfel de acțiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., va admite excepția autorității de lucru judecat și va respinge contestația formulată pentru acest considerent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția autorității de lucru judecat.

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 124 din 2 februarie 2016 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru autoritate de lucru judecat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 martie 2017.