ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 129/2016

Decizia nr. 129/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Motivele de nelegalitate invocate în susținerea contestației au vizat, în esență, următoarele:

- hotărârea este vădit netemeinică și nelegală, Plenul B. încălcând în mod flagrant criteriile de apreciere a cererii și nefăcând o analiză reală a acestora, pronunțând, astfel, o hotărâre având alte raționamente decât cele prevăzute de lege, bazate pe date nereale în ceea ce privește situația schemei de procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

În aceste sens, arată că s-a reținut în hotărârea contestată faptul că „în urma concursului de promovarea efectivă în funcții de execuție în sesiunea din noiembrie 2013, prin care s-au ocupat 7 posturi de execuție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, până la finele primului trimestru al anului 2014.toți magistrații nou promovați au formulat cereri de transfer, detașare sau delegare” - situație care nu se mai regăsește în luna mai 2015, când a fost luată în discuție cererea contestatoarei.

Consideră contestatoarea că B. a făcut o aplicare discreționară și discriminatorie a legii, având în vedere faptul că, în spețe similare a admis cererile de eliberare din funcția de judecător și numire în funcția de judecător.

Prin întâmpinarea depusă la data de 19 august 2016, intimatul B. a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, motivat de faptul că respingerea cererii contestatorului s-a făcut în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor regulamentare și legale incidente.

Astfel, la soluționarea cererii formulate de către contestator, Plenul B. a avut în vedere motivele de ordin profesional invocate, avizele comunicate de unitatea de parchet și instanța implicate, criteriile regulamentare precum și situația încărcăturii pe procuror, respectiv pe judecător de la cele două instituții.

II Considerentele Înaltei Curți asupra contestației de față;

Examinând contestația formulată, în raport de actele și lucrările dosarului, ținând cont de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează a fi prezentate în continuare.

Prin cererea înregistrată la B. din 08 mai 2015, contestatoarea A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a solicitat eliberarea din funcția de procuror și numirea în funcția de judecător la Tribunalul Prahova sau Judecătoria Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 376 din 19 mai 2015, Secția pentru Judecători a B. a dispus sesizarea Plenului B. cu propunerea de numire în funcția de judecător a doamnei procuror A.

Prin Hotărârea nr. 549 din 26 mai 2016, Plenul B. a respins cererea formulată de doamna procuror A. de eliberare din funcția de procuror și de numire în funcția de judecător la Tribunalul Prahova sau Judecătoria Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, s-a luat în considerare situația încărcăturii pe procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, respectiv pe judecător la Tribunalul Prahova și Judecătoria Ploiești, precum și avizele nefavorabile exprimate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Hotărârea Plenului B. nr. 622 din 26 mai 2016 a fost supusă controlului de legalitate, în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, contestatoarea susținând că a fost adoptată fără a se face o analiză reală a criteriilor de apreciere a cererii, intimatul făcând o apreciere discreționară și discriminatorie a legii.

Revine, astfel, Înaltei Curți, în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, competența să verifice eventualul exces de putere al intimatului, respectiv exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În sensul jurisprudenței sale anterioare în examinarea criticilor formulate de contestatoare, Înalta Curte pornește de la premisa că raportul juridic de drept administrativ este suspus principiului proporționalității între interesul public pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire și măsurile individuale dispuse în exercitarea comportamentului ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public.

Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Așadar, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorității publice, se raportează la scopul legii iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit competenței legale a autorității publice, în speță, fiind vorba despre interesul public al bunei funcționări a justiției.

Din această perspectivă, Înalta Curte susține că, în speță, intimatul nu s-a îndepărtat de la scopul legii și nu a acționat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere, atunci când a respins cererea contestatoarei - doamna procuror A. - de numire în funcția de judecător la Tribunalul Prahova sau Judecătoria Ploiești.

Critica privind nerespectarea dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, “La cererea

motivată, judecătorii pot fi numiți în funcția de procuror, iar procurorii, în funcția de judecător, prin decret al Președintelui României, la propunerea B., cu respectarea condițiilor prevăzute în prezenta lege”.

Dispozițiile legale care reglementează instituția numirii procurorilor în funcția de judecător au caracter supletiv și nu creează, în mod automat, solicitantului un drept la numire și o obligație corelativă a B., prin simpla formulare a cererii, în condițiile în care se impune a fi avută în vedere politica de resurse umane la nivelul instanțelor și parchetelor implicate într-o asemenea procedură și menținerea unui just echilibru între interesul general reprezentat de o bună administrare a justiției și interesul personal al magistratului.

Potrivit art. 23 alin. (1) ind. 1 din Hotărârea B. nr. 193/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror precum și a procurorilor în funcția de judecător astfel cum a fost modificat și completat prin Hotărârea B. nr. 355 din 26 mai 2011, “La soluționarea cererilor prevăzute la art. 22

alin. (1)

pot fi avute în vedere următoarele criterii:

-

volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care provine solicitantul și la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la care provine solicitantul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită numirea”.

Primul dintre criteriile care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de numire a unui procuror în funcția de judecător și care vizează interesul public se referă la volumul de activitate, numărul posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora.

Sub acest aspect, în cuprinsul hotărârii contestate s-a reținut că, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, unitate de parchet la care își desfășoară activitatea contestatoarea, din cele 15 posturi de procuror prevăzute în schemă (4 posturi de conducere și 11 posturi de execuție), în prezent, își desfășoară efectiv activitatea doar 6 procurori în funcție de execuție și 2 procurori cu atribuții de conducere, iar volumul de activitate în anul 2014 a înregistrat o încărcătură de 1.035 de lucrări pe procuror, față de media națională de 669.

S-a mai reținut că, această situație privind gradul scăzut de ocupare a schemei (60%) este cauzată de faptul că toți magistrații nou promovați în urma concursului din noiembrie 2013, au formulat cereri de transfer, detașare sau delegare, chiar din primul trimestru al anului 2014.

Referitor la volumul de activitate și situația posturilor vacante la Judecătoria Ploiești, s-a reținut că, dintre cele 39 de posturi de judecători prevăzute în schemă, sunt ocupate 33 de posturi, fiind vacante 6 posturi, dintre care 3 începând cu data de 01 iunie 2015 ( numărul posturilor susceptibile de ocupare prin procedura prevăzută de art. 61 din Legea nr. 303/2004 fiind de 5, dintre care 3 posturi începând cu data de 01 iunie 2015).

La Tribunalul Prahova, din datele statistice a rezultat că dintre cele 42 de posturi de judecători prevăzute în schemă, sunt ocupate 37 de posturi, fiind vacante 5 posturi, dintre care 1 începând cu data de 01 iunie 2015, iar două posturi începând cu data de 15 iunie 2015, iar numărul posturilor susceptibile de ocupare prin procedura prevăzută de art. 61 din Legea nr. 303/2004 este de 3, dintre care 2 posturi începând cu data de 15 iunie 2015.

În privința volumului de activitate s-a reținut că încărcătura pe judecător, în anul 2014, s-a situat peste media națională, atât la Tribunalul Prahova, cât și la Judecătoria Ploiești.

Prin urmare, așa cum rezultă din cuprinsul hotărârii contestate, intimatul a avut în vedere cvasitotalitatea criteriilor de numire a contestatoarei în funcția de judecător la Judecătoria Ploiești sau Tribunalul Prahova, însă, a considerat, în mod rezonabil, că numirea în funcția de judecător la Judecătoria Ploiești sau Tribunalul Prahova nu este de natură să asigure o bună funcționare a acestor instanțe, în condițiile în care s-a constatat că gradul de ocupare a schemei este net superior celui existent la unitatea de parchet unde funcționează contestatoarea, iar volumul de activitate, în ambele cazuri este situat semnificativ peste media națională.

În concluzie, Înalta Curte constată că autoritatea intimată, în mod rezonabil, realizând o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 23 alin. (1) pct. 1 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, în raport cu circumstanțele profesionale și personale ale titularului cererii și interesul general reprezentat de o bună administrare a justiției, a respins cererea formulată de către contestatoare, exercitându-și dreptul de apreciere în limita marjei permise de lege, fără exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) litera n) din Legea nr. 554/2004.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestația, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 549 din 26 mai 2015 a Plenului B., ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2016.