ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3296/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3296/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra contestației de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Cadrul procesual

Prin

cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii, domnul V.S., procuror

la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a solicitat transferul la

Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Consiliului Superior al Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 135 din 26 februarie 2014

a Secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a

fost respinsă cererea de transfer formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre, secția

pentru procurori, a reținut că, pe lângă motivele invocate de contestator și

punctele de vedere exprimate de unitățile de parchet implicate, este oportună,

pentru asigurarea funcționării normale a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița, eliberarea doar a unui singur post de execuție prin transfer, motiv

pentru care a apelat la criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament, în

special cele referitoare la vechimea în gradul aferent Parchetului la care se

solicită transferul și la vechimea la unitatea de la care se solicită

transferul, apreciindu-se că este prioritară astfel cererea de transfer

formulată de doamna procuror S.I.M.

V.S.

Prin contestația formulată, contestatorul a

solicitat anularea Hotărârii Secției pentru Procurori din cadrul CSM nr. 135

din 26 februarie 2014 și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să

dispună transferul său la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Contestatorul apreciază hotărârea atacată ca

fiind vădit netemeinică și nelegală, CSM încălcând în mod flagrant criteriile

de stabilire a priorităților cererilor de transfer și nefăcând o analiză reală

a cererilor formulate.

Arată că a promovat efectiv la Parchetul de

pe lângă Tribunalul Dâmbovița de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2

București, în data de 15 ianuarie 2014. Precizează că la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița schema de procurori este ocupată în integralitate, iar la

Parchetul de pe lângă Tribunalul București (unde a solicitat transferul) a

rămas liber un post de execuție.

Având în vedere situația posturilor la cele

două unități de parchet, contestatorul susține că la Parchetul de pe lângă

Tribunalul București volumul de muncă/procuror este peste media națională, iar

la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița este sub media națională, efectiv

un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București având de

soluționat un volum dublu de lucrări față de un procuror de la Parchetul de pe

lângă Tribunalul Dâmbovița.

Contestatorul menționează că trebuie avute în

vedere și circumstanțele personale pe care le-a invocat, respectiv faptul că

are domiciliul în București și este obligat să facă naveta zilnic aproximativ

180 km. Mai mult, Ministerul Public este nevoit să suporte și cheltuielile de

navetă zilnică (aproximativ 1800 lei lunar).

Astfel, având în vedere situația posturilor

la cele două unități de parchet, volumul de muncă/procuror, motivele de ordin

personal invocate, cât și cele privind buna gestionare a gestionare a politicii

de cadre în cadrul Ministerului Public, contestatorul consideră că se impunea

transferul său la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, toate aceste

aspecte fiind și criterii legale pentru analiza priorității cererilor de

transfer.

Pe de altă parte, în ceea ce privește

admiterea cererii de transfer formulată de doamna procuror S.I.M.,

contestatorul susține că aceasta a promovat de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Vălenii de Munte la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, tot

la data de 15 ianuarie 2014, însă nu și-a desfășurat niciun moment activitatea

la această din urmă unitate de parchet și nici nu-și va desfășura efectiv

activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, întrucât a

fost detașată pentru o perioadă de 6 luni la Grefa Secțiilor în materie

disciplinară din cadrul CSM, iar ulterior, i-a fost prelungită detașarea în

cadrul aparatului tehnic al Inspecției Judiciare pe o perioadă de 3 ani.

Arată că doamna procuror S.I.M. nu poate

invoca vreun motiv de ordin familial sau alt motiv de ordin profesional

prevăzut de lege care să justifice prioritatea cererii sale de transfer, în

condițiile în care și-a desfășurat activitatea și o va desfășura efectiv în

continuare în București, și nu la unitatea de parchet la care a fost

transferată.

De asemenea, prin transferul doamnei procuror

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte nu se îmbunătățește

activitatea în cadrul acestei unități, dimpotrivă, doamna procuror ocupă un loc

de execuție care putea fi repartizat unui alt procuror, care ar lucra efectiv

în cadrul acestei unități de parchet.

În drept, contestația a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Superior al Magistraturii

Prin întâmpinarea formulată în cauză,

intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția

inadmisibilității contestației, cu motivarea că hotărârea atacată nu face parte

din categoria hotărârilor strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 27

alin. (7) coroborat cu alin. (5) al aceluiași articol din Legea nr. 317/2004.

Pe fondul contestației, intimatul apreciază

că aceasta este neîntemeiată, susținând, în esență, că la adoptarea Hotărârii

nr. 135/2014 a Secției pentru Procurori, alături de criteriile referitoare la

motivele de ordin personal invocate, au fost avute în vedere punctele de vedere

defavorabile ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, precum și criteriul vechimii în

funcția de procuror și în gradul aferent parchetului la care se solicită

transferul.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație

și Justiție asupra contestației

Examinând cu prioritate excepția

inadmisibilității invocată de intimat, Înalta Curte reține că asupra

interpretării sferei de aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea

nr. 317/2004, din perspectiva invocată de intimat, s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 5352 din 22 mai 2013, în sensul că:

"Din interpretarea teleologică a

dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, și raportat la economia

de ansamblu a respectivului act normativ, se constată că o hotărâre luată

într-una din secțiile CSM privind cariera judecătorului/procurorului, este

supusă controlului de legalitate în fața instanței de contencios administrativ

în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, indiferent dacă a fost

sau nu urmată procedura administrativă în fața Plenului CSM.

Faptul că în art. 29 alin. (7) din Legea nr.

317/2004 legiuitorul se referă expressis verbis la hotărârile Plenului CSM, nu

poate conduce la concluzia eronată că o hotărâre a secției prin care s-a dispus

o măsură care afectează cariera unui judecător/procuror, ar putea fi supusă

controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, în

condițiile Legii nr. 554/2004, ca efect al faptului că respectiva hotărâre nu a

fost atacată la Plenul CSM, în condițiile în care procedura specială

derogatorie de la dreptul comun reglementată de norma juridică indicată are ca

situație premiză natura cauzei și nu parcurgerea unei proceduri

administrative."

Prin urmare, indiferent dacă o hotărâre

privind cariera judecătorului sau procurorului a fost sau nu atacată la Plenul

CSM, este supusă controlului de legalitate în condițiile art. 29 alin. (7) din

Legea nr. 317/2004, contestațiile soluționate de Plen în temeiul art. 36 alin.

(2) din Legea nr. 317/2004, având doar natura juridică a procedurii prealabile

administrative.

În consecință, în cauză fiind supusă

controlului de legalitate o hotărâre a Secției pentru Procurori din cadrul CSM

privind cariera unui procuror, sunt pe deplin incidente dispozițiile art. 29

alin. (7) din Legea nr. 317/2004, condiții în care urmează a se respinge

excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, examinând hotărârea

contestată emisă de Secția pentru Procurori din cadrul CSM, prin prisma

criticilor formulate, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale

incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta

contestație este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că a fost învestită în

temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu o contestație ce are ca obiect

Hotărârea nr. 135/2014 a Secției pentru Procurori din cadrul CSM, prin care a

fost respinsă cererea de transfer de la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, formulată de domnul

procuror V.S.

Instituția transferului judecătorilor este

prevăzută de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum

și de Regulamentul CSM privind transferul și detașarea judecătorilor și

procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în

alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de

judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului CSM.

Potrivit art. 60 din Legea nr. 303/2004,

transferul judecătorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul

Superior al Magistraturii.

Regulamentul privind transferul și detașarea

judecătorilor și procurorilor a reglementat criteriile care se au în vedere la

aprobarea transferului.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa

constantă, amintește că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor

prevăzute de art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie formală ci trebuie să

asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și

oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de

transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care CSM are

obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței

justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de

transfer.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor

dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și

procurorilor rezultă cu evidență că gestionarea resurselor umane în sistemul

judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la rațiunile și

necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului

CSM.

Potrivit art. 3 din Regulamentul privind

transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, "La soluționarea

cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe și

parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanței sau

parchetului de la care se solicită și la care se solicită transferul, numărul

posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de

ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător

sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la

care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanței,

respectiv parchetului la care se solicită transferul;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soțului sau soției;

- distanța dintre domiciliul și sediul

instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și

posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate și situația

familială".

În speță, este adevărat că în cererea de

transfer contestatorul a invocat motive de ordin profesional și personal, însă

în contextul aprobării eliberării doar a unui singur post de execuție prin

transfer, intimatul în mod corect a avut în vedere la adoptarea hotărârii

contestate, alături de criteriile referitoare la motivele de ordin personal

invocate, punctele de vedere nefavorabile transferului exprimate de unitățile

de parchet, precum și criteriul vechimii în funcția de procuror și în gradul

aferent parchetului la care se solicită transferul.

În consecință, având în vedere că domnul

procuror V.S. funcționează de 1 lună la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița, iar vechimea în funcția de procuror a acestuia este de 5 ani și 8

luni, în contextul fluctuației de personal de la acest parchet, în mod

întemeiat Secția pentru Procurori din cadrul CSM a apreciat că este prioritară

cererea de transfer formulată de doamna procuror S.I.M., care are o vechime în

funcția de procuror de 16 ani și 7 luni.

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de

Secția pentru Procurori din cadrul CSM este motivată cu respectarea criteriilor

legale, astfel că nu se poate reține existența unor elemente de exces de

putere, de natură a afecta legalitatea hotărârii ce formează obiectul prezentei

acțiuni.

Deciziile de practică judecătorească invocate

de către contestator nu sunt de natură a infirma legalitatea hotărârii

contestate, deoarece situația altor magistrați a fost diferită de la caz la caz

și analizată distinct în fiecare dosar în parte de către instanța de judecată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va

respinge ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 135 din

26 februarie 2014 a Secției pentru Procurori din cadrul CSM.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității invocată

de Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge contestația formulată de V.S.

împotriva Hotărârii nr. 135 din 26 februarie 2014 a Secției de Procurori din

cadrul Consiliului Superior al Magistraturii ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

septembrie 2014.

Procesat de GGC - CL