ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2387/2020

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S.C. S. S.R.L. prin mandatar T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. NEPTUN S.A. constatarea retragerii lor din societate și obligarea pârâtei la plata contravalorii celor 5.054 acțiuni nominative, la valoarea medie de 11,75 RON/acțiune ce rezultă din raportul de evaluare a acțiunilor înregistrat sub nr. x din 7 iulie 2015, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în calitate de acționari ai pârâtei S.C. NEPTUN S.A. au solicitat retragerea din societate, având în vedere hotărârea AGA din 20.02.2015 și a legislației specifice pieței de capital. Au menționat că deși a fost notificată, pârâta S.C. NEPTUN S.A. nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau, respectiv să ia act de cererile de renunțare și să achite contravaloarea acțiunilor deținute de reclamanți în cadrul societății.

Prin încheierea de ședință din 18 octombrie 2018, tribunalul a respins excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârâtă, deoarece cu împuternicirile depuse la dosarul cauzei s-a făcut dovada calității de reprezentant al domnului T., procuri prin care reclamanții au ratificat toate demersurile efectuate de mandatar.

La termenul din 13 noiembrie 2018 tribunalul a luat act de faptul că reclamanții au modificat acțiunea sub aspectul câtimii și că s-a timbrat acțiunea de către toți reclamanții, mai puțin de doamna R., care a încasat contravaloarea celor 200 de acțiuni.

Prin urmare, s-a constatat că în ceea ce o privește pe reclamanta R. acțiunea a rămas fără obiect. Având în vedere că reclamanta R. nu a timbrat cererea de chemare în judecată, instanța a invocat excepția netimbrării, pe care a admis-o și a dispus anularea acțiunii, ca netimbrată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 151/2014, art. 134 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și art. 451 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința nr. 2111 din 21 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și S.C. S. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. NEPTUN S.A., ca neîntemeiată.

Reclamanții au declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 394 din 24 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și S.C. S. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. NEPTUN S.A.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat, în temeiul art. 134 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată și art. 4 din Legea nr. 151/2014, să se constate retragerea lor din societatea NEPTUN S.A. și să se dispună obligarea acesteia la plata către reclamanți a contravalorii celor 5.054 acțiuni nominative emise de societate, pe care aceștia le dețin.

S-a arătat că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 reglementează situația în care adunarea generală a acționarilor hotărăște ca societatea să nu facă demersurile legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestor în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare. Astfel, acționarii au dreptul de a se retrage din societate în condițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, prin derogare de la prevederile art. 134, termenul în care acționarii își pot exercita dreptul de retragere este de 90 de zile de la publicarea hotărârii adunării generale a acționarilor în condițiile art. 2 alin. (3).

Instanța de apel a constatat că hotărârea nr. 1 din 20 februarie 2015, prin care AGEA Neptun S.A. nu a aprobat inițierea demersurilor legale necesare în vederea admiterii de la tranzacționare a acțiunilor societății pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1188/06.03.2015.

Raportat la această dată, termenul limită până la care se puteau înregistra cereri de retragere a fost 6 iunie 2015.

Apelanții-reclamanți au susținut faptul că termenul de 90 de zile de depunere a cererilor de retragere este un termen procedural, fără a justifica aceste apărări.

Potrivit art. 180 alin. (1) din C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.

Termenul de procedură este de esența procesului civil având, pe de o parte, funcția de a disciplina procesul civil, iar, pe de altă parte, de a garanta respectarea tuturor principiilor procesului civil.

Actul de procedură este orice act (operațiune juridică sau înscris) făcut pentru declanșarea procesului civil sau în cursul și în cadrul procesului civil, care concretizează activitatea procesuală a tuturor participanților la proces.

Față de aspectele și considerațiile teoretice expuse, este cert că termenul de 90 de zile nu are caracterul unui termen procedural și că nu operează în speță nici întreruperea acestuia și nici repunerea în termen conform normelor de drept procesual civil.

În această situație, instanța de apel a constatat că este corectă aprecierea tribunalului, în sensul că numiții B., D., E., U., M., V., P. și Q. au depus cererile de retragere după termenul limită stabilit la data de 6 iunie 2015.

Curtea a reținut, totodată, că din verificarea formularelor de declarație de retragere din societate, acceptate de Depozitarul Central, rezultă că acesta trebuie să fie însoțit de copia actului de identitate al acționarului sau al mandatarului, procura specială a mandatarului și extrasul din care să reiasă contul de virament pentru efectuarea plății.

Formularul conține și împuternicirea dată de acționar societății de a solicita Depozitarului Central efectuarea demersurilor pentru blocarea acțiunilor până la realizarea transferurilor, precum și mandatarea societății să facă toate diligențele necesare pentru a înregistra în registrul acționarilor modificările rezultate ca urmare a transferurilor de acțiuni, conform art. 7 alin. (3) din Regulamentul ASF nr. 17/2014.

Or, în speță, cererile apelanților nu conțineau mențiunile obligatorii anterior precizate, completarea formularului agreat și acceptat, în formă tip de către Depozitarul Central, fiind înaintate după 6 iunie 2015, data limită, astfel cum rezultă din cererile atașate, ca și probe, cererii de chemare în judecată, fără a putea opera repunerea în termen, specifică dreptului procesual civil.

Împotriva deciziei nr. 394 din 24 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și S.C. S. S.R.L., solicitând casarea deciziei recurate, iar, în rejudecare, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței tribunalului, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată. De asemenea, au solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.

Recurenții-reclamanți consideră că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea instanței de apel fiind dată cu aplicarea greșită normelor de drept material.

În esență, s-a arătat că este nelegală concluzia la care a ajuns instanța de apel, în sensul că reclamanții au depus cererile de retragere din societate cu nerespectarea termenului prevăzut de lege.

Astfel, recurenții-reclamanți susțin că termenul în care trebuie să fie depuse cererile de retragere are natura unui termen procedural, care este definit, potrivit art. 180 alin. (1) din C. proc. civ., ca fiind "(...) stabilit de lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură".

Au fost invocate dispozițiile art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen".

În cuprinsul memoriului de recurs, se învederează faptul că, anterior datei de 6 iunie 2015, reclamanții au trimis societății pârâte cererile de retragere, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, astfel încât instanța de judecată trebuia să le considere ca fiind formulate în termen.

Față de împrejurarea că pârâta a invocat lipsa unui mandat acordat lui T. ori avocatului prin care a fost transmisă cererea, precum și lipsa unor presupuse mențiuni obligatorii privind mandatarea societății, reclamanții au menționat faptul că s-au formulat noi cereri de retragere, cu prezentarea procurilor care îl împuterniceau pe mandatar să efectueze demersurile pentru retragerea din societate.

Or, și aceste cereri de retragere au fost respinse, instanța motivând că s-au formulat cu depășirea termenului limită impus de lege.

De asemenea, recurenții au arătat că, odată cu depunerea noilor cereri de retragere, s-a făcut dovada mandatului conferit mandatarului T. și avocatului semnatar al cererii de retragere, reclamanții ratificând, astfel, demersurile anterioare efectuate de către aceștia.

În opinia recurenților-reclamanți, ratificarea a produs efecte retroactiv, avându-se în vedere dispozițiile legale ce reglementează instituția reprezentării, astfel încât aceasta a operat încă de la data formulării primelor cereri de retragere din societate.

În acest context, recurenții apreciază că au fost respectate condițiile impuse de către legiuitor, iar soluția instanțelor anterioare de respingere a cererilor de retragere apare ca fiind nelegală.

Totodată, consideră că instanțele de judecată au reținut greșit faptul că formularele de declarație de retragere din societate, acceptate de Depozitarul Central, trebuie să fie însoțite de copia actului de identitate al acționarului sau al mandatarului, procura specială a mandatarului și extrasul din care să rezulte contul de virament pentru efectuarea plății.

În cuprinsul cererii de recurs este redat conținutul art. 7 alin. (3) din Regulamentul ASF nr. 17/2014, conform căruia "prevederile referitoare la transferul direct se aplică corespunzător și în cazul transferului dreptului de proprietate de la acționarii care și-au exercitat dreptul de retragere din societate în conformitate cu Legea nr. 151/2014. Societatea are obligația să solicite depozitarului central înregistrarea transferului direct în termen de 3 zile lucrătoare de la data efectuării plății către acționar".

S-a mai invocat faptul că din lecturarea acestui text de lege nu rezultă obligația de a mandata societatea pentru a solicita depozitarului central efectuarea demersurilor pentru blocarea acțiunilor reclamanților.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, recurenții-reclamanți susțin că nu aveau obligația să prevadă mandatarea societății în cererile de retragere formulate, în condițiile în care nu există o dispoziție expresă în acest sens, astfel încât lipsa acestei mențiuni nu afectează caracterul valabil și valid al cererilor de retragere.

Prin urmare, s-a arătat că instanța de apel a reținut, în mod nelegal, că reclamanții au formulat cererile de retragere cu nerespectarea condițiilor de validitate obligatorii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 1311-1312 din C. civ., art. 7 din Regulamentul ASF nr. 17/2014 și art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Intimata-pârâtă S.C. NEPTUN S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei Curții de Apel Ploiești, aceasta fiind temeinică și legală.

În esență, intimata-pârâtă a arătat că instanțele anterioare, analizând în concret dispozițiile legale incidente, au reținut corect faptul că recurenții-reclamanți nu au respectat termenul imperativ de 90 de zile pentru a depune cererile de retragere, formulate în baza Legii nr. 151/2014. Totodată, a susținut faptul că nu a operat nici întreruperea termenului și nici repunerea în termen.

La data de 29 ianuarie 2020 recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă, ca neîntemeiate.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 24 martie 2020 intimata-pârâtă S.C. NEPTUN S.A. a transmis la dosar note scrise față de raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 17 septembrie 2020 s-a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și S.C. S. S.R.L., stabilindu-se termen pentru soluționarea acestuia la 19 ianuarie 2020, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul de recurs invocat de către recurenții-reclamanți este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și se referă la situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Ipoteza normativă are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

O primă critică subsumată de către recurenții-reclamanți acestui caz de nelegalitate se referă la faptul că termenul reglementat de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate, respectiv cel de 90 de zile de la publicarea hotărârii adunării generale a acționarilor în condițiile art. 2 alin. (3), în care acționarii își pot exercita dreptul de retragere din societate, are natura unui termen procedural, invocând în acest sens dispozițiile art. 183 din C. proc. civ.

În concret, s-a arătat că reclamanții au trimis societății pârâte cererile de retragere, anterior datei de 6 iunie 2015, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, astfel încât instanța de judecată trebuia să le considere ca fiind formulate în termen.

Sub acest aspect, instanța supremă reține că termenul de 90 de zile instituit de Legea nr. 151/2014, în care acționarii își pot exercita dreptul de retragere din societate, nu este un termen de procedură, ci unul de decădere de drept substanțial.

Decăderea este acea sancțiune de drept civil ce constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege sau de părți.

Termenele de decădere sunt, în principiu, nesusceptibile de suspendare, întrerupere sau repunere în termen.

În opinia recurenților-reclamanți, instanțele de judecată au reținut greșit faptul că formularele de declarație de retragere din societate, acceptate de Depozitarul Central, trebuie să fie însoțite de copia actului de identitate al acționarului sau al mandatarului, procura specială a mandatarului și extrasul din care să rezulte contul de virament pentru efectuarea plății.

Susținerile formulate sunt însă lipsite de fundament atâta timp cât reclamanții au transmis societății pârâte cereri de retragere care nu au respectat condițiile de validitate impuse de Legea nr. 151/2014 și de legislația secundară emisă în aplicarea legii.

Așadar, pentru a se putea da curs solicitărilor primite, cererea de retragere trebuia să fie însoțită, în mod obligatoriu, de copia actului de identitate valabil al acționarului (fără de care nu se putea identifica acționarul și nu se putea proba calitatea acestuia de acționar la Depozitarul Central, autoritatea desemnată în mod legal cu ținerea evidenței acționarilor), de procura specială autentificată de notarul public, dacă este cazul, de copia cărții de identitate a mandatarului, precum și de un extras din care să rezulte contul de virament pentru efectuarea plății.

Modelul de declarație de retragere, recomandat și acceptat de Depozitarul Central, care a fost publicat pe site-ul societății trebuia să conțină datele de identificare ale solicitantului (acționar înregistrat la data de referință), împuternicirea dată de acționar societății NEPTUN S.A. de a solicita Depozitarului Central efectuarea demersurilor pentru blocarea acțiunilor până la realizarea transferului, precum și mandatarea societății să depună toate diligențele necesare pentru a înregistra în registrul acționarilor modificările rezultate ca urmare a transferului de acțiuni, așa cum prevede art. 7 alin. (3) din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014.

Atât acțiunea de blocare a instrumentelor financiare deținute de acționarii care au depus o cerere de retragere, cât și înregistrarea transferului de proprietate ulterior plății, se realizează în baza unei autorizări date de titularul dreptului de proprietate al acțiunilor, societății emitente, fără de care aceasta nu poate efectua demersurile necesare de restricționare a dreptului de înstrăinare și, apoi, de înregistrare a transferului de proprietate la Depozitarul Central.

Ratificarea despre care fac vorbire recurenții a intervenit în urma sesizării instanței de fond cu soluționarea excepției lipsei calității de reprezentant al numitului T. de a formula și a depune în numele acționarilor cererea de chemare în judecată, moment în care reclamanții au înțeles să depună la dosar procuri speciale, prin care au ratificat demersul procesual al mandatarului.

Înalta Curte constată că instanțele anterioare au reținut, în mod corect, faptul că societatea pârâtă din prezenta cauză a urmat procedura prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea 151/2014 care face trimitere la dispozițiile art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, însă nu a soluționat favorabil cererile depuse, întrucât acestea fie nu au îndeplinit condițiile de validitate obligatorii prevăzute de lege, fie au fost transmise cu nerespectarea termenului limită, respectiv ulterior datei de 6 iunie 2015.

Totodată, se constată că, în expunerea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți au reluat criticile formulate în apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată.

Deși criticile dezvoltate au fost subsumate pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., acestea nu reprezintă altceva decât o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinței primei instanțe, care și-au găsit deja o dezlegare jurisdicțională prin decizia pronunțată în apel.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenții-reclamanți tind să obțină o nouă verificare a susținerilor formulate, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, Înalta Curte constată că toate criticile aduse de către recurenții-reclamanți hotărârii instanței de apel sunt nefondate și că soluția pronunțată este corectă, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente și incidente în raport cu situația de fapt rezultată în urma cercetării judecătorești efectuate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și S.C. S. S.R.L. împotriva deciziei nr. 394 din 24 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2020.